Marea Britanie, oaza europeană a drogurilor

„Dacă se vor face vreodată progrese în „războiul împotriva drogurilor”, va fi datorită unor oameni precum Lorna Hughes. Ea conduce un centru comunitar în proprietatea consiliului Bell Foundry din Loughborough. A fost înființat de oameni îngroziți de modul în care cartierul lor s-a scufundat într-o lume interlopă a drogurilor și a criminalității. Ei doreau pe cineva acolo care să vegheze asupra celor aflați în nevoie. Unul dintre apartamentele dezafectate, o magherniță de droguri, a fost transformat în birou și s-a născut Centrul Marios Tinenti”, scrie The Spectator.

<< Am fost în vizită acum câteva săptămâni și Lorna mi-a vorbit despre meseria ei. Dacă vede pe cineva drogându-se, sună la poliție. Dacă bătăușii amenință oamenii, ea îi ajută pe locuitori să depună plângeri privind comportamentul antisocial. Dacă un dependent dorește ajutor, ea face legătura cu organizațiile de caritate. Dacă cineva se simte în pericol, ea este acolo cu o ceașcă de ceai și sfaturi. Ea reprezintă ordinea, securitatea și simpatia într-un loc care are mare nevoie de așa ceva.

Există locuri precum Bell Foundry în toată Marea Britanie, pline de droguri și criminalitate, dar puține dintre ele oferă acest tip de sprijin. Nevoia nu a fost niciodată mai mare. Drogurile au ucis 5.900 de oameni în Marea Britanie anul trecut, cea mai mare rată înregistrată vreodată. Se estimează că dependența se află în spatele a jumătate din totalul crimelor și furturilor și a unei treimi din toate pedepsele cu închisoarea. Heroina și cocaina sunt servite în cantități uriașe de către o industrie sofisticată a drogurilor, a cărei rețea de distribuție „județeană” folosește aproximativ 27.000 de copii și realizează un profit anual estimat la 800 de milioane de lire sterline.

Acest lucru îi face pe traficanții de droguri din Marea Britanie printre cei mai de succes din lume, relativ neatinși de încercările cu inimă îndoită ale politicienilor de a-i disloca. Într-un sondaj recent, jumătate dintre consumatorii de droguri au spus că ar putea primi livrarea de cocaină în 30 de minute – jumătate din timpul necesar în prezent unei ambulanțe pentru a ajunge la un apel. Povestea politicii britanice de control al drogurilor a fost una a eșecului instituțional, punctat de politicieni care declară că într-adevăr s-a umplut paharul.

Săptămâna aceasta a fost rândul lui Boris Johnson. A intrat într-o postură de război total împotriva drogurilor, pozând în uniformă de poliție pentru camerele de filmat și jurând că-i va înfunda pe cei răi. Propunerea sa principală – de a reprima consumatorii de droguri din clasa de mijloc – părea ciudat de nealiniată cu problema reală, care este puterea pe care dealerii de droguri o dețin asupra celor mai defavorizate zone de locuințe. El a spus că „trebuie să te arunci cu duritate asupra gangsterilor care fac un iad din viețile oamenilor” și „ne dorim ca toată lumea să poată crește pe străzi mai sigure”. Totuși, fiecare prim-ministru din memoria vie a spus ceva asemănător, iar problema a continuat să se agraveze.

Este ușor să pierzi din vedere cât de mult s-a agravat. În cei 25 de ani de când problema drogurilor din Marea Britanie a fost făcută celebră prin filmul „Trainspotting”, numărul de persoane ucise în fiecare săptămână din cauza abuzului de droguri a crescut de cinci ori numai în Scoția. (Descentralizarea a nu a fost, așa cum speraseră aceia dintre noi care au susținut-o, un instrument pentru a acorda mai multă atenție și soluții mai bune la cea mai gravă sărăcie urbană din prima lume.) Problemele au fost lăsate să se agraveze și să se intensifice într-o manieră fără precedent într-o țară dezvoltată.

Între timp, Marea Britanie a început să manifeste o formă de decădere socială identificată de Angus Deaton, care a câștigat recent Premiul Nobel pentru economie, drept „moarte de disperare”. El a subliniat că decesele cauzate de boli de inimă, cancer și diabet au scăzut în ultimele decenii, dar o anumită categorie de decese era în creștere: cele care implică boli hepatice, dependență de alcool și abuz de droguri. Știința ne-a ajutat să fim mai buni în a-i învinge pe vechii ucigași, dar decăderea socială face ca mult mai mulți oameni să bea sau să se drogheze până la moarte.

Profesorul Deaton a început să se uite la Marea Britanie, care se mulează atât de bine pe teza sa. Decesele legate de băutură au crescut cu 19% anul trecut și, la fel ca decesele cauzate de droguri, se situează la un nivel record. Deci problema nu o reprezintă drogurile în special, ci dependența în general. Produse care sunt legale, cum ar fi berea cu nivel ridicat de alcool și cidrul, distrug vieți la fel de sigur ca heroina și cocaina.

Decesele cauzate de alcool au crescut anul trecut

În ultimul deceniu, consumul de cocaină a crescut de patru ori. În 2010, când David Cameron a venit la putere, 144 de persoane au murit din cauza complicațiilor legate de cocaină; anul trecut: 777. Politica în materie de droguri a fost un eșec major al conservatorilor – ceva cu care partidul s-a străduit să se resemneze.

Sărăcia a scăzut în ultimul deceniu, deoarece reformele de bunăstare ale lui Cameron au dus la un număr record de locuri de muncă. Dar abuzul de droguri nu a scăzut odată cu sărăcia generală, deoarece dinamica sa este diferită: este o problemă mai mare, mai dificilă și mai costisitoare de rezolvat. Orientarea politică moștenită de la Laburiști a fost așa-numita „întreținere” a dependenților de heroină: adică administrarea de metadonă. „A fost opțiunea ușoară: să-i umplem de droguri, astfel încât să fie sedați și să nu comită infracțiuni”, spune unul dintre cei care au stabilit politica. „Noi am continuat asta. Se potrivea Ministerului de Interne și NHS, care nu credeau în reabilitare.”

În calitate de secretar pentru Sănătate, Jeremy Hunt a făcut eforturi pentru ca banii să fie alocați pentru reabilitare, despre care a spus că este mai ieftină decât costul gestionării dependenților – în termeni de bunăstare, închisoare, A&E și criminalitate. Și a reușit pentru scurt timp, când un sac de bani a fost pus deoparte după alegerile generale din 2015, dar acesta a fost rapid atacat. Adevărata calamitate a fost Legea privind sănătatea din 2012, care a transferat mai multă activitate de sănătate publică de la NHS (al cărui buget era protejat) către consilii (ale căror bugete au fost reduse cu o treime). Sprijinul pentru medicamente a fost foarte slăbit. Scoția, cu toate puterile sale descentralizate de-a face lucrurile diferit, a procedat și mai rău.

Între timp, natura consumului de droguri s-a schimbat: am văzut studenți care au luat benzodiazepine, „super-uri legale” și o creștere a consumului de ketamină. Dark web-ul a oferit noi modalități de a cumpăra și vinde droguri, iar piața, în general, s-a schimbat mult mai repede decât capacitatea autorităților de a înțelege sau de a ține pasul. Raportul doamnei Carol Black despre drogurile din Marea Britanie, publicat anul trecut, a fost necruțător cu privire la cât de tare s-a înrăutățit situația. Tot mai mulți care oameni fără adăpost mor acum din cauza abuzului de droguri decât oricând în istorie. „Consumatorii de droguri pe termen lung intră și ies fluierând din închisorile noastre, cu costuri mari”, a scris ea, „dar foarte rar reușesc să se reabiliteze sau să găsească un loc de muncă semnificativ. Mulți dintre copiii lor sunt luați în îngrijire.”

Acest lucru subliniază argumentul inițial al lui Hunt: că costul eșecului depășește costul tratării problemei. Aproximativ 600 de milioane de lire sterline pe an sunt cheltuite pentru tratament și prevenire, dar costul daunelor cauzate de droguri pentru societate se ridică la 20 de miliarde de lire sterline pe an. Conservatorii au învățat pe calea cea dură ce se întâmplă atunci când elimini sprijinul. A fost ceva întâmplător – au realizat târziu implicațiile Legii din 2012 privind sănătatea, după ce paguba fusese făcută. („Este un punct dureros pentru noi, conservatorii din epoca Cameron”, spune unul dintre arhitecții politicii. „Nu ne-am gândit bine.”)

Nu există o alternativă reală, acum, la repararea daunelor din ultimul deceniu. Și tocmai asta își propune să facă noul plan pe zece ani al guvernului. Dependența de droguri, se spune, trebuie tratată ca o afecțiune cronică de sănătate, iar „oamenii care au nevoie de aceasta trebuie să beneficieze de sprijin pe termen lung”. Asta înseamnă tipul de sprijin pe care Lorna Hughes îl oferă – sau îndreaptă oamenii către – în biroul ei din Loughborough. Acest lucru mută accentul de pe dependența de droguri ca problemă izolată și începe să o trateze ca pe un simptom al unei vieți tulburi: un simptom pentru care va fi nevoie de mai mult decât metadonă pentru a-l vindeca.

Este o schimbare majoră de gândire și chiar pare să vină cu bani în plus. Aproximativ 780 de milioane de lire sterline au fost promise pentru reabilitare și, deși încă nu este clar cât de mult provine de la bugetele preexistente și este un joc statistic, e totuși o creștere masivă. Înseamnă o creștere mare – de 33% – a locurilor de tratament pentru oamenii străzii. „Din momentul în care un infractor intră în contact cu sistemul de justiție penală”, spune planul, „ne vom concentra pe reabilitarea lui și recuperarea din abuzul de droguri.” Aceasta ar reprezenta o gură de aer proaspăt față de cum au stat până acum lucrurile. Scopul declarat al guvernului este nu numai de-a inversa creșterea deceselor cauzate de droguri în termen de patru ani, ci de a forța consumul de droguri la cel mai scăzut nivel din ultimii 30 de ani.

Sună ambițios, dar unele dintre cifre sugerează intenții serioase. Deteriorarea serviciilor de sănătate ale guvernului local ar începe să fie reparată cu 270 de milioane de lire sterline pentru reconstruirea serviciilor de medicamente ale consiliului. Planul de zece ani acceptă faptul că este nevoie de tratament pentru familii întregi, nu doar pentru dependenți, și este planificată o creștere cu 50% a intervențiilor în cazurile de abuz de substanțe în rândul tinerilor. Acest lucru reflectă natura în schimbare rapidă a copilăriei britanice: o treime dintre tinerii de 15 ani spun că au încercat droguri ilegale.

Totul se adaugă la o strategie atentă și plauzibilă în materie de droguri – ceea ce face cu atât mai derutant faptul că prim-ministrul a decis să o vândă, vorbind despre consumatorii de droguri din clasa de mijloc, săptămâna aceasta, trăgându-și o pălărie de polițist și fluturând acreditările Crimestoppers. Sondajele arată că conservatorii își pierd sprijinul din partea celor care se tem că sunt prea slabi în privința legii și a ordinii, așa că poate că accentul pe sprijinirea dependenților a fost considerat prea în afara brand-ului. Așa că am ajuns la ceea ce pare a fi o politică cuprinzătoare și umană, deghizată într-o represiune care captează titlurile de primă pagină.

O parte din plan pare a fi depășită, cum ar fi „toleranța zero” a drogurilor în închisori, cu obiective de testare care urmează să fie stabilite și rezultatele publicate în tabelele de clasament. Anterior, testele aleatorii arătau că unul din șase prizonieri consuma droguri în fiecare zi. În multe locuri aceasta este o politică deliberată: guvernanții închid ochii pentru că deținuții au mai puține probleme atunci când sunt sedați cu droguri. Ian Acheson, un fost guvernator al închisorii, a punctat bine în această săptămână când a observat că reabilitarea va fi dificil de realizat, deoarece ce drogurile sunt mai ușor de găsit decât săpunul în multe închisori britanice.

Există și un pericol politic. Un accent pus pe droguri poate reveni poate lovi ca un bumerang guvernul, având în vedere că Camera Comunelor ar putea apărea ca un exemplu despre cât de înrădăcinată a devenit cultura drogurilor. Există informații despre fumul de canabis care se răspândește în jurul proprietății parlamentare și urme de cocaină găsite în toaleta din apropierea birourilor private ale premierului. Ministrul Kit Malthouse a spus că nu ar fi surprinzător dacă unii deținători ai permisului parlamentar consumă droguri. Lindsay Hoyle, președintele Camerei Comunelor, a vorbit anterior despre o „problemă a drogurilor” care trebuie confruntată.

Aceasta trebuia să fie „săptămâna crimei” pentru guvernul lui Johnson. A început cu povești despre consumatorii de cocaină ai parlamentului, apoi a apărut un videoclip în care fosta lui purtătoare de cuvânt făcea glume despre încălcarea legii nr. 10 cu partidele în izolare. Un guvern din ce în ce mai definit de accidentele sale se va lupta să-și transmită ideile mai bune, mai ales dacă pare stânjenit de acestea. Totuși, aceasta a fost săptămâna în care un deceniu de negare conservatoare privind dependența de droguri și alcool a fost înlocuită cu o poziție realistă. Asta nu trebuie să fie o sursă de rușine. >> 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s