RRA: Dacă-și arată și ea rachetele, Rusia poate inspecta scutul de la Deveselu

Romania si Statele Unite au prevăzut un mecanism de transparență în documentul cu propuneri trimis Rusiei pentru detensionarea crizei de securitate, anunță, în exclusivitate pentruRadio România, surse diplomatice românești.

Mecanismul în speță prevede reciprocitate de inspecții la sisteme de rachete din Rusia și din România, la Deveselu, și din Polonia. Sursele citate de Radio România mai arată că acum  există două documente cu propuneri pentru Rusia, unul de la NATO și unul de la Washington.

România a fost implicată în redactarea propunerilor pentru Rusia din documentul trimis de către SUA Rusiei, fiind inclus un Mecanism de Transparență privind locațiile cu sisteme balistice.Asta înseamnă, spun surse diplomatice romanesti, că Rusiei i s-a oferit posibilitatea de a face inspecții la scutul de la Deveselu, ca să se convingă de ceea ce România si Statele Unite susțin de ani buni, respectiv că elementele scutului nu pot fi folosite în scop ofensiv, fiind strict defensive, ca protecție în fața unor rachete care ar fi lansate din Orient.

Condiția inclusă de România și partea americană, pentru aceste inspectii rusesti la Deveselu, este ca Mecanismul de Transparență să fie reciproc, așadar ca Rusia, la rândul ei, să permită inspecții în locațiile în care și-a amplasat propriile rachete.Nu avem nimic de ascuns, au declarat surse diplomatice de la București, pentru Radio România, dar inspecțiile trebuie să fie reciproce. Potrivit acestora, documentul nu a fost făcut public pentru că, spre deosebire de Rusia care și-a prezentat în detaliu condițiile, aliații chiar vor un dialog serios, care nu e posibil in public.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s