Ziua de după atacul Rusiei: 3 scenarii și ce trebuie să facă Vestul

„În ciuda unui val de întâlniri din ultimele săptămâni, Statele Unite, NATO, Ucraina și Rusia nu s-au apropiat de o soluție diplomatică sau de o reducere a tensiunilor la granița ucraineano-rusă. Deși Rusia nu a abandonat complet pretențiile diplomatice, prăpastia dintre așteptările rusești și cele occidentale a ieșit la lumină. Oficialii ruși au precizat că nu sunt interesați de propuneri axate exclusiv pe stabilitatea strategică sau pe exerciții militare, sau chiar pe un moratoriu asupra aderării Ucrainei la NATO. Președintele rus Vladimir Putin nu urmărește nimic altceva decât dezmembrarea completă a arhitecturii de securitate post-Război Rece din Europa și o retragere a acordurilor internaționale fundamentale care guvernează drepturile statelor la autodeterminare – un rezultat pe care Statele Unite și partenerii și aliații săi nu-l vor accepta niciodată”, scriu Alexander Vindman și Dominic Cruz Bustillos într-o analiză din Foreign Affairs

<< Între timp, în ciuda asigurărilor că Rusia nu intenționează să „invadeze” Ucraina – armata rusă ocupă teritoriul Ucrainei și duce un război pe pământ ucrainean din 2014 – acumularea militară de-a lungul graniței ucraineano-ruse a continuat fără încetare. Cel mai recent, echipamentele militare din Districtul Militar de Est al Rusiei s-au deplasat spre vest, în timp ce elicopterele de atac și transport, precum și unitățile de sprijin, s-au pregătit de ofensivă la scară largă. Rusia a justificat, de asemenea, o consolidare militară în nordul Ucrainei, anunțând că va organiza exerciții militare comune cu Belarus, care se vor desfășura până pe 20 februarie. Forțele ruse sunt deja concentrate în apropierea granițelor de sud și de sud-est cu Ucraina. Mai rămân pași suplimentari înainte ca o operațiune să înceapă, dar exercițiile cu muniție reală care au loc în prezent și sosirea unităților logistice indică o forță care se pregătește de acțiune.

La începutul acestei săptămâni, președintele american Joe Biden a prezis că Putin va decide în cele din urmă asupra unei forme de invazie sau incursiune. „Dacă cred că va testa Occidentul, că va testa Statele Unite și NATO cât se poate de semnificativ? Da, cred că o va face”, a spus președintele la o conferință de presă. „Bănuiesc că va intra”, a adăugat Biden.

Un conflict militar major în Ucraina ar fi o catastrofă. Este un rezultat pe care nimeni nu ar trebui să și-l dorească. Dar acum este o probabilitate pentru care Statele Unite trebuie să se pregătească.

Ce urmează?

Presupunând că diplomația eșuează, există trei scenarii. Care dintre ele se va materializa depinde în mare parte de modul în care Putin decide că-și poate atinge cel mai bine obiectivele finale: paralizarea capacităților militare ucrainene, declanșarea unei tulburări în guvernul ucrainean și, în cele din urmă, transformarea Ucrainei într-un stat eșuat – un rezultat pe care Putin îl caută, deoarece ar pune capăt amenințării Ucrainei ca adversar insolubil. Putin detestă perspectiva unui model democratic înfloritor și prosper în leagănul civilizației est-slave, o dezvoltare care ar putea oferi cetățenilor ruși un cadru din ce în ce mai acceptabil și îndrumător pentru o tranziție democratică în propria lor țară. Confruntat cu scăderea influenței și controlului asupra politicii interne și externe ucrainene, Kremlinul își poate atinge obiectivele doar cu forța militară.

Primul scenariu ar presupune o soluționare diplomatică coercitivă a crizei actuale. Rusia ar putea să recunoască sau să anexeze oficial regiunea Donbas ocupată din estul Ucrainei. Partidul Comunist al Federației Ruse a făcut deja pasul introducerii în Duma de Stat a unui proiect de lege care să recunoască statele separatiste din Donbas într-un mod similar cu modul în care Rusia a recunoscut Abhazia și Osetia de Sud, două regiuni separatiste din Georgia. Acest lucru ar permite Kremlinului să evite o escaladare militară ulterioară, dar totuși să iasă cu un „câștig”. Conducerea rusă ar putea, de asemenea, spera să determine Ucraina să comită o greșeală de calcul similară cu cea făcută în 2008 de președintele georgian, Mihail Saakașvili, care a ales să lupte împotriva separatiștilor susținuți de ruși în Abhazia și Osetia de Sud, oferind astfel Kremlinului un pretext pentru acțiuni militare suplimentare și o negare plauzibilă a oricărei vinovății.

Pe cont propriu, însă, astfel de mișcări nu ar reprezenta câștiguri pentru Rusia; ar calcifia și mai mult status quo-ul, iar Rusia ar pierde potențialul de-a introduce o „a cincea coloană” pro-Kremlin în politica internă ucraineană. Dacă Putin alege acest curs, atunci Statele Unite și NATO ar putea răspunde în continuare cu desfășurări suplimentare de-a lungul flancului estic al NATO, ceea ce ar duce la genul de dilemă de securitate pe care Kremlinul vrea s-o evite.

Un al doilea scenariu ar implica o ofensivă rusă limitată, cu putere aeriană limitată, pentru a ocupa un teritoriu suplimentar în estul Ucrainei și-n Donbas, poate ca o prelungire a recunoașterii sau a anexării complete. În acest scenariu, Rusia ar pune mâna pe Mariupol, un port ucrainean important la Marea Azov, precum și pe Harkov, un oraș important cu importanță simbolică, aceea de capitală interbelică a Republicii Socialiste Sovietice Ucrainene. Rusia ar putea încerca, de asemenea, o versiune mai ambițioasă și extinsă a acestei ofensive, efectuând o mișcare dinspre est și sud cu putere terestră, aeriană și maritimă. Din sud, Rusia ar putea stabili un „pod pe uscat” care să lege Crimeea de Rusia continentală. De asemenea, ar putea lansa o operațiune amfibie pentru a ocupa Odesa, cel mai important port al Ucrainei, pentru a-și crea apoi spațiu de manevră către forțele ruse deja staționate în Transnistria, o regiune separatistă a Republicii Moldova.

O astfel de mișcare ar priva Ucraina de porturi economice vitale de-a lungul coastei sale de sud, i-ar tăia accesul la mare și ar rezolva problemele logistice de lungă durată ale Rusiei cu furnizarea de provizii, inclusiv apă, Crimeei. Aceasta ar fi o operațiune enormă care ar necesita toate forțele pe care Rusia le-a adunat în Crimeea și de-a lungul granițelor de est și de nord ale Ucrainei. Acest lucru ar necesita, de asemenea, capturarea și menținerea terenului contestat. Rusia ar fi forțată să se angajeze într-un efort costisitor de-a ocupa marile orașe ucrainene, expunându-și forțele la un război urban dificil, o campanie militară prelungită și o insurgență costisitoare. Mai mult, acapararea și menținerea terenului pentru o ocupație pe termen lung ar slăbi Ucraina, dar nu ar duce la un stat eșuat.

Prin urmare, cel de-al treilea și cel mai probabil scenariueste o ofensivă rusă la scară largă care folosește puterea terestră, aeriană și maritimă pe toate axele de atac. În acest scenariu, Rusia ar stabili superioritatea aeriană și navală cât mai rapid posibil. Unele forțe terestre rusești vor avansa apoi spre Harkov și Sumy în nord-est, iar altele staționate acum în Crimeea și Donbas ar avansa din sud și, respectiv, est. Între timp, forțele ruse din Belarus ar putea amenința în mod direct Kievul, luând astfel prin învăluire forțele ucrainene, care s-ar putea deplasa pentru a întări estul și sudul. Aceste forțe ar putea avansa spre Kiev pentru a grăbi capitularea guvernului ucrainean.

O ocupație pe termen lung ar fi puțin probabilă în acest scenariu. Asaltarea și pacificarea orașelor mari ar presupune un nivel de război urban și pierderi suplimentare pe care armata rusă probabil dorește să le evite. Forțele ruse ar avea mai multe șanse să captureze și să dețină teritoriu, pentru a stabili și proteja liniile de aprovizionare, și apoi să se retragă, după obținerea unui acord diplomatic favorabil sau provocarea unor pagube suficiente. Ucraina și Occidentul ar fi apoi lăsate să curețe stricăciunile. Această operațiune s-ar concentra pe lovituri punitive asupra guvernului ucrainean, armatei, infrastructurii critice și locurilor importante pentru identitatea și moralul național al ucrainenilor. Rusia își va îndrepta bombele, rachetele, artileria, rachetele de croazieră și rachetele balistice cu rază scurtă de acțiune spre ținte precum palatul prezidențial, clădirile administrative prezidențiale, Rada Supremă (legislativul Ucrainei), Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei și Maidan Nezalezhnosti (piața centrală din Kiev și locul multiplelor revoluții pro-democrație), printre alte organe decizionale și repere notabile. Atacurile cibernetice ar lovi infrastructura critică, cum ar fi rețeaua electrică a Ucrainei, care ar putea paraliza și mai mult statul ucrainean. De asemenea, Rusia ar acorda prioritate distrugerii producătorilor ucraineni de arme. Prin eliminarea capacității Ucrainei de a dezvolta și produce rachete de croazieră Neptune, sisteme de rachete Sapsan și rachete balistice cu rază scurtă de acțiune Hrim-2, Rusia ar putea elimina amenințarea potențială a descurajării convenționale din Ucraina în viitorul imediat.

Ofensiva terestră și maritimă ar fi concepută să încercuiască și să distrugă forțele armate ale Ucrainei, să mențină doar terenul critic necesar și să folosească puterea aeriană și puterea de foc cu rază lungă pentru a atinge obiectivele militare și politice ale Rusiei. Aceste lovituri ar provoca zeci de mii de victime și ar declanșa o catastrofă umanitară, inducând haos în lanțurile de comandă civilă și militară și, posibil, decapitând conducerea ucraineană. Dacă totul ar merge conform planului Rusiei, atacurile ar paraliza guvernul ucrainean, infrastructura militară și economică – toți pași importanți către obiectivul de-a transforma Ucraina într-un stat eșuat.

Un răspuns fără precedent

Indiferent dacă Rusia optează pentru o incursiune mai limitată sau un atac mai larg, consecințele cu care se vor confrunta din partea Statelor Unite ar trebui să fie fără precedent, așa cum administrația Biden a avertizat anterior că ar fi. Senatorul american Robert Menendez, democrat din New Jersey și președintele Comisiei Senatului pentru Relații Externe, a introdus deja un proiect de lege – Actul pentru Apărarea Suveranității Ucrainei în 2022 – care seamănă cu o listă de revendicări a susținătorilor suveranității ucrainene. Acesta include prevederi pentru utilizarea autorității de închiriere a Departamentului Apărării și a Fondului special de achiziție pentru apărare pentru a sprijini Ucraina; împrumuturi suplimentare pentru sprijinirea armatei Ucrainei; capacități defensive ucrainene îmbunătățite; sprijin sporit pentru programele de schimb militar dintre SUA și Ucraina; asistență suplimentară pentru combaterea dezinformarii în Ucraina; dezvăluirea publică a bunurilor obținute ilegal aparținând lui Putin și membrilor cercului său interior; sancțiuni împotriva oficialilor de stat rusi care participă la un atac asupra Ucrainei sau ajută la un atac; sancțiuni asupra instituțiilor financiare rusești; sancțiuni care impun deconectarea marilor instituții financiare ruse de la serviciile de mesagerie financiară precum SWIFT; o interdicție a tranzacțiilor care implică datoria suverană a Rusiei; o revizuire a sancțiunilor privind Nord Stream 2; și sancțiuni asupra sectoarelor energetice și miniere din Rusia. Deși proiectul de lege prevede posibile derogări în mai multe cazuri și o excepție pentru importul de mărfuri, adoptarea sa ar reprezenta totuși un pas îndrăzneț către apărarea Ucrainei.

Administrația Biden și-a exprimat deja sprijinul pentru proiectul de lege al lui Menendez. Biden ar trebui să facă un pas mai departe și să-l conducă prin Senat și Camere, manevrând cu atenție pentru a se asigura că aceste măsuri critice nu devin o altă victimă a certurilor partizane. Biden a început cu dreptul, cu o întâlnire recentă privind Ucraina cu senatori din ambele partide. Pentru a ușura și mai mult diviziunile partizane, senatorii democrați ar trebui să ia în considerare adăugarea de elemente la proiectul de lege Menendez dintr-un proiect de lege concurent introdus de Jim Risch, republican din Idaho și membru de rang înalt al Comisiei Senatului pentru Relații Externe.

În mod tradițional, a existat un puternic sprijin bipartizan pentru Ucraina. Dar Kremlinul crede că o lipsă de coeziune internă a SUA va submina capacitatea Washingtonului de a răspunde puternic. Congresul nu trebuie să dea curs acestei convingeri. Eficiența proiectului de lege al lui Menendez vine nu numai din substanța sa, ci și din semnalul pe care l-ar transmite prin sprijinul bipartizan copleșitor pentru Ucraina.

Administrația ar trebui să ia în calcul, de asemenea, și sancțiuni care vizează exporturile de tehnologie avansată din SUA (cum ar fi semiconductori și microcipuri) către Rusia, o măsură care ar putea avea un impact negativ asupra industriilor aerospațiale și armamentului din Rusia. În plus, fie Congresul, fie administrația Biden trebuie să treacă dincolo de simpla dezvăluire a activelor deținute de cercul apropiat al lui Putin pentru a viza în mod direct aceste active, începând cu sancțiunile asupra a 35 de persoane recomandate anterior de disidentul rus Alexei Navalnîi. A pune presiune asupra oligarhilor cheie din jurul lui Putin va fi la fel de important ca și sancționarea oficialilor direct implicați în acțiuni militare – dacă nu chiar mai mult de-atât.

Acestea fiind spuse, fără unitatea și cooperarea transatlantică din partea UE, sancțiunile vor fi mult mai puțin semnificative și eficiente – iar aliații europeni ai Washingtonului se tem că sancțiunile vor dăuna propriilor economii. Pe baza comentariilor lui Biden din timpul recentei sale conferințe de presă, se pare că Washingtonul s-ar putea lupta să organizeze un răspuns unificat la agresiunea rusă, în special în cazul atacurilor cibernetice, a acțiunilor non-militare sau paramilitare. Președintele francez Emmanuel Macron a subminat deja imaginea unui front unit, solicitând UE să conducă propriul dialog cu Rusia. Între timp, Germania a refuzat să exporte arme în Ucraina și nu a furnizat o poziție definitivă cu privire la întârzierea sau anularea aprobării conductei Nord Stream 2, care ar aduce gaz rusesc în Europa.

Rusia ar putea întrerupe aprovizionarea cu energie către Europa, ceea ce ar exacerba criza energetică europeană existentă și ar amenința unitatea transatlantică. Criza energetică a determinat deja Statele Unite să trimită gaze naturale lichefiate în țările UE în decembrie anul trecut. Europa poate fi forțată să caute surse alternative de energie într-un termen scurt pentru a evita repercusiunile interne. În măsura în care este posibil, Washingtonul ar trebui să-și ajute aliații și partenerii europeni în eliminarea decalajului energetic cu rezerve strategice de petrol și gaze.

Alte țări își fac griji că deconectarea instituțiilor financiare ruse de la SWIFT ar avea efecte negative pentru economia europeană și, din moment ce SWIFT este dator față de legislația belgiană și europeană, Washingtonul trebuie să se bazeze într-o oarecare măsură pe un acord european pentru a impune orice restricție rușilor. Statele Unite ar putea încerca să forțeze țările europene să intre în joc, așa cum s-a întâmplat în 2012, când au făcut eforturi pentru a separa Iranul de SWIFT. Dar de teamă că ar putea rupe unitatea transatlantică, Washingtonul s-ar putea să nu dorească să-și constrângă aliații.

Intensificare

Pe frontul militar, dacă nu face deja acest lucru, Statele Unite pot ajuta la răspunsul guvernului ucrainean la operațiunile rusești prin partajarea informațiilor strategice, operaționale și chiar tactice în timp real. Statele Unite ar trebui, de asemenea, să urmeze exemplul Regatului Unit și să trimită transporturi aeriene cu ajutor letal înainte de ofensiva rusă. Washingtonul ar trebui să furnizeze Ucrainei arme de calibru mic, muniție, echipamente și cantități mari de sisteme portabile de apărare aeriană pentru soldați, precum și sisteme mai avansate, inclusiv rachete antiaeriene Patriot și rachete antinavă Harpoon. Criticii acestei abordări ar putea argumenta că livrarea acestor sisteme ar oferi un pretext Kremlinului să-și lanseze atacul preventiv. Dar dacă acțiunea militară rusă este deja o certitudine, nu ar mai exista un motiv pentru a nu acționa.

Deși aceste sisteme mai avansate nu vor fi livrate la timp pentru a asigura o pregătire și o integrare adecvată, pentru a atinge capacitatea operațională deplină, unele dintre sisteme pot fi încă implementate cu capacitatea operațională inițială. Ele nu vor altera echilibrul puterii militare dintre Ucraina și Rusia, dar ar impune costuri suplimentare invadatorilor ruși și ar contribui la descurajare atunci când sunt asociate cu alte acțiuni. Statele Unite ar trebui, de asemenea, să continue să accelereze procesul de aprobare pentru transferurile de armament fabricat din SUA către Ucraina, așa cum a făcut recent pentru Estonia, Letonia și Lituania. În plus, în cazul improbabil al unei ocupații prelungite și al unei insurgențe, administrația Biden ar trebui să sprijine insurgenții ucraineni.

Washingtonul ar trebui, de asemenea, să desfășoare forțe și echipamente militare suplimentare pentru a-și asigura și ajuta aliații europeni. Amintirile despre dominația sovietică și rusă sunt proaspete în țările de pe flancul estic al NATO și acestea nu vor sta cu mâinile în sân. Statele Unite trebuie să le asigure de sprijin, așa cum este garantat prin articolul 5 din Carta NATO. În caz contrar, ca răspuns la o amenințare existențială percepută, țările s-ar putea grăbi să trimită ajutoare militare și umanitare la granițele lor, peste obiecțiile Washingtonului și guvernelor vest-europene. Acest lucru ar crește cu siguranță riscul unei conflagrații extinse. Cel puțin, țări precum Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia își vor spori probabil propriile apărări, în timp ce vor face apel la Statele Unite să-și extindă misiunile de prezență avansată sporită și grupurile de luptă multinaționale, de dimensiunea unui batalion, pe care le staționează NATO în statele sale membre cele mai vulnerabile. Pentru a consolida alianța, Washingtonul ar trebui să ia în considerare creșterea posibilității de aderare finlandeză și suedeză la NATO, dacă vreuna dintre țări dorește să se alăture în urma unei noi agresiuni militare ruse în Ucraina. Dialogul recent dintre Biden și președintele Finlandei ar trebui să continue, iar Biden ar trebui să aibă discuții similare cu oficialii suedezi. Acest lucru poate influența încă calculul Rusiei pentru lansarea unei ofensive.

Ca pas final, împreună cu organizațiile umanitare internaționale, Statele Unite și aliații și partenerii săi europeni trebuie să stabilească coridoare umanitare cu resursele și personalul pentru a proteja refugiații. Zeci de mii – dacă nu sute de mii sau chiar milioane – vor fugi de conflict, fie ca persoane strămutate în interiorul Ucrainei, fie ca refugiați în țările vecine. Statele Unite, Regatul Unit și UE ar trebui să găzduiască acest aflux de solicitanți de azil și refugiați cu vize speciale de imigrant, de tipul celor puse la dispoziția afganilor care fugeau de talibani vara trecută. Membrii NATO vor trebui să împartă povara impusă de acest aflux; nu se poate aștepta ca țările de pe flancul estic al alianței să acționeze singure.

Timp de pregătire

Deși administrația Biden a gestionat în mod admirabil procesul de negocieri false cu Rusia, rezultatul final va fi totuși rezultatul parțial al oportunităților ratate. Washington s-a pus într-o poziție în care, în afara unei amenințări de escaladare militară, descurajarea va eșua probabil. Opțiunile de descurajare astăzi sunt semnificativ mai proaste decât au fost anul trecut, luna trecută sau chiar săptămâna trecută. Angajamentul SUA față de pace și rezoluții diplomatice în acest timp a fost lăudabil, dar concentrându-se pe diplomație fără un accent proporțional pe instrumentele hard power, administrația Biden a ratat o oportunitate de-a înlătura o criză pe flancul estic al Europei. În retrospectivă, un răspuns mai puternic la acumularea militară pe care Rusia a efectuat-o la granița sa cu Ucraina în aprilie anul trecut ar fi putut duce la schimbări preventive de poziție și la introducerea de ajutor letal în Ucraina, care ar fi putut avea un impact mai mare asupra Kremlinului în soluția sa militaro-tehnică. Așteptând până în ultimul moment tipul de răspunsuri generale luate în considerare în prezent, Washingtonul se confruntă acum cu Rusia având o capacitate limitată de-a o descuraja și de-a o constrânge.

The world is on the brink of the largest military offensive in Europe since World War II. Considering the existing interests of the major political stakeholders, the United States,

Lumea se află în pragul celei mai mari ofensive militare de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Având în vedere interesele existente ale principalelor părți interesate politic, este puțin probabil ca Statele Unite, Ucraina și Rusia să-și modifice în mod semnificativ abordarea actuală a situației. Washingtonul nu dorește să folosească metode hard power pentru a descuraja Rusia și nu va da înapoi în privința principiilor sau valorilor pe care le-a susținut zeci de ani. În Ucraina, poziția președintelui Volodimir Zelenski este deja precară, având în vedere cota sa de încredere în scădere, eșecul de-a implementa un plan bilateral de detensionare cu Rusia, încrederea medie în capacitatea sa de-a conduce țara în vreme de război, concentrarea sa pe urmărirea penală a fostului președinte Petro Poroșenko, acuzat de trădare, o dispută agitată cu oligarhul Rinat Akhmetov și minimizarea actualei amenințări ruse. Pentru Zelenski, capitularea în fața Rusiei ar echivala cu sinuciderea politică. Și chiar dacă Washingtonul sau Kievul și-au schimbat atitudinea, încă nu există o garanție că Moscova va fi mulțumită și va dezescalada.

În momentul în care va începe un război, peisajul geopolitic va deveni semnificativ mai provocator pentru securitatea națională a SUA. Washingtonul ar trebui să-și asume ce e mai rău și să planifice în consecință, valorificând toate elementele puterii sale pentru a proteja interesele SUA. Administrația Biden trebuie să mențină un echilibru delicat: evitarea unei confruntări militare unu-la-unu cu Rusia, în timp ce pedepsește Rusia pentru crearea acestei noi realități dure. În acest moment, nicio sarcină nu este mai importantă.>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s