Planul rusesc de federalizare a Ucrainei. Detaliile date de un oficial rus, sub anonimat

Scopul lui Vladimir Putin nu este de-a captura Kievul, ci de-a pune suficientă presiune asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca acesta fie să fugă, fie să se predea, a declarat pentru Bloomberg un oficial rus sub protecția anonimatului.

Odată înfrânt guvernul actual, un executiv-marionetă va prelua controlul și, în cele din urmă, va organiza alegeri, a subliniat oficialul rus.

Apoi, Ucraina ar urma să fie federalizată, împărțită în trei partiții teritoriale:

  • provinciile estice Donețk și Lugansk, cărora Puțin le-a recunoscut recent pretinsa independență;
  • o Ucraină sub controlul de facto al Rusiei, care ar plăti din propriul buzunar procesul de reconstrucție;
  • iar regiunile de vest Ivano-Frankivsk și Lviv, care sunt bastioane pro-europene, ar fi lăsate în pace, conform sursei citate.

Noua versiune redusă a Ucrainei, cea aflată sub controlul Moscovei, nu ar mai avea o armată proprie, iar spațiul său aerian va deveni parte a sistemului rus de apărare aeriană, fiind posibilă totodată și-o prezență militară rusă permanentă, a spus oficialul.

Între timp, Rusia este interesată să ajungă la un acord care să fie în interesul ambelor părţi la negocierile cu Ucraina, a declarat luni negociatorul rus Vladimir Medinski, în timp ce oficiali se pregătesc să se întâlnească la frontiera ucraineano-belarusă, transmite Reuters.

Medinski a adăugat că este de aşteptat ca negocierile să înceapă la ora locală 12:00 (09:00 GMT).

Reuters aminteşte că izolarea politică şi economică a Rusiei s-a adâncit luni. Totodată, forţele ruse s-au confruntat cu o rezistenţă înverşunată în capitala ucraineană Kiev şi în alte oraşe în cel mai mare atac asupra unui stat european de la cel de-al Doilea Război Mondial.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s