VIDEO | Tânărul diplomat rus de la Paris, care ne-a arătat că Rusia lui Putin poate fi chiar mai urâtă

Un tânăr diplomat rus a reușit, în câteva minute, la o televiziune franceză, să pună pe tarabă tot ce are mai otrăvitor în ea diplomația Federației Ruse.

Minciunile mitraliate de tânărul servitor al regimului Putin sunt colosale, iar pentru serviciul făcut patriei cu atâta lipsă de sensibilitate și omenie, Alexander Makogonov merită onoarea de a fi înhumat în zidul Kremlinului; să poată putrezi liniștit alături de cele mai celebre hoituri de conducători ruși.

Alexander Makogonov este purtătorul de cuvânt al Ambasadei Rusiei de la Paris. Las aici și video, și lista cu mesajele transmise de către diplomatul rus unui public francez și mondial pe care, judecând după discursul său, îl consideră în cel mai fericit caz analfabet.

Principalele idei emise de purtătorul de cuvânt al Ambasadei Rusiei din Franța:

  • Haideți mai întâi să ne întrebăm cine îi bombardează pe civilii din Ucraina, cine bombardează podurile? Simplu: batalioanele naziste ucrainene, pentru a crea această imagine care e difuzată apoi în întreaga lume cu scopul de a discredita armata rusă.
  • Este practica ucraineană de a-și masacra poporul pentru a-l acuza pe Vladimir Putin
  • Armata rusă nu duce un război în Ucraina, ci o operațiune militară.
  • Nu vizăm civilii, cu numai elementele neo-naziste.
  • Nu băgăm protestatarii în închisoare, există o procedură. Cei 4.500 de protestatari ruși anti-război au fost arestați întrucât au tulburat ordinea publică.
  • Protestatarii ruși anti-război spun neadevăruri. Noi ne batem pentru adevăr, pentru restabilirea adevărului.
  • Mercenarii Wagner, trimiși să-l omoare pe Zelenski? Nici vorbă, Moscova nu are planuri pentru Zelenski. Viitorul lui Zelenski e în propriile sale mâini.
  • Mercenarii Wagner, trimiși să-l omoare pe Zelenski? Mai bine să vorbim despre mercenarii din Europa occidentală.

Cele trei minute „de aur” – AICI.

Varianta extinsă, mai jos.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s