Luptați! Nu mai fugiți la benzinărie! – Laurențiu Mihu

„Războiul propriu-zis nu a venit nicicând neînsoțit de un război informațional și psihologic, dar mijloace de contracarare, har Domnului, există” – scriam asta cu trei săptămâni înaintea invaziei ruse din Ucraina. Iată că recenta isterie de-o seară, creată la stațiile de carburanți, pe fondul umflării mediatice a lui „11 lei litrul” și al știrilor TV în buclă privind apocalipsa rezervorului, nu a fost decât o primă confirmare practică a unei teorii care nu dă greș și e veche de când lumea: războiul propriu-zis vine la pachet cu cel informațional și cel psihologic, la fel cum atacul cu trupe terestre are și o componentă de sprijin aerian – de foc și de intelligence.

Vânzoleala de la pompe a fost un examen pe care unii concetățeni l-au picat fără drept de apel, iar alături de ei și unele entități media care, altfel, își clamează non-stop respectabilitatea, agenda transparentă, profesionalismul fără cusur (G4Media.ro a explicat temeinic și de aplaudat cum s-a rostogolit totul; găsiți – AICI).

Însă și cetățenii, și televiziunile ar trebui să fie conștienți, măcar în clipele astea în care tunurile se aud bubuind la granițele României, că conservele moscovite, camuflate prin pliurile societății, au fost deschise și își fac datoria (parțial, am scris despre asta recent, în două rânduri – AICI și AICI – disecând la acea vreme problema AUR).

Iar cei care au greșit la prima fentă de război psihologic, ca și cei, mult mai mulți, care au dat dovadă de o sănătoasă precauție, trebuie să fie conștienți de faptul că își așteaptă rândul și alte momente „senzaționale”, special pregătite pentru acest front hibrid.

De departe, un subiect cu „arici” la public va fi cel al așa-zisei trimiteri a românilor la oaste, cică înrolați forțat de Iohannis și de Ciucă, în armata Ucrainei. Momentan, tema e ventilată pe site-uri marginale, dar cu un istoric bogat în deservirea propagandei ruse. Concomitent, și-a croit cărare și pe Whatsapp, ajungând la fiecare dintre noi prin metoda perversă a distribuirii de la prieten la prieten. Așadar, un apel de bun simț și care ne va proteja: să abordăm găluștile așa cum se cuvine – întâi mestecate și abia apoi înghițite!

Întrucât am convingerea veche și nezdruncinată că nu suntem un popor de reduși, cred că startul ușor stângaci în bătălia pentru informație și psihicul colectiv îi va fi vaccinat pe mulți, zilele astea. Și mai cred că statul român are o motivație în plus să fi declanșat operațiuni de curățenie în zone-cheie, restante de atâta vreme. În cazul isteriei de la pompe, reacția autorităților a fost rezonabil de rapidă, iar un incendiu emoțional care ar fi putut lua o mai mare amploare a fost până la urmă pus sub control. Însă nu ar fi deloc isteț să lăsăm totul în cârca autorităților. Nu e vorba de a le menaja, ci de un calcul de eficiență: a nu le supra-încărca și, astfel, a spori probabilitatea de a comite erori. A nu le supra-încărca cu eforturi pe care le putem face foarte bine noi înșine, eforturi poate incomode în vremuri normale, dar care devin normale în vremuri excepționale.

Războiul din Ucraina reverberează tot mai puternic și în interiorul României, nu doar la granițele ei. Fluxul de refugiați ucraineni trimiși de Putin în cruntă pribegie, se răspândește pe teritoriul țării noastre în nervuri care pornesc dintr-un punct și se ramifică, la fel cum marile bulevarde pariziene derivă în toate direcțiile din cercul în care tronează Arcul de Triumf.

Din nefericire, vremurile grele din zodia Covid nu au fost urmate de o pauză binemeritată pentru recuperare, ci de un război care, dacă pe noi nu ne privește militar, în mod direct, tot ne va afecta economic într-un mod palpabil. E greu deja și va fi probabil tot mai greu, o perioadă, dinamica dificultăților depinzând nu doar de natura deznodământului conflictului ruso-ucrainean, ci și de cât de departe sau de aproape este sfârșitul războiului. Ușor de intuit, cu cât se prelungește, cu atât vom asuda mai mult. Dar nici dacă-l câștigă Putin repede-repede nu ne va fi mai simplu.

Este motivul pentru care, fiecare cetățean român va trebui să accepte că, o perioadă, miza comună și cea personală nu mai este de a fi pe plus, ci de a fi cât mai puțin pe minus. Există probabil mai multe căi de a ajunge aici, de a diminua impactul. Totuși, cum am competențe limitate în elaborarea de strategii complexe pe această temă, voi semnala-o pe cea mai simplă, rudimentară și chiar intuitivă: raționalizarea temporară a nevoilor (atenție, nu o tratați de sus, e totuși ruda mai bogată a raționalizării bunurilor).

Departe de a fi un sacrificiu suprem și gratuit, raționalizarea nevoilor este un soi de expectativă a cunoașterii și recunoașterii noului teren, este o călire preventivă și o pasivitate activă, o pregătire când vremurile încă sunt relativ calme pentru eventuale timpuri în care pentru pregătire nu va mai fi timp. Este o adaptare la mediu, iar prin asta, nimic necunoscut și straniu – nici pentru organismul viu, nici pentru cel social.

Ne-am raționalizat nevoile, din proprie inițiativă sau la impus, de numeroase ori în istoria recentă. România e țară trecută prin comunism și prin războaie mondiale, prin capitalism sălbatic și printr-o pandemie. De fiecare dată, conștient sau mai puțin conștient, am tot făcut acest exercițiu. În unele momente, a fost greu, în altele extrem de greu. Au fost situații în care raționalizarea nevoilor a fost pusă în umbră de raționalizarea bunurilor – a fost inimaginabil de dificil (ani războaielor mondiale și deceniile de comunism). Și au fost momente în care raportul a fost totuși invers (pandemia de Covid).

O astfel de exigență nu este o experiență care va trece ca și cum nu ar fi fost. Într-o mai mică sau mai mare măsură, ea lasă urme, iar urmele vor cere timp pentru a fi astupate. Problema de fond, însă, e că ajungi să nu ai de ales. De pildă, războiul lui Putin din Ucraina nu a ținut cont de modul în care, ca individ și actor social, te raportezi la ideea de război. Ți-a ignorat frontal principiile sau lipsa lor. Putin a vrut război, așa că l-a declanșat, iar acum îl are și el, îl ai și tu. Ca atare, realitatea din teren, care era într-un fel ieri, arată cu totul diferit azi. Indiferent ce părere ai fi avut despre cum ar fi fost cazul să meargă lucrurile, singura cale care ți-a mai rămas, după zorii zilei de 24 februarie, este să lucrezi cu materialul clientului și să adaptezi nu doar croiala, ci și propriile gusturi la ceea ce un psihopat ți-a aruncat pe masă. E previzibil, așadar, că și efectele colaterale ale deciziei lui Putin nu reprezintă, în esență, altceva decât un imperativ în raport cu care ești obligat să înveți să i te adaptezi. Nu e vorba să i te conformezi, ci să îi diminuezi impactul.

Nu numai România e afectată, ci și întregul spectru de țări europene. Nu doar în România omul discută – la cârciumă, la frizer ori între pereții propriului apartament – de prețul benzinei, motorinei, kilowatului, de perspectivele tot mai incerte, despre ce va fi, despre când va mai fi ceea ce a fost și, mai ales, dacă… În același timp, este la fel de adevărat că suportabilitatea în fața acestei noi ecuații variază de la țară la țară. În România, ea este mai mică decât în Germania, Franța ori Elveția, dar mai mare decât în Republica Moldova. Diferă veniturile, diferă oportunitățile, diferă prețurile, diferă politicile, diferă robustețea statului. Diferă proximitățile față de zona fierbinte – alt aspect care modelează anvergura șocului și instrumentarul existent pentru a-l gestiona cu efecte adverse minime.

Variabilele de mai sus nu fac decât să întărească rolul pe care-l va avea capacitatea fiecărei națiuni, ca și a fiecărui individ de a-și spori reziliența tăind din nevoi, nu ținându-le calde pe cele obișnuite în vremuri obișnuite.

Unii cetățeni și concetățeni vor putea să-și reducă necesitățile mai ușor, alții mai greu, alții aproape deloc. În general, ultima categorie e mai degrabă în maximă minoritate, ceea ce face că, dacă primele două categorii pot opera tăieri de nevoi și așteptări la un nivel rezonabil, compensarea e asigurată.

Rusia lui Putin înseamnă, în esență, trei lucruri: amenințare, război și energie. În textul acesta, în care vorbim de raționalizarea nevoilor, evident că trimiterea este la cea din urmă. România și românii își pot așterne un pat mai confortabil, în aceste vremuri complicate, operând o reconversie a paradoxului: consumând mai puțină energie – de la electricitate, la benzină și motorină. Poate suna aberant, dar nu în vremuri aberante. Au existat numeroase luări oficiale de poziție cu privire la efectele directe și la cele colaterale ale războiului din Ucraina. Mi-au reținut atenția două, prin mesajul necruțător de categoric și apelul fără echivoc că drumul este unul singur:

  • Klaus Iohannis: „Atâta vreme cât războiul continuă, efectele economice vor exista și vor apărea”.
  • Josep Borrell: „Cer totodată ca toată lumea să facă un efort individual pentru a reduce consumul de gaz, la fel cum reducem consumul de apă atunci când este secetă (…) Trebuie să aibă loc o mobilizare a spiritelor, a activităţilor, a atitudinilor individuale, într-un angajament colectiv pentru a face faţă unei sarcini care este fără îndoială istorică”.

În Europa războiului lui Putin, e evident că nu mai există marjă de manevră din ciclul „minte-mă frumos”. Atunci când lideri politici își asumă potențiale costuri politice enorme, dând populației astfel de mesaje, nu mai ai nevoie de prea mulți analiști economici și specialiști de renume mondial în geopolitică pentru a pricepe cât e de mare cumpăna, dar și că încă mai există soluții.

Pentru șoferii care la o eventuală reeditare a episodului „11 lei litru” ori a apariției unor noi, dar din aceeași căciulă, ar fi tentați să facă plinul, sfatul e banal: nu mai dați buzna la pompă, ci căutați soluții de mișcare în paradigma unei parcări pe termen lung. Nu toți veți reuși și nici soluțiile nu sunt la fel de simple pentru cei care ar reuși. Dar, rațional privind lucrurile, alternativei în cade părul.

Și mai putem privi lucrurile sub un unghi creativ. A fost magistrală reacția românilor la trauma ucrainenilor care acum se refugiază. Suntem o societate care, prin acest episod de larg ecou umanitar, și-a răzbunat și propriile excese de sub-apreciere și momentele mai delicate în care a eșuat în a se ajuta singură pe ea însăși. Nici statul român nu trebuie privat de aprecieri, atunci când se ridică la înălțimea lor. Iar gestionarea delicatei probleme a refugiaților a fost un punct forte. Una peste alta, ecourile implicării societății și statului au trecut granițe în Europa.

Ei bine, tocmai din acest motiv, raționalizarea nevoilor, ca anticorp la noi și viitoare șocuri, poate fi privită și dintr-un unghi ceva mai creativ. Nu toți putem să contribui la fel de mult la alinarea durerii trăite acum de refugiații din Ucraina. Iar alinarea însăși e un termen alunecos. Până a urmă și conservele pe care le trimiți ca „ajutoare” și chiar și apartamentul gol ori gazda pe care le-o oferi acestor oameni au doza lor de indecent insuficient. Mâncarea de campanie primită de la românii săritori și casa ori patul de pripas, pe care unii le pot pune la dispoziție, nu vor avea nici același gust, nu vor asigura nici același confort ca supa de acasă, din Ucraina, ca așternuturile din țara locul natal.

Oricât de mult bine le-ai face, oricâte mulțumiri din inimă îți vor aduce, acești oameni vor resimți o lipsă de neînlocuit. Sunt pe drumuri, numai au nimic, gândurile la cei rămași îi asediază. Masa și patul străin, oricât de primitoare, străine vor rămâne. Nu te poți pune în locul lor (ar fi o blasfemie să pretinzi că reușești), dar poți să înțelegi. Și poți în continuare să faci pentru ei acel minim de care totuși se agață: poți să-i ajuți nemișcând un deget, dar ACCEPTÂND. ACCEPTÂND că în vremuri ca astea prețul la carburanți și gaz, ca și prețul la electricitate pot crește. ACCEPTÂND că e cazul să faci kilometri mai puțini cu mașina personală și da, că e cazul să te înfrânezi mai mult de la a ține toate becurile aprinse în casă și toți robineții caloriferului la maxim. Ce sunt toate astea? Costuri pe care le iei, conștient, asupra ta, reducând povara refugiaților și ridicând povara psihopatului de la Kremlin care i-a transformat pe acești oameni în așa ceva.

Gânduri bune și minte multă să avem! Și astea sunt arme într-un război absurd.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s