Col. Mike „Starbaby”, expert în lupte aeriene, explică de ce nu e bună zonă de interdicție aeriană în Ucraina

Una dintre controversele din NATO legate de invazia rusească este impunerea unei zone de interdicție aeriană deasupra Ucrainei. Criticii acestei măsuri susțin că acest lucru ar atrage alianța într-un război total cu Rusia, în timp ce susținătorii ei sunt de părere că aceasta este singura modalitate de reducere a victimelor civile. Să vedem însă ce spune un expert în lupte aeriene al Modern War Institute.

Col. Mike „Starbaby” Pietrucha a condus operațiuni de excludere aeriană în teatrele de război din Irak și Bosnia.

<< În timp ce lumea asistă la impactul agresiunii ruse în Ucraina, și în special la masacrarea fără îndoială a civililor de către forțele ruse, publicul european și american caută o modalitate de-a pune presiune suplimentară asupra Rusiei pentru a sfârși războiul. Sancțiunile, în ciuda efectului lor incontestabil asupra economiei ruse, sunt insuficient de rapide și nesatisfăcătoare din punct de vedere emoțional. Și uite așa, la fel ca monștrii dintr-un film prost cu zombie, zona de excludere aeriană a devenit o idee nemuritoare. În acest basm, zona de excludere aeriană a devenit o metodă de atenuare a efectelor asupra civililor, în timp ce susținătorii ideii se agață de pretenția că „s-ar putea” să nu escaladeze sau că, într-o perspectivă falsă deosebit de inexplicabilă, „o zonă de interdicție aeriană nu ar transforma NATO într-un combatant direct.”

Opinii ca acestea sunt o fantezie periculoasă și servesc doar la eludarea celor trei fapte centrale privind opțiunea unei zone de interdicție aeriană în Ucraina: o zonă de excludere aeriană este în mod inerent escaladabilă, va avea un efect redus în protejarea civililor ucraineni de atacuri și probabil va fi ineficientă din punct de vedere militar. Mai mult, zona de excludere aeriană este cea mai proastă cale prin care NATO poate intra în război de partea Ucrainei, oferind o opțiune de putere aeriană riscantă și nepotrivită în locul utilizării adecvate a puterii aeriene pentru a distruge capacitățile de luptă ale adversarului.

Așa cum spuneam alături de Mike Benitez în urmă cu două săptămâni, o operațiune de interdicție aeriană este o utilizare a forței aeriene în care SUA sau NATO i-ar informa pe ruși că nu li se va mai permite să folosească puterea aeriană într-o anumită zonă geografică. Nu poți merge la cacealma – o zonă de excludere, odată aplicată, va include forța letală și fără avertisment împotriva aeronavelor rusești. Va include, de asemenea, suprimarea necesară a apărării aeriene care ar putea trage asupra aeronavelor NATO din zonă, chiar dacă acele apărări antiaeriene se află în afara Ucrainei (cum este cazul majorității).

Zonele de excludere aeriană nu sunt operațiuni de menținere a păcii. Sunt operațiuni de luptă împotriva unui adversar definit și sunt în mod inerent sortite escaladării – în acest caz, arînsemnao tranziție de la un război proxy, în care NATO furnizează doar arme părții defensive, la un război în care mijloacele aeriene ale NATO ucid soldați și aviatori ruși. În timp ce o mare parte din presă tinde să se ferească de realitatea conform căreia operațiunile aeriene sunt, într-un fel, o formă de război mai puțin dăunătoare, operațiunile de luptă sunt toate despre uciderea oamenilor și distrugerea lucrurilor, iar aplicațiile aeriene nu fac excepție.

Am fost personal responsabil de moartea ofițerilor irakieni de apărare aeriană în Irak (o relatare poate fi citită și urmărită aici), sub auspiciile Operațiunii Northern Watch. Este complet greșit să afirmăm că o zonă de excludere aeriană nu va duce la un conflict extins; prin definiție, stabilirea unei zone de excludere extinde în mod deliberat și fără ambiguitate conflictul. Nu există nuanțe – solicitările pentru o zonă de excludere aeriană „umanitară” nu fac decât să întunece realitatea prin schimbarea numelui. Toate fostele zone de excludere aeriană au fost stabilite din motive umanitare și toate implicau utilizarea forței letale fără avertisment.

La grămada de motive pentru a nu lua în considerare o zonă de excludere aeriană se adaugă și faptul că aceasta ar fi în mod clar ineficientă în prevenirea morților civili. Utilizarea forței aeriene de către Rusia nu a fost metoda principală de atac împotriva țintelor civile, deși dependența rușilor de atacuri aeriene imprecise, folosind muniții fără precizie împotriva țintelor civile, a cauzat victime printre civili. Metoda principală de distrugere folosită de ruși este artileriaun element de bază al acțiunii militare rusești și singura parte a armatei ruse care funcționează aproape bine. Coloanele și liniile de aprovizionare mecanizate rusești sunt lovite de forțele ucrainene prin tactici bazate pe unități mici și arme avansate, lăsând artileria drept sursa principală a atacurilor letale rusești. Într-adevăr, aceasta este o doctrină tipică rusă – în cadrul forțelor terestre ruse, artileria este ramura de sprijin, ceea ce înseamnă că armura și infanteria sunt acolo pentru a sprijini artileria, nu invers (ca majoritatea țărilor NATO). Dacă ne vom imagina o condiție magică în care rușii nu ar efectua misiuni de luptă deasupra Ucrainei, numărul victimelor civile tot ar continua să crească, deoarece decesele și rănirile de acum nu sunt cauzate de puterea aeriană și nu pot fi oprite prin metode contraaeriene. Rușii se bazează foarte mult pe artileria cu tuburi și rachete, inclusiv pe rachete cu rază lungă de acțiune trase de pe teritoriul rusesc.

Având în vedere acest lucru, ar trebui să devină clar că o zonă de excludere aeriană ar fi ineficientă în atingerea scopului pentru care a fost inventată – protejarea civililor de amenințarea unui atac. În Irak și Bosnia, adversarul nu avea nicio altă metodă practică de-a ataca ținte civile de la distanță – în Ucraina, rușii au. Ar fi, de asemenea, un caz clar de malpraxis a puterii aeriene, asemănător raidurilor de protecție din Vietnam, unde escortele de vânătoare au atacat bateriile individuale de apărare aeriană, dar numai după ce s-a tras asupra lor. Așa cum, în a doua zi de război, un S-400 rusesc i-a „pus-o” unui Su-27 ucrainean care zbura deasupra Kievului – o lovitură efectuată din Belarus, la o distanță de aproximativ 150 de mile marine. În esență, aplicarea unei zone de excludere aeriană ar plasa aviatorii NATO într-o poziție în care ar fi înconjurați de apărări aeriene care îi pot lovi dinspre nord și sud, fără ca asta să depindă de luptătorii ruși. Această amenințare poate duce la: atacuri asupra acelor baterii de apărare aeriană sau pierderea inutilă a aeronavelor și aviatorilor NATO care nu aveau capacitatea sau autoritatea de a viza activele periculoase.

Unul dintre punctele care ar putea fi ratate în susținerea unei zone de excludere aeriană îl reprezintă implicațiile pentru bazele aeriene aflate în conflict. Dacă misiunile de luptă împotriva mijloacelor rusești au loc de pe bazele aeriene NATO, acele baze aeriene sunt imediat supuse atacului rusesc, iar doctrina operațională rusă arată clar că aviația cu rază lungă și forțele de rachete vor viza acele baze, împreună cu liniile lor de aprovizionare, muniție și depozite de combustibil și noduri de comandă și control. În mod ironic, atacurile rusești asupra acestor ținte ar fi complet în concordanță cu dreptul internațional, deoarece bazele din care sunt lansate operațiunile de luptă sunt supuse unui atac legitim.

Deși nu susțin în niciun fel acest pas, cea mai adecvată și eficientă utilizare a puterii aeriene împotriva activelor rusești în și în jurul Ucrainei ar fi folosirea întregii game de puteri aeriene NATO într-o campanie aeriană construită deliberat, menită să distrugă capacitatea de luptă a forțelor ruse, să le afecteze logistica și desfășurarea forțelor pe teren și le distrugă capacitatea de-a livra tragerea cu rază lungă. Acest lucru ar avea același potențial de escaladare, în sensul că ar aduce NATO într-un război împotriva Rusiei, dar într-o formă în care efectele militare ar fi imediate, vizibile și potențial decisive împotriva unei forțe care se mișcă lent la capătul liniilor de aprovizionare slabe. Cu alte cuvinte, dacă NATO ar alege să escaladeze, ar trebui să o facă inteligent. Din punct de vedere juridic, nu există nicio diferență între diferitele arome ale operațiunii de luptă, iar dacă puterea aeriană NATO va fi aplicată împotriva Rusiei, alianța ar trebui să aleagă varianta cu cele mai mari șanse de succes.

Una peste alta, nu există nicio modalitate credibilă de-a afirma că zona de excludere aeriană ar fi eficientă în protejarea civililor ucraineni. După cum am subliniat în timpul unui episod recent al podcastului Modern War Institute, aplicarea unei zone de excludere aeriană are doar două rezultate posibile. Fie NATO trage primul foc într-o țintă rusească într-un război european extins, fie rușii trag primul foc într-o țintă NATO într-un război european extins. Toate celelalte așteptări sunt nerealiste și produse de o înțelegere greșită a opțiunilor de putere aeriană disponibile. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s