A venit Paștele. Nu l-ați dat afară pe Teodosie! Dar de separatismul lui tot nu ați scăpat – Laurențiu Mihu

  • În pandemie, a sfidat statul român și toate sferele cu capul pe umeri ale societății românești. Și a sfidat Patriarhia.
  • În plină escaladare militară rusă la granițele Ucrainei, preambul la război, atunci când coarnele diavolești ale liderului de la Kremlin nu se mai zăreau demult ca muguri, ci de-a dreptul maiestuos, ușor încovoiate, dure și ascuțite, a mai sfidat o dată pe toată lumea, descriindu-l pe Vladimir Putin ca pe un miel al Domnului, iar nu ca pe berbecul Satanei.
  • Iar după ce războiul din Ucraina se apropia deja de a treia lună, costând atâtea vieți și mutilând atâtea trupuri și suflete, omul despre care vorbim iarăși în acest spațiu editorial ne-a mai reamintit o dată că noi suntem orbi, pe când el… el e clarvăzătorul. El e Alesul, e cel care poate citi „așa cum trebuie” în sufletul lui Putin și ne poate liniști cârtirile: acolo, în atât de hulitul Putin, stimați enoriași, dragi cetățeni ai Europei și ai lumii, nimic, nimic mai jos nu e decât… dumnezeire.

Teodosie, acest tanchist călare pe Cuvânt, pe Adevăr și pe fățărnicie, Teodosie, acest desfrânat în adorație kremlinistă seamănă tot mai mult cu un lider separatist. Ce culme putinistă va fi mai mare decât asta?

Dacă asemănarea dintre el și omologii săi mireni din Transnistria, Abhazia și Osetia de Sud, Donețk și Lugansk merge de la „stima” ce i-o poartă boss-ului de la Kremlin până la slujirea feudală a acestuia (fiecare cu armele lui specifice), principala diferență ar fi aceea că, spre deosebire de ceilalți „băieți răi”, Teodosie măcar stăpânește peste un teritoriu recunoscut oficial. În universul instituțional, Arhiepiscopia păstorită de Teodosie este o entitate perfect viabilă și validă juridic, în schimb teritoriile separatiste din Republica Moldova, Georgia și Ucraina, controlate de marionetele Moscovei, sunt perfect neviabile și expresii ale violului la adresa dreptului internațional. În timp ce felia de Biserică aflată sub tutela lui Teodosie e recunoscută de Biserica Ortodoxă Română în ansamblul ei, de celelalte Biserici și culte de pe teritoriul României și din afara granițelor, palmele de pământ administrate cu japca de omologii mireni separatiști ai lui Teodosie sunt fantomatice.

Sărbătoarea Paștelui nu este numai despre bucuria Învierii, ci și despre forța și omniprezența păcatului, fățărniciei, fariseismului; nu este doar despre omnipotența lui Dumnezeu-Tatăl și minunea lui Dumnezeu-Fiul, ci și despre „Om„ și despre „om”, despre fragilitatea Binelui, despre neputința de a face bine, despre magnetismul Răului, despre bucuria de a face rău. An de an, indiferent de cultul în care e celebrată, sărbătoarea pascală ne reamintește tuturor cât de fină și în același timp noduroasă este linia dialectică a Vieții – de la cotidianul omului de rând, până la raportarea naturalului la supranatural. Și nu ne permite să uităm că uneori uriașă rămâne distanța dintre Cuvânt și acțiune, dintre atitudinea în discurs și comportamentul din afara lui.

Iată de ce am ales să „tulbur” Sfintele Sărbători cu un text cinstit despre necinstea celor ce spun că ne și că vă cinstesc; în esență, despre Teodosie Putinianul și despre Biserica Ortodoxă Română care grăiește în psalmi, dar se comportă complice.

E atât de ușor, oameni buni, să trimiți SMS-uri și să lași pe Facebook postări cu „Hristos a înviat” și „S-aveți Lumină în suflete” (iar gama urărilor anuale, știm bine, e mult mai largă)! Și e atât de ușor să aduci Lumină în casă și să guști pe nemâncate din borcănelul cu pâine și vin, încât, o dată în an, procedează astfel milioane de indivizi – de la bogat la sărac, de la VIP la „rândaș”, de la omul liniștit la interlop. Și apoi, după auto-sfințirea asta de o clipă, pe care nu puțini o percep ca pe un duș după o zi toridă, nu ca o curățire sufletească de durată, fiecare se întoarce rapid la ale lui. Căci, până la urmă, una e să silabisești o dată-n an că-i tare bine să fim mai buni, iar alta este și fii tot restul anului mai bun.

Am decis, așadar, să scutur puțin comerțul acesta pascal cu Bucurie tocmai pentru că Biserica Ortodoxă Română – prin Teodosie Putinianul și prin Patriarhia ce pare legată de mâini – scutură pomul lăudat al Bucuriei Învierii de dau să-l scoată din rădăcini.

Acum câteva zile, în miezul Săptămânii Mari, Teodosie, oficial arhiepiscop al Tomisului, neoficial fan KGB până la măduvă, l-a mai ridicat o dată în slăvi pe măcelarul de la Moscova. Și iată că intrăm în Sâmbăta Mare și în Duminica Paștelui, iar Biserica Ortodoxă Română și-a văzut nestingherită de teorie, dar a lăsat-o din nou moale cu practica. Nimic, nimic din spusele lui Teodosie nu pare să fi tulburat această cetate care, după acest text, va mai poza o tură în cetate asediată, deși asediul din exterior e prunc de lapte pe lângă cel din interior.

Cum, mare Biserică, să rămâi atât de oarbă și surdă la spusele și „făcutele” unuia de rangul lui Teodosie? Prin ce magie a spiritului poți livra pe mai departe pildele-standard de Paști, în predici și varii evenimente religioase, în comunicate de presă pe site-ul oficial, Basilica, făcând asemenea abstracție de amantlâcul cu Răul al unuia dintre păstorii „trendy” ai turmei tale?

Rațional, cum se explică o asemenea indulgență față de un personaj care practic își învață mieii să aspire la a deveni lupi? Căci în ce altceva se poate transpune, la urma urmei, respectul și iubirea teodosiene față de putinism și admirația lui Teodosie pentru Putin? La prima „lectură”, două variante apar la orizont cu viteza cu care mitralierele batalioanelor tactice rusești scuipă moarte pe gura țevilor îndreptate spre ucraineni: fie BOR împărtășește în mistică taină ceea ce crede Teodosie, fie se teme de el și de eventualul separatism pe care putinistul de la Constanța i-l poate aplica BOR, la un moment dat.

Sunt un om onest, cu păcatele mele, dar onest și sunt un om care caută constant să se îndrepte. Tocmai de aceea, nu aș privilegia prima ipoteză, în schimb, sunt tot mai tentat să-i dau credit 100% celei de-a doua. Iar dacă și în realitate lucrurile stau așa cum s-au așezat în propria-mi percepție, voi afirma-o tocmai de Paște: BOR poate tremura liniștită – de facto, separatismul teodosian este deja realitate. Complezența și teama nu vor conduce decât la oficializarea lui. Istoria națiunilor și istoria Bisericii oferă atâtea pilde despre forța păcatului indeciziei și al inacțiunii, încât te întrebi simplu de tot: ce sens au mai avut toți acei kilometri de bibliotecă parcurși de capii BOR, dacă, în cele din urmă, nu au înțeles nici două rânduri din zecile de mii de pagini pe care se presupune că le-ar fi citit?

Hristos a înviat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s