Mitul procentului mic de moldoveni care vor unirea cu România – Laurențiu Mihu

Atunci când se discută (în general firav, răzleț, superficial) despre scenariul unirii României cu Republica Moldova, piatra de temelie suflată cu aur a celor, din România, care nu-i văd rostul și nici nu-i dau șanse rezidă în faptul că moldovenii, în primul rând, nu vor ei să se reunească cu țara-mamă. Este un argument care derivă din sondajele de opinie făcute din când în când și, absolut de acord, nu poate fi dat pur și simplu la o parte și nici tratat cu nasul pe sus. Până la urmă, cifrele respective reflectă o realitate deloc simplă, cât timp ele se învârt în zona unei modeste treimi din populația de peste Prut care spune că ar vrea unirea (sunt și sondaje care ar da ponderea unioniștilor de peste Prut la cote ușor mai ridicate, spre 40%).

Cum, însă, procese istorice precum reunificarea unor teritorii sunt prin excelență complexe, aș fi cu mare băgare de seamă în a centra discuția doar pe un asemenea argument, practic depunând armele. De pildă, sondajele care pun în lumină procentul aparent firav al adeziunii moldovenilor la ideea unirii cu România au un mare cusur: nu surprind niciodată fenomenele din spatele lui. Iar a decripta forțele care l-au modelat și, eventual, a interacționa cu ele, în vederea remodelării, ar putea deveni una dintre principale poteci de bătut în dezbaterea aceasta.

Opiniile pro și contra, indiferent de subiect, nu pică din cer. Ele se formează și o fac sub diverse impulsuri. Apoi, ele nu sunt definitive (de unde și nevoia sociologilor de a face permanent sondaje – uitați-vă numai la cele privind preferința de vot pentru partide, variază de la un moment T1 la un moment T2; dar să privim inclusiv la palierul unionismului, căci tot sondajele indică o tendința ascendentă, chiar dacă la o rată relativ modestă, așadar e o variație, deci o devenire chiar și aici). Altfel spus, opiniile populației, inclusiv cele ale populației Republicii Moldova pe tema unirii cu România, sunt expresia vie a devenirii. Iar devenirea cu pricina are la bază o paletă largă de factori declanșatori și modelatori.

De pildă, dintre moldovenii care își doresc unirea celor două țări, nu toți sunt mânați de idealism, râvnind la ea din rațiuni pur de reparații istorice, după cum nu toți o doresc doar pentru că aspiră la o cale mai rapidă de a fi cetățeni UE sau NATO. La fel, dintre moldovenii care, în respectivele sondaje, spun că nu vor unirea sau că nu îi interesează subiectul, nu toți se pronunță astfel întrucât nu știu istorie sau pentru că, din contră, consideră că o cunosc prea bine; și nici pentru că toți înțeleg pe deplin ce înseamnă România sau să fii cetățean într-un stat UE, ori pentru că, din contră, toți înțeleg perfect și agreează ce înseamnă faptul de a nu te putea nicicum desprinde de atracția gravitațională a Rusiei.

Pe scurt, nu este nimic bătut în cuie, pe linia voinței sau absenței ei, la nivelul populației de peste Prut, în chestiunea unirii cu România. Iar dacă lucrurile stau astfel, ce ne-ar împiedica, pe noi cei din România, să facem pasul îndrăzneț spre deschiderea dosarului unirii? (mai ales că, așa cum explicam în materialul precedent, contextul internațional sugerează pentru prima dată cu adevărat că există premise favorabile).

Și aș mai adăuga o observație personală, într-o notă sentențioasă e drept: chiar și procentul actual al unionismului din Republica Moldova, chiar dacă încă insuficient, e totuși unul ridicat. Îmi permit să spun asta având în vedere următoarele:

  • Timp de decenii, sub copita URSS, moldovenii au fost supuși unui proces de rescriere a istoriei mult mai agresiv decât românii din România, cel puțin pe alocuri (și nici la noi, în comunism, nu fusese vorba de ceva „dulce”).
  • Tot sub URSS, fenomenul transformării moldoveanului în homo sovieticus și cel al rusificării au străpuns societatea și indivizii aproape până la nivel de ADN.
  • După dobândirea independenței, Republica Moldova a fost poligonul unei propagande ruse care nu a făcut decât să-și sporească agresivitatea și intensitatea, de la an la an (lucru valabil până în zi de azi).
  • Aceeași Republică Moldova a rămas terenul de joacă al „holdingului” format din serviciile secrete rusești și mafia rusă. Cei doi vectori de proiecție ai puterii moscovite în Republica Moldova au avut la buzunar hălci din economie și politică, dar tentaculele au penetrat și sistemul de justiție, servicii, armată.
  • Moldovenii din perioada independenței au cunoscut neîntrerupt șantajul rusesc, pe partea economică, lucru care, inevitabil, a cultivat în mintea multora dintre cetățeni o prudență atavică față de orice mișcare bruscă prin care ar putea irita Moscova și, astfel, i-ar putea face din săraci încă și mai săraci.
  • S-au confruntat cu un război sângeros, soldat cu morți, dar și cu ruperea unei bucăți din teritoriu. Iar după ce războiul transnistrean s-a încheiat, în termenii Rusiei bineînțeles, a persistat șantajul militar. Cu trupe ruse care au venit și nu au mai plecat, șantajul militar al Moscovei a acompaniat ca o constantă universală evoluția Republicii Moldova.
  • În fine, în cele trei decenii de independență a Republicii Moldova, amprenta României în spațiul de peste Prut a fost în general modestă, în unele perioade inexistentă, a crescut în ultimii ani, dar încă are de recuperat masiv. Imaginea despre România cu care generațiile de moldoveni devenite adulte după independență sau care s-au născut și au crescut după momentul 1991, a fost mai degrabă la mâna propagandei ruse, iar uneori la mâna unor oligarhi cu interese și conexiuni nebuloase, amestecate, nu imposibil de decriptat, nu imposibil de intuit.

De aceea zic, pornind de la tabloul de mai sus, că mai degrabă este o minune tocmai faptul că cel puțin o treime (dar una în creștere) dintre moldovenii de peste Prut și-ar dori unirea cu România. Nu dețin date concrete, dar intuiția îmi spune că se poate „lucra” rezonabil, pe direcția remodelării opiniei, cu un procent deloc neglijabil dintre cei care în sondaje spun că nu vor unirea și se poate „lucra”, cu rezultate încă și mai promițătoare, cu mult mai mulți moldoveni din rândul celor care spuneau că nu-i interesează subiectul.

În acest sens, războiul din Ucraina aliniază astrele din multe puncte de vedere, dar unul dintre aspectele-cheie este acela că motivează România, Republica Moldova și Vestul să conlucreze pentru expulzarea propagandei ruse, a rețelelor informale rusești de putere economică și politică de la Chișinău. Asta presupune măsuri tactice (pe termen scurt) și măsuri strategice (cu bătaie lungă, inclusiv modificări legislative de profunzime).

În plus, România are în sfârșit toate condițiile (interne și mai ales externe), ca și datoria de a li se prezenta moldovenilor în mod direct, nemailăsând ca percepția moldovenilor asupra Bucureștiului să fie definită de canale ce nu se află sub controlul său. Lucru valabil și pentru factorii responsabili din societatea și politica de la Chișinău – unioniști sau „europeniști”. Interesul lor, în condițiile agresiunii ruse din Ucraina și a amenințărilor, măcar teoretice, că războiul s-ar putea extinde și pe teritoriul Republicii Moldova, ar trebui să bată în aceeași direcție: consolidarea masivă a relației cu România, căci România e primul scut extern pe care Republica Moldova și-l poate permite. În toate punctele din acest paragraf e vorba, înainte de toate de pragmatism. Iar dacă pragmatismul va prima, pavarea drumului spre premise mai confortabile, din perspectiva unirii celor două țări, vine de la sine.

Pe scurt, acum:

  • Chiuretați propaganda rusă din Republica Moldova (îndemn care li se adresează natural Chișinăului, Bucureștiului, marilor cancelarii occidentale).
  • Tăiați conductele de capital moscovit care traversează politica și economia de la Chișinău (îndemn valabil pentru aceeași troică).
  • Faceți PR-ul adecvat pentru sprijinul concret al României pentru Republica Moldova (o datorie onestă a Bucureștiului, ca finanțator și lobbist pe plan extern, și a Chișinăului, ca beneficiar).
  • Promovați agresiv beneficiile care decurg din aderarea oricui la UE-NATO (datorie a troicii definite mai sus).
  • Explicați cât de mult s-a schimbat România după aderarea la cele două (misiune ce revine Bucureștiului).
  • Faceți anti-propagandă agresivă în ceea ce privește Rusia (e în interesul troicii invocate).

Și veți obține, negreșit, modificări semnificative în percepția moldovenilor față de România, Europa, America, Rusia. Și, implicit, va rezulta o schimbare pozitivă asupra ideii privind unirea dintre Republica Moldova și România.

În realitate, procentul moldovenilor favorabili reunificării a fost mai mic tocmai pentru că, zeci de ani, au lipsit măsurile de mai sus, în timp ce și mai multe decenii Rusia deținuse monopolul șlefuirii lui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s