Atenție la ce urmează: Vara 2022 a USR, incomparabil mai proastă decât vara 2021 a PNL – Laurențiu Mihu

  • Iar momentul de față, când bat la ușă crize concrete, precum Covid și prețurile, mai închide o fereastră de oportunitate pentru USR și deschide una pentru PNL și PSD (și UDMR): abordarea temelor sensibile poate fi amânată. Lucru care va diminua și mai mult vocea unui USR de opoziție și va oferi o cât mai lungă liniște noii coaliții, până cât mai aproape de un nou moment zero – cascada electorală din 2024. Lucru care, probabil, va accentua și mai mult dilemele post-mortem privind oportunitatea ieșirii intempestive a USR de la guvernare, cât de grea o fi fost rămânerea în interiorul ei, cât mai multă vreme și în pofida tuturor semnalelor. Doar că timpul va fi expirat deja”.

La șapte luni după ce am scris rândurile de mai sus, „dilemele post-mortem” au început să apară. Primul care le-a dat voce a fost, zilele trecute, Dragoș Pâslaru – ex-PLUS, ex-USR, mai nou parte a nucleului unei formațiuni politice, REPER, aflată la granița dintre romantismul nebunesc al facerii și chinurile incipiente ale nașterii:

  • Cred că lecţia este clară, nu ar fi trebuit să ieşim de la guvernare. Ar fi trebuit să rămânem să ne luptăm, pentru ca toţi cei care ne-au dat un mandat de reprezentare să găsească în continuare că suntem acolo şi că reprezentăm în continuare oameni”.
  • Mai departe, întrebat dacă le-a spus colegilor, la vremea respectivă, că ieșirea intempestivă de la guvernare este o greşeală, europarlamentarul a recunoscut că nu: „Nu, pentru că nu totdeauna ai capul suficient de limpede să îţi dai seama de lucrurile acestea şi , până la urmă maturitatea se câştigă prin greşeli şi învăţând din ele”.

Ei bine, există în această declarație cu iz de revelație tardivă și revoluție timidă o mică undă de lumină, dar și destule pete de umbră.

Este onest din partea lui Dragoș Pâslaru că măcar acum admite un lucru care, totuși, rămâne pe mai departe complicat de recunoscut de către cei din USR, ca și de către ceilalți colegi ai săi din nucleul dur în jurul căruia se cristalizează noul REPER (deși, nu poate fi sută la sută exclus ca Pâslaru să fi dat startul unei autoflagelări în mini-grup, vorbind cumva și pentru aceștia din urmă). În același timp, este și din cale afară de neacceptat că poți trece atât de ușor peste o decizie atât de proastă și cu impact colosal de negativ pe termen scurt și lung. Totodată, este cel puțin o manifestare a cinismului și pe undeva a amatorismului politic, atunci când astfel de gânduri sunt exprimate doar după ce îi mai aplici o lovitură de grație electoratului USR – respectiv după anunțul ruperii partidului și trecerea la canibalizare, prin crearea unui PLUS 2.0 care, până să devină competitorul altora, va fi în primul rând un vehicul de concurență neloială la adresa USR. În fine, se ridică și întrebarea foarte simplă: ce i-ar putea face pe potențialii susținători ai REPER să creadă că asemenea politicieni vor fi capabili să aibă „capul suficient de limpede” în contexte viitoare mult mai complicate, dacă nu l-au avut astfel atunci când povestea fusese extrem de simplă (era de natura evidenței că, odată ieșit de la o guvernare în care oricum ai intrat greu, te paște cel puțin prăpastia)? Și, în oglindă, ce i-ar putea determina pe susținătorii USR, ale cărui figuri centrale nici până acum nu și-au făcut mea culpa pentru plecarea de amator din Guvern, să considere că partidul e pe mâini și că înțelege ce se întâmplă cu el și în jurul său?

De reținut faptul că atunci când USR a părăsit Palatul Victoria, zice-se pe calul alb al valorilor „puternic îndoite sau chiar fracturate” (formularea îi aparține tot lui Dragoș Pâslaru), partidul care pe atunci conținea și aripa Cioloș-REPER a găsit vinovați peste tot: Iohannis, PNL, PSD, UDMR, etc; dar numai în curtea USR – nu. Ba mai mult, la acea vreme, orice comentariu din exterior, care ieșea din pluton identificând și alți dușmani decât inamicii „tradiționali” vizați de partid, trecea drept un factor iritant, posibil vândut caracatiței iohannisto-penelisto-pesedist-udemeriste.

Dar dincolo de toate astea, problema cea mare abia acum începe să se umfle.

După ieșirea de la guvernare, USR a pierdut deja la multe capitole: percepție, procente, inițiativă, coeziune internă și să nu mai vorbim de capacitatea de a face sau de a influența o parte din schimbările/reformele pe care le teoretizase și, mai ales, pe care le promisese. A trecut prin schimbări de garnitură, la vârf, și apoi s-a trezit că mai trebuie să treacă printr-un congres (cel de după demisia lui Dacian Cioloș din funcția de președinte). Iar ultimul act este și cel mai dur – scindarea. O scindare care, printre numeroasele amprente maligne pe care le presară în viața partidului, a declanșat și o organizare turbo a noului congres, generând noi dispute, pe noi paliere, ca și o altă rundă de lupte intestine, toate acestea aflate încă abia la început de drum.

Dar poate că mai delicată ca toate este o comparație care începe, ușor-ușor, să se profileze: o vară USR în 2022 pe măsura verii PNL din 2021.

Anul trecut, începând cu vremea asta, bătălia din interiorul Partidului Național Liberal, pentru funcția supremă de conducere, dar și pentru cele din eșaloanele secunde, a fost lungă și necruțătoare. De la un moment dat încolo, a fost recunoscută ca periculoasă pentru unitatea partidului chiar de către membri de vârf ai formațiunii. Mulți, din interior, s-au temut atunci că intensitatea cu care se duceau ostilitățile între echipa Orban și echipa Cîțu, dar și patimile colaterale astfel declanșate vor face nesustenabile costurile. Parțial, pentru PNL experiența chiar a fost traumatică, având în vedere faptul că, până la urmă, a existat o ruptură, Ludovic Orban creându-și propriul partid. Per ansamblu, însă, situația a fost în cele din urmă gestionată rezonabil, atenuând, nu fără eforturi și un nou congres, undele inițiale de șoc ale bătăliei. Dar PNL se afla la guvernare și masa critică din acest partid înțelegea cumva atavic ce înseamnă asta. Apoi, spre deosebire de mai „democraticul” USR, PNL e un partid mult mai coeziv și coerent intern, mai disciplinat și, foarte important acest aspect, o formațiune care mai avusese experiențe delicate, în vremuri mult mai tulburi decât cele prezente, și cărora, cuva, le-a rezistat.

Prin comparație, USR se trezește într-o astfel de situație fără să beneficieze de circumstanțele care îi pot atenua suficient de mult costurile, dar care circumstanțe și mecanisme interne nu au lipsit în cazul PNL.

  • În primul rând, USR nu se mai află la guvernare, iar asta reprezintă deja o problemă de sine stătătoare, întrucât oricâte „valori” ai pretinde că ai și prețuiești, în politica mare și reală faptul de a nu mai guverna sădește de la sine frustrări imense, diverse și ca o bombă cu ceas.
  • Apoi, USR plonjează deja scindat în această vară atât de toridă politic pentru el. Odată cu anunțul lui Cioloș privind înființarea REPER, cel mai probabil urmează și „licitații” pentru atragerea de oameni din USR.
  • Totodată, nu e limpede nici măcar acum, după câteva luni de opoziție în care nu a reușit să se regăsească și redreseze, că liderii și activul său au atins un grad mai ridicat de maturitate politică decât în toamna anului trecut.
  • Dacă la capătul luptelor intestine din PNL s-a profilat instalarea unui personaj de echilibru, precum Nicolae Ciucă, în cazul USR suntem departe de a putea identifica astfel de soluții-minune.
  • Și mai îndrăznesc să cred că, la vremea respectivă, partenerii de guvernare ai PNL nu au avut niciun interes ca liberalii să deraieze total, în condițiile în care niciun partid, fie el și PSD, nu ar fi avut soluții premium realiste dacă ar fi tras preșul de sub picioarele PNL; prin urmare, probabil că respectivii parteneri s-au abținut de la numeroase șicane pe care, teoretic, dar hazardat, le-ar fi putut face liberalilor. USR nu se află sub nicio formă într-o situație atât de fericită (dacă nu la modul absolut, mcar circumstanțial).

Faptul că USR se găsește azi în cea mai proastă situație de la intrarea sa în Parlament nu îndreptățește încă la concluzii definitive, deși convulsii masive sunt în curs, iar altele noi pot fi ușor anticipate. Însă mi se pare deja suficient de sinistru faptul că, în mod legitim și pe baza unei logici deloc complicate, poate fi totuși făcută o comparație cu vara seismică pe care au traversat-o liberalii anul trecut. Dar și mai neagră e imposibilitatea de a găsi ancore pentru a anticipa, în faza asta cel puțin, similitudini și în materie de deznodământ.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s