Catolici vs Constituție – Ian Buruma

<< În Statele Unite, stânga seculară și dreapta religioasă sunt angajate din ce în ce mai mult într-un război cultural care se învârte în jurul sexualității, genului și rasei, zone unde politica nu mai este negociabilă. Când se întâmplă asta, instituțiile încep să se prăbușească, iar „scena” e pregătită pentru demagogi carismatici și politica violenței >>, scrie Ian Buruma, pentru Project Syndicate

<< Potrivit unui sondaj din martie a.c. al Pew Research Center, 61% dintre americani cred că avortul ar trebui să fie legal în majoritatea cazurilor. Chiar și așa, Curtea Supremă a SUA a anulat dreptul constituțional la avort, stabilit prin decizia Roe v. Wade, din 1973.

Nu e de mirare că reacția a fost acerbă. Un congresman democrat, Alexandria Ocasio-Cortez, a cerut ca doi judecători de la Curtea Supremă să fie puși sub acuzare pentru minciună sub jurământ, în timpul audierilor lor de confirmare la Senat. Comentatorii panicați avertizează asupra sfârșitului democrației în Statele Unite. Alții dau vina pe misoginie și „masculinitate teatrală”.

Se acordă mai puțină atenție unui element important în dezbaterea americană despre avort: ascensiunea constantă în viața publică americană a unei zone profund reacționare a catolicismului. Desigur, catolicii nu sunt mai puțin divizați decât oricine altcineva cu privire la multe probleme, inclusiv dreptul la avort. Catolicii liberali, cum ar fi președintele Joe Biden și președinta Camerei, Nancy Pelosi, precum și mulți dintre cei aproximativ 50% dintre catolicii care au votat pentru democrați, susțin dreptul constituțional la avort. Același lucru este valabil și pentru judecătorul Sonia Sotomayor, unul dintre cei trei liberali de la Curtea Supremă. Dar cinci dintre cei nouă judecători ai Curții Supreme aderă la un catolicism ultra-conservator care susține că până și un embrion are  suflet și, prin urmare, este sacrosanct.

Samuel Alito, care a scris despre opinia majoritară în sensul înlăturării Roe, l-a citat pe juristul englez din secolul al XVII-lea, Matthew Hale, care considera avortul ca fiind o crimă (el credea și în vrăjitoare). Astfel de opinii sunt departe de curentul principal al vieții americane contemporane. Dar, timp de aproape o jumătate de secol, catolicii radicali – pentru că asta sunt – au fost o forță puternică în spatele cauzei anti-avort.

Chiar și protestanții conservatori au susținut rezultatul Roe, la acea vreme. Convenția Baptistă de Sud a declarat, în 1973, că „libertatea religioasă, egalitatea umană și justiția sunt promovate prin decizia de avort de la Curtea Supremă”. Și totuși, un deceniu mai târziu, conservatorii evanghelici, temându-se că un val de secularism progresist ar amenința instituții atât de prețuite, precum colegiile creștine segregate rasial, au început să facă o cauză comună cu catolicii radicali. Roe a devenit punctul lor comun. Scopul lor comun a fost să dărâme „zidul” care despărțea biserica de stat, ridicat cu atâta grijă de autorii Constituției.

Unii radicali chiar susțin acum că separarea dintre biserică și stat nu a fost niciodată intenționată. În cuvintele congresmanului republican de extremă-dreapta, Lauren Boebert: „M-am săturat de această separare învechită dintre biserică și stat care nu este în Constituție”.

Dar lucrurile se mișcă repede. La doar câteva zile după ce a înlăturat Roe, Curtea Supremă a decis că un antrenor de fotbal din statul Washington ar trebui să aibă dreptul de a organiza întâlniri de rugăciune, după meci, la liceul său public. Și aceasta este o „ruptură” de precedentul care interzice exprimarea religioasă, ca fiind o chestiune privată, în instituții publice precum școlile.

Radicalii fac apel la „libertatea religioasă”. Dacă un antrenor de fotbal dorește să se roage la meciurile de fotbal, înconjurat de jucători care s-ar putea să nu dorească să-și abată asupra lor dezaprobarea lui, el doar își exercită dreptul la libertatea de exprimare și de credință religioasă.

Dar separarea dintre biserică și stat, cel puțin în majoritatea democrațiilor protestante, precum SUA, fusese menită tocmai să apere libertatea religioasă. În timp ce noțiunea franceză de laicitate era menită să împiedice clerul catolic să se amestece în treburile publice, Constituția SUA a fost concepută pentru a proteja autoritatea religioasă de intervenția statului, precum și invers.

Unul dintre motivele pentru care elitele protestante din SUA au fost suspicioase față de catolici până nu cu mult timp în urmă, în afară de sentimentul snob anti-irlandez sau anti-italian, a fost teama că ar fi mai loiali catolicii credinței lor și, prin urmare, autorității Vaticanului, decât Constituției SUA. De aceea, în 1960, în timp ce făcea campanie pentru a fi ales președinte, John F. Kennedy a trebuit să-și sublinieze credința „într-o Americă în care separarea dintre biserică și stat este absolută, unde niciun prelat catolic nu i-ar spune președintelui (în caz că ar fi el catolic) cum să acționeze…”.

Lucrul de care se temuseră acele elite protestante este acum o adevărată amenințare. Radicalii catolici și fanaticii protestanți încearcă în mod activ să-și impună credințele religioase în public. Alito, precum și alți catolici, cum ar fi fostul procuror general William Barr, văd secularismul ca o amenințare (în cuvintele lui Barr) la adresa „ordinii morale tradiționale”. Adică o interpretare strictă a ordinii morale creștine. Căsătoria, potrivit lui Alito, este o „instituție sacră între un bărbat și o femeie”. Într-o zi – și probabil în curând – el ar putea decide să anuleze decizia Curții, veche de șapte ani, care recunoaște ca drept la nivel federal căsătoria între persoane de același sex.

Pericolul introducerii unei agende religioase în politică sau drept merge mai departe decât erodarea autonomiei instituțiilor laice. Face imposibilă dezbaterea politică rațională. Politica nu este lipsită de valoare, desigur. Nu este nimic în neregulă cu un politician, sau chiar un jurist care crede că valorile religioase contează. Dar există o problemă serioasă atunci când ortodoxia religioasă depășește toate celelalte considerente.

Filosoful israelian Avishai Margalit a descris succint acest lucru succint în cartea sa, On Compromise and Rotten Compromises. În „politică, precum în economie”, interesele materiale sunt „supuse negocierii, totul este negociabil, în timp ce în tabloul religios, centrat pe ideea de sfânt, ceea ce e sfânt nu este negociabil”.

De aceea politica din SUA este acum într-o stare atât de periculoasă. Stânga seculară și dreapta religioasă sunt angajate din ce în ce mai mult într-un război cultural care se învârte în jurul sexualității, genului și rasei, zone în care politica nu mai este negociabilă. Când se întâmplă asta, instituțiile încep să se prăbușească, iar „scena” este pregătită pentru demagogi carismatici și politica violenței. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s