Epoca valurilor de căldură simultane. De vină sunt schimbările climatice, dar mecanismul e încă neclar

<< Săptămâna aceasta, în Marea Britanie au fost prognozate temperaturi record de peste 40°C. Școlile s-au închis, iar spitalele au anulat programările de rutină. Trenurile au circulat mai rar de teamă că șinele să vor dilata. Royal Air Force a trebuit să rearanjeze zborurile de la cea mai mare bază aeriană a sa, după ce pista s-a topit. În Europa continentală, lucrurile erau și mai sumbre. După săptămâni de secetă, un val de căldură a declanșat incendii în Franța, Grecia, Portugalia și Spania. Părți ale Americii trec cu greu printr-una dintre cele mai fierbinți veri din toate timpurile. Iar zonele din estul și sudul Chinei au înregistrat temperaturi neobișnuit de ridicate în ultimele săptămâni. De ce toate aceste locuri suferă de căldură extremă în același timp? >>

<< Schimbările climatice au făcut valurile de căldură mai frecvente și mai brutale. Temperaturile foarte ridicate, cândva rare, apar mai frecvent, iar valuri de căldură cândva imposibile devin realitate. Temperaturile din Marea Britanie de săptămâna aceasta se încadrează în cea de-a doua categorie, spune Richard Betts, cercetător climatic la British Met Office. În mod similar, modelarea realizată de grupul World Weather Attribution, o coaliție de cercetare, a constatat că valul de căldură fără precedent de anul trecut, din nord-vestul Pacificului, ar fi fost „practic imposibil” fără schimbările climatice.

Vor apărea și alte recorduri atâta timp cât oamenii vor continua să ardă combustibili fosili și să distrugă ecosistemele de stocare a carbonului. Vara înăbușitoare a acestui an se petrece într-o lume care este, în medie, cu 1,1-1,3°C mai caldă decât fusese în vremurile preindustriale. Doar ipotezele cele mai optimiste cu privire la acțiunile globale de reducere a emisiilor au ca rezultat previziuni de 1,5°C până în 2100. În practică, sunt probabile niveluri mult mai mari ale încălzirii.

Totodată, valurile de căldură izbucnesc în mai multe locuri simultan. Un studiu publicat de cercetătorii americani și australieni în acest an a constatat că între 1979 și 2019, numărul mediu de zile cu valuri de căldură simultane la latitudinile medii și înalte ale emisferei nordice a crescut de la aproximativ 20 la 143 – de aproximativ șapte ori mai mult. Au crescut și intensitatea, și amploarea acestor evenimente concurente.

Există două explicații. În primul rând, șansele mai mari ale unui val de căldură în orice regiune dată, la un moment dat, fac ca evenimentele simultane să fie mai probabile. În al doilea rând, condițiile atmosferice care provoacă două evenimente separate pot fi legate. De exemplu, același studiu a constatat că anumite modele de distribuție au apărut mai frecvent: valuri de căldură concomitente în America de Nord, Europa și Asia Centrală și de Est apar mai des decât ar putea fi ușor de explicat doar prin încălzire (globală). Alte studii au sugerat că schimbările climatice pot schimba ondulațiile jet stream-ului – curenții de aer din atmosfera superioară care mișcă modelele meteorologice de la vest la est – într-un mod care face astfel încât căldura extremă să lovească mai multe locuri simultan.

Oricare ar fi cauza, consecințele sunt dezastruoase. Valurile de căldură ucid oameni și exacerbează problemele de sănătate existente. De asemenea, provoacă scăderea productivității. Impactul poate fi în cascadă atunci când sunt afectate mai multe zone. Luați în considerare producția de alimente. Valurile de căldură pot dăuna culturilor, așa cum s-a întâmplat în India, în această primăvară. În trei state din nordul acestei țări, randamentele au scăzut probabil cu între 10-35%. Dacă eșecul este limitat la o singură regiune, în mod normal, altele pot compensa deficitul. Dar dacă sunt afectate mai multe zone tip „coș de pâine”, vor exista lipsuri la nivel mondial, ducând la creșterea prețurilor. Perturbarea cauzată de războiul din Ucraina a arătat că astfel de probleme pot genera inflație și tulburări în întreaga lume.

În pericol sunt și alte sisteme. Căldura poate perturba totul, de la producție la transport. Săptămâna trecută, fabricile din provincia Zhejiang, din China, au fost forțate să raționalizeze energie pentru a asigura o alimentare suficientă a aparatelor de aer condiționat din casele din apropiere. Seceta din Europa a lăsat râul Rin, o rută comercială importantă, la câțiva centimetri de a fi prea puțin adânc pentru ca barjele care transportă mărfuri să treacă prin el. Adesea, valurile de căldură trag de rețelele energetice până la punctul de rupere. În locurile în care electricitatea este mutată peste granițe, un aflux de energie dintr-un loc neafectat poate ajuta la stabilizarea rețelei. Dar valurile simultane de căldură fac acest lucru dificil. Într-o lume interconectată, regiunile se bazează una pe cealaltă pentru a face față dezastrelor. Acest lucru devine mult mai greu atunci când dezastrele au loc în mai multe locuri simultan. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s