Premierul Rusiei nu vrea să fie asociat cu războiul și deteriorarea economiei. Strategia lui Mișustin

<< Mihail Mișustin este prim-ministrul Rusiei de mai bine de doi ani și jumătate – în ciuda zvonurilor constante privind demisia lui iminentă. Mai mult, de-a lungul carierei sale, Mișustin și-a cultivat o imagine publică de manager eficient. Cu toate acestea, pe 24 februarie, a fost prins nepregătit. Potrivit surselor Meduza, Vladimir Putin a omis să-i spună premierului său că plănuia să ducă un război pe scară largă împotriva Ucrainei. Corespondentul special al Meduza, Andrei Perțev, explică modul în care ultimele cinci luni de război au schimbat rolul lui Mihail Mișustin și imaginea sa publică (versiunile în engleză și rusă ale textului).

Mihail Mișustin a avut foarte puține de spus despre invadarea Ucrainei de către Kremlin. „Nu vorbește despre operațiunea [militară] specială”, nici măcar în spatele ușilor închise”, a declarat, pentru Meduza, o sursă familiarizată cu premierul rus. „Provocări externe – așa i numește el acum. Nu are niciun loc în agenda războiului și cred că acest lucru este destul de deliberat.”

Într-adevăr, o sursă apropiată administrației Putin l-a descris pe Mișustin drept „liderul facțiunii” din rândul oficialilor ruși care preferă fie să nu spună nimic despre război, fie să vorbească în mod criptic – făcând de exemplu referire la „noile provocări” sau „climatul politic actual”

Potrivit a două surse, Mișustin „a fost pierdut” la începutul invaziei la scară largă. În timpul unei ședințe a Consiliului de Securitate Națională, care avusese loc cu câteva zile mai devreme, pe 21 februarie, premierul a fost unul dintre cei trei oficiali de rang înalt care au vorbit în favoarea continuării discuțiilor de securitate cu Occidentul. Interesant este că Vladimir Putin nu a reacționat negativ la poziția lui Mișustin – deși l-a umilit public pe Serghei Narîșkin, șeful serviciului de informații externe, pentru că a exprimat o opinie similară în timpul aceleiași întâlniri.

Două surse apropiate administrației Putin au afirmat, pentru Meduzam, că, la momentul ședinței Consiliului Național de Securitate, Mișustin nu cunoștea planurile președintelui rus, de a lansa un război la scară largă. Acest lucru a fost coroborat cu spusele unei surse apropiate Cabinetului de Miniștri.

Potrivit acestor surse, Kremlinul i-a informat pe prim-ministru și pe cabinetul său că un „contingent limitat de trupe ruse” va intra în estul Ucrainei „pentru a menține ordinea pe teritoriul” „Republicilor Populare” Donețk și Lugansk. În acel moment, nu se vorbea despre un război total. Mișustin a aflat despre planurile reale ale lui Putin pe 23 februarie – în ajunul invaziei.

Drept urmare, Cabinetul nu a reușit să se pregătească în mod adecvat pentru sancțiunile stricte impuse Rusiei imediat după invazie. Potrivit surselor Meduza, apropiate administrației Putin, guvernul se aștepta doar la sancțiuni care să vizeze anumiți oficiali și întreprinderi de nivel înalt, în principal din sectorul apărării.

„Înainte de operațiune nimeni nu credea că totul poate merge așa. În caz contrar, cel puțin ar fi făcut unele stocuri – piese de schimb pentru echipamente miniere, mașini și avioane. Dar acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus o sursă apropiată Cabinetului.

În schimb, guvernul lui Mișustin a fost lăsat să se zbată să protejeze economia rusă de sancțiuni fără a provoca furia lui Putin. „El [Putin] nu vrea să audă despre dificultăți. El crede că țara poate trăi mult timp decuplată de restul lumii, care mai devreme sau mai târziu va veni să se plece [în fața Rusiei]”, a explicat o sursă Meduza, apropiată administrației Putin.

Sursele Meduza au subliniat că Mișustin a decis rapid că „vrea să continue să lucreze”, dar să se distanțeze public de așa-numita „operațiune militară specială”.

O sursă Meduza, apropiată de Kremlin, a subliniat că Putin are acum un „birou economic” care este responsabil pentru economia țării în timp de război. Surse au declarat pentru Meduza că această cameră de război îi include pe șefa Băncii Centrale, Elvira Nabiullina, ministrul de Finanțe, Anton Siluanov, consilierul prezidențial Maxim Oreșkin, directorul general al VTB Bank, Andrei Kostin, și directorul executiv al Rosneft, Igor Secin. Mișustin, au subliniat sursele Meduza, nu este inclus în acest cerc.

Niciunul dintre membrii „politburo” nu a răspuns la întrebările Meduza, până la publicarea articolului – nici Mihhail Mishustin.

„Este încă pe funcție”

O sursă Meduza, apropiată conducerii Cabinetului, a spus că prim-ministrul este acum concentrat pe o agendă „destul de îngustă”. Cu toate acestea, persoana respectivă mai afirmă că Mișustin a devenit „mai deschis cu industria”. „El [Mișustin] ajută, se implică în rezolvarea problemelor. Dacă este abordat, ajută la restructurarea împrumuturilor”, a declarat sursa.

Potrivit aceleiași surse, premierul are și șansa de a discuta cu președintele despre „cui ar trebui să i se acorde ce [și] ce sprijin să ofere”, în timpul convorbirilor telefonice obișnuite pe „probleme tactice”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat, pentru Meduza, că Putin și Mișustin „comună zilnic”. Discută zilnic măsuri de susținere a economiei. Acesta este un proces în desfășurare”, a adăugat el.

Sursa a mai spus că, în timp ce Putin a „uitat parțial” de guvernatorii regionali ai Rusiei, Mișustin a început să lucreze activ cu șefii de regiuni. „[Oficialii și oamenii de afaceri] au început să-l respecte cu adevărat”, a asigurat sursa.

Surse apropiate lui Mișustin și administrației Putin au declarat, pentru Meduza, că (spre deosebire de momentul în care a preluat funcția) premierul a evitat publicitatea, începând cu 24 februarie, pentru că nu vrea să fie asociat cu războiul și deteriorarea situației economice. Mișustin „evită interviurile acum” și conferințele de presă, în ciuda dragostei lui pentru PR. Potrivit surselor Meduza, când Kremlinul i-a oferit lui Mișustin „ajutor cu PR”, după debutul invaziei, acesta a răspuns: „Nu am nevoie de o expunere largă în acest moment”.

Două surse apropiate de Kremlin au spus, pentru Meduza, că Mișustin a „stabilit contacte” și cu un alt oficial cheie care a preferat să se distanțeze de război – primarul Moscovei, Serghei Sobianin. „Se pot chiar și relaxa împreună. De exemplu, ies într-un pub”, a spus o sursă. Serviciul de presă al lui Serghei Sobianin nu a răspuns la întrebările Meduza.

Mișustin nu se bucură de o relație apropiată sau de încredere cu Vladimir Putin. Dar nu există „tensiune sau ostilitate” între ei, au explicat sursele Meduza. Potrivit acestor surse, premierul înțelege pentru ce poate face lobby în conversațiile sale cu Putin și de ce anume este mai bine să se distanțeze. De exemplu, cele două surse ale Meduza, apropiate administrației Putin, au spus că, de fapt, Mișustin nu a fost implicat în promovarea ministrului Industriei și Comerțului, Denis Manturov, în funcția de viceprim-ministru.

„La începutul carierei sale de șef al guvernului, Mișustin a fost prim-ministru tehnic, apoi unul de tranziție. Dar este încă pe funcție”, a subliniat una dintre sursele Meduza.

Atât această persoană, cât și o sursă apropiată Cabinetului au subliniat că, în ciuda zvonurilor constante despre înlăturarea iminentă a lui Mișustin, premierul a reușit până acum să își păstreze funcția. Potrivit unei surse: „Totul se va decide în toamnă. Mișustin are șanse bune să-și păstreze postul dacă există un fel de armistițiu cu [Ucraina], un fel de scenariu de pace. Pentru că toți ceilalți s-au dovedit a fi șoimi”. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s