Președintele ceh, spitalizat imediat după externare. Diagnosticul, delicat

Preşedintele ceh Milos Zeman a fost spitalizat din nou joi, la câteva ore după ce a fost externat, fiind testat pozitiv pentru COVID-19, a anunţat, potrivit unui comunicat, purtătorul său de cuvânt, Jiri Ovcacek, relatează AFP, preluată de Agerpres.

”Programul preşedintelui va fi suspendat pe durata tratamentului său pentru COVID-19”, a adăugat Jiri Ovcacek, adăugând că preşedintele nu va desemna un nou premier vineri, aşa cum era prevăzut iniţial.

Preşedintele ceh Milos Zeman a fost externat după mai bine de şase săptămâni petrecute în spital, a anunţat joi Spitalul Central al Armatei din Praga, notează Reuters.

Zeman, în vârstă de 77 de ani, a fost internat de urgenţă la 10 octombrie, cu complicaţii la o boală cronică pe care biroul său nu a specificat-o niciodată, medicii săi afirmând în schimb că este vorba despre o maladie a ficatului.

În data de 4 noiembrie, Zeman a fost transferat din secţia de terapie intensivă, după mai mult de trei săptămâni de tratament, într-un salon obişnuit al Spitalului militar central din Praga, deoarece starea sa se ameliorase.AGERPRES/(AS – autor: Violeta Gheorghe, editor online: Andreea Preda)

Lasă un comentariu