Satul în care iminența războiului e vie 24/24, deja de opt ani
Locuitorii acestui sat din Donbas, situat lângă linia frontului cu autoproclamata „Republică Populară Donețk”, trăiesc sfâșiați între propaganda rusă, naționalismul ucrainean și aranjamente cu „inamicul”, scrie Le Monde. << Nu le vorbiți despre războiul iminent locuitorilor acestui sat, Pavlopil, pe care îl despart 800 de metri de linia frontului cu autoproclamata „Republică Populară Donețk”. „De opt ani, războiul ține de viața noastră de zi cu zi”, spune Tamara, o pensionară venită la bibliotecă pentru a returna câteva cărți împrumutate. Păr roșu și un caracter puternic, ea blestemă tabăra de vizavi. „Ei vor să ne impună lumea lor rusă fără să ne ceară părerea, dar acest teritoriu a fost întotdeauna ucrainean”, insistă fosta angajată a primăriei, care și-a petrecut toată viața la Pavlopil >>. Un reportaj marca Le Monde.
Justin Trudeau ar putea înrăutăți lucrurile
„Reputația Canadei pentru o politețe impecabilă a încasat o lovitură. În ultimele săptămâni, mulțimi de șoferi de camioane și alți canadieni care protestează împotriva restricțiilor Covid-19 au blocat autostrăzile și au campat în fața parlamentului din Ottawa. Multe pancarte afișează mesajul „Fuck Trudeau”, referindu-se la tânărul lor prim-ministru, deși insulta apare adesea cu o frunză de arțar ca un asterisc. Au apărut și mesajele mai urâte. Unul sau doi protestatari purtau steaguri inscripționate cu svastici, poate pentru a sugera, în mod absurd, că restricțiile canadiene privind Covid-19 sunt asemănătoare cu nazismul. Confruntat cu această situație, guvernul Canadei ar fi trebuit să facă o distincție clară între actele dăunătoare și cuvintele neplăcute sau nesăbuite. Protestele pașnice sunt în regulă; blocarea unor autostrăzi cruciale, astfel încât alții să nu-și poată face treaba nu este în regulă. Unii dintre camionagii au închis un pod peste care trece 25% din comerțul de mărfuri al Canadei cu Statele Unite. Poliția a avut nevoie de șase zile pentru a-i îndepărta. Având în vedere că protestul a blocat tranzacții estimate la 350 de milioane de dolari în fiecare zi, acest lucru a fost inutil de lent. Camionagii se înșală în privința obligativității vaccinării la graniță. Astfel de reguli sunt o precauție rezonabilă pentru a încetini răspândirea unei boli mortale și foarte infecțioase. Guvernul Canadei are dreptate să le pună în aplicare. Dar camionagii au tot dreptul să-și exprime dezacordul. Un guvern înțelept i-ar asculta și le-ar răspunde politicos, luându-le în serios plângerile și explicând cu răbdare de ce restricțiile privind Covid, deși împovărătoare, sunt pentru moment necesare. Justin Trudeau a făcut opusul”, notează The Economist.
Pentru mulți dintre aliații Germaniei, refuzul cancelarului Olaf Scholz de a spune clar ceea ce pare evident – că Rusia ar pierde o nouă conductă de gaz în fața Germaniei dacă invadează Ucraina – este total derutant, scrie Politico.eu. Publicația notează că până și unii actori din propria coaliție de guvernare a lui Scholz sunt dezorientați. „Nu există o explicație rezonabilă pentru acest lucru”, a afirmat Reinhard Bütikofer, un europarlamentar care a co-prezidat Verzii germani, unul dintre cele trei partide din guvernul lui Scholz. Dar alții, arată Politico.eu, spun că motivele rezidă în tacticile diplomatice, politica internă de partid și preocupările ce țin de partea juridică. Luate împreună, acestea fac conducta Rusia-Germania, numită Nord Stream 2, o problemă diferită pentru cancelarul german decât pentru orice alt lider mondial.
Supremație albă, bani negi. Șarmul criptomonedelor pentru extrema dreaptă
„Pe 11 august 2017, grupuri de extremă dreaptă din toată America au venit la Charlottesville, Virginia, pentru a protesta împotriva înlăturării unei statui confederate. A doua zi, un adept al supremației albe și-a condus mașina într-o mulțime de contra-protestatari, ucigându-l pe unul dintre ei. Ca urmere, PayPal, o platformă de plată online ai cărei termeni ți condiții interzic strângerea de bani pentru a promova ura, a suspendat conturile extremiștilor. La fel și Apple Pay și Google Wallet. Visa și Discover le-au urmat exemplul, la fel Patreon, un site de crowdfunding. Grupurile de extremă dreaptă s-au trezit în căutarea altor zone pentru a strânge bani. Mulți dintre ei au recurs lat criptomonedă”, notează The Economist. Revista britanică notează că, totuși, pe moment există câteva limitări naturale în calea eficienței: „Atâta timp cât Bitcoin și altele asemenea sunt descentralizate, capacitatea grupurilor de extremă dreaptă de a le folosi va rămâne. (Intermediarii, schimburile precum Coinbase și Binance, sunt o altă problemă.) Dar cripto prezintă încă o mulțime de dezavantaje care îi pot stânjeni pe extremiști. În mai 2021, Monero a ajuns la 480 USD; acum este 150 USD. Bitcoin a pierdut 40% din valoarea sa din noiembrie”.
Dezvăluiri. Trump a căutat să le scape pielea participanților la insurecție
În ultimele zile ale președinției sale, Donald Trump s-a gândit serios să dea o de grațiere colectivă, pentru toți participanții la revolta din 6 ianuarie, scrie Politico.com. Între 6 ianuarie și ziua inaugurării lui Joe Biden, 20 ianuarie, Trump a avut trei convorbiri cu consilier pentru a discuta ideea respectivă. „Crezi că ar trebui să-i iert? Crezi că este o idee bună? Crezi că am puterea să o fac?”, au fost întrebările fostului președinte. Un alt consilier al lui Trump a pus întrebări despre modul în care participanții la revoltă ar putea fi puși sub acuzare și în ce măsură o grațiere uniformă le-ar putea oferi protecție în viitor.
Taxiurile aeriene încep să se înalțe. Companiile-mamă depun deja actele pentru certificare
„Și nu doar firmele noi intră în afaceri. Airbus dezvoltă idei pentru EVTOLS. La fel și Boeing, rivalul său american. Pe 24 ianuarie, Boeing a investit 450 de milioane de dolari în Wisk Aero, din San Francisco, care dezvoltă un alt EVTOL autonom. Larry Page, co-fondator al Google, susține și el această firmă. Cu atât de mult efort și bani în această nouă formă de aviație, unele dintre aceste păsări cu siguranță vor zbura”, punctează The Economist.
O simpatie prost-gândită. Noul cancelar german, ezitant în fața acțiunilor Moscovei
The Economist abordează atitudinea cel puțin ezitantă a Germaniei în fața Rusiei, într-un context în care ezitările și inacțiunea sunt convertite de Moscova în munițuie. „Și doamna Merkel părea să se bucure de respectul domnului Putin, chiar dacă a ajuns să-i disprețuiască minciunile. Ea a discutat despre Ucraina și securitatea Europei de Est cu președintele Rusiei de o jumătate de duzină de ori în ultimele sale luni de mandat. În cele șapte săptămâni ale sale, domnul Scholz a făcut acest lucru o singură dată, în ciuda circumstanțelor urgente. Domnul Putin preferă acum să discute cu America, peste capul europenilor. Cancelarul nu a oferit un răspuns serios nici corului tot mai mare de critici la adresa Germaniei, în special din Europa de Est. O Germanie inconsecventă și echivocă subminează credibilitatea Europei și joacă cu prudență în mâinile Kremlinului, spune domnul Meister. Doamna Merkel a aflat că amenințările rusești erau mai ușor de înfruntat dacă Germania se afla în fruntea răspunsului dat de Europa. Este o lecție pe care, probabil, succesorul ei nu o poate evita, dar de care până acum s-a arătat puțin interesat”, scrie The Economist.
De ce lansează Coreea de Nord, brusc, atât de multe rachete
Experiența i-a arătat lui Kim Jong-un că zdrăngănitul sabiei este cel mai bun mod de a atrage atenția Washingtonului, mai ales atunci când afacerile globale sunt deja într-o stare precară, notează The New York Times. Ziarul american reamintește cât de balistic a debutat 2022: „Coreea de Nord a început noul an convocând o întâlnire a Partidului Muncitorilor, aflat la guvernare, în timpul căreia s-a vorbit foarte puțin despre Statele Unite. Acea tăcere de rău augur nu a durat mult. Conducătorul țării, Kim Jong-un, a lansat șase rachete balistice în patru teste, începând cu 5 ianuarie, aproape la fel de multe rachete trase într-o lună cât a lansat Coreea de Nord în tot anul trecut. Marți, armata sud-coreeană a confirmat că Nordul a lansat două rachete de croazieră, în cel de-al cincilea test din 2022. Mesajul a fost clar: liderul nord-coreean simte că este ignorat și vrea să împingă administrația Biden să se implice din nou și să acorde atenție națiunii sale aflate în dificultate economică”.
Goana Chinei după consolidarea influenței în Europa, prin intermediul politicii de „capturare a elitei” din instituțiile academice și politice devine rapid una dintre principalele bătăi de cap strategice ale Europei, notează Politico.eu. Publicația pornește de la scandalul recent, declanșat de dezvăluirile potrivit cărora un institut independent, dar care activează sub egida Universității Libere din Amsterdam, a primit finanțări cu conexiuni ce duc la Partidul Comunist Chinez. Politico.eu dă ca exemplu și unul dintre roadele „obiective” ale acestei colaborări. O delegație formată din persoane afiliate centrului a vizitat, în 2020, regiunea Xinjiang, privitor la care mai multe țări, inclusiv SUA, acuză China de comiterea unui genocid împotriva uigurilor și a altor minorități etnice. În schimb, pe site-ul institutului respectiv (Cross Cultural Human Rights Center), concluzia mergea în direcția opusă: „Situația pe care am întâlnit-o în cele patru orașe, în această călătorie, nu a reflectat situația sumbră descrisă în rapoartele occidentale. Cu siguranță nu există nicio discriminare a uigurilor sau a altor minorități în regiune”.
Schimbarea la față a divorțului. Cum a devenit mai ieftin, mai rapid și puțin mai puțin conflictual
„Peste tot în lume, divorțul încă implică lacrimi, regrete și vituperări. Dar eliminarea repartizării judiciare a vinei și tendința către modalități mai rapide, mai ieftine și mai puțin contradictorii de a pune capăt căsătoriei ușurează, cu siguranță, povara nefericirii, în special asupra copiilor prinși la mijloc”, notează The Economist, într-un material dedicat „economiei” divorțului. Care este situația acum și cum evoluează tendințele? „Rata divorțurilor, în majoritatea țărilor bogate, a scăzut sau a rămas aproximativ aceeași din 1990, în primul rând din cauza faptului că se căsătoresc mai puțin oameni. În UE, 18% dintre copiii născuți în 1993 au apărut în afara căsătoriei. Până în 2019, procentul a crescut la 43%. La scandinavi, cifra este de 53%. Însă aranjamentele pentru copiii cu părinți ai căror parteneriate extraconjugale eșuează devin și mai cooperante”.
Eforturi in extremis pentru a-l împiedica pe Viktor Orban să fure alegerile
Un grup transpartinic de 62 de membri ai Parlamentului European a făcut pasul neobișnuit de a cere o misiune de anvergură pentru monitorizarea viitoarelor alegeri din Ungaria, notează Politico.eu. Ungurii vor merge la vot pe 3 aprilie, dar criticii premierului în exercițiu, Viktor Orbán, și-au exprimat îngrijorarea că alegerile ar putea să nu fie libere și corecte. „Provenim din 5 grupuri politice și din 19 țări diferite. Dar împărtășim cu toții îngrijorarea că alegerile ar putea să nu fie organizate la cele mai înalte standarde democratice”, au scris europarlamentarii într-o scrisoare consultată de Politico.eu și trimisă Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE).
De ce „sparge” Microsoft 69 de miliarde de dolari pe jocuri video
The Economist pornește cu analiza de la achiziția Activision Blizzard, cea mai mare făcută de Microsoft până acum. Iar explicația găsită de revista britanică are trei paliere. „Pe termen scurt, afacerea îi oferă Microsoft o amprentă mai mare pe piața de jocuri pentru smartphone-uri, în care avusese o expunere redusă (…). Pe termen lung acordul ar trebui să ajute pe Microsoft să-și atingă ambiția de a face jocurile mai ieftine și mai accesibile realității virtuale. (…) Industria jocurilor de noroc a cunoscut deja o mulțime de fuziuni. Anul trecut s-au înregistrat cinci oferte de peste 1 miliard de dolari, Take-Two Interactive, un dezvoltator și editor de jocuri, a cheltuit 13 miliarde de dolari pentru a cumpăra Zynga, un producător de jocuri pentru telefoane mobile. Pe lângă Amazon, atât Apple, cât și Netflix și-au băgat au testat marea cu degetul în ceea ce privește afacerile cu jocuri video, în ultimii ani. Consolidarea este cheia aici”.
Comisia Camerei care investighează revolta din Capitoliu a cerut documente și mărturii de la Rudolph W. Giuliani și alți membri ai echipei juridice a președintelui Donald J. Trump, notează The New York Times. Potrivit ziarului american, într-o scrisoare adresată lui Rudolph Giuliani, comisia a declarat că ancheta sa a scos la iveală „dovezi credibile” că acesta a participat la încercările de „perturbare sau amânare a certificării rezultatelor alegerilor”, de convingere a legiuitorilor „să ia măsuri pentru a răsturna rezultatele alegerilor”. și l-a îndemnat pe Donald Trump să ordone confiscarea aparatelor de numărare a voturilor. Cine sunt ceilalți trei vizați de anchetă: Jenna Ellis (a redactat un memo despre modul în care Trump ar putea invalida rezultatele alegerilor prin exploatarea unei legi obscure); Sidney Powell (un avocat care a lucrat cu Giuliani la multe procese și care a condus o organizație care a strâns milioane de dolari pe baza afirmațiilor false că infrastructura electorală a fost fraudată); Boris Epshteyn (se spune că a participat la o convorbire cu Trump în dimineața zilei de 6 ianuarie, „în timpul căreia s-au discutat opțiunile pentru amânarea certificării rezultatelor alegerilor”).
Liderul sârb bosniac, Milorad Dodik, livrează retorică secesionistă, iar excesele naționaliste tocmai au cuprins toată țara, observă Politico.eu, care subliniază și cealaltă problemă spinoasă a agitației din Balcani: Încă o dată, UE și-a exprimat indignarea, dar nu a venit cu un răspuns concret. Și, după cum arată mai departe Politico.eu, nici nu este ceva nou. „Este un model care a mai rulat în ultimii ani, în timp ce Bosnia se confrunta cu amenințări tot mai mari la adresa acordurilor de pace din 1995, care au pus capăt unui război devastator și au stabilit un acord de împărțire a puterii între cele trei grupuri etnice principale ale Bosniei: bosniacii, sârbii și croații”.
Boris Johnson nu fusese niciodată potrivit să fie premier
„Domnul Johnson pare cinic și insensibil – ca și o vulnerabilitate electorală. Miniștrii stau departe de Parlament sau păstrează tăcerea”, notează The Economist, care îi face un portret fără menajamente premierului britanic: „Domnul Johnson este opusul a ceea ce se cere. Alegătorii l-au ales în 2019 pentru că alternativa, Jeremy Corbyn, era de extremă stângă, antisemit și haotic și pentru că domnul Johnson promisese că va părăsi Uniunea Europeană. Dar mai presus de toate, au crezut că este o schimbare binevenită față de diviziunile prezidate de necarismatica Theresa May”. Cu ce s-au ales, în schimb, britanicii? „Între timp, unei țări care și-a deșirat ordinea constituțională pentru a urma visul Brexit îi lipsește un guvern cu voința, disciplina, direcția și puterea de a trasa un nou curs”, punctează revista britanică.
Etica unei a doua șanse: Beneficiarul primei inimi de porc a înjunghiat un om de șapte ori
Cazul lui David Bennett Sr., primul om în corpul căruia a fost transplantată o inimă de porc, are un trecut încărcat, dezvălui Washington Post: în tinerețe, a înjunghiat de șapte ori un bărbat, care a rămas paralizat. Specialiștii în etică medicală susțin că sistemul de justiție penală impune deja închisoare, penalizări financiară sau alte pedepse celor condamnați pentru infracțiuni cu violență. Privarea lor de servicii medicale nu face parte din paleta de pedepse, scrie cotidianul american. Această distincție, între sistemul legal și cel medical, există din motive întemeiate, spune Scott Halpern, profesor de etică medicală la Universitatea din Pennsylvania. Discuția e alimentată de faptul că peste 106.000 de americani sunt pe lista națională de așteptare pentru un transplant de organe, iar 17 persoane mor în fiecare zi fără să fi beneficiat de organul de care ar fi avut nevoie. Pe fondul unei asemenea crize, poate părea de neconceput, pentru unele familii, ca persoane cu cazier pentru infracțiuni violente să aibă șansa unei proceduri salvatoare. Dar, scrie WP, majoritatea medicilor nu împărtășesc acest punct de vedere. Nu există legi sau reglementări care să interzică unui om cu antecedente penale să primească un transplant sau să beneficieze de o procedură experimentală precum cea pe care a avut-o Bennett.
Diagnosticul pus de Politico.eu este necruțător și, când vorbești de Franța, oarecum neverosimil. „Ploaia torențială a fost cea mai mică dintre grijile lui Christiane Taubira, când stătea într-o piață dintr-o suburbie săracă a Parisului și își anunța candidatura la președinția Franței. Flancată de susținătorii Socialiștilor și Verzilor, fosta ministră a Justiției și progresistă de anvergură a criticat „impasul” și diviziunea stângii. Cu alegerile la doar trei luni distanță, președintele Emmanuel Macron pare să se înfrunte cu unul dintre cei trei candidați de dreapta sau de extremă-dreapta – fără nicio speranță din zona progresistă până acum capabilă să obțină o cotă cu două cifre, în sondaje. Partidul Socialist din Franța, cândva dominat, umblă în zdrențe. Nici Verzii nu au reușit să decoleze. Ambele formațiuni se află în urma partidului de extremă stânga, La France Insoumisse, cotat cu 9%. O mână de alți candidați minori se află în partea de jos a sondajelor”, punctează Politico.eu.
Ascensiunea dramatică a aplicațiilor de sănătate mintală a creat o industrie riscantă
The Economist pune sub reflector o problemă alarmantă: tratamentul psihologic online. Potrivit revistei britanice, „datele emoționale” ale clienților pot fi piratate, iar pe de altă parte nimeni nu verifică dacă aplicațiile funcționează. „Rareori a fost mai urgent ca acum să îi ajuți pe oameni să facă față problemelor mentale. Incidența depresiei și a anxietății a crescut în timpul pandemiei – cu peste 25% la nivel global în 2020, potrivit revistei medicale The Lancet. Acest lucru, combinat cu mai mulți oameni care folosesc serviciile online, a condus la un boom al aplicațiilor de sănătate mintală. Asociația Americană de Psihologie estimează că 10.000-20.000 sunt disponibile pentru descărcare. Dar sunt din ce în ce mai multe dovezi că riscurile de confidențialitate sunt ignorate”. The Economist dă un exemplu: „Woebot, de exemplu, este un chatbot care folosește inteligența artificială pentru a reproduce experiența terapiei cognitiv-comportamentale. Produsul este comercializat ca fiind validat clinic, bazat parțial pe un studiu științific care a concluzionat că oamenii pot forma legături semnificative cu roboții. Dar studiul a fost scris de persoane care au legături financiare cu Woebot”.
S-a încheiat petrecerea pentru Boris Johnson?
Prim-ministrul britanic „șchiopătează”, însă chiar și prietenii i se întorc împotrivă, notează Politico.eu, potrivit căruia fost a fost ușor să urmărești prestația de miercuri a lui Boris Johnson, în Camera Comunelor, și să conchizi că zilele-i sunt numărate. Premierul britanic e sub presiune de câteva săptămâni, pe fondul tsunami-ului de acuzații conform cărora personalul de la Downing Street – printre care și Johnson, soția lui și oficiali de vârf – au organizat petreceri care au sfidat lockdown-ul anti-Covid.
Într-un text de opinie semnat în The New York Times, Thomas L. Friedman dă filmul pe repede-înainte și plonjează în anul electoral 2024. Unul crucial, după cum crucial fusese și precedentul. Unghiul din care privește este cu totul interesant: „După cum am mai arătat, unul dintre motivele pentru care acord o atenție deosebită arenei israelo-palestiniane este că acela multe tendințe se perfecţionează mai întâi acolo, apoi se globalizează – deturnarea avioanelor, atentatul sinucigaș cu bombă, construirea unui zid, provocările pluralismului și multe altele. Să fie oare precum trecerea de la Off Broadway la Broadway, așa încât ceea ce se joacă acolo în aceste zile să poată prevesti ceea ce va fi în politica în SUA? Răspuns: Este cel mai divers guvern de unitate națională din istoria Israelului, unul care se întinde de la coloniști evrei de dreapta până la un partid islamist israeliano-arab și super-liberali de stânga. Cel mai important este să se mențină împreună, să rezolve lucrurile și să reducă hiper-polarizarea care făcuse Israelul neguvernabil. De asta are nevoie America în 2024 – o candidatură a lui Joe Biden și Liz Cheney? Sau Joe Biden și Lisa Murkowski, sau Kamala Harris și Mitt Romney, sau Stacey Abrams și Liz Cheney, sau Amy Klobuchar și Liz Cheney? Sau orice altă astfel de combinație”.
Armata birmaneză, părăsită de tot mai mulți militari
În Myanmar, unde Aung San Suu Kyi, a fost găsită vinovată de import ilegal de walkie-talkie şi condamnată la patru ani de închisoare, din cele câteva decenii pe care le riscă, junta militară se confruntă cu un fenomen eroziv: dezertarea. „De la lovitura de stat, aproximativ 2.000 de soldați și 6.000 de ofițeri de poliție au fugit pe teritoriul controlat de forțele rebele, potrivit Guvernului de Unitate Națională (GUN), un guvern din umbră format din parlamentari destituiți, care ajută la organizarea rezistenței împotriva juntei. Este probabil ca alți soldați să se fi ascuns sau să fi fugit din țară”, punctează The Economist. Potrivit revistei britanice, există un guvern din umbră, dar și o rețea de organizații formate din foști militari, care îi ajută în mod practic pe doritori să dezerteze și să găsească loc de refugiu.
Anul în care Big Oil începe să devină Small Oil
Creșterea din 2021 a prețurilor la petrol și gaze le-a adus profituri de miliarde de dolari companiilor petroliere de top, contrastul fiind puternic cu situația din anul precedent, scrie Reuters. Și totuși, jucătorii europeni din sectorul Big Oil își vor cheltui aceste profituri pe investitori, convertind totodată Big Oil în Small Oil. „În mod normal, companiile ar investi cea mai mare parte a acestor bani în proiecte pe termen lung pentru a crește producția și rezervele de petrol și gaze. Dar, spre deosebire de orice altă perioadă din istoria lor, BP, Royal Dutch Shell (RDSa.L), TotalEnergies, Equinor (EQNR.OL) și Eni se concentrează pe returnarea a cât mai mult numerar posibil acționarilor, pentru a-i țin aproape pe măsură ce companiile încep afacerea riscantă de trecere la energia cu emisii reduse de carbon și la energia regenerabilă”, punctează Reuters.
Petrecerile continuă la Kiev, în ciuda temerilor legate de război
Der Spiegel scrie despre atmosfera și petrecerile din capitala ucraineană, Kiev, care au loc în ciuda fundalului militar sumbru, „pentru că ultimul lucru pe care tinerii vor să i-l arate lui Vladimir Putin este frica”. „Provocările Moscovei au dus la o creștere a patriotismului în Ucraina. Un sondaj realizat în primăvara anului trecut a constatat că mai mult de două treimi dintre ucraineni considerau Rusia un agresor. În cartierul Podil, graffiti-urile „Go vegan” se îmbină cu mesajele de dragoste pentru Crimeea. Declarațiile naționaliste ale Ucrainei atârnă lângă autocolante pentru comunitatea LGBTQIA+. (…) Sondajele arată că aproximativ jumătate din populație ar rezista în mod activ unei noi invazii ruse, fie ea militară sau civilă”, mai menționează revista germană.
Regulile verzi ale UE înseamnă prea puțin pentru a combate schimbările climatice
Există limite evidente în capacitatea taxonomiei de a salva planeta, scrie The Economist, care analizează strategie Uniunii Europene. „Principala schemă de tarifare a carbonului din UE este cea mai mare din lumea bogată, dar, cu toate că se lucrează la extinderea ei, acoperă doar 41% din emisiile produse. Dacă UE dorește fie lider mondial prin dezlănțuirea puterii finanțelor pentru a combate schimbările climatice, piața carbonului este locul în care ar trebui să-și concentreze eforturile”, punctază The Economist.
Kaczyński livrează surpriza în Watergate-ul polonez
Jarosław Kaczyński, președintele partidului de guvernământ Lege și Justiție (PiS) din Polonia și lider de facto al țării, a confirmat că guvernul deține sistemul software de hacking Pegasus, dar a negat că acesta a fost folosit împotriva politicienilor de opoziție, în campania pentru alegerile parlamentare din 2019. „Ar fi rău dacă serviciile poloneze nu ar avea acest tip de instrument”, a spus Kaczynski, într-un interviu pentru săptămânalul de dreapta Sieci, publicat vineri. Potrivit Politico.eu, este pentru prima dată când un politician de rang înalt din PiS confirmă că guvernul este în posesia sistemului. Până acum, oficialii de partid și guvernamentali au minimizat sau respins o astfel de posibilitate. Luna trecută, Kaczynski a negat că ar fi știut ceva despre malware. „După o serie de minciuni ale politicienilor PiS, a fost în sfârșit posibil să scoatem adevărul de la J. Kaczyński”, a scris pe Twitter Krzysztof Brejza, care a condus campania Platformei civice, în 2019. Potrivit Citizen Lab Pegasus a fost folosit împotriva jurnaliștilor, avocaților și politicienilor din opoziție polonezi.
Declarația lui Macron privind enervarea anti-vacciniștilor, o operațiune calculată
Declarațiile controversate ale șefului statului, din interviul acordat Le Parisien, nu au fost făcute la întâmplare. Potrivit Le Monde, Macron însuși teoretizase, într-un cerc restrâns, necesitatea introducerii unui clivaj, cu două obiective principale: să evidențieze inconsecvențele LR și să instaleze confruntarea cu extrema dreaptă. Iar Le Monde notează mai departe: << Convins că această campanie electorală se va axa în principal pe tema gestionării crizei Covid-19, domnul Macron încearcă să se prezinte drept liderul curentului pro-vaccin pentru a-și face adversarii să pară mai ambigui pe subiect. „Spre deosebire de Pécresse, el are o linie clară”, repetă adepții săi, care aplaudă manevra prezidențială prin care este vizată atât „radicalizarea” dezbaterii, cât și „clarificarea” acesteia. Macroniștii pariază pe faptul că majoritatea francezilor îi împărtășesc abordarea pro-vaccin și pe faptul că valorificarea unui mediu saturat de anti-vaxx îi va consolida baza electorală, aceasta e singura manieră în care poate revendica totemul „responsabilității” în sectorul sănătății. >>
Anti-vacciniștii din Vest se refugiază în Est
Der Spiegel scrie despre o comunitate de germani anti-vacciniști și cospiraționiști care și-au găsit refugiu acolo unde e libertate și nu dictatură. Sau, pe limba lor, acolo unde rata de vaccinare pentru Covid tinde mai degrabă spre 0 decât spre 100 – pe coasta Mării Negre. Nu, nu în România, deși am fi corespuns și noi din acest punct de vedere, ci la vecini, în Bulgaria.
Cum poate fi oprit Trump și prevenit un alt 6 ianuarie
„Neutralitatea nu mai este o opțiune. După cum spunea Liz Cheney, duminică: Putem fie să-i fim loiali lui Donald Trump, fie să fim loiali Constituției, dar nu amândouă”, scrie Thomas L. Friedman, în The New Yotk Times, în contextul împlinirii a un an de la insurecția de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021. „Cred că ultima noastră cea mai bună speranță se găsește la vârful comunității de afaceri din SUA”, mai notează Friedman, în contextul în care, „aceste două grupuri reprezintă aproximativ 200 de companii cele mai puternice din America, cu 20 de milioane de angajați. Deși formal nepartizani, ele înclină spre centru-dreapta – dar vechiul centru-dreapta, cel care credea în statul de drept, piețele libere, dominația majorității, știința și caracterul sfânt al alegerilor și proceselor noastre constituționale. În mod colectiv, sunt singura forță responsabilă rămasă cu o pârghie reală asupra lui Trump și a parlamentarilor republicani”.
Bătălia franco-italiană pentru eticheta „sănătos” de pe alimentele comercializate în UE
Italia are un mare obiectiv: să demoleze credibilitatea Nutri-Score, un sistem francez de etichetare a alimentelor, pe care îl consideră o amenințare pentru patrimoniul său culinar, scrie Politico.eu. Prezentat ca un potențial standard al UE, Nutri-Score folosește benzi de semafor de la roșu la verde pentru a avertiza despre alimentele grase și sărate, spre groaza gastronomilor italieni, care spun că astfel sunt penalizate pe nedrept delicatesele, de la uleiul de măsline la parmezan. Cum se duce acest veritabil război pentru farfuriile europenilor? Iată un crâmpei, în care Roma își pune toate speranțele: Autoritatea italiană de concurență a lansat o anchetă împotriva Carrefour și a altor companii din Europa care au început deja folosire etichetei Nutri-Score pe produsele vândute în Italia. Potrivit Politico.eu, dacă investigația se soldează cu amenzi împotriva supermarketurilor sau multinaționalelor care folosesc eticheta, acest lucru ar putea deveni un mare obstacol în calea perspectivelor ca schema de etichetare nutrițională să devină obligatorie în UE. Totodată, Comisia Europeană trebuie să aleagă o schemă de etichetare până la sfârșitul anului, pentru a canaliza consumatorii spre variante alimentare mai sănătoase. Eticheta alternativă a Italiei, Nutrinform, are forma unei baterii care se încarcă, de un albastru deschis.
Fotografia care a definit insurecția de la Capitoliu, din 6 ianuarie 2021
Reuters vine azi cu un grupaj spectaculos de fotografii. Era 6 ianuarie 2021, ziua în care „glonțul” lui Trump a șuierat pe lângă urechea Americii (și nu numai). Fotograful Reuters, Leah Millis a acoperit revolta din fața Capitoliului SUA timp de patru ore, înainte de a face o fotografie care a definit acea zi: o grenadă flash-bang trasă de forțele de ordine luminează treptele Capitoliului în timp ce gazele lacrimogene plutesc deasupra. Reuters spune povestea din spatele fotografiei.
Vor înghiți afacerile din cloud industria 5G?
The Economist pornește de la încercarea AT&T și Verizon de a trece la 5G și ajunge la intrarea în joc a unui actor major, Dish Network, „prima companie din America instalată aproape în întregime în cloud. Excepție fac antenele și cablurile sale”. „Afacerile din cloud au deocamdată de partea lor avantajul tehnologic și vor încerca să înghită cât mai multe rețele wireless. Operatorii au relații cu clienții, știu să gestioneze rețelele și dețin spectrul radio necesar. În cele din urmă, furnizorii de cloud și operatorii de rețea vor ajunge probabil la un fel de înțelegere. În noua lume a telecomunicațiilor mobile, niciunul nu va putea fără celălalt”, punctează The Econiomist.
Ghidul agendei președinției franceze a Consiliului UE
Emmanuel Macron dorește să promoveze noi reguli pentru companiile de tehnologie, să modifice ratele globale de impozitare și să regândească rolul UE în lume, scrie Politico.eu, într-un ghid al președinției europene, preluată de Franța la 1 ianuarie. Mizele sunt cu atât mai ridicate la Paris cu cât, în aprilie, are loc primul tur al prezidențialelor franceze.
De ce interdicțiile de călătorie sunt o modalitate greșită de a reduce răspândirea Omicron
„Pe 31 decembrie 2019, Organizația Mondială a Sănătății a fost anunțată cu privire la ceea ce păreau a fi cazuri de pneumonie, într-un oraș chinez numit Wuhan. În următoarele câteva săptămâni și luni, s-au închis mai întâi orașele, apoi țările și în cele din urmă întreaga planetă. Omenirea a învățat multe despre coronavirus, în ultimii doi ani. Măștile, distanțarea socială și, mai ales, vaccinurile s-au dovedit eficiente în limitarea răspândirii acesteia. Cu toate astea, o lecție nu a fost însușită: restricțiile de călătorie pe termen lung sunt în mare parte zadarnice”, punctează The Economist. De ce e așa? Revista britanică răspunde: „Unul dintre motivele pentru care restricțiile de călătorie tind să nu aibă beneficii de durată este faptul că cele mai multe dintre ele prezintă scurgeri. Cu foarte puține excepții, țările permit cetățenilor, rezidenților, familiilor lor, lucrătorilor esențiali, diplomaților, oamenilor de afaceri importanți sau unei combinații de asemenea persoane să treacă frontierele. Țările care impun interdicții de călătorie de succes, pe termen lung, așa cum au făcut Australia și Noua Zeelandă, o fac cu un cost enorm nu doar pentru legăturile lor globale, ci și pentru propriii cetățeni”.
O mamă irakiană, un fan al fotbalului, din Yemen, o adolescentă din Siria. Cel puțin 17 persoane au murit, din septembrie, în zona de graniță dintre Belarus și Polonia. Revista germană, Der Spiegel, spune poveștile acestor oameni și face un tur de orizont al acestei probleme umanitare și geopolitice, ivită în spațiul neprietenos dintre cele două state europene. „Zona de graniță dintre Polonia și Belarus a devenit o capcană mortală. În ultimele săptămâni, soldații din cele două țări au stat față, cu mii de refugiați prinși la mijloc. Între timp, unii s-au întors în țările de origine, dar zeci de persoane sunt încă blocate în fâșia de graniță”, notează Der Spiegel.
Foreign Affairs scrie despre ce va să vină: „În lupta pentru combaterea schimbărilor climatice, lumea duce ultimul război. De la începutul Revoluției Industriale, țările au eliberat în atmosferă un trilion și jumătate de tone metrice de dioxid de carbon. Cele mai mari emisii cumulate au venit din Statele Unite, țările europene, China și Rusia, în această ordine. Dar aceste țări sunt acum suficient de prospere pentru a plăti pentru politici care le pot plasa pe calea ce duce spre zero emisii nete până la mijlocul secolului. Până la mijlocul secolului, țările cu cele mai mari emisii ar putea proveni preponderent din lumea în curs de dezvoltare – țări precum Brazilia, India, Indonezia și Africa de Sud, care se confruntă cu sarcina herculeană de a scoate milioane de oameni din sărăcie, adaptându-se simultan la realitățile dure ale schimbărilor climatice”.
Ce spun indicatorii în timp real despre impactul Omicron
Revenirea la birou stagnează, sub Omicron, călătoriile s-au redus semnificativ, în schimb își continuă recuperarea sectoarele de retail și petrecere a timpului liber, notează The Economist, într-un articol care descifrează datele în timp real culese în valul Omicron. „Acești indicatori oferă o viziune limitată asupra economiei. Dar ei pot surprinde zonele care sunt cel mai probabil afectate de noi focare de covid-19. Analiștii de la Moody’s și-au revizuit în jos estimările de creștere în America, pentru începutul lui 2022, parțial din cauza reducerii cheltuielilor pentru călătorii. Economiștii de la Pantheon Macroeconomics se așteaptă ca în Marea Britanie problema să se concentreze în industria ospitalității, divertismentului și călătoriilor, în timp ce alte sectoare rămân neafectate. Acest lucru indică un impact economic general mai mic de data aceasta, în comparație cu valurile anterioare. Dar, cu infecțiile în continuare în creștere și guverne care se gândesc la noi restricții, efectul complet al Omicron ar putea fi încă nu s-a produs complet. Pe măsură ce covid-19 intră în al treilea an, fiecare specialist în prognoze a învățat deja că trebuie să se pregătească pentru neașteptat”, punctează The Economist.
De ce va miza Marine Le Pen pe votul femeilor, la prezidențiale
„În ultimii zece ani, candidata Rassemblement national a cucerit un electorat feminin în mod tradițional reticent să voteze cu extrema dreaptă. Pe fondul candidaturii lui Zemmour, problematica de gen va fi decisivă la următoarele alegeri prezidențiale”, notează Mediapart. Câteva explicații oferite de publicația franceză: << Între 1988 și 2017, votul femeilor pentru FN s-a cvadruplat, în timp ce cel al bărbaților doar s-a dublat. „Variabila vârstă joacă, de asemenea, un rol important. Supradimensionarea votului feminin pentru Marine Le Pen, în comparație cu cel al bărbaților, este deosebit de puternică în rândul celor sub 35 de ani”, subliniază Anja Durovic. În 1988, FN a câștigat 8,7% din voturile celor mai tineri alegători. Dar 29 de ani mai târziu, colectează 31,9% la această categorie. Efectul „Marine Le Pen” se vede în faptul că la alegerile interimare, unde nu ea a condus lista, votul feminin pentru RN a scăzut. Marine Le Pen a câștigat loialitatea noilor generații de alegători care au cunoscut-o doar pe ea în fruntea FN/RN. În 2012, a început să trimită semnale femeilor, definindu-se drept „aproape feministă”. În cadrul unui forum organizat de Sciences-Po Paris și revista Elle, lidera FN a început să le citeze pe Simone Veil și Olympe de Gouges, precizând că dacă nu este în favoarea parității în politică, asta se datorează faptului că nu crede că femeile sunt „o specie protejată”. >>
Unda de șoc a desființării Memorial
Le Monde scrie despre amploarea reculului democratic în era putinistă, după ce autoritățile de la Moscova au desființat ONG-ul Memorial. O instituție solidă și un simbol, gardianul memoriei victimelor stalinismului, Memoria l a fost trimis în neant prin decizia Curții Supreme a Federației Ruse, din 28 decembrie. „La doar treizeci de ani de la dispariția URSS, consfințită la 25 decembrie 1991, decizia instanței ruse semnalează astfel amploarea întoarcerii. Fondarea Memorialului, în 1989, de către dizidenți, inclusiv laureatul Premiului Nobel pentru Pace Andrei Saharov, a fost, pe lângă o realizare a perestroikei lui Mihail Gorbaciov, simbolul unei Rusii post-sovietice hotărâtă să își confrunte trecutul și crimele staliniste. Închiderea sa vestește un nou val de represiune într-o țară condusă timp de aproape douăzeci și doi de ani de un Vladimir Putin mai hotărât ca niciodată să rescrie istoria și să controleze societatea civilă”, notează Le Monde.
Bătălia pentru succesiunea lui Boris Johnson
Politico.eu a măsurat cât de tare se zgâlțâie scaunul de premier al lui Boris Johnson. Și, pare-se, se zgâlțâie strașnic, din moment ce publicația scrie deja despre succesorii cu cele mai mari șanse la biroul din Downing Street 10. „Doi dintre principalii locotenenți ai prim-ministrului – Rishi Sunak și Liz Truss – trag sfori, după cum le place să spună surselor din interiorul Westminster, iar necazurile recente ale lui Johnson nu au făcut decât să intensifice speculațiile. În această lună, aniversarea a doi ani de la victoria răsunătoare a liderului din Marea Britanie a avut loc într-un moment prost. Un Johnson prins într-un scandal, slăbit de insurecția din rândurile partidului său conservator și cu nasul însângerat după alegerile parțiale în care partidul său a pierdut un loc pe care îl ocupase de aproape 200 de ani”, notează Politico.eu.
Cum e amenințată Europa de jocul de putere al lui Putin
Foreign Affairs atrage atenția asupra jocului periculos făcut de Putin în Balcani, în contextul creșterii tensiunilor din ultima vreme, în regiune. „În timpul ultimei crize din Balcani, din anii 1990, Rusia a fost prea slabă pentru a interveni militar. În schimb, s-a limitat la o misiune de menținere a păcii după războiul din Kosovo din 1999, din care a decis să se retragă în 2003. Dar nu ar trebui să existe nicio îndoială că, chiar și atunci, guvernul rus a văzut extinderea NATO în Europa de Est ca o amenințare semnificativă pentru securitatea națională”, scrie Foreign Affairs.
François Fillon, în board-ul unui grup petrolier rusesc cu ramificații spre Vladimir Putin
Fostul premier francez, François Fillon, s-a alăturat recent consiliului de administrație al gigantului petrochimic rus, Sibur, notează Politico.eu. O știre care ne aduce aminte cum i-a trecut Estului glonțul pe la ureche atunci când Fillon a candidat la prezidențialele de la Paris, în 2017. Un scandal legat de cumetrii pe bani publici l-a tras însă pe linie moartă. Acum spune Politico.eu, conservatorul francez, va fi un soi de „director independent” într-un grup condus de oligarhii Leonid Mikhelson și Ghennadi Timcenko. Kirill Șamalov, fostul ginere al lui Putin, este acționar.
Beijingul, sensibil la semnalul dat de Washington? Șeful provinciei Xinjiang, înlocuit
Chen Quanguo, șeful Partidului Comunist Chinez din regiunea Xinjiang, a fost înlocuit din funcție, notează Reuters. Chen supervizase represiunea statului împotriva etnicilor uiguri și altor musulmani, sub pretextuol luptei cu extremismul religios. În post din 2016, Chen Quanguo va primi altă funcție, locul său fiind luat de Ma Xingrui, guvernatorul provinciei Guangdong din 2017. Reuters remarcă și faptul că știrea dată de agenția de presă de stat, Xinhua, nu conține alte detalii. Totuși, mutarea Beijingului vine la scurt timp după ce președintele american, Joe Biden, semnase, joi, interdicția pentru importurile din Xinjiang, din cauza preocupărilor legate de folosirea muncii forțate. ONU și activiștii pentru drepturile omului estimează că peste un milion de musulmani au fost reținuți în lagărele din regiunea Xinjiang. Chen, în vârstă de 66 de ani, este membru al politburo-ului chinez, iar anul trecut a fost sancționat de Statele Unite.
Metoda matematică pentru un vot mai corect
Brexit, Trump – două experiențe electorale care au lăsat urme în mentalul colectiv și imaginarul politic de pe cele două maluri ale Atlanticului. În rubrica sa de sezon, Christmas specials, The Economist lărgește orizontul și e bizuie pe Lews Carroll și Alice în țara minunilor.
Rusia pregătește diplomația îngrășămintelor
„Diplomația energetică a Kremlinului – care folosește abundența de gaze naturale pentru a influența alte guverne, mai ales în Europa – este infamă. Pregătiți-vă, însă, pentru diplomația rusă a îngrășămintelor”, anunță o analiză Geopolitical Futures. „În timp ce alte țări se luptă pentru a preveni o penurie de îngrășăminte, care ar afecta producția agricolă și ar putea duce la penurie de alimente, Rusia produce mai multe îngrășăminte decât are nevoie. Țara este responsabilă pentru 13% din livrările globale de îngrășăminte. Cu rezerva sa enormă de materii prime, Rusia produce fiecare dintre cele trei tipuri principale de îngrășăminte: azot, fosfor și potasiu. Își folosește gazul natural și cărbunele pentru a produce îngrășăminte cu azot; fosfații minerali intră în fabricarea îngrășămintelor cu fosfor; iar îngrășămintele cu potasiu provin din săruri rare, bogate în potasiu. Îngrășămintele cu azot reprezintă aproximativ 40% din producția totală de îngrășăminte din Rusia, urmate de potasiu (35%) și fosfor (15%)”. Traducerea în limba română a analizei – aici.
Scandal cu interceptări la Varșovia
Șeful campaniei electorale din 2019 a partidului de opoziție Platformă Civică, din Polonia, susține că telefonul său a fost spart de 33 de ori cu ajutorul softului-spion israelian, Pegasus, pe care guvernul l-ar fi utilizat pentru a „destabiliza” planurile opoziției. Politico.eu notează că, „deși guvernul a negat imediat implicarea, este a treia astfel de dezvăluire în decurs de o săptămână și este probabil să agraveze ciocnirea dintre Bruxelles și partidul naționalist de guvernământ, Lege și Justiție (PiS)”. Potrivit aceleiași surse,ancheta cu privire la telefonul senatorului Krzysztof Brejza a fost făcută de cercetătorii de la Citizen Lab, din Toronto, iar Associated Press a scris despre asta. Citizen Lab a constatat că și telefoanele cunoscutului avocat de opoziție, Roman Giertych, și ale procuroarei Ewa Wrzosek au fost sparte tot cu Pegasus.
Isus a fost de stânga sau de dreapta?
Vaticanul se străduiește să țină politica în afara religiei și religia în afara politicii, notează Politico.eu, dar, pare-se, acest lucru este ușor imposibil. „A fost fiu de refugiați, i-a susținut pe cei săraci și și-a îndemnat adepții să nu arunce primii ci piatra. Dar când vine vorba de urne, Isus devine proprietatea politică a conservatorilor intransigenți și a populiștilor anti-migrație, mai puțin înclinați să întoarcă celălalt obraz decât să-i arunce pe solicitanții de azil înapoi în pericol”, scrie Politico.eu, care vine cu exemple în acest sens ce se întind din Ungaria până în Italia.
Un scandal care face și mai picantă campania pentru prezidențialele din Franța
Le Figaro tratează afacerea Klaus Kinzler, pornind de la suspendarea profesorului de către Science-po Grenoble, pe motiv de islamofobie. Decizia a generat controverse, cu atât mai mult cu cât ea apare cu doar patru luni înaintea alegerilor prezidențiale și îi invită, practic, pe politicieni să ia poziție. Le Figaro a publicat scrisoarea deschisă a 40 de intelectuali, adresată ministrului Învățământului, iar Le Parisien explică și cum a debutat povestea: << Totul a început în noiembrie 2020. În mijlocul celui de-al doilea val de Covid, se pregătește în regim de la distanță o „săptămână pentru egalitate și lupta împotriva discriminării”. În acest cadru au fost înființate mai multe grupuri de lucru care au implicat profesori și studenți. Într-unul dintre grupuri, au apărut neînțelegeri între domnul Kinzler și una dintre colegele sale, cu privire la titlul dezbaterilor de care era responsabil grupul lor: „Rasism, antisemitism și islamofobie”. Într-un schimb de e-mailuri, Klaus Kinzler consideră că este nepotrivit să se echivaleze noțiunea de islamofobie cu rasismul și antisemitismul. El mărturisește în special că nu-i place „foarte mult” islamul, care îl sperie la fel „cum îi înspăimântă pe mulți francezi”. Colega lui se opune argumentelor sale. Schimburile lor de mesaje, ale căror destinatari sunt și studenții din grup, ajung să degenereze. Directorul IEP, Sabine Saurugger, îi cere domnului Kinzler să-i ceară scuze colegei sale, ceea ce va face de două ori prin e-mail. Termenul islamofobie este eliminat din titulatura dezbaterilor. Dar presiunea va crește rapid. Pe 7 decembrie, între două e-mailuri de scuze ale lui Klaus Kinzler, conducerea laboratorului PACTE, de care ține profesorul, a publicat un comunicat de presă (între timp șters). Directorul, Anne-Laure Amilhat Szary, insistă să-și afirme „respingerea oricărui comportament agresiv și a oricărui argument cu autoritate în dezbaterea științifică”. Ea adaugă și că „instrumentalizarea politică a islamului și creșterea opiniilor rasiste în societatea noastră legitimează mobilizarea termenului de islamofobie în dezbaterea științifică și publică”. (…) Pe 4 martie 2021, au fost expuse afișe în sediul IEP din Grenoble. Klaus Kinzler și unul dintre colegii săi sunt menționați pe nume. Tensiunea crește. Pot fi văzute mesaje ca: „Science porcs”, „fasciști în sălile noastre de curs”, „Islamofobia ucide”. Studenții postează fotografii cu aceste scrieri pe rețelele de socializare. Sindicatul Studențesc Unef a transmis operațiunea și pe rețelele de socializare. Numele celor doi profesori sunt supuse oprobriului. Sunt plasați sub protecția poliției. Se deschide o anchetă. Cazul a căpătat apoi o dimensiune mediatică. Klaus Kinzler este invitat la mai multe televiziuni ca să prezinte versiunea sa a faptelor. Pe 9 martie, a apărut la CNews, în emisiunea lui Pascal Praud. Prezentatorul o critică deschis pe Anne-Laure Amilhat Szary. El spune că o vede ca „terorismul intelectual care există în universitate”. Klaus Kinzler adaugă, descriindu-o drept „un mare cercetător, director al unui laborator de cercetare [care] se plasează în afara științei”. Și care „nu înțelege știința”. >>
De la metaversul Facebook la „Matrix Resurrections”, marea revenire a viitorului derivat din trecut
„Atât Hollywood-ul, cât și Silicon Valley par limitate la o viziune retro-futuristă asupra viitorului Internetului, care nu mai hrănește vise”, scrie Le Monde. O analiză în care autorul, Damien Leloup, mai notează: „Variantele de viitor al trecutului sunt rareori profetice, iar fetișizarea lor ne poate limita capacitatea de a ne imagina alte tipuri de viitor; într-adevăr, aceasta este tema centrală a unuia dintre cele mai bune texte ale lui William Gibson. În nuvela sa, The Continuum Gernsback, publicată în 1981, personajul principal, un fotograf lansat pe urmele arhitecturii futuriste a anilor 1930 din Statele Unite, devine obsedat de subiectul său și începe să halucineze pa marginea rămășițelor unui viitor niciodată ivit, plin de avioane gigantice și mașini zburătoare. O arhitectură a viselor spulberate, după cum scrie autorul, oarecum fadă și tristă, vag înfricoșătoare; viitorul internetului merită cu siguranță mai mult decât atât”.
Va invada Putin Ucraina – un reportaj de pe linia lungă și veche a frontului
O incursiune Politico.eu în Donbass dezvăluie strânsoarea pe care Rusia o aplică deja asupra vieților ucrainenilor obișnuiți să trăiască cu războiul.
Interviu cu fiica lui Alexei Navalnîi: „Am început să văd agenți peste tot”
În DER SPIEGEL, Daria Navalnaia povestește cum curge viața fiicei unui disident atât de feroce pus la punct de puterea de la Moscova: „M-am născut într-o familie normală și am avut o copilărie normală. Când aveam 10 ani, tata a fost reținut pentru prima dată, iar asta era ceva nou. Dar am vorbit cu părinții mei și am aflat că, chiar dacă poliția nu ne place, tata face ceea ce trebuie. Am fost întotdeauna mândră de asta, chiar și cu temerile pe care le avem pentru viața lui și a noastră. El vrea ce e mai bun pentru țara lui. El vrea ca fratele meu mai mic și cu mine să avem un viitor bun în această țară”.
Epopeea vaccinului AstraZeneca. Omagiul aduse de The Economist
Vă mai aduceți aminte de AstraZeneca? Adică de vaccinul anti-Covid ieftin și bun, și mai ales de isteria creată în jurul lui? The Economist aduce azi un omagiu acestui produs împins aproape de dispariție: „AstraZeneca a fost blamat pentru probleme cu prezentarea datelor, livrări întârziate și evenimente adverse rare. Prețurile acțiunilor Moderna și Pfizer au crescut de când a lovit covid-19; AstraZeneca a ajuns aproape înapoi la puntul din care plecase. Spre uimirea multora dintre cei implicați, compania nu a câștigat o avere nici din relațiile publice. Și totuși într-o oarecare măsură, a produs cel mai de succes vaccin împotriva Covid-19. Potrivit Airfinity, a livrat 2,2 miliarde de doze, comparativ cu 2 miliarde de către Pfizer și 0,5 miliarde de către Moderna. Deoarece țările bogate folosesc din ce în ce mai mult alte seruri, iar țările sărace își folosesc în mare parte stocurile pentru dozele inițiale nu pentru rapel, vaccinul Astra Zeneca este aproape sigur că a salvat mai multe vieți decât oricare altul”. Și încă un lucru punctat de către The Economist: „Pascal Soriot, șeful AstraZeneca, a insistat întotdeauna că decizia de a face vaccinul a fost fundamental altruistă, iar nu comercială, spunând că copiii lui l-ar fi omorât dacă nu ar fi încercat. Având în vedere furtunile pe care firma a trebuit să le înfrunte și atenția primită de vaccin, este posibil ca acționarii să nu fie pe deplin recunoscători pentru acest pariu. Însă toți ceilalți ar trebui să fie”.
Vechile probleme pot umbri victoria noului președinte – Chile
Chile și-a ales președintele, în persoana lui Gabriel Boric, un fost lider de stânga al studenților. Boric l-a învins confortabil pe José Antonio Kast, un catolic conservator. Coaliția sa include comuniști, dar a încercat recent să atragă și forțe moderate. În podcastul său, The Intelligence, revista britanică The Economist anticipa, cu puțin înainte de aflarea câștigătorului: „Cine vine la putere poate avea dificultăți în a controla strada”. Pentru context, vă propunem și o analiză recentă, din Project Syndicate: De ce a apucat-o Chile pe calea extremelor.
Costurile ascunse ale decuplării Rusiei de la sistemul SWIFT
The Economist abordează scenariile Vestului în eventualitatea unei invazii rusești în Ucraina intrând în câteva detalii greu de ocolit.„ Având în vedere că America și aliații săi nu doresc să angajeze forțe, o altă opțiune câștigă teren: tăierea Rusiei de la SWIFT, rețeaua de mesagerie folosită de 11.000 de bănci din 200 de țări pentru a efectua plăți transfrontaliere. Apăsarea unui comutator pare mai sigură decât trimiterea de soldați. Dar ar putea avea consecințe periculoase”, notează revista britanică. Iar The Economist adaugă: „Acest lucru evidențiază o dilemă de lung parcurs al aplicării sancțiunilor economice: deși sunt ieftine atunci când vizează state slabe, ținte mai mari pot răspunde înapoi, spune Tom Keatinge, de la Royal United Services Institute. Vestul încă mai are la dispoziție soluții. Dar trebuie să-și aleagă bătăliile cu înțelepciune”.
Implicațiile refuzului „tectonic” al senatorului Manchin de a vota planul lui Biden
Politico.eu scrie despre cum vor sucomba sau, din contră, supraviețui 14 politici avute în vedere de administrația americană, după refuzul senatorului Joe Manchin de a vota planul uriaș al Casei Albe. „În ciuda opoziției sale clare față de adoptarea pachetului de cheltuieli sociale de 1,7 trilioane de dolari al președintelui Joe Biden, în realitate senatorului de West Virginia îi sunt pe plac o serie de politici din acel plan, luate individual, iar asta le dă democraților speranța că pot transforma unele dintre aceste idei în lege”, comentează Politico.eu.
Varianta Omicron avansează într-un ritm incredibil
The Economist nu lasă loc de întors: „Țările în care ratele Omicron sunt încă foarte scăzute au puțin mai mult timp ca să se pregătească, să învețe de la cele aflate mai departe de-a lungul curbei și să estimeze ceea ce este necesar de făcut pentru aplatizare și reducerea vârfului. Dar ratele de creștere observate până acum sugerează cu tărie că timpul se măsoară cel mai bine în zile, poate săptămâni. Creșterea exponențială este un lucru amețitor”. Iar revista britanică adaugă: „Și întrucât este mai capabilă să infecteze și persoanele vaccinate sau infectate anterior, (Omicron) are la dispoziție un bazin mai mare”.
Paul Krugman își amintește, în New York Times, cât cum a ajuns să asocieze inflația cu gustul Hamburger Helper, altfel spus, cu dieta ieftină „la plic”. Erau anii ’70, trăia la comun cu alți câțiva studenți și America acelor vremuri plonjase într-un episod inflaționist imposibil de uitat. Pandemia de Covid-19 a adus în prim-plan o nouă aventură a creșterii prețurilor, nu doar între granițele SUA, ci peste tot în lume. Iar Paul Krugman nu ezită să pună reflectoarele pe dinții ascuțiți ai acestui fenomen încă dificil de înțeles: „Poate că esențialul a ceea ce trebuie să reținem este cât de puține știm despre punctul în care ne aflăm în acest episod economic ciudat. Economiștii ca mine, care nu s-au așteptat la o inflație prea mare, au greșit, dar economiștii care au prezis inflația au avut dreptate din motive greșite și nimeni nu știe cu adevărat ce urmează. Părerea mea este că ar trebui să ezităm cu adevărat în a pune prematur punct boom-ului. Dar, la fel ca toți cei care iau această dezbatere în serios, mă agăț de date și mă întreb în fiecare zi dacă greșesc”.
Martor ocular, inocent, în Afganistan
În rubrica sa plină de povești, 1843, The Economist publică un foto-reportaj emoționant, sub semnătura lui Andrew North și Antonin Burat: Cum se văd iarna și talibanii, prin ochii unui copil de 12 ani care face lucrurii disperate ca să-și ajute familia.
Europa, deșteptată fără milă de războiul pe care l-a uitat
„Ani buni, a părut că aproape nimănui din afara Ucrainei nu îi pasă de războiul din estul țării. Marile puteri democratice ale Occidentului au spus puține și au făcut și mai puțin. Discuțiile de pace conduse de Franța și Germania, de la bun început zbuciumate, aproape au murit. SUA au acordat atenție în principal atunci când conflictul a dus spre procedura de demitere a lui Donald Trump. Dar iată că acum, subit, după o masare militară rusă masivă de-a lungul graniței și avertismentele panicate transmise de la Washington cu privire la o invazie iminentă, lumea și-a amintit de războiul aproape uitat din Donbass”. Politico.eu publică un reportaj de pe linia frontului. Căci da, frontul există între Ucraina și Rusia, se moare cu regularitate acolo, se trage aproape non-stop; e drept, ritmul cunoaște vârfuri și coborâri, în funcție de update-urile făcute de Moscova în agenda sa geopolitică.
Povestea distrugerii unei organizații umanitare care a jucat un rol major în Siria
Der Spiegel spune povestea Căștilor albe din Siria. Mai precis, povestea operațiunii de distrugere a imaginii acestei organizații și a reputației fondatorului ei, James Le Mesurier. „Păcatul”? A salvat vieți și au tras vălul de pe numeroase atrocități comise în războiul din această țară. Revista germană rezumă totul astfel: „Simpla lor existență – faptul că și-au folosit camerele video de pe căști pentru a documenta mii de lovituri aeriene asupra zonelor rezidențiale, școli și spitale – i-a făcut o amenințare pentru narațiunea lui Assad din timpul războiului. După ce Căștile Albe au câștigat Premiul Nobel Alternativ, în 2016, iar un documentar Netflix despre grup a câștigat un Oscar, în 2017, canalele rusești de propagandă și alți simpatizanți pro-Assad din periferia de dreapta și de stânga au început să răspândească povești din ce în ce mai îngrozitoare despre trecutul lucrătorilor umanitari. S-a spus că lucrează cu Al-Qaida și Stat Islamic. Au fost acuzați că înscenează operațiuni de salvare. Alții au afirmat că sunt plătiți de CIA sau MI6, sau că activează sub acoperire în comerțul ilicit cu organe”. Deznodământul? Organizația a fost împinsă spre ruină, iar fondatorul ei spre moarte.
Reclamele online care țintesc copiii ar putea fi interzise în UE
Ofensiva împotriva platformelor Big Tech se întețește în Europa, constată Politico.eu. Marți, legislatorii europeni au votat interzicerea reclamelor online care vizează copiii. Textul trecut prin comisie va fi votat în ședința de plen a Parlamentului European cel mai probabil în ianuarie, cu intrarea în vigoare a regulilor finale în 2023.
Libertatea presei – realitatea cruntă
The Economist constată că numărul jurnaliștilor întemnițați a atins un nivel record. Păcatul lor? Nu este greu de intuit, iar un indicator face lumină ca soarele amiezii: 70% dintre reporterii care ispășeau pedepse sau se aflau în detenție în 2021 au fost acuzați de infracțiuni împotriva statului. „La 1 decembrie, CPJ a numărat 293 de reporteri aflaţi în închisoare sau deţinuţi în alt mod. Ca și în 2020, China i-a întemnițat pe cel mai mulți – 50 fiind cel mai recent număr. Myanmar a urcat în clasament pe locul doi. În mai, un zbor Ryanair între Grecia și Lituania a fost redirecționat către Belarus pentru ca Roman Protasevici, un jurnalist belarus, să fie reținut de autoritățile de acolo. Un astfel de comportament a făcut ca Belarus să se alăture primelor cinci”. Iar despoții, mai constată The Economist se adaptează cu frenezie: „Privesc și dincolo de media tradițională. În Rwanda, șase din șapte jurnaliști întemnițați își distribuiseră inițial materialele pe YouTube”.
10 tendințe de urmărit în 2022
Și tot The Economist ne ajută să ne orientăm în anul care vine. „2022 va fi dominat de necesitatea de a se adapta la noile realități, atât în domeniile remodelate de criză (noua lume a muncii, viitorul călătoriilor), cât și pe măsură ce tendințele mai profunde se reafirmă (ascensiunea Chinei, accelerarea schimbărilor climatice)”, notează revista britanică. The Economist propune, în acest context, 10 teme la care să fim atenți în 2022: Democrație vs autocrație; de la pandemie la endemie; inflația; viitorul muncii; noua ciocnire tehnologică; criptomonedele; clima; problemele care afectează călătoritul; cursa spațială; fotbalul politic.
Vizita lui Macron pe moșia lui Orban. Cele trei constatări dureroase pentru UE
Emmanuel Macron a mers la Budapesta pentru a se întâlni cu Viktor Orbán și a participa la summitul Grupului de la Visegrad. Potrivit Politico.eu, obiectivul președintelui francez a fost multiplu: „să asigure sprijinul țărilor din Europa Centrală pentru principalele teme ale unei agende ambițioase pe care a stabilit-o pentru viitoarea președinție franceză a Consiliului UE, precum un pact UE privind migrația, acțiunea climatică, Busola strategică, ca și autonomia strategică, atât pentru economia UE, cât și pentru apărarea acesteia”. Însă la Budapesta, Macron a găsit un mare NEM. Trei dintre constatările liderului de la Paris, culese de Politico.eu, sunt elocvente: I. „Există foarte puține progrese în aceste probleme (stat de drept, instanțe UE – n.r.). II. ,,Există o voință clară maghiară de a nu face progrese în aceste chestiuni înainte de alegerile din aprilie”. III. „Avem dezacorduri pe care le-am reafirmat foarte clar”.
Italia, tentată să rescrie matematica: Cum să faci dintr-un Draghi doi?
Și tot Politico.eu scrie despre dilema italiană: Cum să folosești un singur Draghi în două posturi-cheie? „Luna viitoare, Italia trebuie să aleagă un nou președinte, o figură menită să reprezinte unitatea națională și care îl numește oficial pe prim-ministru. Favoritul cu șanse? Draghi Dar Draghi este dorit, pe mai departe, ca prim-ministru. Italia se află într-un moment critic: sunt pe drum miliarde de euro din fondul de recuperare post-Covid, pandemia încă circulă și reforme structurale majore sunt în lucru”, punctează Politico.eu.
Eforturile de reducere a smogului au fost extinse în 64 de orașe, inclusiv la Beijing, gazda Jocurilor Olimpice de iarnă, anunță South China Morning Post. Prin urmare, spun analiștii, restricțiile în privința producției vor pune presiune suplimentară pe creșterea economică, dar și pe lanțurile interne de aprovizionare. „Cu toate că Delta râului Yangtze și Delta râului Pearl nu sunt vizate, zona afectată constituie și ea parte relativ importantă a economiei Chinei, în special în ceea ce privește producția de materii prime”, a declarat Lu Ting, economist-șef pentru China, la Nomura.
În tranșeele războiului statuilor din SUA
The Economist scrie despre războaiele culturale, dar mai ales despre cum ele pot pune în relief ceea ce este până la urmă corect. Și, luând în cătare situația din SUA, revista britanică punctează: „argumentele în privința statuilor contează mai mult decât statuile în sine”. Apoi, ne reamintește că: „Nu este prima dată când americanii se ceartă pe tema simbolurilor lor; nu este nici măcar prima dată când oamenii din Connecticut se ceartă pentru o statuie a lui John Mason. Ei tind să aibă aceste dispute o dată pe generație, apoi să uite din nou. Uitarea este problema. Spiritul americana, scria istoricul Henry Adams, este neegalat în istorie pentru ignoranța sa în privința trecutului. Indiferent dacă o anumită statuie rămâne sau dispare, o ceartă continuă între cetățeni ar fi cea mai bună reprezentare a efortului american. Fără asta, statuile vor rămâne din nou mute. După cum spunea Daniel Menihan junior, un alt lider al Mashantucket Pequots, statuia lui Mason a fost acolo de foarte mult timp și nu a educat deloc mulți oameni.
Cancel culture a fost adus de Covid și în știință
În contextul pandemiei de coronavirus, cancel culture s-a cuibărit și în lumea științei, observă Politico.eu. Publicația notează că dezbaterea asupra originilor Sars-CoV-2 a depășit orice limită, că unii experți care aduceau în discuție metodele folosite pentru a lupta împotriva Covid au fost fie tratați ca vânduți corporațiilor, fie chiar concediați. „Companiile de social media au pus la pământ discuțiile legitime privind măsurile de sănătate publică, iar cercetătorii, obișnuiți să-și țină dezbaterile în reviste și conferințe, s-au trezit cu ideile și reputația lezate pe Twitter”, mai punctează Politico.eu. Un oncolog citat de publicație pariază că „în următorii 15 ani vor exista două tipuri de literatură, unul decretând că blocajele au funcționat și ar fi trebuit implementate mai devreme, celălalt declarându-le un dezastru”.
The Economist întreabă, șeful MI 6 răspunde
Într-un rar interviu, acordat The Economist, Richard Moore, șeful Serviciului Secret de Informații al Marii Britanii, descrie prioritățile și planurile MI 6. China, spune Richard Moore, constituie cea mai presantă prioritate, cu un Beijing care câștigă din ce în ce mai multă influență pe piețele emergente. The Economist îl întreabă și care crede că ar putea fi următorii pași ai lui Vladimir Putin și cum pot fi gestionate în tandem amenințările gemene din Rusia și China: „Vladimir Putin… chiar crede că Rusia, în secolul XXI, are dreptul de a impune limite suveranității țărilor de la periferia sa. Și asta e o problemă”. Însă, adaugă șeful spionilor britanici, Putin riscă atunci când își subestimează omologii de la Washington.
Pace și în scris, după 70 de ani? Coreea de Nord și Coreea de Sud, aproape de un pas de neimaginat
Coreea de Nord și Coreea de Sud, flancate de Statele Unite și China, ar fi de acord, în principiu, să declare sfârșitul, și formal, al războiului, potrivit BBC. Anunțul a fost făcut de președintele sud-coreean, aflat în vizită în Australia. Dar în septembrie, Kim Yo-jong, influenta soră a liderului nord-coreean, Kim Jong-un, a dat de înțeles că și Phenianul e deschis discuțiilor.
The Moscow Times notează că Muratov, a cărui redacție și-a văzut uciși câțiva dintre jurnaliștii care o populau, a dedicat premiul colegilor săi omorâți pentru articolele scrise. Totodată, laureatul a condamnat amenințările tot mai mari la adresa libertății și a drepturilor omului din Rusia și țările învecinate. Și, printre altele, a pus degetul pe rana paradigmei schizoide din țara condusă de Vladimir Putin: „Există două tendințe contradictorii în Rusia. Pe de o parte, președintele Rusiei sprijină ridicarea unui monument pentru aniversarea a 100 de ani de la nașterea lui Saharov. Pe de altă parte, procurorul general al Rusiei cere eliminarea organizației internaționale Memorial. … Dar Memorialul a fost înființat de Saharov. Memorialul nu este un dușman al poporului. Memorialul este un prieten al poporului.”
După 10 ani cu cel de-al treilea Kim la cârmă, Coreea de Nord este și mai și
Eșecul diplomației și pandemia de covid-19 au determinat o autoizolare fără precedent a Coreei de Nord, scrie The Economist. Și, continuă revista britanică cu veștile „bune”: Există puține indicii că lucrurile se vor îmbunătăți în curând. Domnul Kim continuă să respingă ofertele de ajutor și chiar de vaccinuri împotriva covid. Încercările Coreei de Sud și ale Americii de a reînvia spiritul de détente, de exemplu prin negocierea încheierii oficiale a războiului din Coreea, au rămas fără răspuns. La zece ani de la preluarea conducerii, statul puternic din punct de vedere economic pe care își propusese să-l construiască domnul Kim pare destul de slab. El se poate consola cu creșterea continuă a arsenalului său nuclear. Poporul său, însă, nu își permite luxul acesta”.
Detaliile mici și mari în care se tot agață lupta cu schimbările climatice
Litiul din Bolivia ar putea alimenta bătălia cu schimbările climatice. Dar mersul lucrurilor în politica din Bolivia nu e deloc scrupulos nici cu agenda planetei, nici cu dinamica economică a industrializării „eco”. Printre altele, „greaua moștenire” și geografia lovesc năprasnic din spate, după cum arată The Economist: „În Chile, două multinaționale, SQM și Albemarle, dețin licențe pentru extragerea litiului. Cele 24 de provincii din Argentina sunt libere să acorde concesii (deși doar trei au proiecte cu litiu) (…) Bolivia, dimpotrivă, este încă dominată de Yacimientos de Litio Bolivianos (YLB), compania de stat pentru litiu, care controlează toată extracția și procesarea. (…) Producția de baterii la scară industrială este mult mai greu de conceput, din motive în mare parte dincolo de controlul guvernului. Bolivia nu are ieșire la mare, iar drumurile ei sunt groaznice. Ar trebui să importe multe componente, iar exportul bateriilor ar fi costisitor, chiar periculos. O opțiune mai bună, deși în prezent improbabilă, ar fi ca America de Sud să dezvolte lanțuri regionale de aprovizionare cu vehicule electrice, care să includă baterii boliviene”.
Ce începe să ne spună experiența din teren despre Omicron
Datele timpurii despre Omicron indică un număr în creștere de cazuri, dar simptome mai ușoare, notează The Economist. Potrivit revistei britanice, capacitatea de reinfectare pe care o demonstrează această variantă este una fără precedent. Dar ca să ne facem o idee, să ne uităm la cifre. Si să ne minunăm: fiecare persoană cu Omicron poate infecta alte 3-3,5 persoane. Ei bine, pentru Delta, rata rata a fost de patru ori mai mică – 0,8.
Summitul pentru democrație nu-i chiar așa de democratic
The Economist vine cu o observație usturătoare: „țările invitate reflectă mai mult politica americană decât valorile democratice”. Revista britanică notează, în continuare: „O listă de invitați publicată de Departamentul de Stat, pe 24 noiembrie, include 110 țări. (…) Lista domnului Biden include aproape toate țările libere, care pot fi considerate în siguranță democrații, cu excepția câtorva micro-state europene. Dar o altă tranșă de invitați, precum Zambia (52) și Moldova (61), sunt considerate doar parțial libere de către Freedom House. Trei state – Republica Democrată Congo (20), Irak (29) și Angola (31) – sunt considerate nelibere. Mai multe țări care nu au fost invitate, cum ar fi Bolivia (66) și Sierra Leone (65), se clasează cu mult înaintea altora care au fost”. Și de încheiat, încheie într-o notă ironică, tragi-comică, ușor haioasă și, am zice noi, reflectând pe deplin „normalitatea” lumii în care trăim: „Rezultatul este o încrengătură de contradicții și oportunități ratate. India (67), Brazilia (74) și Polonia (82) au scăzut toate în clasamentul Freedom House, în ultimii ani, totuși au fost prea semnificative din punct de vedere politic pentru a fi tăiate de pe listă. Bosnia-Herțegovina (53) se află chiar în spatele vecinului său balcanic, Kosovo (54), și ar putea folosi sprijinul american într-un moment de polarizare politică în creștere, dar nu a fost invitată. Propriul scor al Americii a scăzut, de la 86 în 2019 la 83 în 2020, plasându-o în urma altor 60 de țări. Cu ceva noroc, domnul Biden va fi printre cei care vor raporta îmbunătățiri anul viitor”.
Noul guvern german și vechile controverse: Sumele mari stimulează partidele mici
Nu-i simplu niciunde cu donațiile pentru partide. Și nu vorbim azi de România ori state cam de același calibru, ci de Germania. Aici, Democrații Liberi (FDP), pro-business, și Verzii, ecologiști, au câștigat cel mai mult din donațiile de peste 50.000 de euro către partidele germane în acest an, arată datele colectate de Politico.eu. Potrivit sursei citate, „astfel de donații au urcat la un total-record de peste 12 milioane de euro, în 2021, stârnind noi preocupări cu privire la rolul persoanelor și corporațiilor în politică și eventualele interese ale acestora de a încerca să influențeze alegerile din septembrie și să modeleze era post-Merkel. FDP a încasat peste 4,3 milioane de euro din donații din această categorie, în timp ce Verzii au primit aproximativ 3,4 milioane de euro, chiar mai mult decât creștin-democrații cancelarului Angela Merkel, potrivit datelor transmise Parlamentului german de către partide”.
Biden nu mai are prea mult timp pentru a ajuta Ucraina
Foreign Policy pune în termeni categorici problema pericolului unei invazii rusești și readuce sub reflectoare dosarul dotării Ucrainei cu armament american de top. FP reamintește că lista transmisă Washingtonului de către Kiev e lungă și conține echipamente și tehnică militare pe care SUA nu le-au mai livrat până acum Ucrainei. Însă pe acest tip de front, jocul descurajării Rusiei a fost mereu complicat.
De ce răspunsul Americii la Omicron a fost atât de slab?
Aproape toate încercările făcute de administrația Biden, pentru a atenua coronavirusul, au fost subminate, notează The Economist. Dar nu atât de către publicul larg și nici numai de către instanțe. Deasupra a toate planează una și aceeași umbră: politicul. Un expert citat de revista britanică punctează: „De zeci de ani, guvernul federal a cerut mult de la lucrătorii din domeniul sănătății: să poarte mănuși, să fie testat pentru tuberculoză și să ia diverse alte măsuri pentru a proteja sănătatea publică. De când cu Covid, guvernul federal a devenit brusc blocat”.
UE își încordează mușchii pentru a-și întări pozițiile în războaiele comerciale
Bruxelles-ul încearcă, miercuri, să-și sporească forța geopolitică introducând o nouă politică în materie de răspuns la coerciția economică. Două lucruri vede Politico.eu profilându-se la orizont: 1. UE încearcă astfel să facă mai simplă impunerea de sancțiuni împotriva rivalilor economici precum China și chiar SUA. 2. Europa caută practic o modalitate de a răspunde șantajului, dar calea avută în vedere prezintă riscuri ridicate. Despre ce este vorba, mai precis? Potrivit limbajului ocolit al funcționarilor europeni, despre rezolvarea unor „lacune legislative”. În esență, situația stă astfel: noul instrument ar permite Comisiei Europene să impună sancțiuni comerciale împotriva unei țări din afara blocului nu cu unanimitate, ci cu majoritate de voturi. Politico.eu livrează și puțin context: „În ultimii ani, UE s-a trezit frecvent la cheremul tacticilor puternice din partea rivalilor săi, care sunt experți în jocurile de divide et impera. China a amenințat în legătură cu vinul francez și mașinile germane și chiar a jurat că nu va cumpăra avioane Airbus, în încercarea de a opri o serie de inițiative politice la nivelul UE. În mod similar, UE contestă faptul că SUA au impus tarie ilegale asupra oțelului și aluminiului european, susținând că metalele europene reprezintă o amenințare la adresa securității naționale americane”.
Planurile Rusiei de invadare a Ucrainei
Norii negri, tot mai negri. „Planurile Rusiei presupun o ofensivă militară împotriva Ucrainei la începutul anului 2022, cu o scară de forțe de două ori mai mare decât cea observată în masarea de trupe de primăvara trecută”, spune un oficial al administrației Biden, citat de Washington Post. Potrivit surselor consultate de publicația americană, Moscova are în vedere folosirea a 100 de grupuri tactice de lupt, cu aproximativ 175.000 de militari plus tehnică blindată și artilerie
Oamenii de știință din întreaga lume se străduiesc să găsească răspunsuri la întrebările critice privind noua variantă de coronavirus. Datele inițiale sugerează că Omicron se răspândește mai repede decât Delta, notează Der Spiegel. Mutațiile din Omicron i-ar putea conferi ambele superputeri în același timp: ar putea infecta oamenii care s-au vindecat de coronavirus ori care au fost vaccinați și ar putea fi mai contagioasă decât alte variante. „Din păcate, datele pe care le avem nu ne permit să facem distincția între transmisibilitate, evadare imună sau alți factori”, spune epidemiologul de la Harvard, Mary Bushman. Există trei teorii cu privire la originile Omicron, iar ele se bazează pe constatarea că mutantul nu este un descendent direct al Delta, Alpha sau altor variante de îngrijorare. Din structura sa genetică, este clar că originile lui Omicron se întorc mult în spate, spre primăvara lui 2020. „A stat undeva mult timp fără să fie detectată”, spune biologul sud-african Alex Sigal.
Gazprom, folosit de Putin pentru a face din Facebook-ul rusesc, o uzină de stat
Regimul Putin merge înainte cu naționalizarea gândului, după constată Le Monde: „Kremlinul își sporește controlul asupra rețelelor sociale rusești. După o serie de tranzacții, Gazprom, prin filialele sale, a obținut peste 50% din în VKontakte – Facebookul rusesc, cu peste 100 de milioane de utilizatori în întreaga lume – făcând, de facto, din această rețea de socializare o întreprindere de stat”. Cum? Le Monde explică: „Miliardarul rus Alicher Ousmanov a vândut 45% din acțiunile sale la MF Technologies, compania care controlează VKontakte, companiei de asigurări Sogaz, o subsidiară a gigantului petrolier de stat Gazprom. Totodată, Gazprombank, brațul financiar al gigantului energetic, și-a majorat pachetul de acțiuni în grup de la 36% la 45%, înainte de a-și încredința vineri acțiunile Gazprom-Media, filiala media și de comunicare a companiei-mamă. Tranzacția are o valoare economică mică, întrucât cele două companii Gazprom vor primi mai puțin de 5% din profit. Totul este să faci din acesta un instrument de influență. Gazprom-Media deține deja 38 de televiziuni și zece posturi de radio”. Și, după cum poate v-ați fi așteptat, Gazprom-Media a dat deja asigurări cum că e de bine: VKontakte rămâne „o companie independentă”.
Franța, la zi. Spre ce se îndreaptă prezidențialele și ce variante are Macron
Politico.eu remarcă pivotul spre dreapta făcut de Franța, în contextul lansării candidaturii la prezidențiale a polemistului și extremistului Eric Zemmour, dar subliniază o contradicție internă: „În ciuda unui nivel de trai ridicat, a unui loc permanent în Consiliul de Securitate al ONU și a unei țări care rămâne destinația turistică numărul unu din lume, percepția franceză asupra declinului propriei țări este acută”. Însă tot Politico.eu încearcă să concilieze termenii care se ciocnesc: „În timp ce Macron a reușit să spulbere dreapta liberală-economic, la începutul președinției sale a fost acuzat că se simte inconfortabil în problemele legate de criminalitate și islamism. (…) Provocarea lui Macron va fi de a înlătura percepția asupra sa în materie de migrație și ordinea publică, încercând totodată să păstreze voturile de centru stânga care l-au adus la președinție în 2017. El ar putea fi ajutat în privința celui din urmă de starea actuală a stângii”.
Bomba care ticăie discret: Legătura dintre HIV și COVID-19
Foreign Policy aduce în prim plan o discuție larg ignorată, în contextul pandemiei de Covid-19: cea a combinației explozive dintre Sars-CoV-2 și HIV. „În lumea bogată, fiecare nouă variantă majoră a fost întâmpinată cu eforturi mai mari de vaccinare în masă. S-a acordat multă atenție celei de-a treia doze la persoanele care fac chimioterapie, tratament cu radiații, transplantule și alte proceduri medicale care subminează sistemul imunitar. (…) Desigur, tipurile de tratamente și îngrijire costisitoare care țin în viață pacienții cu angioblastom sau transplant de inimă, în Luxemburg sau Scoția, nu sunt disponibile pentru majoritatea cetățenilor din națiunile mai sărace. (…). Așadar, este puțin probabil ca o victimă a cancerului pulmonar, în stadiu avansat, din Zimbabwe să supraviețuiască suficient de mult pentru a găzdui o infecție cu coronavirus timp de săptămâni, permițând virusului să evolueze în interiorul corpului lor și ducând la mutații care să facă microbul mai bine adaptat pentru a se răspândi. Dacă omenirea ar fi vrut să-i ofere coronavirusului o oportunitate de aur de a circula, de a se adapta și de a evolua în interiorul corpului ființelor umane, luând în cele din urmă o formă care îi amenință pe toți – bogați și săraci deopotrivă – nu ar fi putut face mai bine decât să ignore cele 38,7 de milioane de persoane care trăiesc cu HIV, în special cele aproximativ 10 milioane care rămân netratate, majoritatea locuind în Africa sub-sahariană. În 2020, se estimează că încă 1,5 milioane de oameni au fost infectați cu HIV, dintre care aproape 700.000 în estul și sudul Africii. Peste 600.000 de oameni au murit din cauza bolilor legate de SIDA, în întreaga lume, în 2020, în timp ce atenția internațională se concentra asupra COVID-19. Marea pandemie de HIV/SIDA este rar menționată în aceste zile. Acum că sunt disponibile tratamente foarte eficiente, minim toxice și ieftine, împreună cu medicamentele profilactice care pot bloca total infecția, HIV a devenit virusul care nu se vede și la care nu ne gândim. Dar este departe de a fi dispărut”, notează FP.
Potrivit revistei, „în țările în care accesul la medicamentele pentru HIV, testarea și instrumentele de prevenire erau deja limitate înainte de apariția COVID-19, pandemia se dovedește devastatoare”.
Cum au eșuat partidele de extrema-dreaptă din Europa să-și unească destinele
Vineri și sâmbătă, la Varșovia, cei mai grei politicieni naționaliști, anti-imigrație și eurosceptici de pe continent s-au adunat pentru ultima lor încercare de a se uni într-un fel de mare coaliție. Vedetele momentului: Viktor Orbán, Marine Le Pen, Jarosław Kaczyński. Politico.eu s-a strecurat după cortină și s-a uitat în ce măsură sclipiciul și unitatea afișate pe au frate geamăn și-n culise. Iar concluzia pică sec: „În culise, partidele de extremă dreapta și-au petrecut săptămâna învinuindu-se reciproc cu privire la cine e devină pentru împiedicarea formării coaliției”, notează Politico.eu. Publicația aruncă și o tușă esențială: „Frecușul a fost deosebit de notabil între taberele franceză și poloneză”. PiS e peste tot și are „prea multă putere”, se plâng unii.
Apoi, e chestiunea Rusia. Potrivit Politico.eu, tensiunile franco-poloneze depășesc jocul legislativ, umbra Rusiei planând asupra relației: „PiS este uliu în raport cu Rusia, implorând în mod regulat UE să înfrunte mai agresiv o Moscova revanșardă. (…) În schimb, în Franța, Le Pen se adaptează la Rusia. Ea a cerut relații mai calde cu Moscova și ridicarea sancțiunilor. A călătorit la Moscova pentru a discuta cu președintele rus, Vladimir Putin, în timpul ultimei sale candidaturi la președinția franceză în 2017. În mod similar, Orbán, din Ungaria, a menținut legături calde cu Rusia, iar Salvini s-a confruntat cu acuzații potrivit cărora Liga a atras finanțarea Rusiei, în timpul alegerilor europene„.
Tentaculele subterane ramificate din fenomenul Trump
The Gateway Pundit, care a început ca un mic blog de opinie, a înregistrat o creștere a numărului de cititori la aproape 50 de milioane de vizualizări pe lună. Cum? Amplificând afirmațiile false ale lui Donald Trump privind alegerile furate. Reuters a documentat impactul: 25 de angajați din sistemul electoral au fost vizați de peste 100 de amenințări violente sau mesaje ostile care îl citează Gateway Pundit.
Biden pune „tunurile” pe Putin
Pentru ce să ne pregătim, în dosarul ruso-ucrainean? Săptămâna aceasta este așteptat să aibă loc o convorbire video între președintele rus, Vladimir Putin, și președintele american, Joe Biden, pentru a calma tensiunile. Potrivit BBC, Biden a avertizat că nu va „accepta liniile roșii ale nimănui” și a punctat „Voi pune laolaltă ceea ce cred că este cel mai cuprinzător și mai semnificativ set de inițiative menite să facă astfel încât să-i fie foarte, foarte greu domnului Putin să meargă înainte și să facă ceea ce oamenii se tem că va face”.
Cum a fost divizată UE de limbajul inclusiv
Politico.eu analizează modul în care schismele politice și diverse nereguli din interiorul birocrației au expus din nou Bruxelles-ul, de data asta alimentând tirul pe o temă mai sensibilă ca oricare alta: anularea Crăciunului.
O veste cu impact planetar: Populația Indiei scade mai mult și mai rapid
„Aceasta este o veste mare nu doar pentru India, ci, având în vedere că cei 1,4 miliarde de locuitori ai săi reprezintă aproape o cincime din umanitate, este o veste mare pentru planetă. Numărul indienilor va crește în continuare, deoarece multe femei tinere nu au ajuns încă la vârsta fertilă. Dar o fertilitate mai scăzută înseamnă că populația va atinge vârful mai devreme și la o cifră mai mică: nu în 40 de ani, la este 1,7 miliarde, așa cum se anticipase, ci probabil cu un deceniu mai devreme și undeva pe la 1,6 miliarde”, anunță The Economist. Revista britanică punctează însă contradicțiile interne care se vor insinua, inevitabil. „În timp ce o rată de fertilitate în scădere este, în general, un semn că India este mai bogată și mai bine educată decât înainte, apar și îngrijorări. Economiștii au vorbit îndelung despre „dividendul demografic”, atunci când productivitatea crește, deoarece o parte mai mare a piramidei populației este de vârstă activă. Această fereastră va fi acum mai îngustă, iar India va trebui să se confrunte mai devreme cu o proporție în creștere rapidă de persoane în vârstă de care să aibă grijă.
Militarul No. 1 al SUA avertizează
Președintele șefilor de stat major din SUA, gen. Mike Milley, pune puntul pe „i” în criza militară de la granița ruso-ucraineană, potrivit Reuters. „Nu am de gând să vă spun ce monitorizăm, care sunt indicatorii sau avertismentele din perspectivă de intelligence, dar le urmărim pe toate”, a spus Milley. „Și sunt destule acolo, acum, pentru a crea o mare îngrijorare”.
Există o dimensiune „de viață” tare pronunțată, la The Economist, la PeGloB va fi constant atent. Așa că, atunci când nu scrie despre China, pandemie, populism și posibile războaie, The Economist se uită la filme și ni le dezvăluie pe cele mai bune din 2021.
Politico.eu pune puțină sare și puțin piper subiectul plecării Angelei Merkel din funcția de cancelar. După 16 ani la conducerea Germaniei, Merkel lasă în urmă o moștenire aparte, dar mai ales iese din scenă cu o imagine de invidiat, „din Polonia până în Peru”. Cât însă este realiate și cât mit? O întrebare la care Politico.eu răspunde in extenso, cu câteva note prealabile: **„Spre deosebire de cei mai cunoscuți contemporani ai ei, de la fostul președinte al SUA, George W. Bush, la Silvio Berlusconi din Italia și Vladimir Putin din Rusia, Merkel este la fel de populară în străinătate ca acasă”. ***„Cu toate că nu există nicio contestare la adresa poziției lui Merkel la nivel global, motivele sunt mai puțin clare. Dincolo de ceea ce este evident – nu a început războaie și nu a revendicat teritoriile altor țări – originile popularității sale rămân mai degrabă o ghicitoare”. ***„Ascensiunea și stilul de conducere aparte al lui Merkel au făcut din ea un simbol feminist, dar palmaresul său general, ca progresistă, este în mod clar unul amestecat”.
Amendă, la Moscova, pentru stare de ebrietate… democratică
O poză „frățească”, în Piața Roșie, cu steagul american și rus costă, căci pune sare pe rana paranoiei care domnește la vârful puterii. The Moscow Times vine cu detaliile (despre acest caz). Putin vine cu ideile (despre cum să procedeze autoritățile ruse pentru ține călduț și cu mesajul OCUPAT scaunul de la Kremlin… măcar până în 2036).
China, vulnerabilă la Omicron într-un mod cu totul special
Dacă varianta Omicron este mai infecțioasă decât celelalte, va crește probabilitatea apariției focarelor de covid-19 în China, iar asta va atrage mai multe lockdown-uri, scrie The Economist. Revista britanică face și un calcul, pornind de la întrebarea: care va fi prețul plătit de Beijing dacă va recurge restricțiile severe folosite în august, la Nanjing? Ei bine, numai super-ofertă nu e: PIB-ul ar scădea cu 130 miliarde dolari, dacă asemenea măsuri se vor întinde pe un trimestru întreg. Altfel spus: aproximativ 3% din producția trimestrială. Însă cum un rău nu vine niciodată singur, Omicron nu este unica amenințare la adresa economiei Chinei. Deja înaintea apariției noii variante, majoritatea experților în prognoze anticipau o creștere economică încetinită, la 4,5-5,5% anul viitor, pe fondul represiunilor duse de stat în mediul privat și al gripării sectorului imobiliar.
Ministrul turc de Finanțe, pe aceeași traiectorie cu lira turcească
Vântul spulberă firicele de praf din castelul de nisip al lui Erdogan în care liderul de la Ankara se joacă cu lira și veniturile „supușilor”. Ministrul turc de Finanțe Elvan a demisionat, anunță Financial Times. Iar „împăratul” nu a pierdut vremea și a pus în locul lui un loialist a cărui viață a devenit peste noapte cel puțin delicată. „Demisia lui Elvan a venit după ce banca centrală a Turciei a anunțat revenirea la o politică controversată de intervenție pe piețele valutare, în încercarea de a echilibra lira aflată în scădere, în ciuda unor rezerve valutare limitate”, notează FT. Publicația britanică nu ratează să menționeze că, în 2019 și 2020, Turcia a făcut praf zeci de miliarde de dolari din rezervele sale valutare, pentru a întări o liră care se încăpățânează să se prăbușească.
O întrebare care, în această pandemie, nu le dă pace nici moraliștilor și nici cinicilor, nici idealiștilor și nici pragmaticilor, nici tehnocraților și nici populiștilor, nici săracilor și nici bogaților, nici mondialiștilor și nici suveraniștilor: este Omicron pedeapsa „divină” pentru inechitatea vaccinurilor, pentru accesul atât de disproporționat la serurile anti-Covid? La prima vedere, pare că da. Însă The Economist spune: categoric nu. „Omicron s-a ramificat la începutul anului 2020, înainte ca Delta să intre în scenă. De atunci a rămas nedetectată și, până acum, nu s-a răspândit”, notează revista britanică. Trei scenarii pot explica de ce noua variantă a umblat atâta timp sub radar. „Este posibil ca virusul care a devenit Omicron să fi fost conținut într-o populație izolată care a restabilit recent contactul cu lumea exterioară. Este posibil să fi sărit la un animal și de la el din nou la om. Sau, cel mai probabil, a trăit mult timp în corpul cuiva care era imuno-compromis, unde a avut timp să colecționeze multe mutații, dintre care unele capabile să scape de anticorpi, să se fixeze pe celulele umane și să injecteze genomul viral în ele”.
Două „bombe” Omicron au aterizat în Europa. Vineri
The New York Times anunță sec încă din titlu: Două zboruri către Europa ar putea stimula răspândirea Omicron pe continent. Iar un expert pe care îl citează nu se ferește de cuvinte grave: „Dacă această variantă este foarte contagioasă, acest zbor este o bombă explozivă”. Povestea e în același timp spectaculoasă și prozaică. Un nou episod în care realitatea e dură și nemiloasă cu teoria și bunele intenții.
În sfârșit, UE se trezește (ar fi fost și cazul, a cât a bătut din tobe China la capul ei). Sau, în vorbele Politico.eu „cu peste 3.000 de zile după ce președintele Xi Jinping a venit cu un plan, în 2013, de a investi masiv în infrastructura critică, precum căile ferate și porturile care leagă China de restul lumii, oficialii UE au venit în sfârșit cu o schemă alternativă”. Ideea din spatele strategiei europene, botezată Global Gateway, este de a injecta 300 de miliarde de euro, din surse publice și private, până în 2027. Unde vor curge acești bani? În finanțarea proiectelor de infrastructură de ultimă generație ale UE, în străinătate: fibră optică, rețelele 5G, instalații de energie verde în țările în curs de dezvoltare. Totodată, UE va concura China în ceea ce privește facilitățile de transport, cum ar fi autostrăzi și aeroporturi.
The Economist pune degetul analitic pe rana ucraineană. Într-un singur paragraf, revista britanică plasează două sentințe care spintecă negura de pe axa Kiev-Moscova-Washington: „Nimic din arsenalul Ucrainei nu ar putea opri forțele aeriene moderne a Rusiei, care și-au dovedit recent capacitatea într-o campanie de bombardament asupra Siriei. Cea mai mare parte a marinei ucrainene a dispărut împreună cu Crimeea, în 2014, și nu a fost reconstruită de atunci. Trupele ruse sunt mai bine înarmate, mai multe ca număr și susținute de o organizare logistică mai bună. Nicio putere occidentală nu pare dispusă să poarte un război împotriva Rusiei de dragul Ucrainei. Domnul Putin probabil joacă la cacealma”.
Politica lui Trump în Iran a devenit un dezastru pentru SUA și Israel
Acum, când problema iraniană revine în forță – nerezolvată, mai amenințătoare și într-un context internațional și mai volatil -, Thomas L. Friedman nu face economie de epitete. Un mic pasaj din New York Times: „Decizia președintelui Donald Trump de a rupe acordul nuclear cu Iranul în 2018 – o decizie cerută de secretarul său de stat, Mike Pompeo, și de premierul israelian, Benjamin Netanyahu – a fost una dintre cele mai prostești, mai prost gândite și contraproductive decizii de securitate națională luate de SUA în epoca post-Război Rece”. Dar textul curge și pune câteva accente dureroase și cu atât mai frustrante cu cât timpul nu poate fi dat înapoi.
Dincolo de artificii și șampanie. Primele fracturi din coaliția post-Merkel de la Berlin
Fără îndoială, formarea coaliției care a preluat frâiele Germaniei de la Angela Merkel s-a bucurat de o presă bună în Europa și nu numai. Nume grele au fost cât se poate de laudative, iar urările de bine nu au fost zgârcite de data asta. Der Spiegel, însă, mută ușor accentul pe latura mai puțin șarmantă a problemei. Până la urmă, e vorba de politică, iar în politică e vorba în primul rând de dedesubturi. „Discuțiile de coaliție au fost secrete, iar cele trei părți implicate au căutat să emane unitate și armonie. (…) Totuși, fracturile devin evidente. Și, în mod surprinzător, poate că Verzii nu sunt copilul preferat al social-democraților”, notează publicația germană. Și, în spiritul eficienței, jurnaliștii de la Der Spiegel au săpat fix acolo unde stă ascunsă „comoara”.
Statul chinez dă mită în Africa, da. Cum și ce rotițe „unge” China în Africa, pentru accesul ieftin la resursele uriașe de pe continent și la banii mulți care curg odată cu exploatarea lor? Mediapart, în colaborare cu mai multe organizații media internaționale, face prezentările în dezvăluirile din seria « Congo Hold-up ».
Congo Construction Company (CCC), o companie de intermediere a unui consultant chinez, pe nume Du Wei, a fost o cutie neagră alimentată în special de Sicomines, o companie deținută de două grupuri industriale ale statului chinez, care în 2008 a obținut un contract-gigant de exploatare minieră, în valoare de 6,6 miliarde dolari. Era cel mai mare din istoria Congo-Kinshasa.
Ce a găsit Mediapart în documentele scurse?
„Congo Construction Company a primit 65 de milioane de dolari în conturile sale la BGFI, în perioada ianuarie 2013 – iulie 2018, din care 41 de milioane de dolari au fost retrase în numerar, făcând banii dificil de urmărit. Dar am putut stabili că cel puțin 30 de milioane de dolari au fost distribuite, prin transfer sau în numerar, familiei și cercului interior al lui Joseph Kabila, în momentele cheie ale programului minier chino-congolez. (…) Pe lângă faptul că a canalizat 65 de milioane sub formă de fonduri ascunse, CCC a fost folosită de un grup chinez pentru a cumpăra, cu 40 de milioane de dolari, un permis de exploatare care nu a fost niciodată folosit și despre care documentele noastre arată că ar fi legat de Joseph Kabila”.
Rezultatul pentru congolezi? Acest pasaj din articolul Mediapart este lămuritor: „La șase ani de la punerea în funcțiune a minei, a cărei producție a început în 2015, acest program prezintă „daune fără precedent în istoria Congo”, conchide un raport al Inițiativei pentru Transparența Industriilor Extractive (EITI), din septembrie anul trecut. După cum au arătat acest raport și altele două înaintate guvernului în acest an, mai puțin de 1 miliard de dolari a fost cheltuit pentru infrastructură, în loc de cele 3 miliarde promise. Niciunul dintre cele 31 de spitale nu a fost construit, nici cele două universități anunțate și doar 10% din drumurile planificate au fost finalizate. În timp ce un acord secret încheiat în timpul erei Kabila, despre care ministerul minierului nu știa, a autorizat Sicomines să plătească dividende acționarilor săi în primul an”.
„Canalul Neîncrederii” dintre Paris și Londra
Un articol în The Economist, care pune punctul pe „I” în criza migranților de la Canalul Mânecii. Între cele două straturi mereu în conflict – tragedie umanitară și geopolitică – se interpune un al treilea. Nu are veleități de liant, ba din contră, de potențator al conflitlui. „În spatele disputei despre migranți stă o problemă fundamentală: cei doi vecini sunt despărțiți de un canal îngust de apă și de o prăpastie de neîncredere reciprocă. Niciuna dintre părți nu este fără vină în această ultimă privință”. Cum se simt Boris Johnson și Emmanuel Macron, în menghina suspiciunii? Ne lămurește The Economist.
Și dacă Omicron înghite Delta? Ce se știe și cum a apărut eticheta „groaznic”
Nu e de glumit! Cu toate că multe mai sunt de descoperit, un lucru e deja limpede: Omicron este aici pentru a face probleme. BBC a explorat această adevărată variantă-cochilie (BBC explică și ce înseamnă asta), dar teritoriul de cartografiat e vast, cel mai vast din istoria încă proaspătă a variantelor de Sars-CoV-2. „Îngrijorarea este că acest virus este acum radical diferit de cel original care a apărut în Wuhan, China. Aceasta înseamnă că vaccinurile, concepute folosind tulpina originală, ar putea să nu fie la fel de eficiente”, scrie BBC, iar veștile proaste nu se opresc aici.
Roșul și taurul. Ce caută armata lui Putin la granițele Ucrainei
Sarah Rainsford, corespondentul BBC la Moscova, a fost expulzată în august pe motiv ca reprezintă o amenințare la adresa securității Rusiei. Ok, gusturile (în materie de siguranță) nu se prea discută, dar dacă și-a pus țara la adăpost de jurnalista BBC, de ce o pune să riște mutându-i trupele până în buza graniței ucrainene? Ei bine, Kremlinul e și e data asta o ghicitoare învăluită în mister, ascuns într-o enigmă. Prin urmare, limpezirea stă mai degrabă în forța interpretării decât în miezul faptelor. „Atunci când Rusia a vrut ca SUA să ia seama la ea, în aprilie, a trimis tancuri la granița cu Ucraina. Demonstrația de forță a funcționat: președintele Joe Biden l-a sunat pe Vladimir Putin, iar în iunie cei doi bărbați s-au întâlnit la Geneva. Dar indiferent pe ce s-au pus cei doi de acord, în legătură cu Ucraina, ceva a mers prost de atunci”, remarcă Sarah Rainsford, în analiza BBC, pentru care a discutat cu Mark Galeotti, Tatiana Stanovaia și Andrei Kortunov.
Noua variantă era de fapt Xi? Controversa din jurul Omicron
Pe șleau, Daily Mail rupe gura târgului: OMS „a folosit litere grecești precum Alpha, Beta și Delta pentru a descrie variantele noi de coronavirus, motivând „ar fi mai ușor și mai practic spentru publicul neștiințific”. Însă, notează publicația britanică, botezarea variantei din sudul Africii, Omicron, a stârnit speculații că OMS a sărit deliberat peste litera Xi pentru a nu-l înfuria pe liderul chinez… Xi Jinping. Donald Trump nu a ratat momentul și a anunțat deja cum va proceda.
Extrema dreaptă și limbajul non-verbal. Degetul din mijloc, cu care și-a pus piedică Zemmour
Politico.eu surprinde momentul și schițează contextul: Răspunzând unui gest similar făcut de o femeie din mulțime, steaua în ascensiune a extremei drepte franceze, Eric Zemmour, i-a arătat acesteia degetul mijlociu. Până la urmă, am adăuga noi, aici la PeGloB, Zemmour a condensat într-un gest de-o clipă retorica veche și logoreea dintotdeauna cu care a pornit spre Élysée. Însă povestea degetului mijlociu ar mai fi despre ceva: în ultima vreme, starul se confruntă cu varii situații greu de digerat: de la dezvăluiri privind partide amoroase și relații extra-conjugale, care bat rău de tot la ochi atunci când pozezi în arhanghelul valorilor tradiționale, și până la vânătoarea la care-l supun diverse grupuri de stânga. Între timp, Eric Zemmour a făcut pasul oficial spre Élysée. Așadar: extremist, polemist, candidat. Cine este acest groupie al lui Pétain, cu emfază chinuită à la de Gaulle.
„La Washington, problema a căpătat mai multă urgență decât recunosc oficialii în mod public, potrivit oficialilor implicați”. Acest pasaj, cules din New York Times, este, în problema înarmării chineze, inclusiv nucleare, precum fierul-beton în construcții. Ziarul american notează că, pentru prima dată, Washingtonul caută să atragă Beijingul într-un dialog real, iar timpul nu joacă deloc în favoarea americanilor: „Pentagonul crede că Beijingul ar putea construi 1.000 sau mai multe arme până în 2030. Dar noile tehnologii sunt cele care îi îngrijorează pe strategi”. SUA se tem că temperatura crește mai ales pe dimensiunea „armelor hipersonice, armelor spațiale și armelor cibernetice”, că „ar putea declanșa o spirală costisitoare și destabilizatoare” și că „un atac care ar orbi sateliții sau sistemele de comandă și control ar putea escalada rapid, în moduri care nu erau imaginabile în cursele nucleare din timpul Războiului Rece”.
Dictatori și rețele criminale, uniți-vă. Povestea necosmetizată a corupției din Elveția
Le Monde ne reamintește că, vorba aia, câinele nu se dă dus de la măcelărie. „Nu există nicio picătură de petrol în Elveția, totuși toate vânzările de țiței din sectorul azer al Mării Caspice trec pe la etajul șapte al unei clădiri moderne din centrul Genevei, de unde Socar (Compania de petrol de stat din Azerbaidjan) își derulează de aproximativ 10 ani operațiuni de „trading”. Aurul negru siberian urmează aceeași cale, prin alte companii dedicate; zeci de jucători noi au sosit în Elveția în ultimii ani pentru a anima un sector al materiilor prime în plină expansiune”. Cum rămâne cu abolirea secretului bancar? Cuvântul-cheie: adaptare.
Ipocrizia UE și ONU, la microscop
The Spectator trage cortina ipocriziei, iar protestele de la Rotterdam joacă pe post de sfori. Cum au ajuns UE și ONU în colimator? „Luna trecută, în rubrica mea Coffee House, am atras atenția asupra inconsecvenței modului în care Europa a răspuns la crizele migranților din Belarus și Franța. Alexander Lukașenko, președintele Belarusului, a fost acuzat că a militarizat migranții din Orientul Mijlociu care doresc să intre în Europa la granița țării sale cu Polonia, dar niciun guvern n-a îndrăznit să critice Franța pentru haosul din Calais. Există o ipocrizie similară în modul în care UE a reacționat la acțiunile poliției olandeze, care a tras cu gloanțe reale asupra protestatarilor din Rotterdam”, scrie Gavin Mortimer.
Peng Shuai, cazul care decriptează softul-pirat al Partidului Comunist Chinez
Încă un as de la The Economist. Revista britanică nu uită cu cine are de-a face și în niciun caz nu iartă, în dosarul Peng Shuai: „E greu să vezi un sfârșit bun al poveștii lui Peng Shuai, campioana chineză la tenis care pe 2 noiembrie a acuzat un fost nume greu al Partidului Comunist, cu dublul vârstei sale, că a supus-o unei relații sexuale coercitive”. Iar dacă introducerea de maestru, concluzia e tot din zonă: „Reducerea la tăcere a doamnei Peng nu dezvăluie doar natura nemiloasă și egoistă a guvernării unui partid unic. Arată și cum faptul de a avea încredere în China le slăbește străinilor capacitatea de a apăra drepturile individuale. Nu există nicio dovadă că doamna Peng și-a scris eseul pentru ochi străini. Dar din cauza cenzurii chineze, străinii au ajuns să fie singurii ei martori. Lumea va trage învățăminte despre adevăratul rol al partidului în soarta ei”.
PeGloB 