Ofensiva lui Prigojin. Dăduse toate semnele că trebuie crezut

Inevitabilul s-a produs: falimentul armatei ruse pe frontul din Ucraina mută în cele din urmă războiul pe un front nou, în Rusia.

Imaginile care curg, începând de vineri seară, mai ales pe canalele rusești și ucrainene de Telegram, sunt spectaculoase, dar mai ales ele oferă deja un contur al violenței care va însoți lupta pentru putere de la Moscova.

Momentan, vedem doi actori principali: gruparea Prigojin și statul rus, încă încarnat de gruparea Putin. Probabil e de notat faptul că aceste două grupări vor suferi modificări de structură, formă și mărime, în funcție de cine li se va alătura sau cine le va părăsi, pe parcurs. De notat totodată și faptul că este exclus ca ele să rămână singurii protagoniști ai războiului pentru putere.

Rusia este până la urmă un teren vast pe care joacă o gamă largă de „grei”: politicieni și birocrați corupți, crimă organizată, armată, structuri paramilitare, servicii de informații. Cu timpul toți acești actori au dezvoltat interese care se întrepătrund, parteneriate care i-au legat, dar și dispute care așteaptă deconturi.

Așadar, pe fondul pierderii de tracțiune a lui Putin prin eșecurile din Ucraina, Evgheni Prigojin este, fără îndoială, elementul declanșator, dar nu va rămâne și singurul ambițios în tot acest joc.

Interesant este că Prigojin nu a ajuns în acest punct peste noapte. Până vineri seara, când a anunțat că pornește în marș spre Moscova, contabilizase deja jumătate de an de când lua o atitudine care pentru un rus de rând era incompatibilă cu rămânerea în viață sau în libertate. În mod și mai interesant, unii au văzut în el doar un bufon al regelui, eventual unul ușor mai privilegiat decât media, însă în niciun caz un viitor protagonist major al bătăliei pentru scaunul lui Putin. Și cu atât mai puțin tocmai declanșatorul ei.

Mai jos, o listă a semnalelor date de Prigojin, în tot acest timp, care puteau ajuta la anticiparea faptului că va împinge lucrurile în situația la care asistăm începând de vineri seara:

În primul rând, deține o putere reală, prin conexiunile sale politice de lungă durată, relația cu structuri din armată (cu care făcuse afaceri grele), relația cu oameni din serviciile secrete, relația cu mediul infracțional, din care de altfel provine el însuși. Și mai ales, are propria armată – grupul Wagner.
Puterea sa a crescut pe măsură ce nevoia statului rus de mercenarii și-a infrastructura Wagner a crescut și ea. Iar Bahmut a avut efect de trambulină pentru PR-ul lui Progojin. Bahmut a fost momentul care i-a ridicat vizibilitatea în spațiul public, a fost momentul în care Prigojin a putut poza într-un soi de șef de stat major și specialist numărul unu al bătăliei de pe segmentul de front pe care regimul însuși îl prezentase poporului ca fiind de cea mai importantă. În multe feluri, Bahmut l-a legitimat militar.
Apoi, Bahmut a început să îl legitimeze politic. Cum? Folosindu-se de modul prost în care mergeau lucrurile în acea zonă, Prigojin a început să vorbească despre corupție, obstrucția birocraților, despre inegalul tratament între copiii elitei și copiii din popor (unii merg în Dubai, alții pe front), despre justiție, dreptate, etc. Prigojin își construia programul politic. Era clar că un personaj fără ambiții mari nu are de ce să construiască așa ceva.
Prigojin i-a atacat pe ministrul Apărării și șeful Statului Major General. Nimeni, în Rusia, nu a îndrăznit să îi atace atât de violent, sfidător, îndelungat. În plus de asta, a scăpat viu și liber. Nu avea cum să facă acest lucru un bufon. Măcar pentru faptul că atacurile la adresa lui Șoigu și Gherasimov sunt, implicit, atacuri la adresa șefului și garantului lor, nimeni altul decât Putin. Având în vedere ecuația de putere de la Moscova, e de neimaginat ca acești doi șefi ai armatei ruse să fie electroni liberi în raport cu dictatorul de la Kremlin.
Prigojin a demolat două dintre tezele mari ale lui Putin și propagandei sale, spunând că Rusia nu luptă împotriva NATO și că în Ucraina nu a dat peste naziști. Ce semn era aici, altul decât cel că își croia tot mai mult propriul drum?
Prigojin a atacat prigonirea de către statul rus a familiei Moskalev, un gest de maxima sfidare la adresa lui Putin însuși.

Vineri seara, Evgheni Prihojin a mutat decisiv. Nu ar trebui să ne scape două elemente de context:

A mutat cu doar câteva zile sa expire termenul-limită impus de Putin și Șoigu pentru transferarea mercenarilor de la companii că Wagner la Ministerul Apărării. Progojin a spus că el nu se va conforma. Putin i-a transmis că va trebui. Cum 1 iulie se apropie, Prigojin trebuia să acționeze cumva: fie făcând un pas înapoi, recunoscându-se învins și riscând să piardă dintr-o dată totul, inclusiv viața; fie mergând mai departe pe drumul său, adică sfidând decizia regimului și intrând în conflict deschis cu el.
A mutat tocmai în toiul contraofensivei ucrainene. E un aspect crucial, căci va contribui să slăbirea armatei și comenzii ruse pe frontul din Ucraina. Din perspectivă ucraineană e atât de oportun momentul în care acționează Prigojin, încât dacă s-ar dovedi cu timpul că a existat o sincronizare între Prigojin/Wagner și Kiev, în siajul contraofensivei, sau „doar” o exploatare a oligarhului rus, atunci Kievul ar merita nu doar Nobelul, ci și Oscarul.

Până una-alta, după cum scriam recent, din motive total diferite interesele lui Prigojin și ale Ucrainei coincid: îi unește nevoia ca armata rusă să se descurce tot mai prost în război. Sau, reluând o altă formulare: Putin și Prigojin sunt – și unul, și celălalt – doi paraziți uriași. Dar unul poate supraviețui doar dacă moare Ucraina, iar celălalt doar dacă moare Rusia.