Nimic din ceea ce este mai pestilențial pe scena politică, în manifestarea publică, în expresia populismului autohton și în chestiunile ce țin de orientarea strategică a României nu scapă neluat sub aripa Arhiepiscopului Tomisului, Teodosie.

Sunt infinit grăitoare, pentru miezul mucegăit al gândirii sale, blândețea cu care se raportează la vectorii de seamă ai acestei zone a cinismului suprem și echivocului moral, maniera tăioasă și dând pe afară de resentiment cu care taxează critica la adresa protejaților de sub sutana sa și vitriolul pe care îl împroașcă vesel atunci când el însuși devine ținta reacțiilor neconforme cu propriile sale criterii de „frumusețe” politică, ideologică și canonică.

De la alinierea cu AUR, Șoșoacă și Firea-Pandele, până la propagarea anti-științei (cu efecte probabil letale pentru unii dintre cei care i-au urmat pilda în perioada Covid) și culminând geopolitic prin promovarea purității sufletești a criminalului Putin, Teodosie a „finanțat” din vistieria sa ideatică tot ceea ce putea reprezenta mai odios din arsenalul care amenință echilibrul și bunul mers al acestei țări.

Problema de fond cu acest pescar și samsar de suflete, problemă relevată o dată în plus în contextul scandalului „azilele groazei”, ține de tendința lui Teodosie de a se modela ca stat în stat. Nimeni de la vârful BOR nu a atins nivelul său de „autonomie strategică” prost înțeleasă.

Și-a făurit conexiuni politice care, în timp, coboară până la „epoca de aur” a lui Adrian Năstase. A ctitorit un aparat de comunicare demn de producțiile de acest gen pe care i le asigură lui Putin și guvernatorilor săi tehnologii politici, un soi de „ingineri” ai manipulării publicului, care au proliferat într-un mod aparte și atipic în Rusia ultimelor aproape trei decenii.

Desigur, problema pe care a ajuns să o pună Teodosie nu îi este imputabilă exclusiv lui Teodosie. Ea, problema, nu a apărut peste noapte, ci a germinat și a evoluat în timp. Multă vreme, Teodosie nu a fost atins de justiție, deși justiția ar fi putut găsi motive să-l atingă. Anumite zone ale spectrului politic, deși ar fi fost onest să-l ocolească, în fapt l-au legitimat și s-au legitimat ele însele cu ajutorul lui. Iar BOR a fost ani buni timidă, iar pe alocuri complice, în raport cu excesele personajului. Primele reacții cu adevărat demne au apărut abia recent, atunci când Teodosie a apărat invazia lui Putin. Și abia foarte recent, atunci când individul s-a arătat empatic cu clanul din Voluntari și indiferent la drama victimelor acestui clan – bătrâni și neajutorați.

Bineînțeles că orice gest de trezire la realitate și onestitate merită salutat și încurajat, iar trezirea BOR în raport cu Teodosie e demnă de această abordare. Chiar și așa, persistă umbrele unui trecut prea lung în care Teodosie a operat nestingherit, la adăpostul unei neverosimile clemențe izvorâtă deopotrivă din sferele laice și ecleziastice.

Am scris mai mult decât o dată despre efectul Teodosie și defectul celor care n-au îndrăznit să găsească ac de cojocul lui. România nu își poate reveni din trecutul-traumă și nici nu-și poate asigura un viitor debarasat de nefastul balast istoric atâta vreme cât voi/vom mai avea motive să scriu/scriem despre viața și opera unor indivizi ca Teodosie.

Sutana nu trebuie să mai fie mantie informală a imunității și impunității. A fost prea mult timp și în prea mare grad așa ceva. O fi un adevăr incomod spre dureros pentru numeroși enoriași de rând, pentru destui angajați ai statului, pentru o grămadă de capete „încoronate” din ierarhia de top a BOR. Însă faptul de a elibera Adevărul, chiar și după o necinstit de îndelungată vreme, ar putea ușura sufletele și datoria tuturor, iar asta, de o manieră la care conformismul ieftin nu le permisese până acum să priceapă.