Întrucât războiul din Ucraina a avut pentru agresor o evoluție suprarealist de dureroasă, Coreea de Nord a devenit neverosimil de prețioasă pentru Rusia.

Rămâne însă întrebarea dacă distanța lungă dintre așteptări, pe de o parte, și validarea acestora în planul rezultatelor concrete, pe de alta, va putea fi parcursă de către cei dictatori, Kim Jong Un și Vladimir Putin, cu viteza necesară și fără ca unul dintre ei să-și piardă suflul pe parcurs.

În sine, summitul dintre Kim și Putin e o dovadă incontestabilă a nevoii și deschiderii reciproce, dar evenimentul nu trebuie și confundat cu un răspuns de substanță, capabil să ridice imediat ceața.

Este în schimb de reținut ironia cu care s-a întors roata pentru Kremlin, inclusiv pe dimensiunea asiatică a politicii sale externe.

Acum șapte decenii, vioara întâi era Imperiul Rus, condus atunci de Stalin.

În contextul războiului din peninsula coreeană, zarurile erau făcute de Kremlin. Stalin l-a motivat pe bunicul Kim să invadeze partea de sud, l-a împins pe Mao să i se alăture acestuia, iar pentru înlăturarea ezitărilor chineze a promis sprijin militar sovietic. Imperiul Rus de atunci avea cu ce și avea cum.

Moscova a fost la acea vreme marele „pește” geopolitic, iar Phenianul și Beijingul doar bătăușii pe care îi trimitea în teren să încaseze.

Șaptezeci de ani mai târziu, în contextul altui război, cel din Ucraina, Imperiul Rus, condus acum de Putin, a ajuns din cel care întindea, sigur pe el, o mână în cel care stă, umilit, cu mâna întinsă. Iar cei care ascultă destul de relaxați povestea sunt azi aceiași care, odinioară, se aflau în poziția ingrată de o spune, încordați, pe a lor – Coreea de Nord si China.

Armament cât de mult posibil de la nord-coreeni, probabil asta speră în primul rând rușii să obțină de pe urma covorului roșu întins de Vladimir Putin lui Kim Jong Un. Și acces la diverse tehnologii militare, inclusiv nucleare, e ceea ce probabil se află în vârful listei de cumpărături pentru care Kim s-a deranjat să călătorească la cușetă pentru a da mâna cu Putin.

Nu e exclus ca speranțele rusești să se agațe totodată și de tranșe de armament de contrabandă, să-i zicem geopolitică, adică de armament chinezesc trimis în Rusia via Coreea de Nord.

Pentru Kremlin, și unul, și celălalt dintre obiective este riscant, sub aspectul șanselor reale de validare în plan concret a așteptărilor.

Pe de o parte, nord-coreenii se află, tehnic, în război cu Sudul, având în vedere că un armistițiu, iar nu o pace a fost deznodământul conflictului de acum 70 de ani. Asta înseamnă că nevoia potențială și actualizată de armament depășește, în cazul Coreei de Nord, nevoia unei țări „normale”, a uneia care, așadar, nu se află în conflict adormit cu vecinul.

Apoi, există și un aspect foarte delicat ce ține de capacitățile nord-coreene de producție – pe de o parte, pentru satisfacerea propriului necesar, iar pe de alta pentru satisfacerea, concomitent, a unui necesar terț.

Sensibile, și aici, sunt ambele sfere.

Prima – dată fiind potența financiară totuși limitată a Coreei de Nord, indiferent cât de mult poate redirecționa regimul resursele de care dispune către domeniul militar, cu prețul chiar al înfometării populației. A doua – dat fiind volumul uriaș, am putea spune nesustenabil, de armament de uzură pe care Rusia îl folosește pe frontul din Ucraina. Desigur, tocmai aici apare și pista care justifică suspiciuni că Moscova poate spera ca Phenianul să joace și un al doilea rol, cel indirect, de canal de aprovizionare dinspre China.

Riscurile sunt mari pentru nord-coreeni și mai ales pentru chinezi să joace în acești termeni de binom de aprovizionare a arsenalului rusesc.

Probabil că riscurile sunt suficient de mari – repet mai ales pentru chinezi, în contextul pericolului sancțiunilor într-un moment dificil economic pentru Beijing – încât finalul să fie altfel decât unul îndepărtat de ceea ce proiectează speranțele rușilor.

Dar rușii nu mai au opțiuni, ca atare lui Putin nu i-a rămas decât să încerce orice, chiar și apele învolburate ale imposibilului.

Iar nord-coreenii, deja tradițional paria peste tot în lume, nu au ce să piardă, așadar nu au de ce să nu dea curs invitației rusești la dans chiar dacă va fi ca la final să nu plece împreună acasă.

Pentru chinezi, pista nord-coreană pe care caută să o acceseze rușii, în disperare, nu poate fi decât de bun augur. Cumva, au de câștigat chiar și fără să se implice concret (de fapt, au chiar mai mult de câștigat astfel). Căci prin intermediul Phenianului, Beijingul își crește pârghia de influență asupra Moscovei, deja una solidă și care produce beneficii de când a izbucnit războiul în Ucraina.

Acolo unde acum 70 de ani rușii îi manevrau pe chinezi pe „altarul” nord-coreean, azi chinezii îi pot juca pe degete pe ruși folosindu-se de același proxy.

Bineînțeles că în spatele ușilor închise ale Summitului dictatorilor de la Phenian și Moscova se pot pune la cale multe. Dar e greu de crezut că, odată summitul încheiat, lucrurile pot evolua altfel decât e cazul în general la război: destul de diferit în teren decât fusese desenat pe hârtie.

În loc de încheiere, un memento din cartea de istorie, dar nu și inactual: „Războiul izbucnit în 1914 trebuia să consolideze poziția Rusiei în rândul marilor puteri, iar un val de patriotism – similar celui care cuprinsese celelalte națiuni combatante – a acoperit, pentru moment, adâncile tensiuni sociale și politice din sânul imperiului. Însă nicăieri nu a dispărut această euforie inițială declanșată de izbucnirea războiului la fel de repede ca în Rusia”. (Robert Gerwarth, p. 54, Cei învinși,  Litera, 2019)