Factorul politic a jucat decisiv în eșecul lui Putin, dar și în amânarea victoriei Occidentului

Una dintre marile temeri și incertitudini care au marcat raportarea partenerilor externi ai Kievului la războiul ruso-ucrainean a fost de la bun început și rămâne pe mai departe capacitatea de a asigura muniția și sistemele de armament necesare nu blocării armatei ruse pe traseu (căci asta s-a reușit încă din 2022), ci împingerii acesteia dincolo de granițele cu Ucraina (deziderat încă neîmplinit).

Dacă sapi un pic și treci de suprafață, deopotrivă de cea a istoriei (mobilizarea resurselor umane, financiare, militare și tehnologice din cel de-al doilea război mondial, de pildă) și de cea a prezentului (nivelul actual de dezvoltare al economiilor europene și americană plus alianțele militare existente, coroborate cu avansul tehnologic atins pe ambele maluri ale Atlanticului), concluzia rezonabilă la care inevitabil ajungi este concomitent încurajatoare și descurajantă: nu este o chestiune de capacități propriu-zise de producție și logistică (ceea ce e încurajator), cât mai degrabă o chestiune de îndrăzneală și viziune din partea elitelor, însoțite de un tip adecvat și adaptat de asumare politică (aspectul descurajant).

În acest al treilea deceniu de secol XXI, America și Europa (inclusiv partea răsăriteană a „bătrânului continent”) au în spate o relativ lungă perioadă de pace, stabilitate și creștere economică. O perioadă care le-a permis țărilor respective să acumuleze resurse până la atingerea unui nivel fără precedent de bunăstare și să-și redefinească și redimensioneze potențialul economico-militar la parametri, din nou, fără precedent.

De la cea mai mică până la cea mai mare, de la cea mai avansată și până la cea mai subțirică sub acest aspect, țările care ajută Ucraina în războiul de apărare dus împotriva Rusiei dispun, teoretic, de toate ingredientele pentru a-și spori aproape peste noapte efortul economico-militar într-un mod corespunzător dinamicilor de pe frontul ruso-ucrainean.

În fiecare dintre aceste țări există și industrie civilă convertibilă în industrie militară, și complex militar-industrial propriu-zis, există și capital (financiar, uman, tehnologic), există și mecanismul crucial de a potența activul existent și cel potențial prin parteneriate bilaterale și multilaterale, iar asta cu atât mai mult cu cât majoritatea prietenilor Ucrainei sunt angrenați în alianțe complexe și vaste, de tipul NATO și UE. Iar cei care nu fac parte din cele două blocuri, cel puțin întrețin relații privilegiate și cu cele două blocuri, și cu locomotivele acestora.

În tabăra opusă, cea împotriva căreia se duce lupta, se află o Rusie care prezintă toată suita de handicapuri pe care nu le regăsești în partea cealaltă: secole neîncetate de tumult social, de tumult politic, de marasm de toate felurile, dar mai ales economic, și de eternă manufacturare a realității strict din ceea ce pune la bătaie mitul.

Nu este nevoie să te afunzi până la sufocare în detalii, pentru a pricepe un lucru atât de simplu: că partenerii Ucrainei au de-a face, până la urmă, cu un inamic inferior sub toate aspectele-cheie și (aproape) singur.

Din punct de vedere economic, tehnologic și militar, nu există azi argumente capabile să justifice retardul pe care Europa și America îl înregistrează în sprijinirea Ucrainei conform nevoilor reale ale acesteia din urmă, pentru a împinge Rusia înapoi, iar nu doar pentru a o ține o perioadă în loc.

Cum însă acest retard este o realitate obiectivă, e limpede că la baza lui există o cauză (în esență, de natură subiectivă). Iar această cauză este nimic altceva decât o formă de diletantism politic care până acum a împiedicat și Europa, și America să joace până la capăt, dacă tot au intrat în acest mare joc.

A juca până la capăt implică o fundamentală asumare politică (din partea Europei și Americii) a faptului că într-un război total te mobilizezi ca pentru un război total, adică integral și nicidecum cu un ochi privind în dreapta, spre Ucraina, și cu celalalt în stânga, spre o realitate ficțională în care problema Ucraina nu există și în care viața se poate derula în liniștea și cu doza de banal cotidian aferente. Lucru valabil mai ales în ceea ce privește producția de muniție și armament.

Dacă în chestiunile esențiale și în vreme de pace, Rusia ar fi gândit ca Occidentul, nu ar mai fi declanșat acest război. Dar Moscova a ratat definitiv momentul! În schimb, dacă în chestiunile esențiale și în vreme de război – în speță, producția de muniție și armament – Occidentul ar începe să gândească așa cum gândește Rusia în actualul context, cu siguranță ar câștiga într-un timp rezonabil războiul. Deși până acum a ratat momentul, în cazul Occidentului nimic nu este totuși ireversibil, cel puțin nu încă.

Totul ține până la urmă de golurile manifeste din abordarea politică: și eșecul de până acum al lui Putin care visa fără temei la capturarea Kievului, dar și eșecul de până acum al Occidentului de a-l fi trimis înapoi la Moscova (având în vedere că, în Occident, piedicile din calea accelerării producției de armament sunt în esență politice, nu tehnice sau economice).

Lasă un comentariu