Președintele AUR, George Simion, are un stil profund pervers atunci când se află în defensivă pe chestiuni extrem de sensibile: calcă la podea pedala de accelerație a emoției. A făcut-o deja de două ori numai în ultimele zile.

Prima dată, sâmbătă, la Timișoara, când, referindu-se la moartea lui Alexei Navalnîi, s-a prezentat pe sine ca revoluționar pe linia Horia, Cloșca, și Crișan, Avram Iancu și Tudor Vladimirescu. S-a comparat chiar și cu Navalnîi, deși, vorba aia, nu doar că viața sa, a lui Simion, nu este amenințată, libertatea sa nici atât, poate spune ce vrea, comunica prin ce canale îi poftește inima, călători oriunde vrea, în țară și în străinătate. Și totodată, poate candida, a putut candida, are șanse de a fi ales și, să nu uităm, a fost și în trecut ales, de aceea e azi parlamentar.

A doua oară, marți, după ce premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a precizat că „instituţiile statului au determinat că George Simion face parte din efortul de destabilizare în Republica Moldova şi acest lucru i-am comunicat şi premierului Ciolacu”.

„Urăsc din străfundul sufletului meu hotarul de la Prut”, a afirmat Simion, completând această ghiulea lacrimogenă cu o alta: „Eu iubesc România de la Nistru pân-la Tisa”; și cu încă una: „Ăsta sunt eu de mic, aşa m-au învătat bunicii că e corect”.

Dar nici măcar asta nu e problema cea mai mare, deși modul „poetic” și de doină de a-și împacheta răspunsul la o acuzație concretă, seacă și atât de gravă, venită de la cel mai înalt și de autoritate nivel, ne poate spune deja destule despre liderul AUR.

Ne poate spune, de pildă, că Simion simte o muscă pe căciulă din moment ce pare să evite o confruntare directă, cu argumente și contrargumente concrete și raționale, cu acuzatorii săi. Așa cum, de altfel, a mai evitat acest lucru și pe parcursul ultimului an, când foști oficiali din armata și serviciile moldovenești și ucrainene lăsaseră primele acuzații la adresa sa, de colaborare cu structuri rusești de informații.

În orice caz, replica lui Simion pentru Recean a fost atât de slabă și de moale, încât nu ai cum să te întrebi de ce oare a fost așa? De unde atâta pasivitate și timiditate la un personaj despre care nu se poate spune că, pe atâtea alte subiecte, a dus lipsă de verb vitriolic și de inițiative lipsite de inhibiții?

Un posibil răspuns care îți vine inevitabil pe limbă este acela că George Simion nu își permite pur și simplu să fie mai îndrăzneț când e acuzat de colaborare cu serviciile rusești și de contribuții la destabilizarea Republicii Moldova; că spune mai puține tocmai pentru că dacă ar spune mai multe ar risca nesustenabil de mult, așa că încearcă să riște atât cât simte că s-ar putea întinde – puțin; că ambalează atent chiar și puținul pe care îl spune, de teamă că lipsa unui ambalaj cu dichis poate trăda prematur conținutul pachetului.

Dar spuneam undeva mai sus că problema cea mai mare a lui Simion, în contextul acuzațiilor confirmate și de premierul moldovean nu este nici măcar delirul emoțional cu care a avut atâta grijă să-și îmbrace replica.

Problema cea mai mare rezidă în schimb în aspectul programatic al acțiunii sale privind Republica Moldova. Și se pare că intervenția lui Recean l-a presat pe Simion să enunțe clar aspectul programatic; respingerea faptului Republica Modova este o țară, nerecunoașterea acesteia ca actor legitim, legal și suveran pe scena internațională.

George Simion sugerează că prin asta dă dovadă de patriotism nemărginit și autentic spirit unionist.

Două probleme derivă din argumentul lui Simion și ambele servesc fix interesele Rusiei.

Una este aceea spunând că Republica Moldova nu este o țară face jocurile celor care nu vor să o vadă aderând la UE (deci eliberându-se politic și economic de orbita Moscovei) și la NATO (deci ridicând nivelul de securitate al propriului teritoriu, în condițiile în care situația în care se află azi o face extrem de vulnerabilă în fața unei agresiuni ruse).

Căci dacă nu există Republica Moldova ca atare, așa cum admite Simion, atunci nu ai ce integra în spațiul euroatlantic, adică tocmai ce vrea Rusia.

Când i-a dat replica lui Recean, Simion nu a binevoit să atingă aceste probleme stringente: bunăstarea și securitatea Republicii Moldova.

A invocat, în schimb, învățăturile primite de la buneii lui, a invocat sentimentele sale profunde, dar adevărul este că nici buneii lui Simion și nici mărețele lui sentimente nu pot spori nivelul de trai al românilor de peste Prut și chiar mai slabe șanse au de a-i apăra de șantajul Kremlinului și de atacul armatei ruse.

O a doua derivată din atitudinea lui Simion față de calitatea de țară a Republicii Moldova face o la fel de largă potecă intereselor Rusiei.

Din nou, în răspunsul său de marți, Simion a grăit, dar nu a oferit și soluția; soluția sa, bineînțeles.

A spus că singurul plan al său e să unească cele două maluri ale Prutului. Superb! Și eu visez la asta și chiar cred că la un moment dat va deveni realitate.

Știm însă bine că Rusia lui Putin deja nu acceptă plecarea Republicii Moldova în UE, darămite reunirea sa cu România (Moscovei i se păruse RM însăși prea mare și compactă, așa că a desprins Transnistria). Ce soluție are Simion pentru a depăși acest impas?

Aparent, niciuna, căci nu a dezvăluit-o nici măcar marți, când contextul i-a oferit o ocazie numai bună să o facă.

Dar poate că, dincolo de aparențe, Simion are totuși o soluție, însă în cazul ăsta te întrebi totuși de ce nu o împărtășește cu poporul. Pentru că suntem noi prea proști ca să o înțelegem? Pentru că e prea criminală ca să o acceptăm? Sau pentru că deja o negociază el și ai lui în cel mai mare secret (caz în care e colosal de periculos)?

Dar dacă George Simion ne ține în beznă despre cum rămâne, concret, cu unirea, colegul său de partid, Claudiu Târziu, vorbea în primăvara lui 2021, deci înainte de războiul din Ucraina, de necesitatea de a convinge Rusia și se arăta el însuși convins că „ar fi bine și pentru Rusia”.

Desigur, la acel moment, nici Târziu nu a oferit detaliile prețioase despre CUM. CUM am convinge Rusia, ce compromis ar trebui să facă România la schimb?

Având în vedere semnalele oficiale și neoficiale date de Moscova până acum, nu e greu de dedus că singura variantă în care Kremlinul ar accepta discuții cu Bucureștiul despre o eventuală reunire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului ar fi aceea în care ar câștiga chiar mai mult decât câștigă din situația actuală, în care românii trăiesc separați.

De pildă, o variantă suculentă pentru Rusia, care i-ar putea stimula apetitul pentru asemenea negocieri, ar fi aceea în care fără calitate de membru UE și NATO nu ar mai fi doar Republica Moldova, așa cum e azi, ci toată România care ar rezulta în urma actului de unire. Superb, nu?

În caz că Simion și Târziu nu sunt la curent cu modul parșiv în care negociază Rusia, au ocazia să se pună la punct studiind semnalul transmis de Moscova Bucureștiului chiar acum două luni, când BNR a lansat o campanie de conștientizare privind tezaurul românesc, în continuare captiv la ruși: Ce tezaur? Nu au niciun tezaur! Din contră, românii încă ne sunt datori!

Să fie oare Simion și Târziu atât de naivi și de neinformați? Ei, nici chiar așa!

În orice caz, e interesant faptul că abordarea tot mai pro-rusă a liderilor AUR în chestiunea Republica Moldova (și Ucraina) se suprapune pe un context mai larg de întețire a operațiunilor Moscovei pe dimensiunea Chișinău.

Institutul pentru Studierea Războiului arăta recent că discursul Rusiei legat de Moldova seamănă tot mai mult cu cel care a precedat prima invadare a Ucrainei.
Iar The Economist, citând un raport RUSI, scria chiar marți că spionajul rusesc se revitalizează, semnalând totodată că operațiile care vizează Republica Moldova cunosc un grad tot mai ridicat de coordonare.