Rezoluție-cheie la Paris, în problema Taiwan

Deputaţii francezi au adoptat luni o rezoluţie pentru participarea Taiwanului la lucrările mai multor organizaţii internaţionale, în primul rând OMS, o poziţie contrară celei a Chinei, notează AFP. Acest text „în favoarea asocierii Taiwanului la lucrările organizaţiilor internaţionale şi a forumurilor de cooperare multilaterală” a fost adoptat cu doar două voturi împotrivă. Este similar cu o altă rezoluţie, adoptată la 6 mai de Senat, camera … Continuă să citești Rezoluție-cheie la Paris, în problema Taiwan

SUA accelerează pe calea descurajării Chinei, Rusiei, Iranului

Statele Unite îşi vor intensifica desfăşurarea militară în faţa Chinei şi Rusiei, încercând în acelaşi timp să menţină o descurajare eficientă împotriva Iranului şi a grupărilor jihadiste din Orientul Mijlociu, a declarat luni o responsabilă cu rang înalt din cadrul Pentagonului, notează AFP, preluată de Agerpres. „Studiem în prezent (…) o serie de iniţiative cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a ne consolida descurajarea credibilă … Continuă să citești SUA accelerează pe calea descurajării Chinei, Rusiei, Iranului

„Xinjiang Papers”. Documente interne arată legătura președintelui și premierului Chinei cu reprimarea sălbatică a uigurilor

Un set proaspăt publicat de documente face legătura directă între liderii chinezi de top, inclusiv pe președintele Xi Jinping, și represiunea organizată de stat împotriva musulmanilor uiguri, transmite BBC. << Documentele includ discursuri despre care analiștii spun că demonstrează că liderii guvernamentali de rang înalt au cerut măsuri care au dus la internare în masă și muncă forțată. China a negat constant că ar fi … Continuă să citești „Xinjiang Papers”. Documente interne arată legătura președintelui și premierului Chinei cu reprimarea sălbatică a uigurilor

Peng Shuai, cazul care decriptează softul-pirat al Partidului Comunist Chinez

„E greu să vezi un sfârșit bun al poveștii lui Peng Shuai, campioană chineză la tenis, care pe 2 noiembrie a acuzat un fost nume greu al Partidului Comunist, cu dublul vârstei sale, că a supus-o unei relații sexuale coercitive. În teorie, partidul deplânge orice. Atunci când e în interesul regimului, instituțiile de propagandă îi denunță pe oficialii epurați pentru afaceri amoroase cu amante și … Continuă să citești Peng Shuai, cazul care decriptează softul-pirat al Partidului Comunist Chinez

Editorial comun | Rusia și China își dau mâna pentru a submina „Summitul pentru democraţie”

Într-un articol comun, ceea ce reprezintă un eveniment rar, ambasadorii Chinei şi Rusiei la Washington au criticat excluderea ţărilor lor de la summitul virtual pentru democraţie pe care preşedintele Joe Biden îl va organiza în luna decembrie, transmite AFP, preluată de Agerpres. Faptul că Statele Unite îşi permit să definească „cine este o ţară democratică şi cine nu este eligibil pentru acest statut” face parte … Continuă să citești Editorial comun | Rusia și China își dau mâna pentru a submina „Summitul pentru democraţie”

Bătălia SUA-China, de pe „frontul” unei mici țări din America Centrală

„Promisiunea unui candidat la președinție din Honduras de a se orienta spre China și de a slăbi legăturile cu Taiwan dacă va câștiga alegerile de duminică a dus la confruntări diplomatice între Beijing și Washington, fiecare încercând să-și exercite influența asupra națiunii din America Centrală”, arată o analiză Reuters. << Honduras, o țară cu o populație de puțin sub 10 milioane de locuitori, face parte … Continuă să citești Bătălia SUA-China, de pe „frontul” unei mici țări din America Centrală

Bat tobele războiului în Taiwan și Ucraina

„În retorica lor, precum și în deciziile lor de investiții militare, instruire și desfășurare (de trupe – n.trad.), China și Rusia și-au semnalat în mod clar intențiile strategice agresive. Sarcina este acum de a se asigura că militarismul lor greșit nu strică aranjamentele de securitate de lungă durată din Asia de Est și Europa”, scrie Carl Bildt, pentru Project Syndicate. << Vastitatea Eurasiei este întărită … Continuă să citești Bat tobele războiului în Taiwan și Ucraina

Lituania sfidează menghina chineză

Lituania se va adapta problemelor economice „pe termen scurt” pe care i le face China din cauza consolidării legăturilor acestei țări cu Taiwan, a declarat, miercuri, ministrul de externe, Gabrielius Landsbergis. În același timp, oficialul a îndemnat Europa să se pregătească împotriva „coerciției” economice a Beijingului, implicându-se mai mult în Pacific, notează Reuters. China a retrogradat duminică legăturile diplomatice cu Lituania din cauza faptului că … Continuă să citești Lituania sfidează menghina chineză

Tabla de șah a boicotării Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

Australia ia în considerare să nu trimită niciun oficial guvernamental la Jocurile Olimpice de iarnă care vor avea loc la Beijing anul viitor, pe fondul solicitărilor tot mai numeroase din partea parlamentarilor pentru un boicot diplomatic oficial, informează Reuters, care citează un articol apărut joi în Sydney Morning Herald, preluat de Agerpres. Politicieni australieni din coaliţia de guvernământ liberal-naţională şi din partea Partidului Laburist de … Continuă să citești Tabla de șah a boicotării Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

Cum trebuie redesenată politica SUA de „engagement” în relația cu China – Javier Solana

„Geopolitica actuală necesită o politică de implicare (engagement – orig.) în relația cu China, care să fie condusă nu de dorința de a schimba țara, ci de imperativul de a coopera în atacarea provocărilor globale. În recentul lor summit virtual, atât președintele american, Joe Biden, cât și președintele chinez, Xi Jinping, au părut să înțeleagă miza aflată în joc”, scrie Javier Solana, pentru Project Syndicate. << Din … Continuă să citești Cum trebuie redesenată politica SUA de „engagement” în relația cu China – Javier Solana