Planul rusesc de federalizare a Ucrainei. Detaliile date de un oficial rus, sub anonimat
Scopul lui Vladimir Putin nu este de-a captura Kievul, ci de-a pune suficientă presiune asupra președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca acesta fie să fugă, fie să se predea, a declarat pentru Bloomberg un oficial rus sub protecția anonimatului. Odată înfrânt guvernul actual, un executiv-marionetă va prelua controlul și, în cele din urmă, va organiza alegeri, a subliniat oficialul rus. Apoi, Ucraina ar urma să fie federalizată, împărțită în trei partiții teritoriale: provinciile estice … Continuă să citești Planul rusesc de federalizare a Ucrainei. Detaliile date de un oficial rus, sub anonimat
LIVE VIDEO | Negocierile dintre ucraineni și ruși
Ministerul de Externe rus a confirmat luni că în Belarus au început negocieri ruso-ucrainene, aşa cum anunţase ceva mai devreme un consilier al preşedinţiei de la Kiev, transmit agenţiile de presă internaţionale, transmite Agerpres. Poziţia Ucrainei la tratative, anunţată de biroul de presă al preşedintelui Volodimir Zelenski, este de a cere un armistiţiu imediat şi retragerea forţelor ruse de pe teritoriul ucrainean. Rusia a fost mai prudentă: … Continuă să citești LIVE VIDEO | Negocierile dintre ucraineni și ruși
Șansele Ucrainei de a adera la UE? Șefa Comisiei: „Sunt de-ai noştri şi dorim ca ei să intre”
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, transmite Agerpres, care citează dpa. „Într-adevăr, de-a lungul timpului, au ţinut de noi. Sunt de-ai noştri şi dorim ca ei să intre” în Uniunea Europeană, a declarat von der Leyen unui reporter Euronews, întrebată despre aderarea Kievului. Preşedinta Comisiei Europene a mai subliniat că există deja mai multe domenii … Continuă să citești Șansele Ucrainei de a adera la UE? Șefa Comisiei: „Sunt de-ai noştri şi dorim ca ei să intre”
VIDEO | Soldați ruși, răniți, intervievați de ucraineni. Își plâng de milă și le spun camarazilor să nu vină în Ucraina
Forțele armate ucrainene prezintă o înregistrare video cu militari ruși spitalizați, după ce fuseseră răniți în lupte date pe teritoriul Ucrainei. Continuă să citești VIDEO | Soldați ruși, răniți, intervievați de ucraineni. Își plâng de milă și le spun camarazilor să nu vină în Ucraina
VIDEO CNN | Amploarea distrugerii suferite de coloanele rusești de blindate, la Kiev
CNN a geo-localizat un videoclip care pare să arate distrugerea de către forțele ucrainene a unei coloane de transportoare blindate rusești și a altor vehicule. Bătălia s-a dat la marginea capitalei ucrainene, Kiev. Continuă să citești VIDEO CNN | Amploarea distrugerii suferite de coloanele rusești de blindate, la Kiev
Războaiele pierdute deja de Putin în Ucraina – Laurențiu Mihu
Invadând Ucraina, Putin nu a pierdut doar oameni și tancuri, ci și-a pierdut aura de invincibilitate. În doar primele patru zile de înaintare stângace a armatei sale, pe teritoriul vecin, s-a evaporat ca și cum n-ar fi fost un imaginar construit cu migală și cu miliarde de dolari; bani luați sistematic de la gura propriilor cetățeni, pentru a fi vârâți în ghena impulsului revizionsito-imperialist al … Continuă să citești Războaiele pierdute deja de Putin în Ucraina – Laurențiu Mihu
Cum aplică Putin rețeta lui Hitler
„Asemeni multor conducători ai Rusiei dinaintea lui, în special Stalin, Vladimir Putin este un pasionat student al istoriei. Judecând după acțiunile sale actuale, se pare că a periat în mod deosebit povestea anului 1938, când un alt dictator, un Adolf Hitler, a provocat în mod deliberat distrugerea unui stat european independent – Cehoslovacia –, prin umflarea nemulțumirilor unei minorități etnice, pentru a o submina și … Continuă să citești Cum aplică Putin rețeta lui Hitler
Ucraina | UE, ajutor de 500 mil. euro pentru înarmare și comustibil
Şeful diplomaţiei europene Josep Borrell a anunţat duminică că statele membre ale Uniunii Europene au decis să deblocheze 450 de milioane de euro pentru a cumpăra arme şi le va livra forţelor armate ucrainene pentru a le ajuta să reziste ofensivei ruse, transmite AFP, preluată de Agerpres. „S-a ajuns la un acord pentru a furniza armament armatei ucrainene în valoare de 450 de milioane de … Continuă să citești Ucraina | UE, ajutor de 500 mil. euro pentru înarmare și comustibil
Tolba chineză, plină cu vești proaste pentru Putin. China lasă deschise toate opțiunile
Mulți se așteptau ca Beijingul să țină spatele Rusiei, ceea ce nu s-a întâmplat, notează Geopolitical Futures. << Având în vedere ceea se întâmplă în Europa de Est, este de înțeles de ce s-a acordat atât de multă atenție Rusiei, Ucrainei, NATO, Uniunii Europene, Statelor Unite și oricui altcuiva a cărui piele e în joc. China, între timp, zboară sub radar, fiind exact acolo unde vrea … Continuă să citești Tolba chineză, plină cu vești proaste pentru Putin. China lasă deschise toate opțiunile
De ce s-a împotmolit armata rusă în Ucraina. Ce spun surse informate, citate de CNN
Invadarea Ucrainei de către Rusia întâmpină o rezistență „mai dură decât fusese de așteptat” din partea armatei ucrainene, precum și dificultăți neașteptate în aprovizionarea forțelor sale, au declarat, pentru CNN, doi înalți oficiali americani cu informații directe. << Pe câmpul de luptă, Rusia suferă pierderi mai mari decât se așteptase de personal, blindate și avioane. Acest lucru se datorează, în parte, faptului că apărarea antiaeriană ucraineană … Continuă să citești De ce s-a împotmolit armata rusă în Ucraina. Ce spun surse informate, citate de CNN
