Marea Neagră, cimitir rusesc. De ce par a fi în doliu suveraniștii români?

Aproape 30 de nave rusești au fost pierdute de Rusia, mai mult sau mai puțin ireversibil, de la declanșarea războiului în Ucraina. Chiar zilele trecute, Kievul a scufundat o corvetă purtătoare de rachete. Cu fiecare succes de acest gen, înregistrat de armata Ucrainei, slăbește nu doar controlul Rusiei pe front, ci este diminuată și amenințarea pe care flota moscovită de la Marea Neagră o reprezintă pentru … Continuă să citești Marea Neagră, cimitir rusesc. De ce par a fi în doliu suveraniștii români?

I s-a vândut AUR lui FIDESZ sub ochii noștri? Cum au ajuns George Simion și Viktor Orban „aceeași mizerie”

Puține sunt ocaziile pe care le ratează AUR pentru a-și asigura monopolul nelegitim asupra patriotismului, românismului, simbolurilor naționale, religiei strămoșești, puritanismului de orice fel și tradiției ancestrale. Nu trebuie nici măcar să ceri, că AUR, în virtutea unui sfânt sentiment al misiunii, te va apăra de unguri și de ucraineni, de evrei, de europeni și de americani, de falangele ocultei mondiale – NATO, UE, „marea … Continuă să citești I s-a vândut AUR lui FIDESZ sub ochii noștri? Cum au ajuns George Simion și Viktor Orban „aceeași mizerie”

Până la urmă, ce a făcut „Georgică Simion”?

„Rusia a lovit două orașe cu o populație majoritar românească – Reni și Izmail. Mă întreb dacă Georgică Simion, marele român de pretutindeni, și-a exprimat protestul față de acest act barbar sau doar l-a sunat pe șeful lui de la FSB și l-a rugat să fie mai atent”. Așa suna o postare pe Facebook, de la sfârșitul lunii iulie 2023, a fostului ministru moldovean al Apărării, … Continuă să citești Până la urmă, ce a făcut „Georgică Simion”?

Ce îi trădează pe politicienii pro-ruși din România

Politicienii pro-ruși din România au în comun, printre multe altele (știute și mai puțin știute), în bizar atașament față de valorile democratice, un interesant tip de respect pentru individ, o versiune-mutant de frică față de dictatură. Fără îndoială, perioada cea mai fastă de poziționare a lor în spiritul libertății în genere și drept unici, autentici garanți ai libertăților civile a fost pentru ei pandemia Covid. … Continuă să citești Ce îi trădează pe politicienii pro-ruși din România

Adevărul și numai adevărul. O metodă de a-i reduce la irelevanță pe Simion, Târziu, Șoșoacă

<< O instanță din orașul Cerepoveț, regiunea Vologda, l-a condamnat pe activistul pentru drepturile omului, Gregori Winter, la trei ani într-o colonie penală pentru că a discreditat armata rusă într-o postare pe rețelele de socializare, informa, joi, canalul de Telegram SOTA. Procurorii ceruseră o pedeapsă de șase ani și trei luni pentru comentariile făcute de Winter pe rețelele de socializare despre presupusele crime de război … Continuă să citești Adevărul și numai adevărul. O metodă de a-i reduce la irelevanță pe Simion, Târziu, Șoșoacă

Un război, doi ani, 1.000 de articole. Dacă ar putea, Putin ar bombarda și „biblioteca” noastră – PRESA RUSĂ

Odată cu trimiterea tancurilor peste frontiera cu Ucraina, a trupelor de asasini și violatori din armata regulată, a hoardelor de pușcăriași înrolați ca mercenari Wagner, și odată cu lansările sistematice de rachete asupra civililor din țara vecină, dictatorul de la Moscova a ridicat, în paralel, un baraj informațional, în scop defensiv, și a întețit acțiunile propagandistice, cu rol ofensiv. Pentru Putin, era esențial încă din … Continuă să citești Un război, doi ani, 1.000 de articole. Dacă ar putea, Putin ar bombarda și „biblioteca” noastră – PRESA RUSĂ

Armata rusă este aici… prin interpuși. Greșeala teribilă comisă de Ucraina, dar pe care România încă o poate evita

1. Situația curentă la 12 decembrie 2023 Înfrângerea de către Ucraina a invaziei ruse inițiale din 2022 a menținut granițele de est ale Poloniei, Slovaciei, Ungariei și României libere de amenințarea unui major atac terestru rusesc. Eliberarea de către Ucraina a regiunii vestice Herson a menținut cele mai apropiate trupe ruse la aproximativ 220 de mile și un mare râu distanță de granița cu România. … Continuă să citești Armata rusă este aici… prin interpuși. Greșeala teribilă comisă de Ucraina, dar pe care România încă o poate evita

Rusia se îneacă la Marea Neagră. Românii au de ce să le fie recunoscători ucrainenilor și partenerilor strategici

America cheltuie miliarde de dolari cu întreținerea docurilor uscate neavariate, dar astfel de costuri ar fi mult mai mari în cazul în care s-ar impune înlăturarea daunelor produse de bombardamente, remarca Forbes, într-o analiză din toamna lui 2023. Or, războiul din Ucraina a relevat până acum ceea ce revista citată numește „uimitorul eșec militar” al Rusiei de a apăra o infrastructură atât de critică și, … Continuă să citești Rusia se îneacă la Marea Neagră. Românii au de ce să le fie recunoscători ucrainenilor și partenerilor strategici

Putin a înțeles perfect ce urmează după bombardarea Belgorodului

Pentru rușii din Belgorod, anul 2023 s-a terminat cu un coșmar devenit realitate, iar anul 2024 a debutat cu un vis urât ce tinde să modeleze decisiv cotidianul și starea de spirit a populatiei, de aici încolo. Pe 30 decembrie, după-amiaza, orașul de 300.000 de locuitori, capitală a regiunii cu același nume, a suferit cel mai grav bombardament, ca represalii la anterioare atacuri rusești concertate asupra … Continuă să citești Putin a înțeles perfect ce urmează după bombardarea Belgorodului

Sursa: X

Putin a pierdut toate pariurile făcute în ultimii doi ani. Pariul pe Trump este cel mult o sperietoare

Pe măsură ce ne vom adânci în meandrele lui 2024, va deveni tot mai clar că pariul suprem al lui Putin, de altfel și singurul pariu de mare calibru care i-a mai rămas dictatorului, este revenirea lui Donald Trump la Casa Albă, în urma alegerilor din noiembrie. Însă având în vedere complexitatea naturală a funcției lui Vladimir Putin (de președinte al unei mari puteri) și … Continuă să citești Putin a pierdut toate pariurile făcute în ultimii doi ani. Pariul pe Trump este cel mult o sperietoare