Biografiile și ficțiunea care l-au citit cel mai bine pe Putin în ultimii 20 de ani – The Economist

Cenușiul, lăcomia și nemulțumirea au fost temele dominante, punctează The Economist. Revista britanică face un tur al biografiilor despre Putin, din ultimii 20 de ani, analizează cât au reușit ele să anticipeze momentul de azi și pune în lumină volumul și autorul care pot fi considerați „victorioși”. << Ne atenționase. Vladimir Putin a anunțat cine este și de ce este capabil, în „La persoana întâi”, o … Continuă să citești Biografiile și ficțiunea care l-au citit cel mai bine pe Putin în ultimii 20 de ani – The Economist

Washington Post: Cum a făcut Putin din „valorile tradiționale” armă pentru războiul din Ucraina

În adâncurile întunecate ale Gab.com, un site de socializare popular de extrema dreaptă, din Statele Unite, președintele rus, Vladimir Putin, este glorificat ca un leu conservator, notează Washington Post. << Utilizatorii postează sub nume precum „Rutin 4 Putin” și „Call of Putin: Slavic Warfare”. Unul dintre ei – care se prezintă drept „un patriot nevaccinat, cu sânge pur, neconformist, cu frică de Dumnezeu, deținător de arme … Continuă să citești Washington Post: Cum a făcut Putin din „valorile tradiționale” armă pentru războiul din Ucraina

Autorități: Mesajul cu norul toxic care vine din Ucraina este fake news

Datele furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus arată că, în următoarele zile, deasupra României concentraţiile de monoxid de carbon nu vor avea valori ridicate, anunţă, marţi, Administraţia Naţională de Meteorologie. De asemenea, particulele în suspensie vor fi în limitele normale. La rândul lor, reprezentanţii DSU reclamă că mesajul despre prezenţa unui nor toxic este fake-news.  ”Ca urmare a răspândirii pe canalul WhatsApp a … Continuă să citești Autorități: Mesajul cu norul toxic care vine din Ucraina este fake news

Metodele sistemului bancar rusesc, de adaptare la criza IT generată de sancțiuni. Cum vede piața războiul din Ucraina

<< Plecarea de pe piața rusă a companiilor de top IT și de securitate a informațiilor a obligat instituțiile de credit să ia măsuri extraordinare. Companiile omoloage rusești existente nu pot acoperi întreaga piață, ca atare jucătorii sunt obligați să achiziționeze echipamente de la băncile în faliment, inclusiv Avito, și să completeze în regie proprie o parte din software-ul necesar, ori să îl descarce de … Continuă să citești Metodele sistemului bancar rusesc, de adaptare la criza IT generată de sancțiuni. Cum vede piața războiul din Ucraina

Kievul anunță că armata rusă rămâne fără alimente, muniție, combustibil

Forţele ruse care au invadat Ucraina mai au rezerve de muniţii, combustibil şi alimente doar pentru trei zile cel mult, potrivit ultimului raport al Ministerului Apărării ucrainean cu privire la situaţia de pe front în cea de-a 27-a zi a invaziei ruse în Ucraina, relatează marţi EFE, potrivit Agerpres. „Forţele ruse de ocupaţie care operează în Ucraina dispun de stocuri de muniţie şi alimente pentru cel … Continuă să citești Kievul anunță că armata rusă rămâne fără alimente, muniție, combustibil

Edward Lucas: Dacă liderii occidentali ar fi înțeles planurile Rusiei, zeci de milioane de ucraineni și-ar fi continuat acum viața liberă

„Originile catastrofei de astăzi se află în peisajul mental occidental”, scrie Edward Lucas într-un editorial CEPA. << Vina imediată pentru catastrofa care a cuprins Ucraina îi revine regimului criminal de la Kremlin și liderului său iluzionat și răzbunător, Vladimir Putin. Dar responsabilitatea mai profundă revine țărilor sunt mult mai mari, mai bogate și mai puternice decât Rusia. Ele ar fi putut s-o constrângă și s-o descurajeze. Nu au reușit să facă acest lucru. Dacă … Continuă să citești Edward Lucas: Dacă liderii occidentali ar fi înțeles planurile Rusiei, zeci de milioane de ucraineni și-ar fi continuat acum viața liberă

Biden vorbește de „un semn clar” că Putin vrea să folosească arme chimice și biologice

Acuzaţiile Rusiei că Kievul are arme biologice şi chimice sunt false şi arată că preşedintele rus, Vladimir Putin, are în vedere folosirea acestor arme de către el însuşi în războiul împotriva Ucrainei, a afirmat luni preşedintele american Joe Biden, potrivit The Guardian, preluat de News.ro. “Putin este încolţit şi acum vorbeşte despre noi inclusiv că am avea arme biologice şi chimice în Europa, ceea ce … Continuă să citești Biden vorbește de „un semn clar” că Putin vrea să folosească arme chimice și biologice

Calvarul din Mariupol, povestit de un cuplu care a reușit să scape: Nu am făcut baie trei săptămâni, ne-am făcut nevoile pe o găleată. Am strâns multe cadavre

Dmitro şi Tania Şveţ au petrecut primele 23 de zile ale războiului din Ucraina ascunşi în pivniţa lor, în Mariupol, împreună cu fiica lor de 7 ani, Vlada, şi cu părinţii lor. Cei doi şi copilul lor au reuşit să fugă din oraşul asediat de ruşi, însă părinţii au rămas acolo, relatează cnn.com, preluat de News.ro. “Nu mai există un oraş acolo. Nu mai există oraşul … Continuă să citești Calvarul din Mariupol, povestit de un cuplu care a reușit să scape: Nu am făcut baie trei săptămâni, ne-am făcut nevoile pe o găleată. Am strâns multe cadavre

Pierderile ucrainene și ruse, cântărite de un analist militar

Victoria Rusiei ar fi trebuit să fie rapidă, dar invazia a început prost. Rușii au subestimat rezistența determinată și s-au trezit că pozițiile lor și liniile de aprovizionare sunt hărțuite de un adversar mobil și greu de reperat. Dar, în cele din urmă, după luni de război crâncen, Rusia a câștigat „războiul de iarnă” împotriva Finlandei, în 1940, după o campanie de uzură care, potrivit … Continuă să citești Pierderile ucrainene și ruse, cântărite de un analist militar

„Era de necrezut câte cadavre erau acolo”. Mii de militari ruși, uciși, duși prin Belarus

Potrivit estimărilor ucrainene, armata rusă, care a început războiul în Ucraina prin invazia sa, suferă pierderi grele. Pentru confirmare, serviciile ucrainene publică mai multe fotografii cu rușii uciși. „Până la 13 martie, cadavrele a peste 2.500 de soldați ruși au fost transferate în Belarus la adăpostul nopții”, transmite Radio Europa Liberă. Radio Europa Liberă se referă la unul dintre medicii de la spitalul clinic regional … Continuă să citești „Era de necrezut câte cadavre erau acolo”. Mii de militari ruși, uciși, duși prin Belarus