Sprijinul pe care îl poate oferi NATO Ucrainei și distincția de făcut în raport cu țările baltice – Stoltenberg

Ucraina este un partener NATO ”foarte important” şi Alianţa va oferi ţării sprijin politic şi practic, a afirmat marţi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, referindu-se la preocupările legate de ameninţările ruseşti la adresa ţării, relatează Reuters, preluat de Agerpres. Adresându-se în timp ce se deplasa pentru a participa la o reuniune la Riga, capitala Letoniei, Stoltenberg a afirmat că Alianţa ar putea oferi formare, … Continuă să citești Sprijinul pe care îl poate oferi NATO Ucrainei și distincția de făcut în raport cu țările baltice – Stoltenberg

SUA accelerează pe calea descurajării Chinei, Rusiei, Iranului

Statele Unite îşi vor intensifica desfăşurarea militară în faţa Chinei şi Rusiei, încercând în acelaşi timp să menţină o descurajare eficientă împotriva Iranului şi a grupărilor jihadiste din Orientul Mijlociu, a declarat luni o responsabilă cu rang înalt din cadrul Pentagonului, notează AFP, preluată de Agerpres. „Studiem în prezent (…) o serie de iniţiative cu aliaţii şi partenerii noştri pentru a ne consolida descurajarea credibilă … Continuă să citești SUA accelerează pe calea descurajării Chinei, Rusiei, Iranului

Ce vrea Kremlinul să obțină din masarea de trupe la granițele Ucrainei

Atunci când Rusia a vrut ca SUA să ia seama, în aprilie trecut, a trimis tancuri la granița cu Ucraina. Demonstrația de forță a funcționat: președintele Joe Biden l-a sunat pe Vladimir Putin, iar în iunie cei doi bărbați s-au întâlnit la Geneva. Dar indiferent pe ce s-au pus cei doi de acord, în legătură cu Ucraina, la summit-ul respectiv, ceva a mers prost de … Continuă să citești Ce vrea Kremlinul să obțină din masarea de trupe la granițele Ucrainei

Alerta SUA privind pașii Rusiei, reflectată în cuvintele Departamentului de stat: masarea de trupe „amplă și neobișnuită”, „toate opțiunile sunt deschise”

Toate opţiunile sunt deschise în privinţa reacţiei la concentrarea „amplă şi neobişnuită” de trupe de către Rusia în apropiere de graniţa cu Ucraina, iar NATO va decide următorii paşi după consultările de săptămâna viitoare, a declarat vineri cel mai înalt diplomat american responsabil cu afacerile europene, potrivit Reuters, preluat de Agerpres. „După cum puteţi observa, toate opţiunile sunt deschise. Există o gamă largă de opţiuni”, a … Continuă să citești Alerta SUA privind pașii Rusiei, reflectată în cuvintele Departamentului de stat: masarea de trupe „amplă și neobișnuită”, „toate opțiunile sunt deschise”

NATO avertizează Rusia că va plăti în caz de atac asupra Ucrainei

Secretarul general al NATO a avertizat vineri Rusia împotriva „consecinţelor” şi a „preţului care va trebuit plătit dacă recurge la forţă împotriva Ucrainei” cu „forţele gata de luptă” transportate la frontierele ţării, relatează AFP şi Reuters. „Suntem foarte preocupaţi de ceea ce se întâmplă. Rusia, pentru a doua oară în acest an, a concentrat echipamente grele, tancuri şi trupe gata de luptă la frontierele Ucrainei. … Continuă să citești NATO avertizează Rusia că va plăti în caz de atac asupra Ucrainei

Inteligența Artificială, odiseea noastră – comentariu de Joseph S. Nye, Jr.

„Efectele puternice ale inteligenței artificiale sunt deja simțite în afaceri, politică, medicină, război și aproape în orice alt domeniu al vieții secolului XXI. Cu tot potențialul său pozitiv, tehnologia prezintă riscuri semnificative care e cel mai bine să fie abordate mai devreme decât mai târziu”, scrie Joseph S. Nye, Jr., pentru Project Syndicate. << Un om de stat în vârstă, un CEO pensionat al Big … Continuă să citești Inteligența Artificială, odiseea noastră – comentariu de Joseph S. Nye, Jr.

Pas-cheie făcut de Kiev pentru a putea cumpăra arme și tehnică din România

Guvernul ucrainean a aprobat miercuri un acord cu România, ţară membră a NATO, privind cooperarea tehnico-militară, ceea ce conferă cadru legal pentru achiziţionarea de arme şi echipamente militare în cadrul unor proiecte comune, relatează Reuters şi Ukrinform, preluate de Agerpres. Acest acord-cadru fusese semnat la 5 septembrie 2020 la Bucureşti, dar avea nevoie de aprobarea guvernului ucrainean pentru a intra în vigoare. Kievul şi aliaţii … Continuă să citești Pas-cheie făcut de Kiev pentru a putea cumpăra arme și tehnică din România

Tensiunea crește la granițele Ucrainei și încinge „firul roșu” dintre șeful armatei SUA și cel al armatei ruse

Şefii de Stat Major rus şi american au avut marţi o convorbire telefonică, a anunţat Ministerul rus al Apărării, aceasta intervenind pe fondul tensiunilor între Moscova şi Occident cu privire la concentrarea de efective ruseşti în apropierea frontierelor Ucrainei, relatează AFP, prelută de Agerpres. Astfel, generalul Valeri Gherasimov a abordat cu omologul său american Mark Milley ‘probleme actuale privind securitatea internaţională’, se menţionează într-un comunicat … Continuă să citești Tensiunea crește la granițele Ucrainei și încinge „firul roșu” dintre șeful armatei SUA și cel al armatei ruse