Ivermectina poate ajuta pacienții cu Covid-19, dar numai dacă au viermi

<< „Vine”, spue Andrew Hill, autorul principal al unei meta-analize nerevizuite, care analizează dacă ivermectina, un medicament anti-parazitar, a fost utilă pentru tratarea covid-19. „Pregătiți-vă, faceți provizii, pregătiți-vă de aprobare”, sfătuia Dr. Hill, visiting fellow la Universitatea din Liverpool. O astfel de abordare s-a dovedit mult prea optimistă. Una dintre lucrările citate în raport a fost retrasă pentru că datele sale erau frauduloase; raportul în sine a fost retras și el. Două dintre cele mai mari și mai riguroase studii random, verificate, nu au găsit nicio dovadă că medicamentul a fost util. Drept urmare, ivermectina nu a devenit niciodată parte a tratamentului în covid-19>>, scrie The Economist.

<< Cu toate acestea, susținătorii ivermectinei insistă că există o știință solidă care demonstrează eficacitatea medicamentului. Un site web bine documentat listează și trimite către 65 de lucrări diferite pe acest subiect, multe dintre acestea, la suprafață, părând să susțină această afirmație. Ar putea fi greșite toate aceste studii? Analiza recentă a lui Avi Bitterman, un dermatolog din New York, și Scott Alexander, un blogger proeminent, sugerează că răspunsul este nuanțat. Ivermectina ajută probabil un subgrup de pacienți cu covid-19: cei care sunt, de asemenea, infectați cu viermii cu care medicamentul a fost conceput să lupte.

Trecând prin lucrările ale căror metodologii păreau solide, Dr. Bitterman a observat că studiile care dădeau cel mai bine pentru ivermectină aveau tendința de a se concentra în regiuni cu rate ridicate de infecții cu strongyloides, un vierme parazit. Des întâlnit în mare parte din Africa, Asia și America Latină, strongyloides poate provoca, printre altele, diaree, oboseală și pierdere în greutate. Cu toate acestea, ei reprezintă o amenințare mai gravă doar dacă numărul lor crește scăpat de sub control. O astfel de „hiper-infecție”, care este adesea fatală, devine mult mai probabilă dacă un pacient primește corticosteroizi, care suprimă sistemul imunitar și par să facă viermii femele mai fertili. Și dexametazona, un corticosteroid, este acum un tratament standard în forma severă de covid-19, deoarece împiedică sistemul imunitar să intervină în exces și să atace propriile celule ale corpului.

Pe baza observațiilor lui David Boulware, profesor de medicină la Universitatea din Minnesota, Dr. Bitterman a concluzionat că strongyloides poate explica rezultatele contradictorii ale studiilor despre eficacitatea ivermectinei ca tratament pentru covid-19. În studiile efectuate în țările în care paraziții sunt obișnuiți, mulți oameni ar putea avea atât infecții cu noul coronavirus, cât și strongyloides. Este posibil ca boala Covid-19 să fi slăbit deja apărarea corpului împotriva viermilor; tratarea coronavirusului cu corticosteroizi ar lăsa paraziții să o ia razna.

La grupurile care au primit ivermectină în timpul studiilor, medicamentul ar ține sub control strongyloides. Dar pacienții din grupurile de control ar fi lăsați la mila viermilor. Acest lucru ar face să pară ca și cum ivermectina ar preveni decesele cauzate exclusiv de covid-19, când de fapt le va preveni pe cele cauzate de paraziți sau de o combinație a celor două infecții. Acest mecanism ar explica de ce majoritatea studiilor efectuate în locuri în care strongyloides sunt o prezență rară nu au indicat niciun beneficiu de pe urma administrării ivermectinei. „Ivermectina nu tratează covid”, a scris Dr. Bitterman. „Tratează paraziții (șocant) care ucid oamenii atunci când primesc steroizi care tratează covid”. El a concluzionat că „a lua populații endemice strongyloides și a le pune într-un grup de control cu ​​corticosteroizi este o condamnare la moarte”.

În iulie 2020, un grup de medici a susținut, în Journal of the American Medical Association, că este „rezonabil să se ia în considerare tratamentul prezumtiv cu ivermectină pentru pacienții cu risc moderat până la înalt, care nu au fost testați sau tratați anterior pentru strongyloides” și au spus că riscul de infecție cu viermi la pacienții cu covid-19 ar trebui să se bazeze „pe factori precum țara de origine și reședința pe termen lung”. Într-un asemenea context, Organizația Mondială a Sănătății recomandă și ivermectina. Cu toate acestea, majoritatea oamenilor din țările occidentale bogate, cum ar fi America, unde cererea de ivermectină, influențată de susținătorii ei de pe rețelele de socializare, este atât de mare încât unii oameni au apelat la varianta ecvină a medicamentului — nu se potrivesc acestei descrieri. Cel puțin atunci când se tratează pacienți care nu au fost niciodată în țări cu strongyloides răspândit, dovezile sugerează că medicii din astfel de locuri au dreptate să evite prescrierea ivermectinei. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s