VIDEO | Primii roboți vii. Se pot chiar și reproduce

Oamenii de știință americani care au creat primii „roboți vii” spun că formele de viață, cunoscute sub numele de xenoboți, se pot reproduce independent, într-un mod care nu a mai fost întâlnit până acum la plante sau la animale, informează CNN.

Formați din celulele stem ale broaștei africane cu gheare (Xenopus laevis) de la care își iau numele, xenoboții au o dimensiune de sub un milimetru.

Micile entități au fost dezvăluite pentru prima dată în 2020, după ce experimentele au arătat că acestea se pot deplasa, pot lucra în grup și se pot autovindeca.

Acum, oamenii de știință care le-au dezvoltat la Universitatea din Vermont, Universitatea Tufts și Institutul Wyss pentru Inginerie Biologică de la Universitatea Harvard au declarat că au descoperit o formă complet nouă de reproducere biologică, diferită față de orice se cunoaște la un animal sau plantă. „Am fost uimit de acest lucru”, a declarat Michael Levin, profesor de biologie și director la Allen Discovery Center de la Universitatea Tufts, care a fost co-autor principal al noii cercetări.

„Broaștele au modul lor specific de a se reproduce, cunoscut, dar când eliberezi celulele de restul embrionului și le dai șansa de a-și da seama cum să evolueze într-un mediu nou, nu numai că își dau seama, dar au descoperit o nouă modalitate de a se mișca și au găsit, aparent, o nouă modalitate de a se reproduce”, a explicat cercetătorul.

Robot sau organism?

Celulele stem sunt celule nespecializate care au capacitatea de a se dezvolta în diferite alte tipuri de celule. Pentru a produce xenoboții, cercetătorii au răzuit celule stem vii din embrioni de broaște și le-au lăsat să incubeze. În această tehnică nu este implicată nicio manipulare a genelor.

„Cei mai mulți oameni cred că roboții sunt făcuți din metale și ceramică, dar nu e vorba din ce este făcut un robot, ci ceea ce face. Acesta are menirea să acționeze în numele oamenilor”, a spus Josh Bongard, profesor de informatică și robotică, expert la Universitatea din Vermont și autorul principal al studiului.

„Din această perspectivă este un robot, dar este, de asemenea, în mod clar un organism făcut din celule de broaște nemodificate genetic”.

Bongard a spus că au descoperit că xenoboții, care au fost inițial în formă de sferă și făcuți din aproximativ 3.000 de celule, s-ar putea replica. Dar s-a întâmplat rar și numai în circumstanțe specifice. Xenoboții au folosit „replicare cinetică” – un proces despre care se știe că are loc la nivel molecular, dar care nu a fost niciodată observat până acum la scara celulelor sau a organismelor întregi, a spus Bongard.

Cu ajutorul Inteligenței Artificiale, cercetătorii au testat apoi miliarde de forme ale corpului pentru a face xenoboții mai eficienți la acest tip de replicare. Supercomputerul folosit de oamenii de știință a propus o formă de „C” care semăna cu Pac-Man, cunoscutul joc video din anii 1980. Ei au descoperit că un xenobot a reușit astfel să găsească celule stem minuscule într-un vas Petri, să adune sute dintre acestea în „gura” sa și, câteva zile mai târziu, mănunchiul de celule adunat s-a transformat într-un nou xenobot.

„Inteligența artificială nu a programat aceste mașini în modul în care ne gândim de obicei la scrierea codului. A modelat și sculptat și a creat această formă Pac-Man”, a spus Bongard.

„Forma este, în esență, programul. Forma influențează modul în care xenoboții se comportă pentru a amplifica acest proces incredibil de surprinzător”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s