Ce urmează? Analiza lui George Friedman: Ucraina, războiul și doctrina Americii

Nu imperativul politic, nici cel moral trebui să prevaleze în reacția Statelor Unite ale Americii la o eventuală invazie rusă în Ucraina, ci triunghiul geografie-capacității- interes, scrie George Friedman, fondatorul Geopolitical Futures.

<< În timpul războiului din Vietnam, a apărut o doctrină americană potrivit căreia războaiele erau în primul rând politice, iar purtarea războaielor le semnala altor puteri că SUA sunt gata să lupte oriunde sunt provocate. Îi spun „război politic” întrucât intenția era concentrată nu pe distrugerea inamicului, ci pe stabilirea credibilității americane. A fost caracterizat de o încredere irațională în capacitatea Americii de a învinge rapid un inamic, cu efort și pierderi minime. Statele Unite nu au reușit să înțeleagă voința inamicului, adesea pentru că liderii săi s-au concentrat pe tehnologia de luptă ca măsură a puterii și, în orice caz, războiul nu a început cu o definiție clară a victoriei.

Din Vietnam până în Afganistan, Statele Unite au luptat cu un inamic mult mai dispus decât Washingtonul să suporte pierderi. Deoarece războaiele nu erau chestiuni existențiale pentru Statele Unite, angajamentul a fost limitat. Pentru nord-vietnamezi și talibani, războiul ținea de un moral absolut. Ar fi luptat indiferent de cost și cu orice arme aflate la dispoziție. Unele războaie s-au încheiat cu înfrângere totală, unele (excepția fiind „Desert storm”) s-au încheiat cu retragerea SUA. Puține dintre aceste angajamente i-au convins pe potențialii inamici ai puterii americane. În schimb, au făcut ca adversarii să interpreteze greșit puterea americană și au sporit riscul ca SUA să se îndrepte spre un alt război de alegere.

Toate națiunile intră în război la un moment dat în istorie, dar Statele Unite și-au petrecut cea mai mare parte a secolului XXI în război. Dorința de a folosi războiul ca un semnalizator de putere, împreună cu neînțelegerea cantității de putere necesară pentru a duce un război de succes, ridică întrebarea dacă SUA au interesul să intervină în Ucraina în cazul în care rușii vor invada. Mă îndoiesc că este în curs o invadare în toată puterea cuvântului a Ucrainei, menită să ducă la ocuparea întregii țări, dar gândul la o astfel de invazie ne ajută să definim doctrina actuală a purtării unui război.

Statele Unite au două imperative strategice. În primul rând, trebuie să mențină relațiile cu Canada și Mexic, cele două națiuni care ar putea oferi o bază pentru un atac la sol asupra Statelor Unite. În al doilea rând, cu primul aspect securizat în mod rezonabil, trebuie să se asigure că mențin controlul asupra oceanelor Atlantic și Pacific, singurele locuri care ar facilita acțiunile ofensive împotriva Statelor Unite.

Evident, acest lucru necesită ca SUA să controleze mările prin putere navală, aeriană și spațială. Dar provocarea este mai subtilă decât atât. Al Doilea Război Mondial a fost pentru Statele Unite o bătălie pentru asigurarea mărilor. Acest lucru este evident în Pacific, dar așa a fost cazul și în Atlantic. Preocuparea americană, după căderea Franței, a fost că Marea Britanie ar putea fi forțată să capituleze în fața Germaniei, iar această capitulare ar însemna că Royal Navy urma să devină flotă germană. Marina Regală a reprezentat o provocare pentru Marina SUA, așa că aceasta însemna fie un război naval în Atlantic, fie chiar controlul german asupra Atlanticului.

Acest lucru ar fi fost catastrofal pentru SUA, care au răspuns prin menținerea căilor maritime deschise către Marea Britanie și dotarea Marii Britanii cu echipamentul necesar. Chiar și aspectele terestre ale războiului au fost parțial concepute pentru a îndepărta resursele germane de la marină; invazia asupra Franței a făcut parte din această strategie. Strategia SUA a fost în cele din urmă să lupte în Europa pentru a preveni amenințările germane la adresa Statelor Unite.

În timpul Războiului Rece, Statele Unite se temeau de o invazie sovietică a în Europa de Vest și de o confiscare a porturilor germane și franceze, adică sovieticii forțându-și drumul în Atlantic. Pentru SUA, apărarea Europei a fost esențială pentru securizarea Atlanticului, așa că Washington a petrecut mult timp, în cursul Războiului Rece, cu asigurarea Atlanticului pentru convoaiele care se deplasează spre est. Linia GIUK – Groenlanda, Islanda și Regatul Unit – a reprezentat un obiectiv principal al Statelor Unite. Dacă sovieticii ar fi pătruns, ar fi putut bloca întăririle necesare NATO și, probabil, câștiga războiul. Soarta Europei a fost de interes pentru Statele Unite, dar soarta Atlanticului a fost existențială. Bătălia s-ar duce în Europa, dar obiectivul final ar fi Atlanticul.

Prin urmare, orice doctrină militară americană trebuie să excludă puterile ostile din Atlantic și Pacific. (Tocmai asta fac Statele Unite în Marea Chinei de Sud.) Deoarece Washingtonul nu are niciun contestatar în Atlantic, în acest moment, și, din moment ce o nouă doctrină trebuie să se concentreze pe nevoi existențiale și pe atingerea obiectivelor militare, s-ar părea că pe moment Rusia nu poate contesta controlul SUA asupra Atlanticului.

Uniunea Sovietică a crăpat în 1991. Zonele tampon din jurul Rusiei au scăpat de sub controlul Rusiei. Imperativele și doctrinele Moscovei cer o revenire la putere în Ucraina. Din nou, SUA sunt mai puțin preocupate de teritoriul implicat decât de pierderea credibilității dacă nu acționează. Credibilitatea nu este nici bagatelă și nici nu s-a dovedit a fi o bază de succes pentru inițierea conflictului. Dar pentru Rusia, granița cu Ucraina se află la aproximativ 300 de mile de Moscova și, deși nu există nicio amenințare în acest moment, viteza cu care o a treia putere, cum ar fi Statele Unite, ar putea apărea în Ucraina și amenința inima teritoriului nu trebuie ignorată. Rușii nu o pot ignora și, prin urmare, vor să excludă posibilitatea aceasta controlând Ucraina.

Strategia SUA nu s-a schimbat cu adevărat, dar geografia s-a modificat. Doctrina Războiului Rece a constat în păstrarea căilor maritime către Europa prin blocarea puterii navale și aeriene sovietice și învingerea Rusiei cu o forță copleșitoare și înlocuibilă. Dar atunci granița sovietică era la vest de Ucraina. Pentru Rusia, există două căi de avans pentru, dacă decide să ia Ucraina. Una este Câmpia Nord-Europeană, prin Belarus și Polonia. Cealaltă este prin Munții Carpați, în sud. Atâta timp cât Polonia este bine apărată, iar rușii rămân la est de Carpați, probabilitatea ca Rusia să reprezinte o amenințare pentru Europa și, prin extensie, pentru Atlantic, este redusă.

Rusia nu poate lăsa Ucraina în situația în care se află. A face acest lucru este potențial prea periculos. Statele Unite nu pot duce un război terestru în pragul Rusiei. Cu forța pe care Rusia o poate aplica rapid, misiunea SUA ar eșua, în cel mai bun caz. În cel mai rău caz, ar fi învinse. Acest lucru este dictat de geografie. Dacă SUA intervin, trebuie să facă acest lucru pe partea de vest a Carpaților și în câmpiile Poloniei. Nu pot merge mai departe spre vest.

Aceasta este o aplicare destul de nemiloasă a unei doctrine. Ucraina are dreptul la autodeterminare. Dar maturitatea politicii externe americane nu se bazează pe testarea justeței cauzei, ci pe prețul și probabilitatea victoriei. Indiferent care ar fi politica sau moralitatea, recunoașterea geografiei, a capacității și a interesului trebuie să aibă prioritate în fața unei acțiuni militare care ar putea eșua. Ceea ce am învățat este că SUA sunt mai puternice, dar nu atotputernice. Ideea că SUA trebuie să lupte pentru drepturi politice pe baza asumării omnipotenței este juvenilă. Marea satisfacție este aceea că Rusiei îi este la fel de frică să piardă cum îmi este și mie, așa că probabil avem aici un exercițiu academic. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s