De la 1 februarie, reguli noi de călătorie în UE

Comisia Europeană a decis, marţi, limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), pentru a încuraja astfel vaccinarea cu doza a treia (doza ‘booster’ sau de ‘supra-rapel’), a anunţat executivul comunitar, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Măsura va fi aplicată din 1 februarie şi este obligatorie pentru toate statele membre ale UE, dacă ea nu va fi respinsă de o majoritate calificată a acestora sau de un vot majoritar împotrivă în Parlamentul European (PE). Dar Comisia Europeană, care s-a consultat în prealabil cu statele membre şi cu PE, se declară încrezătoare că această decizie va fi aprobată.

Această reglementare privind certificatul verde se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente) revenind fiecărui stat membru.

Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană, ţinând cont de orientările Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ‘booster’ odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Durata de valabilitate a certificatelor verzi, stabilită acum la 270 de zile, ”va da cetăţenilor şi companiilor certitudinea de care au nevoie pentru a-şi planifica deplasările în deplină încredere”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

”Revine acum statelor membre să vegheze ca rapelurile (dozele ”booster” n.red) să fie efectuate rapid pentru a ne proteja sănătatea şi a garanta siguranţa călătoriilor”, a indicat acesta.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s