Rolul „variabilei” Șoigu – Mark Galeotti

„Marea Britanie a trimis soldați și echipamente de înaltă tehnologie pentru a întări apărarea Ucrainei în fața unei invazii ruse. Dar, pe lângă pregătirea pentru război, Marea Britanie optează și pentru discuții interminabile cu Kremlinul. Pentru unii, acesta este un motiv pentru apoplexie, deoarece – în mijlocul celei mai periculoase crize de securitate europeană de la sfârșitul Războiului Rece – secretarul apărării Ben Wallace își invită omologul rus, pe Serghei Șoigu, să viziteze Marea Britanie. Dar are perfectă dreptate să facă asta”, scrie Mark Galeotti într-un editorial din The Spectator.

<< Nimeni nu-l va confunda pe Wallace cu un putinist de șifonier, ceea ce germanii numesc Putinversteher sau „înțelegător al lui Putin.” Într-adevăr, chiar în aceeași zi cu anunțul său, probabil pentru a clarifica acest punct, el a publicat un articol în care îl acuza pe președintele rus pentru trafic de mituri și de minciuni în timp ce caută „subjugarea Ucrainei”.

Pentru unii, este ceva inerent greșit în a trimite o invitație omului responsabil cu acești 100.000 de soldați despre care ni se spune că se adună la granițele Ucrainei; un bărbat care a susținut chiar că mercenari americani sunt staționați în estul Ucrainei și pregătesc o „provocare folosind componente chimice necunoscute”.

Cu toate acestea, ar trebui să ne amintim că dialogul nu este o recompensă pentru un comportament bun. În timp ce conversațiile cu prietenii și aliații pot fi mai confortabile, tocmai în vremuri tensionate și grele este cu atât mai important să vorbim cu cei cu care nu suntem de acord.

În primul rând, încă nu știm cu adevărat ce așteaptă Kremlinul de la criza actuală. Putin și-a schițat lista de dorințe, dar aceasta este atât de extinsă, ambițioasă și nerealistă încât trebuie să știe că nici măcar amenințarea escaladării în Ucraina nu-i va îndeplini revendicările.

Deci, ce este cu adevărat Putin dispus să riște și ce ar putea fi dispus să accepte? Desigur, Occidentul nu trebuie neapărat să-i dea ceva (deși Rusia are unele nemulțumiri legitime). Dar tot merită să ne punem această întrebare, deoarece avem nevoie de aceste informații pentru a gândi un plan. Cineva ca Șoigu, care se află în cercul interior al lui Putin și este un om care nu se ferește să vorbească în mod dezinvolt sau neglijent, ar putea să ne ajute să ne facem o idee mai bună despre ceea ce este la mijloc. Cel puțin ne-ar putea ajuta la spargerea unor prejudecăți legate de ruși. (De altfel, nu aveți încredere în oricine simte că poate afirma cu încredere că știe „ceea ce vrea Putin”, cu excepția cazului în care joacă în „Liga de Noapte”, de hochei pe gheață, a președintelui sau merge cu el în vacanță – Șoigu face ambele lucruri.)

Încercând atât de repede să canalizeze discuțiile de la agenda expansivă a Rusiei către problemele strict tehnice ale staționării rachetelor și exercițiilor militare, Washingtonul probabil a ratat șansa de-a explora aceste aspecte. Se pare că au convins Moscova că nu a fost luată în serios, așa că Moscova a trebuit să crească presiunea. De-aici recentele atacuri cibernetice asupra guvernului ucrainean, precum și mișcările prea vizibile ale tancurilor și armelor din estul Rusiei către granițele sale de vest.

Probabil că asta este încă o diplomație coercitivă, dar pare clar că, deși o acțiune militară nu este prima alegere a lui Putin, rămâne o opțiune.

Înainte de toate, Moscova se uită la Washington ca la interlocutorul său natural; există o presupunere, probabil deloc greșită, că acolo unde merg americanii va veni și restul Occidentului. Dar dacă nu au reușit să-i angajeze și pe ruși, atunci aceasta oferă o oportunitate Marii Britanii. Alte puteri europene, cum ar fi germanii și francezii, sunt dornice să vorbească cu rușii, dar dorința de-a se angaja trebuie combinată cu dorința de-a spune adevăruri dure și, sincer, asta nu pare a-i caracteriza. În mod ironic, relația antagonistă a Marii Britanii cu Kremlinul este un atu pervers în această ecuație.

În cele din urmă, Șoigu este una dintre cele mai mari fiare din sistemul politic rus: apropiat de Putin, foarte eficient și bine privit atât de public, cât și de elită. Este, fără îndoială, un patriot, chiar naționalist, dar pare să-i lipsească pasiunile viscerale anti-occidentale ale multor altora din cercul apropiat al președintelui. (Această acuzație privind armele chimice a fost probabil trolling intenționat, pastișând afirmațiile notorii ale lui Colin Powell despre miticele ADM ale lui Saddam Hussein care au ajutat la justificarea războiului din Irak.) El este exact genul de persoană cu care ar trebui să construim un fel de relație.

Încă nu știm dacă Șoigu va accepta invitația. Dacă o face, nu trebuie să ne așteptăm la nicio minune. În cele din urmă, decidentul este încă la Moscova și niciun summit, vizită sau banchet nu va rezolva suspiciunile reciproce profunde din spatele crizei actuale. Însă adevărul simplu este că, deși discuțiile poate că nu vor evita războiul, mai mult ca sigur absența lor va duce la lupte. >> 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s