O discuție necesară despre USR, în contextul posibilului război declanșat de Rusia – Laurențiu Mihu

„Ce șanse are gen. Ciucă să scrie istorie?” Mă întrebam asta acum fix două luni, la „avansarea” lui Nicolae Ciucă în funcția de premier al României. Dat fiind puținul timp care s-a scurs, e limpede că încă nu există răspunsul. Însă, după cum îi place istoriei să se joace cu nervii decidenților, fricile popoarelor, veleitățile lor ori cu patimile pariorilor, un soi de răspuns, abia sugerat și numai cu manta, a venit de la Moscova. Dar nici acesta nu se pliază pe întrebare, ci o modifică. Iar acum sună astfel: Ce istorie va trăi gen. Ciucă, în „cazarma” de la Palatul Victoria? Iar aici, lucrurile devin deja limpezi: una complicată, într-o dinamică pe termen lung și cu un deznodământ încă dificil de decriptat, fiind doar în fazele ei de etapă. Este o întrebare care ar fi meritat să fie pusă atunci, nu acum, dar nu suntem toți experți în a citi în stele.

Luând ca reper axa temporală, e totodată clar că mai degrabă decât pandemia, criza militară și geopolitică declanșată de Rusia are șanse reale să definească mandatul gen. Ciucă în fruntea guvernului de la București.

Chiar dacă observatorii atenți și serviciile de informații aliate nu s-au pusă total de acord dacă Rusia va invada sau nu Ucraina ori dacă regiunea va fi cuprinsă de război – președintele Biden, în schimb, a transmis lumii că se așteaptă ca Putin să mute totuși – toată lumea e de acord că problema deschisă de liderul rus e cu bătaie lungă. Ceea ce înseamnă că, revenind acum cu picioarele pe pământul de la București, în contextul înțelegerii PNL-PSD privind rocada premierilor, Nicolae Ciucă va cam avea subiectul pe agenda zilnică până la final de mandat. Iar România, încă multă vreme după consumarea permutării de prim-miniștri.

Or, acesta fiind cadrul cu care operăm, e natural să arunci un ochi și la cum se acomodează viața politică internă din România cu tema asta atât de fierbinte, iar nu doar la poziționările marilor puteri în problema ruso-ucraineană / ruso-americană / ruso-europeană / europeano-americană /germano-rusă / germano-americană.

Iar prima concluzie de etapă este aceea că, dacă am fi vrut astfel să ne simplificăm viețile ocupându-ne de o ecuație mai simplă, ei bine, ne putem pune pofta-n cui. „Profesionalismul” și simțul istoriei al unora dintre forțele politice de la noi cunosc noi căderi în gol, chiar și într-un moment cum nu se poate mai delicat din punct geopolitic – cristalizat la granițele țării și nu la mii de kilometri depărtare, eventual și cu un ocean și niște mări interpuse, suficient cât să-i dea o ușoară notă de abstract. Nu e deloc abstract, e tot mai palpabil.

Orbecăind, atât de nepatriotic totuși, în universul meschin al pescuitului electoral și politicianist exclusiv în ape tulburi, AUR merge înainte cu strategia lui – divide et impera. A împrumutat stilul Dragnea, de a miza pe fermierul căruia i se suge sângele, pozându-se în întâlniri la Ministerul Agriculturii; s-a adresat antisemiților și șovinilor din patrie, ridiculizând Holocaustul; a cultivat constant tema „Străinului”, mergând prin primării, precum cea de la Timișoara, ori incitând la suspendarea președintelui.

La PSD, lucrurile arată tot șubred, privind din unghiuri relevante, cum au mai arătat și în trecut. De pe poziția de ministru, Gabriela Firea și-a trimis deja trupele de avangardă pentru cucerirea Bucureștiului, țintind strategicul său nod – Primăria. Iar lucrurile au luat-o de două ori razna numai în ultimele câteva zeci de ore, când șeful de sindicat, membru și consilier PSD, i-a turat la maximum pe șoferii și vatmanii STB: 1. blocând transportul de suprafață; 2. sfidând o hotărâre judecătorească de suspendare a grevei.

Altfel spus, la AUR și la PSD, într-un moment critic, discursul general despre stabilitate și apelul la rațiune arată tot precum celebra luptă pentru pace a sovieticilor, maoiștilor, ceaușismului, etc, în care pacea e ultimul lucru dorit și singurul obiectiv neurmărit, pe când lupta este beția care dă sens.

Dacă la PSD episodul acesta a fost o bizară rătăcire de moment, Marcel Ciolacu are ocazia să demonstreze asta în zilele următoare, lucru care s-ar traduce prin tăcerea subită a tunurilor puse pe București, măcar până ne lămurim dacă tunurile amplasate de Moscova la frontiera cu Ucraina și atât de aproape și de noi vor face cale întoarsă sau nu.

După cum scriam acum două luni, în editorialul din care am citat la începutul acestui text, ca și în altele, după un cazier încărcat PSD are de dat un test masiv al responsabilității, în perspectiva unei longevității cu șanse ridicate la guvernare chiar dincolo de actualul ciclu electoral. Nu mai reiau argumentele, adaug doar că testul a devenit și mai complicat în faza actuală, modelată de criza geopolitică.

În fine, cazul particular și parcă tot mai pestriț al USR – un partid care a pornit la drumul politicii mari de pe poziții reformiste, fără doar și poate, care și-a câștigat locul în Parlament și Guvern mizând pe aceeași postură. Dar care, în cele din urmă, și-a aplicat o suită de piedici care, oricât de induse ar fi fost ele deopotrivă de adversari și de unii dintre partenerii de guvernare, nu are cum fugi de propria răspundere în cristalizarea eșecului din ultimele luni.

USR a ieșit de la guvernare fără să lupte pentru a fi scos la lumina zilei din Palat. A picat în sondaje, în condițiile în care ar fi trebuit să crească dacă logica pe care a asumat-o s-ar fi dovedit cea corectă. A legitimat AUR într-un moment-cheie – moțiunea de cenzură. A relegitimat acest partid extremist într-un al doilea moment-cheie – suspendarea președintelui (Dacian Cioloș a zis că nu e cazul, dar Cătălin Drulă și nu numai el au pedalat în direcția opusă).

În cazul USR, discuția care se impune (din nou) e chiar mai necesară și mai critică decât atunci când am scris primul editorial pe tema prestației bizare a partidului.

De ce?

Pentru că, partid cât se poate de frecventabil, cu deschidere care păruse a fi fără rest, spre Vest, USR a dat cu o neobișnuită ușurință o mână de ajutor AUR, chiar și după povestea cu moțiunea. O dată – prin fluturarea temei suspendării președintelui; iar acum, prin fluturarea temei demisiei premierului. Dacă umflând PR-ul AUR, USR crede că va crește în sondaje, ar fi cel puțin a doua oară, în doar câteva luni, când se păcălește precum, odinioară, fata mare la măritat. Toate astea, venind într-un moment fierbinte, marcat de spectrul războiului aproape de România, toate astea, venind într-un context în care ultimul lucru pe care și-l poate imagina un cetățean normal, dar mai ales partenerii strategici care-ți garantează umbrela de securitate, ar fi decapitarea principalelor funcții din stat.

Nu e vorba aici de a comenta oportunitatea și adecvarea poveștii cu suspiciunea de plagiat care-l vizează pe Nicolae Ciucă (a apărut în presă, tema a scăzut masiv în greutate, în ultimii ani – deci unde e calculul politic? -, s-a trecut rapid la analiza tezei, pe cale instituțională, iar premierul actual, spre deosebire de cel cu care este atât de forțat comparat, nu a ezitat în a aborda frontal, instituțional și rezonabil problema).

„Orice zi în care dl. Ciucă rămâne în fruntea executivului ne face de rușine în rândul țărilor civilizate”, scria, recent, Cătălin Drulă. Iar alți colegi au încercat să ridice tema anunțând un proiect menit să ne scape de plagiat – lăudabil pas, în teorie, dar himeră, căci USR n-are ți instrumentele pentru a face din subiect altceva decât retorică.

Ecuația geopolitică și de securitate descalifică de la sine substanța și forma unor asemenea afirmații, precum și înotul într-un siaj problematic în raport cu contextul, iar țările civilizate la care trimite autorul, fără a le și numi, probabil i-ar nuanța/edita masiv răbufnirea. Cum ziceam, Drulă nu le numește, dar probabil că sunt aceleași care, implicit și explicit, sprijină de ceva vreme Guvernul Ciucă, ca și în acest moment (vezi declarațiile lui Biden și Macron, ca și poziția NATO, de pildă, privind deschiderea de a susține militar România). Probabil, fără să o spună în gura mare, aceiași parteneri sunt destul de liniștiți că, într-o țară ca România, premierul e un fost șef de stat major, indubitabil pro-Vest, cu experiență în teatrele de operațiuni.

Totodată, îmi imaginez că aceste cancelarii, dacă ar fi avut reale probleme cu Ciucă, precum sugerează USR/Cătălin Drulă, și-ar fi făcute simțite preocupările, pe varii canale. Doar că și dacă ar exista asemenea preocupări „academice”, în asemenea zone, contextul geopolitic e de așa natură că se poate să le fi diluat masiv chiar până la aneantizare.

Una dintre întrebările pe care ți le pui azi, încercând să decriptezi prestația de ansamblu a USR și, în particular, pe cea a unora dintre figurile sale din prima linie, e simplă și trimite la ceva ce am mai vizionat: episodul moțiunii de cenzură, când USR a mers de mână cu AUR fără a lămuri o chestiune simplă: și ce punem în loc, monșer? În cazul moțiunii, USR i-a pus în loc… pe alții. În cazul unei eventuale plecări a lui Ciucă, ar fi oare deznodământul solicitat de USR mai doldora de soluții-minune? Întrebarea este retorică, bineînțeles.

Suprema bătaie de joc a ironiei sorții ar fi ca Sputnik să înceapă a cita și promova copios lideri USR și poziționări de Facebook ale partidului, în siajul pe care propaganda rusă din România se chinuie de ani buni să-l traseze. Dacă USR va continua în ritmul nesăbuit al ultimelor luni, e doar o chestiune de timp.

Întâmplarea face că, într-un editorial recent, am mai citat dintr-o analiză scrisă de George Friedman, pentru platforma pe care a fondat-o, Geopolitical Futures. Nu mă pot abține și las aici alte rânduri proaspăt scrise de Friedman: „În orice caz, parada rusă a tancurilor creează senzația de arsenic și dantelă veche – cu excepția cazului în care știu că nu avem cu ce răspunde sau nu că nu vom dezvălui cu această ocazie ceea ce avem”. Cunoscutul analist nu oferă răspunsuri definitive la criza militaro și geopolitică declanșată de Rusia, deși punctele sale de vedere converg într-o zonă care trădează aplecarea sa spre un oarecare determinism geografic (însă nu e vorba numai de atât).

Poate că USR, mai mult decât AUR, are responsabilitatea de a citi mai mult și a se exprima mai rar, evident, și mai echilibrat, în asemenea momente. Pilda, în general, a citării din ultima analiză a lui George Friedman, pentru USR în primul rând, dar și pentru noi ceilalți, e că nu vorbim aici de o problemă simplă, de expediat între două cafele. Iar în cazul particular al articolului semnat de Friedman, nu avem de-a face doar cu o analiză, ci și cu un text cu puternice aluzii. Aluzii care închid în ele fi la fel de bine o veste bună ca și una proastă. Merită parcurs integral materialul, chiar dacă citatul de mai sus este deja el însuși relevant. Pentru edificare, las AICI link-ul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s