Venezuela, viitor front în conflictul dintre SUA și Rusia. Implicațiile – Geopolitical Futures

Pericolul real nu este că Moscova va desfășura forțe în regiune, ci că conflictele tip proxy, de nivel scăzut, vor scăpa de sub control, se arată într-o analiză Geopolitical Futures.

<< Când elefanții se luptă, iarba este cea care suferă. Puțini înțeleg acest lucru mai bine decât America Latină, care a mai fost atrasă în dispute între marile puteri din America de Nord și Eurasia și ar putea să i se întâmple din nou.

Punctul focal al celei mai recente confruntări dintre SUA și Rusia este Ucraina, situată în curtea din față a Rusiei, dar Moscova vede o oportunitate de a echilibra condițiile de joc prin sprijinirea forțelor destabilizatoare din America Latină. În ultimele săptămâni, diplomații ruși au discutat despre posibilitatea desfășurării de arme în regiune, dar pericolul cel mai probabil este ca violența de-a lungul graniței columbiano-venezuelene să escaladeze și să atragă Moscova și Washington.

Umbrele Războiului Rece

Rusia și Venezuela și-au găsit de ani buni legături de rudenie în disprețul pe care îl împărtășesc reciproc față de Statele Unite. Cu toate acestea, recent, a existat o schimbare clară, în special din Rusia, de la o prietenie liberă la o alianță mai strânsă, cu nuanțe belicoase. A început atunci când ministrul adjunct de externe al Rusiei, Serghei Riabkov, a propus desfășurarea de infrastructură militară în Venezuela și Cuba. Două săptămâni mai târziu, ambasadorul Rusiei în Venezuela a ridicat din nou problema cooperării militare ruso-venezuelane. Constituția Venezuelei interzice găzduirea bazelor străine, a menționat ambasadorul, dar nu exclude colaborarea în porturi. (El a comparat, de asemenea, criza politică a guvernului venezuelean, din 2019, cu tipurile de revoluții colorate asistate din străinătatea Rusiei, în timp ce ministrul apărării din Venezuela s-a plâns – fără dovezi – că NATO câștigă teren în America Latină și folosește ca pion Columbia – care este doar observator în alianță și, prin urmare, nu influențează discuțiile sau operațiunile). Kremlinul și-a propus, de asemenea, să atragă atenția asupra discuțiilor la nivel înalt dintre cele două țări, inclusiv asupra unei convorbiri telefonice, de săptămâna trecută, dintre președintele rus, Vladimir Putin, și omologul său venezuelean, Nicolas Maduro.

Această schimbare nu a trecut neobservată în SUA și Columbia. Deși niciunul nu a susținut un răspuns comun la mișcările Rusiei, ambii au precizat clar că resping influența Kremlinului în afacerile Venezuelei. Columbia, care și-a închis granița cu Venezuela din cauza presupusului sprijin al Caracasului pentru gherilele columbiene din zona de frontieră, a declarat că nu va fi șantajată de Rusia pentru a redeschide granița. La rândul lor, SUA au spus că vor răspunde decisiv dacă Rusia va desfășura echipament militar în zonă, așa cum a sugerat Riabkov. De asemenea, au avertizat în decembrie cu privire la interferența străină în alegerile prezidențiale din 2022, din Columbia, o tactică rusă favorită. Dar, altfel, răspunsul Washingtonului a fost discret. Imediat după observațiile lui Ryabkov, Forțele Aeriene ale SUA au trimis o aeronavă de recunoaștere deasupra Caraibelor, dar Washingtonul nu i-a făcut acțiunii publicitate pe scară largă. În mod similar, Washingtonul a preferat să nu pună prea mult accent pe activitățile rusești și pe complotul cu guvernul venezuelean și grupările de gherilă, lăsând în schimb ca figuri neoficiale să vorbească despre acest lucru.

Totul amintește foarte mult de Războiul Rece. În special, remarcile lui Riabkov au evocat amintiri ale crizei rachetelor din Cuba. Dar ideea ca Rusia să mute resurse militare semnificative în Venezuela este nepractică și ar trebui considerată o amintire a vulnerabilităților americane, mai degrabă decât o amenințare specifică. Acest tip de desfășurare ar necesita finanțare substanțială și capacități logistice care sunt deja ocupate în străinătatea apropiată a Rusiei. Mai mult, volatilitatea generală a Venezuelei descurajează Rusia (sau pe oricine altcineva) să plaseze acolo active majore și de valoare.

Dar Moscova nu are nevoie să desfășoare mijloace militare majore pentru a atrage atenția Washingtonului asupra pericolelor mai aproape de casa acestuia. În timpul Războiului Rece, criza rachetelor din Cuba a fost excepția. Majoritatea mișcărilor Uniunii Sovietice în America Latină au implicat sprijinirea mișcărilor politice și de gherilă radicale de stânga – sandiniştii din Nicaragua, Tupamaros din Uruguay și Forțele Armate Revoluționare din Columbia (FARC) – care amenințau interesele SUA în regiune. Strategia a fost extrem de eficientă, determinând chiar și SUA, în mai multe rânduri, să sponsorizeze lovituri de stat în regiune pentru a aduce guvernele pro-americane la putere.

Este mai probabil ca Rusia să repete această strategie de a sprijini gherilele și bandiții din America Latină decât să desfășoare mijloace militare majore. Ambele ar distrage atenția și resursele SUA și i-ar oferi Rusiei putere de pârghie în negocieri, dar prima presupune costuri și riscuri mult mai mici.

Conflict fierbinte

Având în vedere acest lucru, recentele ciocniri de la granița venezueleană dintre grupurile de gherilă columbiene și dintre acele gherile și armata venezueleană capătă o nouă semnificație. Contrabanda și criminalitatea reprezintă un pilon principal al zonei de frontieră columbiano-venezuelană. Se știe că, ocazional, au loc lupte pentru teritoriu. Dar de la începutul anului 2022, statele vecine Apure, din Venezuela, și Arauca, din Columbia, au înregistrat o creștere notabilă a violenței. Numai în ianuarie, departamentul Arauca, din Columbia, a înregistrat ciocniri armate în municipalitățile Saravena, Tame, Fortul, Arauquita și Arauca (precum și în localiateta Cubara, din departamentul vecin, Boyaca). Luptele au provocat moartea a cel puțin 34 de persoane și alte aproape 1.000 de persoane au fost strămutate. În cel mai notabil incident, o mașină-capcană a explodat pe 20 ianuarie, la Saravena, într-un atac pe care ministrul columbian al Apărării l-a pus pe seama unui grup disident FARC. Atentatul a fost planificat și finanțat de Venezuela, a spus el.

Pe lângă provocarea pe care o reprezintă gherilele însele, guvernul columbian se confruntă cu dificultatea suplimentară de a le distinge de guvernul venezuelan. Mai multe dintre grupuri au legături directe cu guvernul lui Maduro, iar multe dintre ele profită de comerțul ilicit de-a lungul graniței poroase și caută refugiu din calea forțelor de ordine din Venezuela. Armata de Eliberare Națională (ELN) are reședința în Venezuela de zeci de ani și a fost întărită de dezmembrarea FARC, după acordul de pace din 2016. Cu aproximativ 2.500 de membri, ELN are un bastion în Apure și sprijinul guvernului Maduro, care nu numai că ignoră activitățile ELN, ci chiar sprijină direct grupul, prin operațiuni militare. Foștii membri ai FARC care au respins acordul din 2016 sunt, de asemenea, activi, numărând aproximativ 5.200, și sunt împărțiți în trei grupuri principale: Frontul 10 al lui Gentil Duarte, Frontul 28 și A doua Marquetalia a lui Ivan Marquez. Potrivit ministrului Apărării din Columbia, ELN și A doua Marquetalia s-au aliniat într-un război împotriva Frontului 10 al lui Duarte și Frontului 28, pentru controlul teritoriului și rutele drogurilor.

De ce contează asta? În primul rând, din cauza riscului ca înfruntările să se transforme într-o bătălie prin proxy între marile puteri. În martie 2021, un soldat rus ar fi fost implicat într-o operațiune militară venezuelană împotriva unui grup disident FARC, în Apure, Venezuela. Există, de asemenea, rapoarte neconfirmate conform cărora contractori militari privați ruși au antrenat trupe venezuelane. Pe de altă parte, ELN susține că fronturile al 10-lea și al 28-lea se coordonează cu autoritățile columbiene și americane, inclusiv cu autoritatea de combatere a traficului de droguri din SUA, DEA. În noiembrie, SUA au desemnat atât A doua Marquetalia, cât și Forțele Armate Revoluționare ale Columbiei – Armata Poporului – care include fronturile 10 și 28 – ca grupări teroriste, dar din istoria Războiului Rece știm că acest lucru nu exclude posibilitatea înțelegerilor secrete.

O a doua preocupare ține de natura și țintele violenței. În iunie anul trecut, un grup disident FARC a atacat elicopterul președintelui columbian, Ivan Duque, cu arme de calibru mic, pe aeroportul Camilo Daza, din Cucuta. La începutul aceleiași luni, grupul a detonat o mașină-capcană în interiorul unei baze militare din Cúcuța, rănind 36 de persoane, inclusiv câțiva consilieri americani. În ambele cazuri, guvernul columbian a spus că finanțarea și planurile pentru atacuri au provenit din Venezuela. Dar chiar și în urma atentatului cu mașina-capcană de la Cucuța, SUA nu a întreprins nicio acțiune deschisă majoră; singurul răspuns public a fost să trimită FBI-ul să sprijine ancheta. Câteva luni mai târziu, în septembrie, Columbia a arestat doi soldați venezueleni pe teritoriul său. Bogota a tras, de asemenea, un semnal de alarmă cu privire la încălcarea spațiului aerian al Venezuelei – un eveniment destul de comun.

Și totuși, atât Venezuela, cât și Columbia și-au ținut emoțiile în frâu. Motivul este că niciunul dintre state nu este interesat de un conflict mai mare cu celălalt, în acest moment. Cea mai notabilă acțiune de până acum a apărut atunci când Columbia a decis, în octombrie, să trimită 14.000 de agenți de securitate la graniță, în primul rând în departamentul Norte Santander. Întăriri mai mici de securitate au fost trimise, mai recent, la Arauca. În mod similar, Venezuela a desfășurat mai multe mijloace militare în departamentul Apure pentru a-și sprijini aliații dintre gherilele columbiene și pentru a-și înăbuși oponenții. Bogota și Caracas au trecut prin perioade de violență domestică extremă și instabilitate, timp în care țara vecină s-a dovedit a fi un bun recurs pentru oamenii aflați în căutarea siguranței (și a oportunității economice). Un război ar însemna ruperea acestui aranjament reciproc avantajos.

Mai mult, conflictul direct riscă să atragă în SUA și Rusia. Și în timp ce Bogota și Caracas prețuiesc relațiile lor cu Washington și, respectiv, Moscova, niciuna dintre cele două capitale nu vrea să intre într-un conflict în care ar fi la cheremul sponsorilor mai puternici. În loc de o problemă Columbia-Venezuela, aceasta s-ar putea transforma într-o nouă linie de front între SUA și Rusia. Acest aranjament instabil funcționează deocamdată, dar riscul unui conflict prin proxy crește cu cât grupurile de gherilă susținute de Venezuela rămân active în Columbia și relațiile dintre SUA și Rusia rămân tensionate. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s