De ce președintele Ucrainei vorbește despre amenințarea Rusiei altfel decât omologul american – The Economist

Marți, într-o conferință cu presa străină, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a insistat asupra a două aspecte liniștitoare:

  • Armata rusă care a fost mobilizată în Belarus și la granițele Ucrainei pune o presiune mare, dar nu este suficientă pentru o operațiune pe scară largă;
  • Trebuie renunțat la accentul pus pe termenul „iminent”, privind scenariul unei invazii.

O poziție a Kievului care diferă de cea a Washingtonului, cu toate că ministrul Kuleba a subliniat, în intervenția sa, că pozițiile celor două capitale sunt perfect aliniate, iar dacă există diferențe, acestea țin de ton.

The Economist a explorat totuși această fisură, pe care Kievul o pune în seama tonului, nu a fondului, căutând motivele pentru care președintele Volodimir Zelenski și diplomația par să reducă nivelul de alarmă, în exprimările publice. În același timp, revista britanică notează că acest apel la calm frământă America în mod greșit.


<< S-ar putea ca în curând să se verse sânge în Ucraina, dar va fi real sau fals? Pe 31 ianuarie, autoritățile au arestat un grup despre care au spus că plănuia să organizeze revolte în orașele ucrainene. Complotul ar fi implicat mii de protestatari antiguvernamentali plătiți, bombe fumigene și litri de sânge fals, pentru camerele de luat vederi, cu medici la fața locului pentru a simula primul ajutor. Scopul, a explicat Ihor Klimenko, șeful poliției din Ucraina, era să zguduie țara cu imagini virale de tulburări și brutalitate polițienească.

Cu toate acestea, cu două zile mai devreme, guvernul Ucrainei a respins scurgerile venite dinspre oficialii de informații americani, conform cărora Rusia transporta provizii de sânge către trupele sale de la granița cu Ucraina, pentru a trata potențialele victime ale războiului. „Scopul unei astfel de informații este de a răspândi panică și frică în societatea noastră”, a scris adjunctul ministrului apărării, Hanna Maliar, într-o postare pe Facebook. S-a deschis o ruptură retorică și analitică între Ucraina și America. În timp ce americanii avertizează asupra unei invazii ruse iminente, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, crede că amenințarea cea mai gravă poate veni din interior.

Dl Zelenski respinge evaluarea transmisă prin telefon de către președintele american, Joe Biden, potrivit căreia o invazie rusă a Ucrainei este „sigură” și că Kievul, capitala, ar putea fi „capturat” (America a negat raportul). El le-a reproșat liderilor străini retorica înfricoșătoare și a sugerat că amenințarea militară a Rusiei nu este nimic nou. „Sunt președintele Ucrainei, stau aici și cred că știu detaliile mai profund decât orice alt președinte”, a spus Zelenski.

Mulți diplomați străini își exprimă frustrarea față de dl Zelenski, pe care îl consideră neexperimentat și sensibil. Aceștia notează că el cere livrări urgente de arme din Occident, în timp ce nu consideră serioasă perspectiva unui război în toată regula, pentru care ar fi nevoie de acele arme. Mulți reprezentanți din establishment-ul de politică externă de la Washington a descins săptămâna aceasta la Kiev, pentru a-și arăta sprijinul, dar și pentru a șunta guvernul și a le explica riscul invaziei direct localnicilor. Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, a vizitat Kievul pe 1 februarie și a transmis faptul că Rusia face acum „cea mai mare demonstrație de ostilitate față de Ucraina din viața noastră”.

Petro Poroșenko, care a pierdut puterea în fața lui Zelenski, în 2019, susține că ceea ce vrea Putin și ceea ce face sunt lucruri diferite. „În cele din urmă, deciziile lui [cu privire la război] vor depinde de puterea Ucrainei, de unitatea sa națională și de solidaritatea Occidentului. Va merge doar atât cât i se va permite să meargă. Mesajul meu este: „Nu aveți încredere în Putin și nu vă fie frică de Putin”. Forța și hotărârea sunt singurul limbaj care funcționează”, a spus el într-un interviu.

De opt ani, Ucraina este în război cu separatiștii susținuți de ruși în regiunea sa de est, Donbas. Perspectiva escaladării de către Rusia este o amenințare perenă. Nu trebuie să se întâmple ca să afecteze moralul Ucrainei și să descurajeze investițiile. Mulți ucraineni, care adoptă o atitudine stoică față de situație, apreciază calmul domnului Zelenski. Ministerul de Externe a mustrat America și Marea Britanie pentru evacuarea personalului din ambasadele lor de la Kiev, numind acest pas „prudență excesivă”.

Unii ucraineni nu au încredere în spionii Americii, despre care cred că văd Ucraina ca pe un pion într-o luptă mai largă cu Rusia. Picurarea constantă a scurgerilor de informații americane li se pare că servește planurilor americane pentru securitatea Europei, mai degrabă decât să ajute Ucraina. Dar apărătorii lui Zelenski simt că fisura este exagerată. Ei spun că el pur și simplu menține o atitudine pozitivă în public, iar în privat planifică o criză, așa cum ar putea face orice lider. La urma urmei, America și aliații săi încă trimit ajutoare Ucrainei, împărtășesc informații și presează Rusia să dea înapoi.

America crede că forțele armate ale Ucrainei sunt depășite, făcând posibilă o ocupație rusă. Dar ucrainenii au încredere în țara pe care au construit-o din 2014. Dacă Rusia ar invada și ar stabili un regim marionetă, s-ar confrunta nu doar cu o insurgență, ci și, la fel de frustrant, cu o birocrație necooperantă. Țara și-a epurat forța de poliție de ofițerii pro-ruși; noii solicitanți trebuie să explice unei comisii cum ar răspunde la comenzile ilegale. Nici pentru ucrainenii corupți din vârful rețelelor de patronaj, o ocupație rusă nu este ademenitoare. În Donbas, aceasta a însemnat colaps economic. În Crimeea, elitele locale trebuie să concureze pentru pradă cu oficiali puternici trimiși de la Moscova. Oficialii ucraineni pot fi uneori strâmbi, dar asta nu înseamnă că loialitatea lor este de vânzare Rusiei, declară un contractant din domeniul apărării de la Kiev.

Cu toate acestea, chiar dacă Ucraina este mai rezilientă decât cred americanii, dl Zelenski se află în dificultate. Dacă vine o invazie în toată regula, decizia lui de a minimiza riscul l-ar putea costa încrederea publicului. În negocierile de săptămâna viitoare, de la München, cu Rusia, Franța și Germania, el se va confrunta cu presiuni pentru a implementa protocoalele de la Minsk, un acord impus de Rusia sub amenințarea armei, în 2015, care de fapt oferă regiunilor pro-ruse ale Ucrainei un drept de veto asupra politicii externe. Pe 31 ianuarie, șeful Consiliului de Securitate Națională al Ucrainei a spus că țara nu va implementa protocoalele, iar Occidentul ar trebui să înceteze să o mai oblige să facă acest lucru. Platforma de opoziție pentru viață, un partid prietenos cu Rusia, așteaptă ca domnul Zelenski să se poticnească. La fel și predecesorul său, domnul Poroșenko, un oligarh pe care guvernul lui Zelenski l-a acuzat de înaltă trădare – un alt motiv de dezamăgire pentru Occident.

Dar ucrainenii înțeleg diferența dintre un președinte imperfect și sistemul pe care îl conduce. Declarațiile domnului Zelenski sunt „iritante pentru noi, el poate fi iritant pentru Occident”, spune Oleksi Haran, politolog la Academia Kiev-Moghila. „Dar, la naiba, până la urmă despre asta este democrația”. Dacă va veni războiul, democrația Ucrainei, oricât de dezordonată este ea, va fi în joc. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s