Pachetul de sancțiuni împotriva Rusiei, anunțat de UE, și decizia Germaniei privind Nord Stream 2

Decizia Federaţiei Ruse de a recunoaşte ca entităţi independente şi de a trimite trupe ruseşti în anumite zone din regiunile Doneţk şi Lugansk ale Ucrainei este ilegală şi inacceptabilă. Totodată, încalcă dreptul internaţional, integritatea teritorială şi suveranitatea Ucrainei, propriile angajamente internaţionale ale Rusiei şi escaladează şi mai mult criza existentă, informează marţi un comunicat comun al Comisiei Europene şi al Consiliului European.

Ambii preşedinţi salută unitatea constantă a statelor membre şi determinarea lor de a reacţiona cu fermitate şi rapiditate la acţiunile ilegale ale Rusiei, în strânsă coordonare cu partenerii internaţionali.

O reuniune informală a miniştrilor de Externe ai UE, prezidată de Înaltul Reprezentant, va avea loc marţi, la ora 16:00. Ulterior, un prim pachet de sancţiuni va fi depus, oficial, mai târziu, în această după-amiază.

Organismele competente se vor reuni, apoi, pentru a finaliza, fără întârziere, conţinutul pachetului.

Pachetul conţine următoarele propuneri

  • îi vizează pe cei care au fost implicaţi în decizia ilegală;
  • vizează băncile care finanţează operaţiuni militare ruseşti şi alte operaţiuni în acele teritorii;
  • vizează capacitatea statului şi guvernului rus de a accesa capitalul, precum şi pieţele şi serviciile financiare ale UE, de a limita finanţarea politicilor agresive şi de tensionare a conflictului
  • vizează comerţul din cele două regiuni separatiste către şi dinspre UE, pentru a se asigura că cei responsabili simt în mod clar consecinţele economice ale acţiunilor lor ilegale şi agresive.

UE este pregătită să adopte măsuri suplimentare într-o etapă ulterioară, dacă este necesar, în lumina evoluţiilor ulterioare.

Ambii preşedinţi, susţinuţi de Înaltul Reprezentant, continuă să urmărească îndeaproape evoluţiile de pe teren şi să se consulte cu ceilalţi colegi lideri ai UE, precum şi cu omologii internaţionali.

„Uniunea rămâne pe deplin solidară cu Ucraina şi unită în sprijinul suveranităţii şi integrităţii sale teritoriale. Suntem alături de Ucraina şi vom continua să sprijinim statul ucrainean şi poporul său”, se arată în finalul comunicatului.

Cancelarul german Olaf Scholz a anunţat marţi că suspendă autorizarea controversatului gazoduct Nord Stream 2 care leagă Rusia şi Germania, după ce Moscova a recunoscut independenţa regiunilor separatiste ucrainene proruse Doneţk şi Lugansk, transmite BBC

„Fără această certificare, Nord Stream 2 nu poate fi pus în serviciu”, a anunţat Olaf Scholz într-o conferinţă de presă comună cu premierul irlandez Michael Martin.

Dosarul urmează să fie „reexaminat” de către Guvernul german, anunţă Scholz.

Guvernul german se afla, marţi, sub o şi mai mare presiune decât înainte pentru abandonarea proiectului gazoductului Nord Stream 2 cu Rusia, după ce preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat intrarea trupelor în părţi din estul Ucrainei.

Cancelarul german Olaf Scholz se afla deja sub o presiune intensă din partea aliaţilor, inclusiv Statele Unite, pentru a promite că gazoductul nu va fi pus în funcţiune în cazul unei invazii ruseşti a Ucrainei.

Scholz a refuzat să spună acelaşi lucru direct, fie în timpul unei vizite la Washington pentru a se întâlni cu preşedintele Joe Biden, fie în timpul vizitei mai recente la Moscova.

Biden însuşi a promis la momentul vizitei lui Scholz „să pună capăt” Nord Stream 2 dacă Rusia ar invada Ucraina.

Un ministru din guvernul de coaliţie tripartit al Germaniei, titularul alimentaţiei şi agriculturii, Cem Özdemir, a declarat marţi pentru postul Deutschlandfunk că proiectul nu trebuie continuat.

„Nu am înţeles niciodată proiectul, este un proiect ce vizează Ucraina, asta ne creşte dependenţa de gazul rusesc”, a spus el.

Întrebat dacă ar cere oprirea gazoductului, el a răspuns: „Absolut”.

Problema necesită o abordare comună din partea guvernului, a adăugat el: „Sper că partenerii noştri de coaliţie care văd lucrurile diferit vor vedea în sfârşit că acum este momentul să oprim proiectul”.

Politicianul din partidul Verzilor a spus că Germania ar trebui să se îndrepte mai mult către energie regenerabilă.

Nord Stream 2 ar lega Europa de Vest de rezervele de gaz ruseşti printr-o conexiune pe coasta baltică a Germaniei. Proiectul este finalizat, dar procedura de certificare este încă în aşteptare în Germania, ceea ce înseamnă că nu circulă gaz prin conductă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s