Rusia a declanșat războiul. Ucraina, atacată terestru și cu rachete. Reacții internaționale

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat joi o operaţiune militară în Ucraina pentru a apăra separatiştii din regiunea Donbas, situată în estul ţării, informează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.

Liderul de la Kremlin a cerut armatei ucrainene „să depună armele” şi a promis să contracareze orice interferenţă străină în operaţiunea rusă în Ucraina.

Din punctul său de vedere, acţiunile Rusiei reprezintă auto-apărare în faţa ameninţărilor şi a unor probleme mai mari decât cele actuale.

Germania a declarat că vor exista consecinţe severe pentru Rusia după ce Moscova a anunţat trimiterea de trupe în Ucraina, informează joi dpa.

„Agresiunea rusă va avea un preţ politic, economic şi moral fără precedent”, a declarat ambasadoarea germană la ONU, Antje Leendertse, la reuniunea de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU de miercuri noaptea.

Ambasadorul Franţei la ONU, Nicolas de Riviere, a denunţat miercuri seară „dispreţul” manifestat de Rusia faţă de ONU după decizia lui Vladimir Putin de a trimite trupe în Ucraina, informează joi France Presse.

„Rusia a ales războiul. Franţa condamnă în cei mai fermi termeni declanşarea acestor operaţiuni”, a adăugat el.

Premierul Nicolae Ciucă condamnă decizia Federaţiei Ruse de a invada teritoriul Ucrainei, pe care o consideră „un act ilegal de agresiune” şi subliniază solidaritatea cu Guvernul de la Kiev, reiterând totodată că este prioritară protejarea cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul ucrainean.

„Prim-ministrul Nicolae Ciucă condamnă cu hotărâre invadarea de către Federaţia Rusă a teritoriului Ucrainei, care reprezintă un act ilegal de agresiune, contrar principiilor dreptului internaţional, consacrate de Carta ONU, Actul Final de la Helsinki, Carta de la Paris pentru o Nouă Europă, Carta Securităţii Europene şi celelalte documente care definesc actuala arhitectură europeană de securitate. În numele Guvernului României, premierul Nicolae Ciucă exprimă solidaritatea cu Guvernul Ucrainei şi reiterează susţinerea pentru suveranitatea şi integritatea teritorială ale statului vecin”, se arată într-un comunicat transmis joi de Guvernul de la Bucureşti.

Secretarul general al Naţiunilor Unite, Antonio Guterres, i-a adresat miercuri un apel de ultim moment preşedintelui rus Vladimir Putin să oprească războiul ‘în numele umanităţii’, după ce liderul rus a anunţat o operaţiune militară în estul Ucrainei, informează Reuters.

”Domnule preşedinte Putin, în numele umanităţii, aduceţi-vă trupele înapoi în Rusia”, a declarat Guterres, vorbind după o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate privind Ucraina.

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, a anunţat joi că Rusia a lansat o ”invazie la scară largă a Ucrainei” şi a îndemnat lumea să îl oprească pe preşedintele rus Vladimir Putin, transmit DPA şi Reuters.

”Putin tocmai a lansat o invazie la scară largă a Ucrainei. Oraşe ucrainene paşnice sunt sub lovituri”, a declarat Kuleba, referindu-se la preşedintele rus Vladimir Putin.

Preşedintele Klaus Iohannis condamnă în cei mai fermi termeni agresiunea armată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

„Această conduită, care urmează recunoaşterii ilegale de către Federaţia Rusă a „independenţei” autoproclamatelor republici separatiste din Doneţk şi Lugansk, părţi componente ale Ucrainei, reprezintă o nouă încălcare flagrantă a principiilor de drept internaţional, în mod special a suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei, a inviolabilităţii frontierelor acestui stat, respectiv a principiului nerecurgerii la folosirea forţei în relaţiile internaţionale”, precizează şeful statului, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Centrele militare ucrainene de comandă din oraşele Kiev şi Harkov au fost atacate cu rachete, a relatat site-ul de ştiri Ukrainska Pravda, care a citat joi o oficialitate din cadrul Ministerului de Interne ucrainean, potrivit Reuters.

Martori din Harkov, citaţi de Reuters, au auzit o serie de explozii la scurt timp după ce Rusia a anunţat declanşarea unei operaţiuni militare în Ucraina.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate joi atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei, care pune în pericol nenumărate vieţi de civili, transmite Reuters.

El a spus că aliaţii se vor întâlni pentru a aborda noua agresiune a Rusiei.

Explozii puternice au fost auzite joi în oraşul portuar Mariupol, în estul Ucrainei, la scurt timp după ce Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară împotriva Ucrainei, potrivit unor jurnalişti de la AFP.

Portul este cel mai mare oraş ucrainean de pe linia frontului, cu o jumătate de milion de locuitori. Explozii au fost auzite şi la Kiev, în capitală, la scurt timp după ora 03:00 GMT.

Preşedintele american Joe Biden a denunţat miercuri seara „atacul nejustificat” al Rusiei asupra Ucrainei, după ce omologul său rus Vladimir Putin a anunţat o operaţiune militară pentru a-i apăra pe separatiştii din estul ţării, informează AFP.

„Rusia singură este responsabilă pentru moartea şi distrugerea pe care le vor provoca acest atac”, a insistat liderul de la Casa Albă.

Focuri de armă au fost auzite joi în apropierea aeroportului Boryspil din Kiev, precum şi mai multe explozii în alte locuri din capitala ucraineană, la scurt timp după ce Rusia a anunţat o operaţiune militară în Ucraina, a informat agenţia de ştiri Interfax, citând presa locală, transmite Reuters.

Doi reporteri, Reuters şi Fox News, au auzit o serie de zgomote îndepărtate puternice, asemănătoare cu tiruri de artileriei în Kiev la primele ore ale dimineţii de joi, la câteva minute după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că a autorizat o operaţiune armată specială în Ucraina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s