Cinism suprem și semn de slăbiciune, prin recunoaștere. Putin, „regrete profunde” pentru soldații ruși care au murit

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, şi-a exprimat, joi, „regretele profunde” cu privire la militarii ruşi care şi-au pierdut viaţa în urma acţiunilor militare ale trupelor ruse în invazia din Ucraina, conform CNN, preluat de News.ro.

„Desigur, cu toţii exprimăm condoleanţe rudelor şi prietenilor, celor care şi-au pierdut soţii şi copiii. Cu siguranţă, aceasta este o mare tragedie pentru noi toţi”, a spus Peskov, joi.

„În acelaşi timp, cu toţii admirăm eroismul armatei. Actele lor de vitejie vor rămâne, bineînţeles, în istorie ca realizări în lupta împotriva naziştilor şi în îndeplinirea acestei sarcini importante”, a continuat oficialul rus.

Referinţa nazistă face parte dintr-o campanie de propagandă a preşedintelui rus, Vladimir Putin, care s-a referit – fără temei şi inexact – la agresiunea Rusiei drept o campanie de „denazificare” a statului ucrainean.

Peskov a adăugat că Putin va vorbi despre bilanţul victimelor în deschiderea reuniunii Consiliului de Securitate, joi. El a refuzat să spună dacă va fi anunţat doliu naţional.

Peskov a respins, de asemenea, speculaţiile apărute în mediul online cu privire la intrarea în vigoare a legii marţiale în Rusia, precum şi interdicţia de călătorie pentru bărbaţii cu vârstă de înrolare.

„Acestea sunt minciuni, simple minciuni pe internet. Apoi, cetăţenii le trimit unii altora şi aşa mai departe. De aceea, trebuie să fii foarte atent la toate informaţiile şi să nu devii victima zvonurilor şi ale simplei înşelăciuni”, a mai precizat el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s