Cu cine va discuta Occidentul după Putin? – Laurențiu Mihu

Scriam, cu trei zile înaintea invaziei ruse în Ucraina, că „războiul amenință Rusia”, iar azi, la puțin peste o săptămână după declanșarea operațiunilor, acest spectru e foarte aproape.

Există o sumedenie de întrebări urgente cu care comunitatea internațională se confruntă în clipa de față, cea mai presantă fiind: cum se poate ajunge la o încetare fie și temporară a ostilităților, pentru a salva civilii? Însă datele de pe front, care converg spre concluzia că invazia rusă are sincope majore, la pachet cu presiunile și ecourile internaționale, conturează o problemă a cărei lămurire nu mai suferă amânare: ce partener de dialog, altul decât Putin, va avea Occidentul la Moscova, într-un viitor nu îndepărtat? De la cum duce ostilitățile (posibile crime împotriva umanității, amenințarea lumii cu arma nucleară), la gafele armatei sale și până la cum acțiunile lui tind să destabilizeze Rusia, pe plan intern, toate scenariile sunt probabil pe masă: de la puci militar, la lovitură de palat, revoluție și până la lichidarea lui (cu mână rusească ori din afara Rusiei).

Altfel spus, în scenariul eventualei dispariții „de pe radar” a lui Vladimir Putin, care sunt potențialii înlocuitori, fie și de tranziție, care să poată pune mâna pe receptor atunci când va suna Washington-ul, Parisul, Londra ori Berlinul? De dezvoltat, voi dezvolta mai jos, în patru puncte, de ce un astfel de scenariu, al unei proxime Rusii post-Putin, deja se cristalizează și ca atare trebuie pregătit pragmatic.

Observatorii de lung parcurs ai Kremlinului au identificat de-a lungul timpului personajele cu potențial, toate provenind din cercul oarecum intim al lui Putin (deși termenul „intim” are o oarecare flexibilitate în cazul de față). Nu îmi aparține nici analiza, nici lista rezultată – specialiști cu virtuți reale în acest sens s-au pronunțat și au întocmit-o de multă vreme. Iar BBC a sintetizat-o rapid deunăzi. Puteți consulta materialul – AICI.

Voi înșirui doar numele, în ordinea, cu oarecare semnificație, aleasă de postul britanic:

  • Palierul 1. Serghei Șoigu (ministrul Apărării), Valeri Gherasimov (șeful Statului Major), Nickolai Patrușev (secretarul Consiliului de Securitate), Alexander Bortnikov (directorul FSB), Serghei Narîșkin (directorul SVR – spionaj), Serghei Lavrov (ministrul de Externe), Valentina Matvienko (șefa Consiliului Federației), Viktor Zolotov (șeful gărzii prtoriene a lui Putin).
  • Palierul 2. Mihail Misuștin (prim-ministru), Serghei Sobianin (primarul Moscovei), Igor Secin (șeful Rosneft), frații Boris și Arkadi Rotenberg )oligarhi, prieteni din copilărie ai dictatorului).

Fiecare personaj din lista de mai sus are virtuțile și slăbiciunile sale, iar ele, probabil vor fi accentuate sau diminuate de evoluțiile din perioada următoare. De reținut însă că, dintre toți, Serghei Șoigu fusese constant creditat, de numeroase voci, drept cel mai bine plasat într-o eventuală succesiune – considerându-se că se apropiase cel mai mult și personal de Vladimir Putin, fiind avute în vedere și partidele macho de vânătoare la care au participat amândoi, conform ședințelor foto făcute și apoi difuzate pe larg de propaganda Kremlinului. Dar astfel de pariuri fuseseră făcute în condiții de laborator, adică înaintea invaziei ruse din Ucraina. Sigur, că nu este exclusă nici varianta unei configurări după micul Stalin ca după marele Stalin. Adică un triumvirat de tranziție de tipul Maenkov-Beria-Hrușciov sau poate, de data asta, un binom.

După părerea mea, noul context a contribuit la șubrezirea serioasă a poziției celor doi, aura lor subțiindu-se în tandem cu a armatei ruse. Șoigu și Valeri Gherasimov vor deconta într-o formă sau alta stângăciile și dezastrul de a nu fi reușit punerea sub ocupație a Ucrainei într-un interval de 4-5 zile, cum ar fi fost așteptările. Iar evaluările americane vorbesc deja de o chestiune de 4-6 săptămâni până la ocuparea Kievului și chiar de o eventuală prelungire a războiului spre 10-20 de ani. Două scenarii care, pentru cei doi lideri militari, ar putea însemna, în logica realității putiniste, dar și a luptelor intestine pentru puterea de la Moscova, inclusiv griji sporite atunci când vor sta pe balcon sau vor bea un ceai.

Dar dincolo de aceste considerații particulare legate de șansele reale ale lui Serghei Șoigu ori Valeri Gherasimov de a fi ei cei care ar putea răspunde la telefon atunci când va suna Biden, întrebarea de ansamblu, privind lista cu greii de mai sus, e simplă: sunt ei și „bătuți în cuie”, spre a-și disputa, doar ei între ei, lupta pentru putere într-un scenariu post-Putin? Greu de spus, chiar dacă, aparent, opoziția are handicapul major că liderul ei, formal, informal și cel mai cunoscut opiniei publice internaționale, Alexei Navalnîi, se află în închisoare. Închisoarea poate subit deveni ceva relativ dacă apele se umflă, iar Rusia de azi n-ar fi primul loc din lume în care de pe patul din scânduri al celulei să te vezi catapultat în jilțul confortabil al palatului prezidențial (dacă paradigma de putere de la Moscova se schimbă, sub o presiune internațională fără precedent, poate echivalentă cu cea americană pusă pe Germania și Japonia postbelice, nu e exclus ca Kremlinul să fie emasculat de simbolistica și rolul jucat până acum și transformat în muzeu, găsindu-se al locaș noii garnituri de conducere – rămâne o pistă de urmărit).

Sigur, Navalnîi este un uriaș personaj, dar și un fenomen și, nu mai puțin, o adevărată infrastructură, având în vedere că a reușit, în anii de disidență, nu doar să dezvăluie putreziciunea sistemului Putin, ci și să construiască platforme, partid, filiale în numeroase zone ale Rusiei, unele foarte îndepărtate de Moscova. Cumva, Navalnîi, cu tot handicapul absenței sale fizice din Moscova și din libertate, a reușit totuși să penetreze Rusia profundă. Un lucru de care ciracii lui Putin, din lista mai sus, nu au fost în stare. Cel mult, ei au penetrat societatea prin „delegație”, grație forței militare și celei KGB-iste. Dar acest avantaj care a funcționase atâta timp, poate fi, în realitate, mai slab și instabil decât pare, atunci când punctul de inflexiune își face loc. În plus, Navalnîi poate chiar să nu fie un jucător direct în prima fază a tranziției, dar să se cristalizeze ca o soluție de termen lung în faza a doua, ușor mai așezată, a lucrurilor, atunci când începe să se pună problema creșterii organice, pe alte baze, a noii societăți, a noului spectru politic.

Apoi, opoziția din Rusia nu este nici ea un monolit și cu atât mai puțin un obiect de monopol al lui Alexei Navalnîi. Mai există sfera intelectualilor nealiniați, a jurnaliștilor, activiștilor și ONG-iștilor transformați de legile lui Putin în „agenți străini”, care vor putea juca diverse roluri într-o viitoare schemă de putere.

În afara Rusiei își au sălașul oligarhi sau, cum e cazul lui Mihail Hodorkovski, oarecum ex-oligarhi (Putin i-a ciopârțit averea). Rolul lor nu va putea fi ignorat. Implicarea unora dintre ei, chiar dacă din exil, în viața Rusiei, nu e de dată chiar recentă.

La fel cum nu va putea fi scăpat din vedere rolul oligarhilor până ieri atât de apropiați și de vasali lui Putin, iar până azi deja cu iahturi, vile ori conturi înghețate sau confiscate de Occident. Dar totodată, oligarhi cu care nu este exclus să se discute, să se negocieze, să se recurgă la forme hibride sau fățișe de implicare în viața noii Rusii. Știm bine, chiar din experiența proprie, de după Revoluția română din 1989, că în asemenea țări apele nu se vor putea separa din prima clipă, iar în Rusia distanța dintre clipa 1 și clipa 2 ar putea fi mai mare decât fusese în România.

Până în faza aceasta a textului, am condus argumentația pornind de la un punct focal care a fost o întrebare: Cu cine ar putea discuta Occidentul după evaporarea lui Putin? Mai jos, după cum anunțam mai sus, argumentarea pornește nu de la interogație, ci de la certitudine: Putin va dispărea „de pe radar”. Voi trece în revistă factorii care, coroborați, profilează așa ceva.

1. „Am fost șocat, pentru că multă vreme am crezut că o operațiune militară nu este fezabilă. Nu era plauzibil. Sfatul meu de astăzi, având în vedere situația actuală de pe teren, ar fi să transformăm încetarea focului în prioritate de vârf. Trebuie să oprim conflictul”. Este mărturia unui expert rus a cărui organizație obișnuia să ofere servicii de consiliere pentru Kremlin.

Ecouri similare au curs, în ultimele 24-48 de ore, și dinspre coridoarele propriu-zise ale regimului de la Moscova: Mulți oficiali de rang înalt – membri ai cabinetului de miniștri și șefi ai marilor companii de stat – nu erau pregătiți pentru decizia lui Vladimir Putin de a începe un război în Ucraina. Potrivit unuia dintre înalți oficiali, rezultă că „nu știa” că aceasta va fi o invazie la scară largă. Unii dintre ei au fost șocați de știrile despre introducerea trupelor. Potrivit unei surse apropiate guvernului, cabinetul se pregătea de sancțiuni ca răspuns la recunoașterea independenței LPR și DPR, dar nu avea cunoștință de decizia privind un război major. Asta scria recent o publicație rusă din exil, nealiniată puterii de la Kremlin. (Detalii – AICI).

Având în vedere cât de restrâns este cercul de oficiali ruși care au acces direct la Vladimir Putin, dar și cât de punctiform este cerculețul celor familiarizați cu psihologia dictatorului, este verosimil ca pentru numeroși responsabili de la Moscova și de la conducerea regiunilor vestea declanșării unei invazii la scară largă să fi picat ca un trăsnet. La fel de bine, este greu de crezut că nu mint sec, pentru a-și salva pielea, unii dintre cei care zic azi sau vor susține mâine că nu știuseră ori nu se așteptaseră la o asemenea invazie. Într-un viitor probabil destul de apropiat, ne vom lămuri mai bine care va fi fost nivelul real de cunoaștere a intențiilor lui Putin, printre cei care l-au slujit atâția ani.

Dar dacă într-adevăr surpriza privind declanșarea războiului în Ucraina a fost autentică pentru un număr ridicat de oficiali ruși, de pe toate palierele, atunci putem estima cu un grad ridicat de acuratețe că în aceste zile s-au amplificat dramatic problemele lui Vladimir Putin, din perspectiva șanselor sale de supraviețuire (sub toate aspectele) aventurii în care a intrat.

Sigur că, deși dezirabilă pentru orice om cu minimă empatie față de poporul ucrainean și rezonabilă preocupare pentru stabilitatea lumii, trădarea dictatorului rus de către apropiați sau de către diverse structuri ale statului rămâne un pariu delicat, o operațiune complexă, o perspectivă parcă mai apropiată de filmele de la Hollywood decât de ceea ce poate furniza realitatea. Însă viața de zi cu zi și istoria toată ne reamintesc că în situații excepționale, imposibilul, după cum scria deunăzi Anne Applebaum, devine posibil.

  • DE REȚINUT. Sintetizând pronosticul este următorul: la Moscova, într-o formă sau alta, pe coridoare mai vizibile ori în unghere obscure, s-au deschis porii competiției pentru cine lovește primul și năucitor regimul, din interior. Iar un catalizator major în acest sens va fi tocmai faptul că un număr mare de responsabili ruși nu s-au așteptat și, implicit, nu și-au putut face pregătirile necesare pentru consecințe (măcar cinic, din punct de vedere personal, ca și profesional).

2. A doua surpriză pe care ansamblul leadership-ului din Rusia o trăiește e mai degrabă un șoc mare și autentic: prestația modestă a „măreței” armate ruse.

Poticnelile și pierderile grele suferite au dat o lovitură groaznică imaginarului colectiv din Rusia. Îndobitociți ani la rând cu trimiterile patriotarde la eficiența Armatei Roșii a lui Stalin și paradele militare fastuoase din Piața Roșie, sub Putin, rușii au văzut că, de fapt, soldatul acela rus cu competențe, curaj și uniformă apretată, din poza de familie livrată de propaganda lui Putin, s-a metamorfozat pe frontul din Ucraina într-un izmenar cu nădragii rupți în fund și tunul mânjit de sângele civililor. Discrepanța e uluitoare, indiferent că ești american, român, francez, indiferent că ești rus de rând ori rus din sânul elitei cleptocratice și KGB-iste. În doar câteva zile, metafora a ajuns ca un blid gol oferit la cină unui popor flămând.

  • DE REȚINUT. Umilirea armatei ruse în doar o săptămână de operațiuni pe teritoriul Ucrainei, la pachet cu sicriele de militari ruși care încep să fie aduse în țară și cu nevoia operativă, instalată atât de prematur, de a nu mai putea forța victoria decât crescând escaladarea spre un război de nimicire a populației, după modelul Groznâi ori Alep, șubrezesc de la minut la minut fundația regimului. În astfel de condiții, tentația trădării din interior ajunge să fie hrănită cu sterozi.

3. Furia populară crește peste tot – în lume și în Rusia.

Din acest punct de vedere, apar două supra-sarcini evidente: menținerea unui nivel adecvat de PR (pe plan intern și internațional) și păstrarea unui control adecvat în domeniul ordinii publice (pe plan intern). Cele două aparate care vor fi încovoiate de acest travaliu demn de Sisif – pentru care, clar, nu sunt pregătite – sunt propaganda și poliția politică. Este de anticipat că vor apărea fisuri semnificative – unele ușor de exploatat de către comunitatea internațională, altele mai dificil – în ambele sectoare.

Pentru a funcționa la o capacitate optimă, și aparatul de propagandă, și aparatul de represiune internă au nevoie de resurse financiare tot mai mari și de o disciplină tot mai de fier. În condițiile pe care le experimentează mai nou Rusia lui Putin – cu sancțiuni draconice în continuă intensificare și un regim de comandă în care liderul suprem se ascunde în buncăr, liderii militari nu știu cum să iasă din focul inamic, iar numeroși oficiali spun că nu erau pregătiți pentru invazie, deci nici pentru ceea ce-i urmează acesteia în mod natural – e greu de crezut că banii și disciplina vor crește, în loc să scadă.

  • DE REȚINUT. Invazia a început de doar câteva zile, dar amploarea protestelor din orașele Europei și numărul uriaș de arestări operate în rândurile protestatarilor din Rusia seamănă mai degrabă cu reacții cărora le-ar fi luat ani buni pentru a atinge stadiul de maturitate la care sunt. În ritmul ăsta, riscul prăbușirii narațiunii care a ținut în viață regimul și riscul scăpării de sub control a populației ating faza critică. Spectrul tulburărilor, cu o eventuală derivă chiar spre forme de război civil, pe teritoriul Rusiei, nu mai poate fi ignorat.

4. Deja în faza incipientă a războiului deschis împotriva Ucrainei, Rusia a încălcat câteva linii roșii majore. Trei dintre ele sunt groaznice: folosirea armelor termobarice, bombardarea civililor, vânarea mafiotă a președintelui Ucrainei, pentru lichidare. O a patra încă este greu de încadrat: amenințarea fățișă cu utilizarea armelor nucleare, plus capturarea de centrale nucleare aflate pe teritoriul. În limba română, ar fi un termen elocvent, dar și el pare modest mobilat pentru a surprinde esența și implicațiile -„noaptea minții”.

  • DE REȚINUT. Spectrul nebunesc al declanșării unei spirale de violență nu sperie doar Vestul și pe orice om normal care locuiește în Rusia. Acest spectru trebuie să fie la fel de terifiant și pentru cei mai strașnici și obedienți siloviki, indiferent cât de mult se bucuraseră până acum de laptele gras cu care Putin le umflase burțile. Și, vorba aia, nu vorbim aici de îngeri și fecioare, ci de minți reci, care au dovedit abilități extraordinare de ascensiune de la firul ierbii până în mațele puterii. Fiți siguri că astfel de indivizi n-ar băga pentru prima oară în viața lor cuțitul în aproapele ori șeful lor (la propriu ori la figurat).

Interesant în toată această construcție e faptul că motivele trădării din interior a regimului nu doar că s-au cristalizat cu viteza luminii, dar ele sunt și etajate, ceea ce pentru supraviețuirea lui Putin înseamnă sporirea, nu diminuarea riscului.

Este aici o aranjare „sectorială” a motivelor de a acționa sub imperiul instinctului de supraviețuire. O aranjare „sectorială” care, în esență, înseamnă că deschide jocul pentru toate categoriile de slugi ale Kremlinului. Poate că unii s-au acomodat ușor cu ideea morților nevinovați și a criticilor internaționale, dar se tem de începerea unui război nuclear. Alții or fi extrem de sensibili la degradarea nivelului propriu de viață, sub corvoada sancțiunilor, alții poate vor ceda sub stresul dat de umilirea armatei ruse de către un inamic aflat în clară inferioritate. Iar alții, vor fi probabil „impresionați” de postura idiotului, în care brusc se vor fi simțit, odată ce Putin a dat semne că el și-a făcut culcuș mai sigur în buncărul din Urali, lăsându-și colaboratorii și subalternii carne de tun la Moscova. În fine, nu puțini membri ai aparatului de stat, care spre deosebire de rusul de rând, sunt infinit mai informați asupra mersului lucrurilor, ecourilor și tendințelor din străinătate, vor fi început deja să găzduiască în ungherele minții sămânța îndoielii și teama că, dacă lucrurile se vor și confirma în teren, pot fi linșați – fizic, moral sau profesional – într-o eventuală schimbare de regim.

În orice caz, revelația că NATO nu e obsolet, America nu e în derivă și nici Occidentul nu a ajuns schelet are șanse tot mai mari să fie firul roșu comun care să poată înșira pe el, ca pe niște rufe scoase-n soare, zone aparent incompatibile ale societății ruse: de la cercul intim al lui Putin, până la oligarhi, sfera liberală a societății ruse și anumite substraturi ale blocului de cetățeni ruși spălați pe creier de propaganda putinistă agresivă în care au trăit. Iar ăsta e un piron uriaș bătut în copârșeul regimului Putin.

Nimeni nu poate ști cu precizie din ce unghere ale puterii de la Moscova va începe seismul intern și care vor fi până la urmă resorturile reale, dintre cele expuse mai sus. Cert este că e o problemă care în sfârșit a început să se pună, e limpede că va fi o competiție oarecum deschisă, că unii vor claca pe parcurs or vor pica la „datorie”, iar alții îi vor supraviețui.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s