Începutul sfârșitului pentru Putin? Toate dictaturile par stabile. Până când nu mai sunt – FA

<< Atacarea Ucrainei de Rusia lui Vladimir Putin a fost un moment edificator. Încă de la venirea sa la putere în 2000, liderii occidentali au încercat să coopereze sau să negocieze cu președintele rus. Dar, prin angajarea într-un război la alegere împotriva unei țări despre care susține că nu are dreptul de a exista, Putin a forțat comunitatea internațională să îi vadă adevărata față: un lider beligerant cu o incredibilă capacitate de distrugere. Rezultatul a fost impunerea de noi măsuri constrângătoare împotriva sa – sancțiuni punitive împotriva instituțiilor financiare rusești, interdicții pentru avioanele rusești de a survola spațiul aerian al UE și livrărilor de arme către Ucraina. >>

<< Chiar și Germania, mult timp reticentă în a-l înfrunta pe Putin, a decis să excludă băncile rusești din sistemul financiar SWIFT, să-și mărească substanțial cheltuielile militare și să renunțe la interdicția de a furniza arme în zonele de conflict. Invazia Rusiei în Ucraina a declanșat nimic mai puțin decât o schimbare radicală în percepția internațională cu privire la Putin și la ceea ce ar trebui făcut pentru a-l înfrunta.

O astfel de schimbare majoră s-ar putea produce și în interiorul Rusiei. Pe parcursul mandatului său, Putin și-a menținut la un nivel relativ ridicat sprijinul popular, în mare parte grație capacității sale de a restabili creșterea economică și stabilitatea după tulburările din anii ‘90. Majoritatea rușilor nu își prea fac iluzii în privința liderului lor, recunoscând corupția regimului său, totuși, ceea ce rămâne de neînțeles pentru ei este disponibilitatea lui Putin de a lansa un război convențional major împotriva vecinilor lor ucraineni. Timp de luni de zile, mulți analiști, comentatori și cetățeni ruși deopotrivă au fost convinși că Putin nu se va angaja într-un astfel de act de agresiune. Veștile despre război și ramificațiile economice ce au urmat i-au determinat pe ruși să îl vadă atât pe Putin, cât și pe Rusia în mod diferit; Rusia de astăzi este alta decât cea de săptămâna trecută.

Părerea dominantă este că Putin va putea supraviețui oricărei reacții negative interne. Cel mai probabil, o asemenea perspectivă este validă întrucât, în regimurile autoritare personaliste – unde puterea este concentrată în mâinile unui individ mai degrabă decât partajată cu un partid, juntă militară sau familie regală – liderul este rareori alungat din funcție de războaie, chiar și atunci când suferă o înfrângere. Acest lucru se datorează atât faptului că alte elite nu au forța de a-l trage la răspundere pe dictator, cât și pentru că publicul intern are puține pârghii de pedepsire a liderilor pentru acțiunile lor. Cu toate acestea, caracteristic regimurilor represive precum Rusia lui Putin este că, adesea, par stabile până în momentul în care nu mai sunt. Putin a riscat mult atacând Ucrainei și există posibilitatea – una care pare tot mai mult să se confirme – ca asta să marcheze începutul sfârșitului său.

FORTĂREAȚA RUSIA

Există motive întemeiate pentru a crede că Putin va rezista consecințelor negative ale războiului său. În ultimul an, a luat măsuri drastice în direcția represiunii împotriva societății civile ruse, a opoziției politice, a jurnaliștilor, a mediului informațional.
Otrăvirea liderului opoziției ruse Alexei Navalny și interzicerea Memorial, cea mai importantă organizație neguvernamentală postsovietică dedicată drepturilor omului, relevă angajamentul regimului de a folosi represiunea pentru a menține controlul. Rușii au înțeles mesajul. Potrivit unui sondaj realizat de Centrul Levada în 2021, 52% dintre ruși se tem de represiunea în masă, iar 58% se tem că vor fi arestați în mod arbitrar sau că lise va face rău de către autorități – cel mai ridicat nivel al acestor indicatori din 1994 încoace. O astfel de recrudescență a represiunii este obișnuită la sfârșitul mandatelor autocraților de lungă durată. Cu cât aceștia se perpetuează mai mult timp la putere, cu atât mai mult pierd contactul cu societățile lor și cu atât mai puțin au de oferit cetățenilor lor. Prin urmare, le mai rămân la dispoziție puține variante de a se menține la conducere.

Represiunea politică este dublată de manipularea mediului informațional din Rusia, cu scopul influențării percepțiilor populației cu privire la ceea ce se întâmplă în Ucraina. Structurile de securitate ale Kremlinului hărțuiesc persoanele care distribuie mesaje anti-război pe rețelele de socializare și cenzurează fapte și detalii despre război: este cazul, de pildă, al postului de radio independent ce emite în Rusia din 1990, Echo Moskvy, închis de autorități. Deși generațiile mai tinere obțin știri de la surse de informare necontrolate de stat, regimul continuă să domine spațiul informațional. Înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, sondajele arătau că o mare majoritate a rușilor erau de acord cu recunoașterea independenței regiunilor separatiste din estul Ucrainei și că blamau Ucraina și NATO pentru situația conflictuală.

Folosite în tandem, represiunea și controlul informației pot preveni ca protestele anti-război din Rusia să prindă contur. Până în prezent, regimul a arestat peste 5.000 de persoane ce au protestat împotriva invadării Ucrainei, ceea ce ar putea descuraja alte persoane să se revolte. Chiar dacă mai există ruși dispuși să riște arestarea în ideea că demonstrațiile ar putea avea efect, totuși cenzura face dificil pentru potențialii protestatari să știe câți cetățeni au atitudini anti-război. Cel mai probabil, regimul Putin nu va face decât să intensifice represiunea pentru a face față nemulțumirilor populare. Regimurile personaliste sunt mai predispuse să recurgă la represiune ca răspuns la proteste decât alte autocrații și sunt mai susceptibile de a face acest lucru mai ales atunci când se angajează în conflicte teritoriale expansioniste (cum a făcut Putin cu Ucraina). Mai mult, sătui de Putin, o parte dintre ruși vor opta să-și părăsească țara, așa cum unii au făcut-o deja, reducând presiunea tot mai mare asupra regimului.

Nu în ultimul rând, Putin și-a securizat poziția de putere prin anticiparea unei alte amenințări: defectarea elitelor. Cu prilejul unei întâlniri regizate a consiliului de securitate națională, președintele Rusiei a forțat fiecare membru al echipei sale la a-și asuma public sprijinul pentru decizia sa de a recunoaște independența regiunilor Donețk și Luhansk, cele două regiuni separatiste din estul Ucrainei. Situația a redus credibilitatea oricărui demers de defectare a membrilor consiliului ori de susținere că Putin ar duce Rusia într-o direcție greșită. De asemenea, Putin i-a convocat pe oamenii de afaceri din Rusia a doua zi după începerea campaniei împotriva Ucrainei pentru a discuta despre șocurile economice care vor urma. Scopul lui Putin a fost clar – să le reamintească faptul că soarta lor este legată de perpetuarea sa la putere.

TOTUL SE PRĂBUȘEȘTE

Există, totuși, și motive întemeiate pentru ca situația să ia o turnură inversă. În ciuda măsurilor represive, proteste au avut loc în peste 58 de orașe din Rusia. Demonstrațiile sunt remarcabile nu doar pentru curajul pe care îl reflectă, ci și pentru potențialul pe care îl dețin – dacă ținem cont că protestele în regimuri extrem de represive au mai multe șanse de succes decât protestele în medii mai puțin represive. Acest lucru se datorează faptului că, atunci când oamenii ies în stradă, chiar în pofida riscurilor, transmit un semnal puternic celorlalți cetățeni că disidența lor este împărtășită. În acest fel, protestele timpurii împotriva războiului au potențialul de a declanșa o opoziție în cascadă. Faptul că rușii consideră războiul lui Putin ca fiind nedrept și exagerat face ca acesta să aibă o probabilitate deosebită de a provoca reacții de amploare. Momentele de nedreptate acută sunt cele care au cea mai mare capacitate de a mobiliza oamenii – ca atunci când vânzătorul tunisian de fructe Mohamed Bouazizi și-a dat foc după ce oficialitățile locale l-au umilit și i-au confiscat marfa, lansând Primăvara Arabă în 2011.

Războiul are, de asemenea, oponenți interni celebri și influenți – și nu este vorba doar despre disidenți cunoscuți. Mai multe celebrități rusești au semnat scrisori prin care condamnau războiul. Vedeta tenisului rus Andrei Rublev a scris „fără război, vă rog” pe o cameră de televiziune. Șeful delegației ruse la o importantă conferință ONU privind clima și-a cerut scuze pentru invadarea Ucrainei, iar fiica secretarului de presă al lui Putin ar fi postat „no war” pe contul ei de Instagram, chiar dacă l-a șters câteva ore mai târziu. Există semne că și oligarhii apropiați lui Putin încep să resimtă disconfort. Fostul magnat al energiei, Anatoli Chubais, a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie a lui Boris Nemțov, un lider al opoziției rusești ucis în fața Kremlinului. Miliardarul rus Oleg Deripaska a făcut apel la pace și negocieri.

Chiar dacă acțiunile lui Putin nu îl vor îndepărta de îndată de la putere, războiul din Ucraina creează vulnerabilități pe termen lung. Sancțiunile economice atacă deja valoarea rublei, iar daunele economice se așteaptă să se intensifice. În timp, acest lucru l-ar putea slăbi pe Putin pe plan intern. Dictaturile personaliste reduc, în general, cheltuielile guvernamentale atunci când se confruntă cu sancțiuni, ceea ce face viața și mai grea pentru cetățenii de rând și crește șansele de creștere a neliniștilor populare interne. Și sancțiunile tind să fie mai eficace atunci când vizează regimurile autoritare personaliste decât atunci când vizează alte tipuri de autocrații, deoarece dictatorii personaliști sunt în cea mai mare măsură dependenți de patronaj pentru a-și păstra puterea. Până în prezent, elita Rusiei nu a fost niciodată nevoită să aleagă între viața pe care și-o dorea și Putin. Dar comentariile lui Chubais și Deripaska dau de înțeles că acest lucru s-ar putea schimba pe măsură ce efectul sancțiunilor se resimte, mai ales dacă acestea sunt dublate de intensificarea eforturilor anticorupție ale Statelor Unite și ale Europei. Dacă sunt suficient de motivate, elitele rusești ar putea ajunge să decidă că Putin nu le mai poate garanta interesele viitoare și să încerce să îl înlocuiască cu un lider care să decidă retragerea din Ucraina și să determine Occidentul să le deblocheze activele.

În cele din urmă, conflictul din Ucraina ar putea evolua într-o insurecție de durată care să secătuiască răbdarea poporului rus. Cercetările arată că dictatorii personaliști sunt mai dispuși decât alți autoritari să tolereze disputele militare cu pierderi mari de vieți omenești, dar asta nu înseamnă că și cetățenii lor sunt dispuși. În Libia, de exemplu, fostul lider Muammar al-Qaddafi s-a angajat într-o represiune dură pentru a menține controlul asupra țării pe măsură ce costurile războaielor sale creșteau. Dar, în cele din urmă, atunci când s-au confruntat cu condiții economice dezastruoase, cetățenii obișnuiți i-au răsturnat guvernul prin violență. În Uniunea Sovietică, invazia îndelungată și costisitoare din Afganistan a contribuit la pierderea încrederii în regimul comunist. Nu este, așadar, de neconceput ca războiul din Ucraina să devină pentru Putin capcana care să-i cauzeze pierderea controlului asupra Rusiei.

A prezice căderea unui lider autoritar este o sarcină îndrăzneață. Autocrații vulnerabilizați pot rezista la putere mult mai mult timp decât s-ar aștepta analiștii. Fostul președinte din Zimbabwe, Robert Mugabe, a supraviețuit hiperinflației și înfrângerii electorale, rămânând la putere până cu doar doi ani înainte de a muri. Președintele venezuelean Nicolás Maduro rămâne în funcție, chiar dacă economia Venezuelei s-a prăbușit complet. În mod similar, lideri ce par puternici pot fi înlăturați brusc, așa cum s-a întâmplat cu fostul președinte egiptean Hosni Mubarak în 2011 și cu președintele tunisian Zine el-Abidine Ben Ali în același an.

Analiștii știu că liderii personaliști precum Putin sunt mult mai predispuși a comite greșeli de politică externă decât alți autocrați. Se înconjoară de indivizi obedienți care le spun doar ceea ce vor să audă fără a le transmite și veștile proaste, ceea ce face dificil pentru acești dictatori să ia decizii bine informate. Dacă războiul ales de Putin va deveni sau nu greșeala care îl va detrona de la putere rămâne o întrebare deschisă. Dar Rusia se confruntă cu o nemulțumire crescândă din partea opiniei publice, cu breșe în rândul elitei sale și cu o pedeapsă internațională de amploare. Se prea poate ca prăbușirea lui Putin să nu se producă într-un orizont de timp scurt, însă poziția sa la putere este cu siguranță mai fragilă decât înainte de invadarea Ucrainei. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s