<< În 25 februarie, la doar o zi după ce tancurile, trupele și avioanele rusești au pornit asaltul asupra Ucrainei, Kremlinul a restricționat accesul la Facebook. Dimineața următoare, Twitter a fost dezactivat pentru majoritatea utilizatorilor ruși. Chiar și în presa rusă, abia dacă se mai fac mențiuni despre „invazie”, „atac” sau „război”: asemenea cuvinte au fost interzise, într-o amplă tentativă de construire a unei realități alternative pentru publicul rus. Biroul Procurorului General a impus, de asemenea, o interdicție asupra site-urilor oficiale ale celor mai populare instituții media independente din Rusia, postul de radio Echo Moskvy și televiziunea TV Rain, pentru că ar fi distribuit „informații neadevărate despre bombardarea orașelor ucrainene și uciderea civililor ucraineni”. La 2 martie, postului Echo Moskvy i s-a intrerupt emisia >>, scrie Andrei Kolesnikov, pentru Foreign Affairs.

Potrivit versiunii oficiale promovate de Kremlin, forțele rusești sunt angajate într-o „operațiune militară specială” doar de apărare a populației din regiunea Donbas și de „denazificare și demilitarizare a Ucrainei”. Rușii trebuie să înțeleagă, după cum declara ministrul de externe Serghei Lavrov, că guvernul lor încearcă să „elibereze ucrainenii de opresiune” – în fapt, să-i „elibereze” de capacitatea de a-și decide în mod liber viitorul și să-i ucidă pe mulți dintre ei pe parcurs. Mass-media de stat și secretarii de presă repetă invariabil aceeași mantră preluată de la Putin: „drogații și neonaziștii” sunt la putere în Ucraina; lupta nu este cu ucrainenii, ci cu cei care „au preluat puterea”. Când a fost lansată știrea privind posibila aderare a Suediei și Finlandei la NATO, s-a răspândit pe rețelele de socializare o glumă despre cum NATO va trebui să decidă care stat este neonazist și care este narcoman.

Pe măsură ce armata lui Putin se împotmolește tot mai mult într-un război lung și violent ce a întors o lume întreagă împotriva sa, mulți ruși nu au înțeles încă în întregime consecințele a ceea ce s-a întâmplat. Împotriva elitei ruse s-a impus un fel de lege marțială. Iar publicului larg îi este servită o poveste ce seamănă tot mai mult cu o fabulă din perioada întunecată a Uniunii Sovietice. În definitiv, eliberarea oamenilor de guvernele lor legitim alese este o veche tehnică stalinistă, testată în 1939, când sovieticii au intrat în Finlanda pentru a elibera poporul finlandez de liderii lor răi și pentru a instala un guvern marionetă. (Rezultatele acelui război au, de asemenea, un ecou familiar astăzi: s-a presupus că războiul va fi rapid și ușor și că muncitorimea finlandeză va aclama Armata Roșie eliberatoare; în schimb, clasa muncitoare finlandeză a luat armele pentru a-și apăra patria).

În cazul Ucrainei, Kremlinul a reușit să controleze foarte bine informațiile livrate rușilor. Deocamdată, oamenii de rând tac. Dar este mult mai greu să ții realitatea la distanță în secolul 21 – și, cu o monedă prăbușită, o izolare internațională tot mai mare și acum, după cum a recunoscut Kremlinul, sute de victime reale din partea rușilor, va deveni tot mai dificil pentru guvern să-și susțină povestea. Deși nu se poate vorbi deocamdată despre o panică generalizată, oamenii se grăbesc să își convertească în valută rublele tot mai devalorizate și să cumpere bunuri durabile. În plus, în mod suprinzător, au apărut și focare de rezistență în Moscova și alte orașe. Chestiunea cu care se confruntă acum Kremlinul este cum va percepe populația rusă în general războiul, dacă acesta va fi lung și sângeros, iar armata va avea nevoie de și mai multă carne de tun.

BLOCAȚI PE SUBMARIN

În Rusia lui Putin, chiar și în contextul unui război dezastruos, elitele sunt în mod covârșitor dependente de guvern. Există chiar un proverb rusesc ce descrie o asemenea situație: „Unde mergem de pe submarin?”. Pentru oricine are avere și putere – într-o Rusie în care este adesea imposibil să distingi un înalt oficial de un oligarh – țara este acum înconjurată de ape adânci și nimeni nu poate părăsi barca. Problema este că și elitele se află acum sub sancțiuni și nu mai au unde să se ducă, dată fiind sistarea călătoriilor și operațiunilor bancare în Occident. La 1 martie, Putin a emis un decret prin care a interzis oricui să scoată din țară valută străină în valoare de peste 10.000 de dolari, împiedicându-i efectiv pe ruși să încerce să își scoată activele. S-ar putea să devină tot mai dificil să supraviețuiești fără a fi dependent de Putin. Elitele trebuie să îl susțină până la capăt în Ucraina, în caz contrar riscând închisoarea. Sunt condamnate să rămână până la capăt pe acest submarin.
Chiar și cei din vârful ierarhiei politice sunt captivi, lucru devenit evident încă din 21 februarie când Putin a organizat o ședință televizată a Consiliului de Securitate în care a anunțat că va recunoaște oficial republicile Luhansk și Donețk. La acel moment, operațiunea militară de eliberare a Ucrainei nu fusese încă lansată. Dar evenimentul a fost, în mod evident, conceput ca o umilire publică a mai multor membri ai echipei lui Putin.

Serghei Narîșkin, șeful serviciilor de informații externe ale Rusiei, a fost corectat în mod nepoliticos de către Putin atunci când a spus, din greșeală, că susține încorporarea Donețkului și Luganskului în Rusia, mai degrabă decât recunoașterea acestora. Dmitri Kozak, trimisul special pentru acordul de la Minsk, l-a întrebat pe Putin dacă președintele dorea un răspuns chiar acum la întrebarea dacă DNR și LNR ar trebui să anexate la Rusia; Putin l-a rugat, iritat, să nu se grăbească, arătându-i cine este șeful și cine se abate de la scenariu. Nu-și învățaseră lecția. În cadrul reuniunii, Putin a prezentat publicului un Politburo ținut la distanță considerabilă de el, de cealaltă parte a unei săli imense; părea o demonstrație fizică a izolării crescânde a lui Putin. Aceștia stăteau, ascultau și aprobau mecanic fiecare cuvânt, iar acum vor trebui să dea socoteală pentru evenimentele din Ucraina, împărțind responsabilitatea pentru sângele civililor ucraineni și al militarilor ruși.

Acest model nu s-a limitat la consiliul de securitate al lui Putin. Devine din ce în ce mai evident că întreaga elită rusă este acum implicată în acest război și că va purta responsabilitatea alături de liderul lor. De pildă, oamenii de afaceri ai țării, a căror bunăstare depinde de stat: poziția lor avantajoasă pe piață a depins aproape întotdeauna de legăturile și contractele guvernamentale. Capitalul financiar are nevoie de putere politică și viceversa. Din cauza sancțiunilor, aceștia vor deveni și mai dependenți de stat. Iar ei sunt legați de Putin. În caz contrar, îi așteaptă falimentul sau închisoarea.

Deocamdată, presiunea financiară fără precedent din partea Occidentului și sentimentul că nu mai ai unde să pleci de pe submarin au transformat Politburo și restul oligarhiei și clasei politice în susținători înverșunați ai lui Putin. Ei par pregătiți – sau se simt forțați – să îl urmeze oriunde, iar retorica lor devine din ce în ce mai stridentă și absurdă. Mulți, cum ar fi președintele parlamentului Viaceslav Volodin, au susținut în mod repetat că autoritățile de la Kiev au ucis civili, femei și copii în Donbas în ultimii opt ani. Dar elitele rusești nu sunt singura problemă.

La doar două zile după începerea invaziei, sancțiunile surprinzător de dure ale SUA și ale Europei vor provoca probleme de anvergură. Decizia de a suspenda marile bănci rusești de la tranzacțiile SWIFT și de a adopta sancțiuni de blocare a Băncii Centrale a Rusiei îi va lovi pe rușii de rând chiar mai mult decât pe cei de la putere. Dacă Occidentul va restricționa vizele pentru cetățenii ruși – în special pentru tineri și studenți – îi va izola de lumea occidentală. Iar acest lucru este exact ceea ce vrea Putin, să îi mențină pe ruși ostatici ai puterii sale. Are nevoie să-i izoleze pe ruși de lume, așa cum este izolat el, pentru ca nici ei să nu poată scăpa de pe submarinul său. De asemenea, va fi mai dificil pentru dușmanii interni ai lui Putin să scape de persecuție dacă vor fi ținuți captivi în Rusia. Chiar și rușii pro-occidentali pot simți că au ajuns să aparțină unei națiuni-paria, deși marea lor majoritate nu poate fi blamată pentru declanșarea războiului de către Putin.

TEATRUL ABSURDULUI

De la debutul asaltului nemilos al Rusiei asupra Ucrainei, propaganda rusă insistă invariabil asupra câtorva narațiuni. În primul rând, Kremlinul susține că ceea ce se întâmplă nu este un război, ci o „operațiune militară specială” în regiunea Donbas. În al doilea rând, afirmă că, timp de opt ani, autoritățile ucrainene au hărțuit populația din republicile Luhansk și Donețk și că rușii au venit să o protejeze. În fine, Kievul ar fi fost cucerit urmare unei lovituri de stat susținute de Occident, spune Putin, iar armata rusă nu luptă împotriva ucrainenilor care vor să se unească cu Rusia, ci împotriva naționaliștilor ucraineni extremiști, care sunt urmașii celor care i-au ajutat pe naziști în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Cât despre distrugerea orașelor ucrainene, tot neonaziștii ar fi de vină, pentru că îi folosesc pe ucrainenii de rând ca scuturi umane.

În Rusia lui Putin, cu cât sunt mai absurde argumentele, cu atât par a funcționa mai bine. Atât de mare este tensiunea și dorința populației de a nu crede că Rusia și armata rusă sunt cele care aduc moarte și distrugere în Ucraina, încât rușii sunt dispuși să accepte afirmațiile forțate ale Kremlinului. Dacă ținem cont de cifrele recente din sondaje, Putin a început acest război nu doar cu o rezervă de bani din petrol, ci și cu o mare rezervă de sprijin din partea poporului rus. Deși nu s-a prea observat în Occident, de la începutul campaniei anti-Ucraina și anti-NATO a lui Putin din toamna anului trecut și până la invazia din Ucraina, rata de aprobare a lui Putin în rândul populației a crescut încet, dar constant, de la 63% în noiembrie la 71% în februarie – una dintre cele mai ridicate rate din ultimii ani. Cel mai recent sondaj a fost realizat de Centrul independent Levada cu doar câteva zile înainte de începerea invaziei.

Până acum, războiul a găsit susținere, sau, cel puțin, nu s-a lovit de o opoziție reală în rândul unei bune părți a populației ruse care crede în argumentele lui Putin – și care reprezintă, probabil, o majoritate similară cu cei care îl aprobă pe președinte. Dacă Putin va găsi o modalitate de a scurta războiul scurt și de a-l încheia cu succes – deși e dificil de definit succesul în acest moment -, sprijinul public ar mai putea persista o perioadă de timp. Dar dacă, așa cum se prefigurează tot mai mult, războiul va fi îndelungat, sângeros și distructiv, chiar și rușii izolați de informații de încredere ar putea începe să-și pună întrebări privind eficacitatea operațiunii militare speciale din Donbas. Pentru a nu mai vorbi despre consecințele potențial devastatoare ale faptului că rubla s-a devalorizat la mai puțin de un cent de dolar american. Iar fără intrări și fluxuri monetare internaționale, este puțin probabil ca țara să poată folosi substituirea importurilor – creșterea producției interne – pentru a compensa pierderile comerciale. Desigur, Occidentul va fi din nou cel învinuit, abordare care va continua să găsească suport în rândul unei părți a populației ruse.

Amploarea nemulțumirii rușilor față de invadarea Ucrainei este, deocamdată, imposibil de stabilit. Într-adevăr, s-au inițiat numeroase petiții anti-război și mii de oameni – în mai multe părți ale Rusiei, dar îndeosebi în Moscova și Sankt Petersburg – au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva războiului, în ciuda riscului de a fi arestați. La fel de adevărat este și că unele celebrități s-au pronunțat împotriva războiului. Cu toate acestea, nu se poate încă vorbi despre o mișcare anti-război. Deocamdată, există puține semne că rușii ar fi dispuși să-și asume o asemenea mișcare. Poate că nu le place războiul, dar își mențin capul plecat.

PIERDEREA UCRAINEI

Care sunt obiectivele lui Putin? Rușii nu pot să nu se întrebe despre iraționalitatea comportamentului său și despre inconsistenta justificare pe care a oferit-o pentru invazie. Bineînțeles, el nu vede Ucraina ca pe un stat independent. Este doar un protectorat rusesc, parte a sferei istorice de influență rusească – „Rusia istorică”, cum o numește Putin. Dar dacă va încerca să preia controlul asupra Kievului, va avea împotriva sa o populație care nu a agreat guvernul rus de la bun început și care acum, în plus, se confruntă cu un număr mare de victime, cu distrugeri în toată țara și cu șocul războiului. Ucrainenii se vor împotrivi ocupației rusești cu tot ce au și nu vor accepta niciodată un simulacru de alegeri care să plaseze la putere un președinte pro-moscovit.

Chiar dacă Putin va cuceri militar Ucraina, o va pierde. De fapt, a pierdut-o deja. Și a făcut ca și Rusia și publicul rus să devină aproape la fel de izolate ca și el. Va pierde Putin Rusia, urmare acestui război, sau o va prăbuși odată cu el?

În faza inițială a campaniei militare a lui Putin, armata sa era incapabilă să înfrângă rezistența ucraineană. Acest lucru a fost neașteptat, căci războiul urma să fie scurt. Putin a devenit iritat și a recurs la amenințarea cu armele nucleare. Poate că acest lucru a speriat o parte dintre elitele rusești, chiar dacă nu o recunosc. Personaje proeminente din Rusia ar putea cere negocieri reale cu ucrainenii: nu întâmplător, autoritățile doresc să îl implice pe oligarhul Roman Abramovici într-un posibil proces de negociere. Dar aspectul esențial va fi timpul. Deocamdată, opinia publică rămâne optimistă și doar puține breșe sunt vizibile. Dar acest lucru s-ar putea schimba pe măsură ce economia izolată a Rusiei începe să se prăbușească, împreună cu salariile, locurile de muncă și accesul la bunuri și medicamente esențiale. După o lună sau două de război, lucrurile ar putea arăta cu totul altfel.