„Războiul din Ucraina nu este despre NATO”. Cum a uitat lumea că Putin a început totul în 1999, cu niște civili ruși

<< Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la o condamnare pe scară largă și la o revărsare de sprijin fără egal pentru Ucraina. În același timp, un grup pestriț, în care găsești unii universitari și foști oficiali americani, a dat vina, în esență, pe războiul Occidentului și, în special, a extinderii NATO. Practic, argumentul este acela că Rusia nu ar fi devenit atât de agresivă dacă puterile occidentale ar fi fost mai îngăduitoare. Această linie de argumentație este pur și simplu incorectă >>.

  • O analiză The Hill, semnată de Svante Cornell, director al American Foreign Policy Council’s Central Asia-Caucasus Institute.

<< Asta, pentru că Rusia și-a redescoperit vocația imperială înainte de extinderea NATO, iar războiul din Ucraina este, de fapt, despre ambițiile de mare putere ale lui Putin.

Liderii ruși au susținut cu tărie că țările NATO, conduse de Statele Unite, au încălcat asigurări date Moscovei la sfârșitul Războiului Rece, cum că alianța nu se va extinde spre est. Această afirmație, totuși, a fost dezmințită ca fiind un mit. Chiar și ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, a negat faptul că problema extinderii NATO chiar a fost discutată la acea vreme. Președintele rus, Vladimir Putin, însuși nu a avut multe de spus despre extinderea NATO până la discursul său infam de la Conferința de securitate de la München, din 2007.

Extinderea NATO a început la mijlocul anilor 1990, într-un moment în care alianța începea o schimbare strategică, concentrându-se pe operațiuni în afara zonei, în loc de apărarea teritorială. NATO a îndemnat noile state membre să se concentreze pe expertiză de ultimă oră, iar programele pentru țări partenere precum Georgia au vizat mai ales pregătirea pentru operațiuni de menținere a păcii în locuri precum Afganistan. Reorientarea NATO este poate cel mai bine ilustrată de faptul că alianța nu avea un plan viabil de apărare a statelor baltice atunci când Rusia a invadat Georgia în 2008. De fapt, abia după acel război, și în special după anexarea Crimeei de către Moscova, în 2014, NATO a revenit la atenția sa  inițială, pe apărarea colectivă.

Adevăratul motiv pentru deteriorarea situației de securitate din Europa – și, cel mai flagrant, invazia rusă din Ucraina – poate fi găsit în schimbările care au avut loc în Rusia însăși și, cel mai direct, în viziunea asupra lumii, din ce în ce mai imperialistă, a conducerii ruse.

Această schimbare a început încă din 1994 și s-a accelerat după venirea lui Putin la putere. Războiul din republica separatistă rusă Cecenia, din 1994 până în 1996, a reprezentat în multe privințe punctul de plecare. Înfrângerea Rusiei acolo a arătat cât de jos căzuse țara, împingând multe foste republici sovietice să se separe de Rusia. Moscova a răspuns prin subminarea sistematică a statelor vecine precum Moldova, Georgia și Azerbaidjan prin incitarea la conflicte etnice pe teritoriile lor – o tactică clasică de divizare și guvernare.

Astăzi, e dat în mare măsură uitării faptul că Putin și-a construit cariera politică pe recăpătarea controlului asupra Ceceniei, lucru pe care l-a făcut prin declanșarea unui război sângeros pe baza unei minciuni. În general, este bine stabilit astăzi că exploziile din blocurile de apartamente din Moscova din vara anului 1999 pe care Putin le-a pus pe seama rebelilor ceceni fuseseră, de fapt, opera serviciului de securitate rus, sub conducerea lui Putin – scopul fiind acela de a crea sprijin popular pentru războiul lui Putin, iar prin extensie pentru preluarea conducerii de către el.

La rândul ei, viziunea lui Putin asupra lumii este strâns legată de propriul său control asupra asupra puterii – iar asta explică acțiunile din ce în ce mai agresive ale Rusiei.

„Revoluțiile colorate” din Georgia și Ucraina, din 2003-2004, au avut potențialul de a arăta că schimbarea democratică ar putea avea loc în fostele țări sovietice, lucru care ar submina scopul lui Putin de a conduce autoritar (ceea ce el a numit „o verticală a puterii”). Prin urmare, dominația democratică în țările vecine a trebuit să eșueze.

Ucraina, în special, a fost esențială pentru Putin. Dacă o țară înrudită, slavă și ortodoxă, precum Ucraina, s-ar dezvolta ca o democrație funcțională, acest lucru ar putea trage preșul de sub picioarele proiectului lui Putin. Dacă Ucraina ar arăta că ceva mai bun este posibil, de ce ar trebui rușii să se mulțumească să trăiască sub un regim autoritar și corupt?

Pentru o vreme, Moscova a încercat alte tactici. Politicianul prorus Viktor Ianukovici a reușit să fie ales președinte al Ucrainei, în 2010, dar conducerea proastă a acestuia a dus la revolta populară din 2013. Acest eveniment, la rândul său, a arătat că poporul ucrainean își vedea viitorul în Europa, nu în Rusia. Putin a răspuns anexând Crimeea și declanșând un război în estul Ucrainei. Acasă, retorica lui Putin a devenit din ce în ce mai naționalistă, iar acum s-a concentrat pe concepte precum „lumea rusă” pentru a stimula o divizare între Rusia și un Occident presupus decadent.

Pentru ca acest lucru să reușească, însă, Putin trebuie să aducă Belarus și Ucraina în „lumea rusă”, cu forța, dacă este necesar. Despre asta este vorba în războiul din Ucraina, nu despre extinderea NATO. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s