Cum tratează diverse țări plecarea pe frontul din Ucraina a cetățenilor lor – Reuters

În contextul în care mii de potenţiali luptători din afara Ucrainei se oferă să ajute această ţară să se apere împotriva invaziei ruse, unii dintre ei pot suporta consecinţele legii în ţările de origine. Cetăţeni din Canada, Georgia, India, Japonia, Regatul Unit şi SUA se află printre aceşti voluntari, au relatat Reuters şi alte organizaţii media, potrivit Agerpres.

Agenţia de presă britanică face o prezentare succintă a legilor care îi vizează pe străinii care s-au înscris în ”legiunea internaţională” a Ucrainei.

Cetăţenii SUA nu au interdicţia de a fi în serviciul militar al altei ţări, potrivit website-ului Departamentului de Stat american. A activa ca ofiţer sau a lupta contra unei ţări ce este în relaţii de pace cu SUA poate fi un motiv pentru renunţarea la cetăţenie în mod voluntar, dar precedentul Curţii Supreme afirmă că doar serviciul militar străin nu poate fi folosit pentru privarea americanilor de cetăţenie.

O lege separată din SUA, datând din 1794, Neutrality Act, le interzice cetăţenilor să lupte contra guvernelor străine care sunt în relaţii de pace cu Washingtonul şi prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani. Legea, care din punct de vedere tehnic s-ar putea aplica acţiunii militare voluntare contra Rusiei, a fost folosită pentru a condamna americani implicaţi într-o tentativă de lovitură de stat în Gambia în 2014.

Altfel, actul normativ a fost rar pus în aplicare în istoria modernă, potrivit lui David Malet, profesor la Universitatea Americană din Washington, D.C.. ”Lipsesc legăturile cu terorismul intern, este greu să-mi imaginez americani care sunt condamnaţi pentru că merg în Ucraina”, a explicat Malet.

Britanicii care merg în Ucraina pentru a lupta ar putea face obiectul unei puneri sub acuzare la întoarcerea în ţară, conform unei notificări de călătorie publicată de Foreign Office, actualizată ultima dată miercuri. Întrebat de Reuters ce acuzaţii li s-ar aplica cetăţenilor Regatului Unit, un purtător de cuvânt al diplomaţiei britanice a refuzat să facă vreun comentariu.

Legea britanică privind înrolarea străină, actualizată ultima dată în 1870, blochează accesul cetăţenilor britanici la armate străine care luptă cu ţări aflate în relaţii de pace cu Londra, dar nu s-a aplicat conflictelor moderne. Ministrul de externe al Regatului Unit, Liz Truss, şi-a exprimat iniţial sprijinul pentru cetăţenii care vor să lupte ca voluntari în Ucraina, dar ulterior ea a avertizat cu privire la orice călătorie în această ţară.

Premierul australian Scott Morrison le-a cerut concetăţenilor săi să nu se alăture războiului din Ucraina, afirmând în faţa presei luna trecută că există ”incertitudini” despre poziţia juridică a combatanţilor civili străini.

Ministerul Afacerilor Interne indian nu a răspuns unei solicitări Reuters privind legalitatea alăturării cetăţenilor indieni la forţele ucrainene. Într-un caz privitor la indieni care au călătorit în Irak în 2015, ministerul a declarat Curţii Supreme din New Delhi că a le permite indienilor să participe la conflictul altui stat ”ar conduce la acuzaţia că guvernul Indiei promovează terorismul în alte ţări”.

Germania a anunţat că nu va condamna voluntarii care se alătură luptei, iar liderii danezi şi letoni au afirmat că le vor permite cetăţenilor ţărilor lor să lupte ca voluntari.

Ministrul canadian al apărării Anita Anand a spus că eventuala participare ca voluntari în luptă constituie ”o decizie individuală” a fiecărui canadian.

Dreptul internaţional le cere forţelor ruse să trateze luptătorii străini ca prizonieri de război, indiferent de cetăţenia lor, a explicat Daphné Richemond-Barak, profesor în cadrul Lauder School of Government, Diplomacy and Strategy din Israel. Acest lucru înseamnă că soldaţii ruşi trebuie să le asigure hrană, apă şi medicamente voluntarilor capturaţi.

Totuşi, săptămâna trecută un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării rus a afirmat că ”mercenarii” occidentali care luptă pentru Ucraina nu vor fi trataţi drept combatanţi legali şi vor trebui să răspundă penal sau chiar mai grav, potrivit agenţiei de presă ruse TASS.

Întrucât voluntarii vor lupta ca membri ai armatei ucrainene, este improbabil ca ei să fie puşi sub acuzare în ţările lor pentru acţiunile lor specifice din timpul războiului, cu excepţia acuzării pentru crime de război sau un comportament similar, susţin experţii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s