Pierderile „nebune” suferite e armata rusă în Ucraina

<< În august 2014, generalul-maior Harold Greene a fost asasinat într-o bază de antrenament din afara Kabulului. A fost primul general american ucis în luptă de la războiul din Vietnam, cu patru decenii mai devreme. Moartea ofițerilor militari de rang înalt este ceva rar, deoarece aceștia tind să evite să se apropie periculos de linia frontului (de obicei o fac doar atunci când trupele lor au probleme). Cu toate acestea, în cele trei săptămâni de război dus de Vladimir Putin din Ucraina, patru generali-maiori ruși au fost uciși; se crede că se află 20 și ceva în teatru. De fapt, Rusia pare să fi pierdut militri de toate gradele, într-un ritm uluitor >>, notează The Economist.

<< Estimările cu privire la numărul de soldați căzuți în Ucraina sunt neclare. Domnul Putin, care încă susține că „operațiunea sa militară specială” decurge conform planului, are un motiv întemeiat să subestimeze costul uman. Până pe 2 martie, după o săptămână de război, 498 dintre soldații săi muriseră în luptă, potrivit bilanţurilor oficiale ale Rusiei. Dar Defence Intelligence Agency (DIA) a stabilit numărul între 2.000 și 4.000, în primele 11 zile ale războiului (The New York Times raportează că estimarea americană a crescut, de atunci, la peste 7.000).

DIA avea însă o încredere scăzută în această estimare; este greu să stabilești numărul victimelor din imagini și informații fragmentare. Chiar și așa, este izbitor acest număr de morți, într-o fază așa timpurie a războiului. Limita inferioară a estimării DIA este deja mai mare decât numărul de soldați sovietici care au murit în primul an al războiului din Afganistan, declanșat în 1979. Depășește numărul de victime militare pe care le-a suferit America în primii 11 ani ai propriei campanii afgane, care a început în 2001, și pe a primilor doi ani în Irak, din 2003. Este aproximativ echivalent cu numărul de soldați ruși pierduți în primul an al celui de-al doilea război cecen, unul brutal, din 1999-2009. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, războiul a curmat un total de 5.500 de vieți de soldați ruși, într-un deceniu. Bilanțul din Ucraina pare să se apropie de această cifră în doar câteva săptămâni, dacă nu a depășit-o deja.

Oricât de șocante ar fi, aceste pierderi nu afectează forțele armate ale Rusiei. Înainte de război, Rusia avea 900.000 de soldați activi și 2 milioane de rezerviști. Cel mult, numărul estimat de DIA al militarilor ruși morți în Ucraina reprezintă până acum doar 0,4% dintre luptătorii săi activi. Dar ponderea este mult mai mare din forța de luptă rusă trimisă în această țară și un număr și mai mare de militari este probabil să fi fost răniți – poate de zece ori mai mulți, dacă tendințele recente sunt valabile. Toate acestea vor face puțin pentru a le ridica moralul scăzut. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s