În Ucraina, rușii violează, omoară, fură. Apoi le povestesc nevestelor la telefon: „Trei tanchişti au violat o fată de 16 ani”

Noi interceptări de convorbiri telefonice ale unor militari ruşi, făcute publice miercuri de către Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relevă că unii soldaţi ruşi – trimişi în Ucraina pentru „demilitarizare” şi „denazificare”, aşa cum susţine Kremlinul – se fac responsabili de abuzuri – de la crime, la jafuri şi violuri, relatează agenţiile de presă ucrainene Unian, Ukrinform şi Dialog, preluate de Agerpres.

„Ocupanţii au devenit într-atât de insolenţi, încât jefuirea caselor ucrainenilor este pentru ei ca mersul la supermarket”, notează cu indignare jurnaliştii de la Unian, într-un comentariu pe marginea conţinutului unei discuţii telefonice dintre un militar rus şi soţia sa.

Rusul se laudă soţiei că ‘i-a făcut rost de ceva cosmetice, tricouri şi adidaşi New Balance’, aşa ca o ‘amintire din Ucraina’.

„Păi, care rus nu fură!”, îi răspunde nevasta sa parcă pentru a-i risipi orice îndoieli de ordin moral.

Bărbatul îi spune că a dat peste casa unei familii care se pare că se ocupă de sport pentru că a găsit tot felul de suplimente alimentare scumpe, tricouri de fotbal şi hochei.

„Lucrurile sunt de foarte bună calitate. Mi-a picat faţa când am intrat în apartament!”, mai spune el, adăugând că unii dintre camarazii săi au adunat valize întregi de bunuri cu care vor veni acasă.

„Vezi, cum trăiau ei! Şi noi cum o ducem?! De aceea şi luptă cu atâta înverşunare”, îi răspunde soţia, ceea ce relevă, potrivit jurnaliştilor ucraineni, că unii dintre ruşi cunosc de fapt adevărul despre ceea ce se întâmplă în realitate în Ucraina, nu doar ceea ce le prezintă propaganda de stat.

În finalul discuţiei, soţia îi spune că ar fi bine dacă ‘ar face rost de un laptop şi de un costum sport’.

Într-o altă discuţie telefonică, postată de SBU pe canalul Telegram, un alt militar rus îşi distrează soţia la telefon povestindu-i cum ‘trei tanchişti (ruşi) au violat o fată de 16 ani’, relevă Ukrinform. După cum rezultă din conversaţie, soţia pare ‘chiar amuzată de aşa păţanie’.

SBU a dat publicităţii marţi interceptările unor discuţii telefonice în care comandanţi ruşi dădeau ordine directe privind distrugerea unor localităţi ucrainene, unde nu se aflau niciun fel de obiective militare.

La începutul lunii martie, ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba denunţase, fără să aducă probe, că soldaţii ruşi comit violuri în Ucraina, pe lângă alte abuzuri.

La începutul invaziei în Ucraina, soldaţii ruşi le luau cu forţa ucrainenilor telefoanele mobile, după ce operatorii de telefonie mobilă din Ucraina dezactivaseră capacitatea forţelor ruse de a-şi folosi canalele de comunicare în roaming.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s