De ce s-a redus diferența dintre Macron și Marine Le Pen. Cum s-a schimbat lidera extremei drepte

Emmanuel Macron nu poate sta încă liniștit, Marine Le Pen se apropie din ce în ce mai mult, iar primul tur al scrutinului prezidențial are loc peste doar câteva zile, în 10 aprilie, scrie POLITICO.

<< Cu doar câteva zile înainte ca Franța să se îndrepte spre urne, în primul tur al scrutinului prezidențial, un nou sondaj realizat de Harris Interactive, în această săptămână, arată că Marine Le Pen, candidata de extrema-dreaptă, ar putea rămâne cu doar 3 puncte procentuale în spatele liderului în exercițiu, în cel de-l doilea și decisiv tur.

Sprijinul pentru Le Pen a continuat să crească și în sondajele privind intențiile de vot din primul tur, în ultimele două săptămâni, în timp ce Macron a pierdut teren.

Sondajele de opinie la nivel general încă prevăd o victorie pentru Macron, Le Pen fiind în urma președintelui cu 8 puncte procentuale, în medie, în intențiile de vot din turul al doilea, potrivit Poll of Polls. .

Dar cifrele prognozate sunt încă prea apropiate pentru ca Macron să se bucure de confort cu doar câteva zile înainte de alegeri și dezvăluie cât de eficiente au fost tacticile lui Le Pen: analiștii spun că lidera de extremă-dreapta a redus decalajul printr-un amestec de mesaje inteligente și o neobosită campanie în teren.

Și, cu toate că încă nu a existat un singur sondaj care să prezică victoria lui Le Pen, simplul fapt ca politiciana de extremă dreaptă să termine pe locul doi la o distanță atât de mică de Macron va marca totuși o schimbare majoră în peisajul politic.

În 2017, Macron a triumfat asupra lui Le Pen cu 66 la sută din voturi, în turul doi, aproape de două ori cât sprijinul de care a beneficiat Le Pen, care obținuse aproximativ 34 la sută. Sondajele de la acea vreme au prezis ambele scoruri relativ precis, creditându-l pe Macron cu peste 60% din intențiile de vot în al doilea tur, cu câteva zile înaintea primului tur.

Deasupra luptei vs campanie pe teren

Întrucât invadarea Ucrainei de către Rusia a monopolizat dezbaterea publică din Franța, în ultima lună, cursa lui Macron spre realegere părea de neoprit. Comparativ cu rivalii săi, președintele s-a remarcat drept singurul candidat ancorat în afacerile externe și cu experiență în a conduce țara prin criza actuală.

Dar există ceva ce Macron nu a făcut suficient: campania reală. Președintele abia a intrat  în campania electorală și a fost acuzat că a folosit războiul din Ucraina pentru a evita să se înfrunte față în față cu candidații săi rivali, refuzând să participe la dezbaterile tradiționale televizate.

În timp ce Macron era ocupat să discute cu președintele rus, Vladimir Putin, și să se întâlnească cu liderii mondiali, Le Pen și-a continuat campania în La France profonde discutând despre problemele vieții de zi cu zi, cum ar fi prețul combustibilului și puterea de cumpărare a oamenilor.

„Le Pen a făcut o campanie de proximitate, vizitând o mulțime de orașe și sate mici. Călătoriile ei nu au fost foarte mult acoperite de presa națională, dar au avut un mare ecou în presa locală”, a declarat Mathieu Gallard, director de cercetare la firma de sondaje Ipsos. „A dat o impresie de proximitate, ceea ce este foarte important pentru alegătorii francezi”.

În același timp, spre deosebire de rivalul ei de extremă-dreapta, Eric Zemmour, ea a evitat să rămână blocată într-o dezbatere despre războiul ucrainean care ar fi putut-o plasa pe picior greșit, având în vedere legăturile ei de lungă durată cu Putin.

„Mi-am făcut campania într-un mod serios. Sunt pe teren de mai bine de șase luni acum, am adus în discuție toate subiectele care preocupă pe poporul francez”, a spus, marți, Le Pen, într-un interviu radiodifuzat. „Alții nu au făcut campanie, este o alegere”, a adăugat ea, acuzându-l pe Macron că nu a participat pe deplin la campanie și criticându-l pentru că și-a declarat candidatura în ultimul moment.

Macron a așteptat până luna trecută pentru a confirma oficial că va candida pentru a fi reales, deși opoziția l-a acuzat că își făcuse campanie înainte de acest anunț. De atunci, el a avut un număr limitat de evenimente de campanie, printre o conferință de presă de patru ore, o vizită la Dijon și un mare miting la Paris, weekendul trecut.

Marine 2.0

Revenirea lui Le Pen poate fi atribuită și schimbărilor operate în scenariul de campanie față de cel din 2017.

În loc să se concentreze pe probleme de migrație și securitate, Le Pen și-a perfecționat platforma economică și a făcut campanie pentru reducerea costului vieții.

„Ea a rupt cu adevărat stilul campaniilor ei anterioare și pe al campaniilor tatălui ei. A făcut o campanie concentrată pe puterea de cumpărare și nu pe migrație și securitate”, spune Gallard.

Problemele economice reprezintă de departe principala preocupare a alegătorilor francezi, fiind pentru ei mult mai importante decât mediul sau migrația, spun sondajele. Sondajul Harris Interactive de săptămâna aceasta arată că, potrivit alegătorilor francezi, Le Pen este mai credibilă decât Macron atunci când vine vorba de garantarea puterii de cumpărare.

Asta arată că a parcurs un drum lung din 2017, când candidatul de atunci, Macron, a încolțit-o pe Le Pen, în timpul unei dezbateri TV, pe probleme economice, iar performanța sa dezastruoasă i-a afectat grav credibilitatea. Nu mult timp după aceea, ea a renunțat la insistența ca Franța să părăsească UE și zona euro.

În schimb, acum face campanie pentru măsuri de reducere a prețurilor vertiginoase la energie.

În februarie, Le Pen și-a prezentat programul economic liderilor de afaceri francezi la un eveniment cu alți candidați, organizat de lobby-ul de afaceri MEDEF. După eveniment, unul dintre ei a declarat, pentru POLITICO, că Le Pen a avut performanțe mai bune decât ceilalți (cu excepția lui Macron, care nu participase la eveniment) și a remarcat că Marine Le Pen și-a ascuțit propunerile economice față de campania precedentă.

De asemenea, Le Pen a reușit să-și îmbunătățească imaginea, lucru pe care tot încercase, fără succes, ani în șir. Ea a fost ajutată în acest efort de faptul de a se compara cu Zemmour, un candidat cu o linie dur anti-imigrație, condamnat de trei ori pentru incitare la ură și ale cărui comentarii misogine din trecut s-au întors să-l bântuie în timpul campaniei. În timp ce 65% dintre francezi spun că sunt „îngrijorați” de Zemmour, 51% spun același lucru despre Le Pen, arată un sondaj Ipsos.

Și, deși acest lucru nu pare să fie suficient pentru a o duce la Elysée, deocamdată, Le Pen îi face viața grea lui Macron. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s