„Când m-am uitat mai bine, capul ei nu mai era”. O ucraineancă povestește, la BBC, cum i-au fost uciși fiica și soțul. „L-aș împușca pe Putin”

„A fost o explozie sau ceva focuri de armă. M-au asurzit. Parbrizul din spate s-a spart. Soţul meu a strigat: „Ieşi din maşină” – Aşa îşi începe povestea pentru BBC Viktoria Kovalenko, o mamă din Ucraina care şi-a pierdut fata de 12 ani şi soţul în război şi care a fost captivă 24 de zile într-un subsol, alături de fiicare ei mai mică, de doar un an, transmite News.ro.

Oroarea acelei zile este aproape de neimaginat, scrie BBC, care atenţionează că detaliile din material sunt de un puternic impact emoţional.

La nouă zile de la începutul războiului din Ucraina, Viktoria şi soţul ei Petro hotărâseră în sfârşit să fugă de la Cernigău. Au vrut să-şi ţină copiii în siguranţă. Veronika, în vârstă de doisprezece ani, a fost fiica Viktoriei din prima ei căsătorie. Cealaltă fiică a ei, Varvara, are doar un an.

Au luat ceea ce aveau nevoie şi au plecat cu maşina din casa lor. Când au părăsit periferia oraşului, îndreptându-se spre sud, lângă satul Iahidne, pietrele din drum le-au blocat calea. Petro s-a oprit, a coborât şi a început să le tragă din drum. Câteva secunde mai târziu, asupra maşinii lor a început să se tragă.

„Fiica mea mai mare Veronika a început să plângă, pentru că am fost tăiată la cap de o bucată de sticlă şi sângeram”, spune Viktoria.

„Veronika a început să strige, mâinile îi tremurau, aşa că am încercat să o liniştesc. Ea a coborât din maşină şi am mers după ea. Când am ieşit, am văzut-o căzând. Când m-am uitat mai bine, capul ei nu mai era”.

Maşina a fost lovită de un obuz rusesc şi a început să ardă.

„Am încercat să rămân calmă, îmi ţineam fiica mai mică în braţe şi trebuia să o ştiu în siguranţă”.

Nu l-a mai văzut pe Petro, dar tăcerea lui i-a spus Viktoriei că şi soţul ei a murit.

Ea a fugit din maşina care ardea. Următoarele 24 de ore au fost o încercare disperată de a rămâne în viaţă.

Viktoria şi Varvara şi-au găsit adăpost într-o maşină parcată, dar apoi împuşcăturile au început din nou. Ea a fugit la o clădire mică, care fusese în mod clar folosită de soldaţi. Ascunzându-se acolo, şi-a oprit telefonul ei pentru a economisi bateria şi se întreba cum va reuşi să se ţină pe ea şi pe fiica ei în siguranţă.

A doua zi au fost descoperite de patrulele ruseşti. Au fost duse la o şcoală din Iahidne şi ţinute captive în subsol.

Mama şi fetiţa au petrecut acolo următoarele 24 de zile, în condiţii îngrozitoare. Viktoria a văzut oameni murind în jurul ei, neputând fiind îngriiţi aşa cum aveau nevoie. Erau cadavre care stăteau acolo ore întregi, uneori zile,

Erau 40 de persoane în încăpere, spune Viktoria, cu puţin spaţiu de mişcare sau de mers. Nu era lumină, aşa că au folosit lumânări şi brichete. Era praf şi cald, iar Viktoria spune că oamenilor le era greu să respire. De cele mai multe ori oamenii nu aveau voie să iasă nici măcar pentru a folosi toaleta. În schimb, li s-a spus să folosească găleţi.

„Lipsa de mişcare i-a îmbolnăvit pe oameni, s-au aşezat pe scaune, au dormit pe scaune. Le-am văzut venele şi au început să sângereze, aşa că am făcut bandaje”, îşi aminteşte Viktoria.

În aceste condiţii, Viktoria a trebuit să proceseze mental pierderea brutală a soţului şi a fiicei sale mai mari. Ea spune că a rămas cât de calmă şi hotărâtă a putut, concentrându-şi toată energia pe salvarea vieţii copilului ei rămas.

Dar ea le-a cerut ruşilor care o ţineau captivă să aducă trupurile lui Petro şi Veronika la şcoală, ca să le poată îngropa. Ea l-a trimis pe fostul ei soţ, tatăl Veronikei, la maşină pentru ca acesta să poată face fotografii cu rămăşiţele. Abia pot fi recunoscute ca oameni.

Aproape nimic nu a mai rămas din vehiculul ars: câteva din hainele Veronikei, marcate cu găuri şi mânjite cu funingine; o brăţară mică cu un medalion în formă de inimă; două plăcuţe de înmatriculare de maşină…

Viktoria îşi aminteşte ziua în care au sosit cadavrele.

„Era în 12 martie. M-au sunat şi mi-au spus: „Hai să mergem şi o să vezi unde vor fi”. Au fost îngropaţi în pădure, în două morminte, o cutie era mai mare, o cutie mai mică. Am rămas şi am început să acoperim cutiile cu pământ, dar au început bombardamentele, aşa că am fugit înainte să terminăm de îngropat. A fost înfiorător”…

Ce le-ar spune celor care au făcut asta familiei ei?

„Dacă mi s-ar oferi posibilitatea de a-l împuşca pe Putin, aş face-o”, răspunde ea. „Nu mi-ar tremura mâinile”

Acum Viktoria şi Varvara se află într-o siguranţa relativă  la Liov.  Ea a avut prima şedinţă cu un psiholog. „Când sunt cu oameni, când fac ceva şi comunic, uit ce s-a întâmplat. Dar când sunt singură, mă pierd total”, afirmă Viktoria în lacrimi.

Viktoria le arată celor de BBC un breloc – o văcuţă cu o inimă pe piept. A fost un cadou de la Veronika. La el este ataşat un mic inel de aur, gravat cu litere.

„Asta a fost de la biserică, mi l-a cumpărat ea. Este o amuletă, simt că m-a salvat. A fost în buzunar. Tot timpul, ea a fost acolo ţinându-mă în siguranţă”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s