ALEGERI ÎN FRANȚA | Radiografiile Le Figaro, Le Monde, Le Point, Liberation, Mediapart

Lupta pentru cine va conduce Franța de la Palatul Elysée, în următorii cinci ani, s-a deschis duminică, cu un prim tur al prezidențialelor în care s-au calificat Emmanuel Macron și Marine Le Pen. Cum a reflectat presa franceză rezultatele primei runde, care sunt certitudinile și care sunt necunoscutele, unde sunt nuanțele și cine, pe lângă cele două tabere finaliste, mai are chei la rezultatulo finalt din 24 aprilie?

În cele ce urmează, prezentăm poziționările pentru turul doi și concluziile turului întâi ale Le Monde, Le Figaro, Le Point, Liberation, Mediapart.

Pe 8 aprilie, cu două zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale din Franța, directorul ziarului Le Monde, Jérôme Fenoglio, scria despre „Cele ouă pericole ale scrutinului”

  • Ocazie cu care și făcea cunoscută poziția publicației: „Rolul Monde nu este să susțină un candidat, dar în fața riscului abținerii, facem apel la vot și afirmăm că Marine Le Pen și Eric Zemmour sunt incompatibile cu toate principiile noastre. (…) Acest lucru ne face să sfătuim pe toată lumea să participe la vot de duminică. Dar și să afirmăm că, printre candidații majori la aceste alegeri, doi dintre ei, Marine Le Pen și Eric Zemmour, sunt incompatibili cu toate principiile noastre, cu atât cu cât ele sunt contrare valorilor republicane, interesului național și imaginii Franței”.

Emmanuel Macron, « demolition man » – este titlul editorialului Le Point, de duminică seară, publicat imediat după închiderea urnelor.

  • „Câștigând lejer primul tur și reducând LR și PS la mai puțin de 7%, președintele-candidat închide împlinește sa victorie. În principiu, Emmanuel Macron ar trebui să-și succeadă sieși peste două săptămâni. În principiu… Au rămas multe necunoscute. Prima ține de rezerva de voci de care președintele în funcție dispune în realitate. Rețineți, în treacăt, că obține aproximativ același punctaj ca Valéry Giscard d’Estaing în primul tur al alegerilor din 1981”, notează publicația franceză.

În Liberation, editorialul semnat de Dov Alfon se intitulează: Emmanuel Macron, victorie prin vidul sideral.

  • << Președintele a reușit în cele din urmă să secătuiască dreapta republicană de toate argumentele sale și să strângă votul util al alegătorilor înspăimântați. El va fi contribuit mai mult decât orice șef de stat dinaintea lui la normalizarea discursului populist de extremă-dreapta în Franța.
  • Marine Le Pen va fi reușit așadar primul ei pariu, acela al unei demonizări la fel de liniștitoare precum o reconversie a lui Hannibal Lecter în afacerea cu restaurante. Terminând chiar mai bine decât scorul ei, deja înspăimântător, din 2017, ea va fi ajutată, în mod paradoxal, de cel mai bun dușman al ei – un prea respingător Eric Zemmour, a cărui scădere în sondaje i-a împins pe alegătorii săi spre celebrul „vot util” pentru candidatul care putea accede în turul doi. Deasupra ei, dar departe de a survola pericolul, Macron va fi reușit și el primul său pariu, acela de a goli dreapta republicană de toate argumentele ei și de a strânge votul util al alegătorilor înspăimântați de un posibil duel între extrema dreaptă și extrema stângă.
  • Pentru a avea împotriva sa candidatul pe care l-a învins deja strașnic, el va fi contribuit mai mult decât orice președinte înaintea lui la normalizarea discursului populist de extremă-dreapta în Franța, asistat de un ministru de Interne care martirizează refugiații dormind în cort și o găsește pe Marine Le Pen „moale” și un ministru al Educației Naționale care își urmărește capriciile reacționale chiar și în universități. Preferind mereu să folosească Palatul Elysée pentru a linguși un Raoult, a discuta cu un Zemmour, a lua masa în jurul vânatului cu un vânător sau a se afișa cu un Villiers, președintele a făcut un calcul cinic și riscant pentru un al doilea tur, care se anunță mult mai periculos decât precedentul. Le Pen are acum rezerve dovedite de voce, ceea ce o poate face să câștige acest al doilea tur atât de bine planificat de către strategii LREM. Duminică, puteai tot căuta cu disperare semne de șoc, demonstrații spontane, jurăminte că fascismul nu va câștiga. Degeaba. În convoiul care traversa Parisul pentru a-l aduce la Porte de Versailles pentru discursul său, Macron a traversat doar străzi pustii. Acest vid sideral este al lui și numai al lui. >>

Duminică seară, imediat după anunțarea primelor rezultate, ziarul Le Figaro a analizat concluzia primului tur și și-a schițat poziția pentru al doilea.

  • Mai jos, traducerea editorialului Le Figaro, de duminică seară: 

Alexis Brézet, directorul Le Figaro: „Macron, provocările unei victorii”

<< După cum le spuneam copiilor, surpriza este că nu există surprize! Meciul Macron-Le Pen, acest meci retur pe care, se pare, francezii nu l-au dorit, va avea loc. Nici Mélenchon, în ciuda revenirii sale spectaculoase, pe final, nici Zemmour, în ciuda incredibilei sale curse inițiale, nici Valérie Pécresse, pe care curajul ei nu a fost suficient să o salveze de la scufundare, nu au reușit să o împiedice.

Ultimele zile au fost dominate de zgomotul celor mai nebunești zvonuri, dar Emmanuel Macron se va fi speriat degeaba: dacă nu apare ceva, candidatul câștigător în primul tur poate conta, cu seninătate, pe continuitate. Desigur, candidatul RN aliniază pe partea dreaptă câteva noi rezerve; cu siguranță, se poate crede în mod rezonabil că performanța sa din timpul dezbaterii televizate dintre cele două runde va fi mai puțin dezastruoasă decât ultima dată; este probabil ca la final să se descurce mai bine decât în ​​2017, dar, având în vedere avansul foarte substanțial de care Emmanuel Macron beneficiase în raport cu rivalul său, totul indică faptul că, pe 24 aprilie, victoria nu ar trebui să-i scape președintelui, care a câștigat primul tur.

Și e de dorit. Se înțelege, Marine Le Pen a renunțat la cele mai flagrante nebunii (ieșirea din zona euro sau pensionarea pentru toți la 60 de ani), dar programul ei rămâne periculos de nefinanțat, echipa sa politică rămâne fragilă, experiența ei la putere este zero, abilitățile sale – incerte. Având în vedere dificultățile economice, sociale și internaționale cu care va trebui să se confrunte în anii următori, țara noastră nu avea atât de multe avantaje încât să-și pună în pericol atât coeziunea, credibilitatea internațională, cât și reputația financiară. Prin urmare, acest risc ar trebui tras pe dreapta de către noi.

Atenție, totuși: dacă Emmanuel Macron are un avans relativ confortabil față de principalul său urmăritor, scorul ridicat al lui Jean-Luc Mélenchon îi plasează în față un „bloc protestatar” a cărui amenințare, prin adăugire, nu trebuie să fie subestimată. Odată cu aceste alegeri care le prelungesc și amplifică pe cele din 2017, președintele, care va fi petrecut cinci ani ștergând orice alternativă între tabăra sa și extreme, teoretizând acest „nou clivaj” între „progresiști” și „populiști”, este, așadar, victima propriului succes. Dreapta, după stânga, a dispărut, dar pe câmpul de ruină lăsat de vechile partide politice se afirmă un bloc de ostilitate socială, ale cărui strigăte, în anii următori, nu vor înceta să răsune. Pe umerii președintelui în exercițiu apasă o grea responsabilitate! Pentru a slăbi cleștele extremelor, nu trebuie să se mai înșele.

Pentru început, Emmanuel Macron ar fi bine inspirat să nu se mulțumească cu această „demonizare” a lui Marine Le Pen de care s-a folosit și de care abuzat în ultimele zile de campanie. Cel mai mic lucru care poate fi spus este că sloganul antifascist a funcționat cu greu. Prin urmare, francezii, deja, nu au mai confundat-o pe candidata RN cu tatăl ei; astazi, fac diferenta intre Marine Le Pen din 2017 si cea din 2022. Reorientat ideologic de radicalismul campaniei lui Éric Zemmour – care i-a făcut, paradoxal, un bun serviciu – șefa Rassemblement national, cu amintirile sale de copilărie, zâmbetele și pisicile ei, nu mai stârnește respingerea personală pe care o provoca ieri. Nu cu mult timp în urmă, Gérald Darmanin a criticat-o pentru că este „prea moale”: nu în două săptămâni o vom transforma, în mintea alegătorilor, într-un monstru însetat de sânge! Cât despre comedia apelurilor la „blocare”, a invocărilor rituale la „spiritul rezistenței”, tot acest hardware „republican” care a început deja să răsune, este îndoielnic că va mai funcționa. Lecțiile de morală administrate în numele acestui antilepenism leneș nu vor avea ca principal efect decât alimentarea unui antimacronism pavlovian turbat și la fel de prost, care doar de atâta ar avea nevoie!

Pentru Emmanuel Macron, nu mai puțin iluzoriu ar fi și să urmeze sfaturile bune ale tuturor celor care, pe motiv că ar fi necesar ca în turul doi „să-i recupereze pe alegătorii de stânga”, îi recomandă acestuia să tocească dimensiunea reformatoare a proiectului său (pentru pensii, școală sau RSA) și să se lanseze orbește în cursa pentru promisiuni „sociale” și plase sociale costisitoare, menite să „protejeze puterea de cumpărare”. Ar fi o mare greșeală. În primul rând, întrucât de partea stângii rezonabile, nu mai sunt mulți oameni de convins. Apoi, pentru că oricât ar face, preluând sloganul lui Olivier Besancenot – „Viețile noastre valorează mai mult decât profiturile lor” – Emmanuel Macron nu va fi niciodată considerat suficient de stânga de către alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon. Dacă nu au făcut alegerea de principiu de a bloca drumul lui Marine Le Pen, este greu de înțeles că o lovitură în stânga le va depăși antimacronismul. Pe de altă parte, i-ar arunca pe orfanii de dreapta în brațele lui Marine Le Pen.

Dar și acestora trebuie să le vorbească președintele în exercițiu! Fără îndoială, mulți dintre ei, îngrijorați de perspectiva alegerii președintei RN, sunt gata să se lase convinți. Dar Emmanuel Macron îi va aduce înapoi la el nu amenințând cu ukaz-uri moralizatoare sau prin afișarea unor conversii oportuniste sau prin mitinguri interesate. Fără condescendență sau dispreț, până la dezbaterea televizată care se anunță decisivă, el trebuie nu doar să scoată în evidență riscurile, impasul și inconsecvențele proiectului lui Marin Le Pen ci și, și mai ales, să-l precizeze pe al său, care, în absența întâlnirilor sau dezbaterilor, abia a avut timp să se infuzeze mințile oamenilor. Tratarea problemelor legate de imigrație și în cele din urmă înfruntarea acestei violențe obișnuite, care a devenit sistemică, altfel decât prin promisiuni vagi și cuvinte goale. Apucarea de coarne a spinoasei probleme a datoriilor și a deficitelor înăbușite până acum sub perna moale a lui „cu orice cost”.

Pe scurt, Emmanuel Macron trebuie în sfârșit să facă o campanie, să se angajeze în luptă, nu pe jumătate sau cu reculuri, așa cum a lăsat atât de des impresia, ci mai degrabă de două ori mai mult. De vreme ce, pentru el, totul (re)începe, trebuie să reia lucrurile din punctul în care le-a lăsat: la început. >>

Editorialul Mediapart, de duminică seară, semnat de Lénaïg Bredoux, este despre „Lecțiile primului tur și necunoscutele celui de-al doilea”

<< La fel ca în 2017, al doilea tur al alegerilor prezidențiale o va pune pe Marine Le Pen în fața lui Emmanuel Macron. În ciuda unui scor care talonează RN, Mélenchon nu a reușit să zădărnicească predicțiile. Stânga este din nou măturată. Extrema dreaptă nu a fost niciodată atât de puternică pentru un scrutin marcat de un absenteism serioasă.

S-a produs dezastrul prezis. În urma unui vot marcat de un absenteism foarte puternic, extrema dreaptă s-a calificat din nou în al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Franța. Duelul este la fel ca acum cinci ani: pe 24 aprilie, Marine Le Pen se va opune lui Emmanuel Macron, acesta din urmă conducând lejer primul tur, în timp ce Jean-Luc Mélenchon, clasat al treilea, nu a reușit să creeze surpriza.

Potrivit primelor estimări de la ora 20.00, președintele în funcție a obținut în jur de 28% din voturile exprimate, terminând înaintea candidatului Rassemblement national (RN), care a obținut în jur de 23%. Candidatul La France insoumise (LFI) figurează cu aproximativ 22%.

Cu mult în urmă, vine Éric Zemmour (Reconquête!), cu aproape 7% din voturi. Președinta regiunii Île-de-France, Valérie Pécresse, se chinuie, la rândul ei, cu pragul de 5% – esențial pentru rambursarea cheltuielilor de campanie. De reamintit, François Fillon, în ciuda problemelor juiciare, ajunsese pe locul trei, în 2017, cu 20% din voturi.

La stânga, ecologistul Yannick Jadot are în jur de 4,5% și a cerut deja donații pentru finanțarea campaniei electorale legislative a mișcării sale.

Partidele care s-au rotit la putere de mai multe decenii, Partidul Socialist și Dreapta Republicană, sunt oficial amenințate cu dispariția. După o campanie extrem de lentă, socialista Anne Hidalgov a obținut în jur de 2% din voturi. Ea este pe urmele comunistului Fabien Roussel.

Dezertare de la urne

Așa cum era de așteptat, nivelul absenteismului a atins un nivel foarte ridicat, între 25% și 26,5%, conform estimărilor: trebuie să ne întoarcem în 2002 – și la prima aderare a extremei drepte la putere – pentru a găsi o cifră mai mare (28%). În 2017, absenteismul a fost de 22%, de 21% în 2012 și de 16% în 2007.

A putut să se hrănească cu înregistrarea acum automată a cetățenilor de 18 ani. Dar se știe: absenteismul a devenit o trăsătură structurală a vieții politice franceze, iar criza democratică este din ce în ce mai profundă. În special în clasa muncitoare și în cele mai precare cercuri, unde oamenii nu mai cred că alegerile schimbă vieți. În schimb, categoriile de electorat cele mai mobilizate la urne sunt cel în vârstă și cel mai avut.

Potrivit cercetătorului Anne Jadot, lector în științe politice la Universitatea din Lorraine și specialist în absenteism, mai multe motive „se însumează” pentru a explica acest rezultat. Pe platoul Mediapart, ea menționează în special absența primarelor din acest an: în 2017, acestea declanșaseră „multă dezbatere, foarte urmărită”, și o „plasă, în teritoriu, de activiști care pot stârni un interes” în rândul populației. Anne Jadot mai citează „Covid, războiul din Ucraina, un președinte care s-a anunțat foarte târziu drept candidat și care a făcut campanie puțin”.

Drept urmare, avertizează cercetătorul, există un risc mare de a rezulta, în timpul acestor alegeri prezidențiale, „creșterea decalajelor sociologice”. Abținerea este „ în totalitate tipizată sociologic, generațional și politic ”, potrivit unui sondaj Odoxa-Backbone Consulting, din ziua votului. Deloc surprinzător, „afectează în principal tinerii (33%), pe francezii cu cea mai modestă condiție (36%) și alegătorii de stânga (26% dintre simpatizanții de stânga față de 17,5% dintre cei de dreapta)”.

Macron, în frunte, adâncește diferența

În acest context, Emmanuel Macron și-a câștigat pariul: și-a îmbunătățit clar scorul din primul tur față de 2017 (24%) și a mărit diferența față de Marine Le Pen (patru puncte anul acesta, față de 2,7 puncte pe care le avusese acum cinci ani).

Timp de cinci ani, președintele a instalat candidatul de extremă dreapta ca prim adversar. A secat în mod sistematic dreapta tradițională, la fel și stânga social-democrată, ambele pulverizate în această duminică de 10 aprilie.

Chiar și atunci când, în mandatul său de cinci ani, a apărut o mișcare socială, cea a „vestelor galbene”, el a făcut totul pentru a pune problema identității în centrul dezbaterilor. Compoziția ultimului său guvern, în jurul fostului sarkoziist Jean Castex, a mers în aceeași direcție, cu un ministru de interne, Gérald Darmanin, care a considerat-o pe Marine Le Pen „prea moale” față de islam.

Strategia sa de candidat, care i-a derutat uneori pe unii dintre susținătorii săi – cu un anunț târziu și o campanie minimală – a beneficiat și ea de contextul chinuitor al războiului din Ucraina și de consecințele acestuia pentru întreg continentul european. Ca să nu mai vorbim de pandemia de doi ani, care a lăsat o țară epuizată.

„ Reflexul de vot util a jucat din plin” asupra electoratului de dreapta, a rezumat Valérie Pécresse, candidata LR. Ea a recunoscut că nu a reușit să „scape de acest viciu” format din majoritatea prezidențială și extrema dreaptă a lui Éric Zemmour și Marine Le Pen.

În timpul primului său discurs, Emmanuel Macron a părut să-și savureze primul loc, într-un discurs presărat cu „Oui”, lansat de susținătorii săi ca reamintire a liniilor principale ale proiectului. Mai presus de toate, nu părea să vrea să schimbe vreo linie din demersul său liberal. Cu câteva minute mai devreme, purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal, ceruse, de asemenea, să se „continue și amplifice [politica]”.

Macroniștii speră să reconfigureze definitiv câmpul politic, prin crearea unui „ partid unic de guvernare”, în fața extremei drepte și a stângii radicale, conform expresiei politologului Florent Gougou. „În acest moment decisiv pentru viitorul Națiunii, nimic nu ar trebui să fie ca înainte”, a spus președintele în funcție. De aceea vreau să iau legătura cu oricine dorește să lucreze pentru Franța. Sunt gata să inventez ceva nou pentru a construi o acțiune comună în slujba Națiunii noastre, pentru anii următori ».

Strategia socială a lui lui Marine Le Pen

Această strategie s-ar putea dovedi a fi foarte periculoasă: extrema dreaptă nu a fost niciodată atât de puternică în țară. Marine Le Pen poate conta astfel pe rezervele de voce ale lui Éric Zemmour, care a chemat la votarea ei. „ Nu există nicio ezitare să ai”, a insistat Marion Maréchal pe TF1, susținerea fostului jurnalist. Le Pen se poate baza și pe scorul, chiar modest, al lui Nicolas Dupont-Aignan (2%).

Mai mult, precum în 2017, candidata RN va încerca să străpungă tavanul de sticlă convingându-i pe alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon să o aibă în vedere pe ea. Primul său discurs, duminică seara, a fost foarte marcat de tema finalului său de campanie: socialul, socialul și socialul. Ea a vorbit despre „fractura socială”, „egalitatea între femei și bărbați”, despre un „stat protector, strateg” și „să unească francezii în jurul unui proiect național și popular, care să favorizeze tinerii”.

La televizor, susținătorii săi au transmis același mesaj. Astfel, în ciuda unui program de fapt foarte liberal (a se citi analiza lui Romaric Godin), Jordan Bardella a vorbit imediat despre „încă cinci ani de prejudiciu social”, în eventualitatea realegerii lui Emmanuel Macron. Confruntat cu parlamentara insoumise, Clémentine Autain, care chemase lumea să nu voteze pentru extrema dreaptă, acesta s-a lansat, pe TF1: „Deci veți vota pensionarea la 65 de ani?” O aluzie la reforma pensiilor promisă de președintele în funcție.

Apeluri la baraj

Este prea devreme să spunem ce va provoca disperarea, chiar dezgustul, în rândul electoratului, repetarea duelului din 2017. În urmă cu cinci ani, participarea – lucru extrem de rar – a scăzut între primul și al doilea tur. Fusese o premieră din 1969.

Vor consolida și mai mult această tendință dosarul președintelui în funcție și aroganța sa mult condamnată? Sau teama de a vedea extrema dreaptă ajunge la putere va declanșa o explozie de mobilizare? Imposibil de prezis.

Ceea ce știm, însă, este faptul că peisajul politic este aproape la fel ca în primul tur. Principalii candidați au cerut, într-un fel sau altul, înfrângerea RN.

Astfel, ecologistul Yannick Jadot, socialista Anne Hidalgo, comunistul Fabien Roussel, au cerut clar un vot Emmanuel Macron, pe 24 aprilie. Foarte așteptat, prin scorul său și prin controversele care au urmat discursului său din 2017, Jean-Luc Mélenchon a repetat de patru ori în fața camerelor de filmat: „Nu trebuie să-i dați voce doamnei Le Pen. »

Un discurs salutat de Emmanuel Macron, la scurt timp după pronunțarea lui.

Precum în 2017, La France insoumise își va sonda susținătorii cu privire la apelul la vot pe Macron sau la absența unor instrucțiuni mai explicite. Dar spre deosebire de scrutinul precedent, Mélenchon nu a lăsat nicio ambiguitate în formulările sale, „ între două rele, groaznice […] și care nu sunt de aceeași natură”. „Vă cunosc furia, nu ob lăsați să vă facă să comiteți greșeli definitiv ireparabile ”, a spus el, de la Cirque d’hiver din Paris.

Stânga a fost măturată

Liderul La France insoumise, care a ținut un discurs de rămas bun (a promis că această a treia candidatură va fi și ultima), a mai menționat și „violența dezamăgirii ” pentru tabăra sa. De altfel, avântul campaniei sale, în jurul Union populaire, a fost impresionant în ultimele zile dinaintea votului, cu un efect de „vot util” (rebotezat „vot efectiv”) foarte puternic. Acest lucru a dus la un scor mai mare decât în ​​2017 (19%) și decât în ​​2012 (11%).

De data aceasta, însă, nu a putut conta pe forțele militante ale PCF, care au ales să-și prezinte candidatul – Fabien Roussel (2%). Ultimii cinci ani păruseră să-l lase slăbit și mai izolat. Până la urmă, s-a întâmplat invers. PS pare (cu siguranță?) retrogradat cu mult în urmă, iar ecologistii s-au dovedit incapabili să preia conducerea.

„Am format polul popular. Bătăliile sunt fața voastră”, a lansat Mélenchon, chemând generația mai tânără a mișcării sale să „facă mai bine” decât el, în viitor.

Însă această dominare, în stânga, dă peste un câmp de ruine. „Stânga apare absentă din această rundă secundă, având în vedere evoluția lui Emmanuel Macron, clar spre dreapta, a subliniat cercetătoarea Nonna Meyer, în platoul de la Mediapart. [În turul doi], avem o opoziție de dreapta/extrema dreaptă. »

Precum în 2017, totalul voturilor de stânga este în jur de 30% duminică, 10 aprilie – în 2012, a fost de aproape 44% în primul tur. Era acum un deceniu, când un candidat social-democrat, François Hollande, s-a calificat în turul doi. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s