Cum arată „statul eșuat al lui Putin” – Anders Aslund

Recentele succese ale Ucrainei în respingerea forțelor ruse au evidențiat scleroza presupus formidabilei armate a Rusiei. După ce a pariat totul pe război și cucerire, regimul lui Vladimir Putin este acum în faliment politic, prezidând o Spartă modernă, care nici măcar nu poate câștiga pe câmpul de luptă, scrie Anders Aslund, pentru Project Syndicate.

<< Războiul președintelui rus, Vladimir Putin, împotriva Ucrainei a fost prezentat ca o nebunie extraordinară – și extraordinar de brutală. Atât de imensă este gafa lui, încât e posibil să fi făcut din Rusia un stat eșuat, definit de Oxford Dictionary ca fiind unul în care „sistemul politic sau economic a devenit atât de slab încât guvernul nu mai deține controlul”.

Această definiție pare să descrie deja starea actuală a Rusiei și ne putem aștepta ca războiul să continue să slăbească autoritatea Kremlinului. Putin este pe cale să fie bătut militar de Ucraina, iar această înfrângere va semnala că Rusia nu este nici măcar o „putere regională”, așa cum o descrisese cândva fostul președinte american, Barack Obama. Potrivit ucrainenilor, aceștia au eliminat 50 din cele 120 de grupuri tactice de batalion rusesc desfășurate în Ucraina; iar Rusia are în total doar 170 de astfel de grupuri.

Ucraina își datorează succesul în a respinge forța militară convențională a Rusiei nu numai eroismului și priceperii soldaților săi, ci și corupției omniprezente din regimul Putin. Armata rusă a putrezit din interior de ani în șir.

Acest eșec este cu atât mai evident cu cât Putin a creat un stat care există doar pentru război – precum Sparta antică. Punctele culminante ale existenței sale de 22 de ani au fost un război de cinci zile împotriva micuței Georgii, în august 2008, și anexarea Crimeei, în martie 2014. Dar atacul eșuat asupra Ucrainei a pus capăt iluziei. Departe de războiul mic și rapid pe care îl intenționase, Putin se confruntă acum cu ceva asemănător cu dezastruosul război ruso-japonez din 1904-1905, când înfrângerea Rusiei a declanșat o revoluție acasă.

Putin deja nu mai poate guverna Rusia în niciun sens convențional. Din 2003, el a subminat sistematic toate instituțiile statului – eliminând procesele democratice, checks & balances și statul de drept – și a instalat în locul lor o cleptocrație autoritară. El și o elită restrânsă de prieteni au furat la o scară epică, fără să facă nimic pentru cetățenii Rusiei. Întregul edificiu fragil depinde acum în întregime de sporirea represiunii.

Din 2012, Putin nu s-a arătat interesat de dezvoltarea economică a Rusiei. Economia nu a crescut de când au fost impuse sancțiunile occidentale, în 2014, ca răspuns la anexarea Crimeei, iar nivelul de trai, în Rusi, a scăzut cu 10%, provocând o suferință larg răspândită. Însă puțin îi pasă lui Putin, care locuiește într-o cameră închisă ermetic de minciuni și propagandă.

După cum a arătat istoricul Timothy Snyder, Putin este un proto-fascist care a creat o ideologie naționalistă superficială pentru a-și justifica menținerea în putere. Putinismul echivalează cu a insista că Rusia este grozavă și apoi a încerca să demonstrezi asta învingând puterile mai mici cu ajutorul forței. Prin comparație, fascismul lui Mussolini pare ceva profund.

În 2007, primul prim-ministru post-comunist al Rusiei (și bunul meu prieten), Egor Gaidar, a publicat Collapse of an Empire: Lessons for Modern Russia, în care îi avertizează pe ruși împotriva „sindromului post-imperial”, pe care Putin a ajuns să-l reprezinte. Acea cale va duce doar la ruină. Și așa s-a întâmplat.

Într-o perioadă în care economia rusă își revenea după dezmembrarea controlului centralizat, Gaidar se temea că amărăciunea față de dispariția Uniunii Sovietice va duce la  autoritarismul revanșist. El a văzut multe paralele între conducerea lui Putin și regimul nazist în devenire: „Puțini își amintesc că uniformele și simbolurile statului imperial au fost restaurate în Germania la opt ani după prăbușirea imperiului, în 1926, iar în Rusia, după nouă ani, în 2000”.

În replică la celebra declarație a lui Putin, care descria destrămarea Uniunii Sovietice drept „cea mai mare tragedie geopolitică a secolului al XX-lea”, Gaidar a avertizat că „a încerca să transformi din nou Rusia într-un imperiu înseamnă a-i pune în pericol existența. Riscul evoluției în acea direcție este mare. De aceea este atât de important să înțelegem imperiile secolelor precedente, de ce s-au prăbușit și problemele legate de dezintegrarea lor”.

Cheia, susținea Gaidar, pentru evitarea unui viitor revanșist, neofascist este să spui adevărul despre trecut. „Lipsa de voință a guvernului Republicii de la Weimar de a spune adevărul despre începutul Primului Război Mondial a fost unul dintre principalii factori care au condus la prăbușirea acestuia”, scria Gaidar. „Adevărul despre motivele și mecanismele prăbușirii Uniunii Sovietice nu a fost spus într-un mod sistematic”.

El a atacat apoi narațiunea lui Putin: „Legenda unei țări înfloritoare și puternice, distrusă de către dușmanii străini este un mit periculos pentru viitorul țării”. Gaidar s-a temut mereu că Putin va face exact ceea ce face acum în Ucraina. Avea dreptate, dar a avut dreptate prea devreme, iar avertismentele lui au rămas neascultate. A murit nefericit, în 2009, la vârsta de 53 de ani, iar acum viitorul Rusiei a fost pus la îndoială de nebunia pe care o identificase.

Societatea rusă nu a reușit până acum să-l oprească pe Putin, la fel cum societatea germană nu a reușit să-l oprească pe Hitler. Și astfel, ca un potir otrăvit, sarcina a căzut în sarcina Occidentului, așa cum a făcut-o în 1939. Occidentul trebuie să îl trateze acum pe Putin și pe regimul său în același mod în care Winston Churchill l-a tratat pe Hitler: nu vorbind cu el, doar învingându-l. Indivizi fără viitor, precum Putin, sunt prea fanatici și disperați pentru a fi parteneri de încredere în negocieri.

Cu siguranță, acum că Putin a distrus o treime din armata Rusiei, singurul argument care i-a mai rămas este că are arme nucleare. Dar Occidentul are și el arme nucleare și trebuie pur și simplu să-i explice lui Putin și celor care ar apăsa trăgaciul că orice utilizare a armelor nucleare va aduce un răspuns complet de represalii. Limbajul dur a funcționat cu Nikita Hrușciov în timpul crizei rachetelor din Cuba și va funcționa și acum, pentru că este singura limbă pe care Putin o înțelege. Politica Occidentului ar trebui să fie de a ajuta rușii să facă din cuvintele înțelepte ale președintelui Joe Biden o realitate: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere”. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s