Edward Lucas | Criminalitatea imperială a Rusiei, hrănită de „orientalismul” occidental

„Admiră cultura rusă. Dar nu crede tot ce citești”, scrie Edward Lucas într-un editorial CEPA. (traducere apărută inițial pe Universul.net)

<< De-a lungul a patru decenii de relații cu Uniunea Sovietică și apoi cu Federația Rusă, am întâlnit nenumărați diplomați, jurnaliști și academicieni a căror viziune asupra lumii a fost modelată de dragostea lor pentru limba și cultura Rusiei. Sentimentele lor erau, într-un fel, complet de înțeles. Citirea literaturii ruse în original (Anna Ahmatova este preferata mea) poate fi o experiență transcendentală. Cititorul se simte inițiat într-o lume secretă de idei și emoții puternice, exotice. Trecutul chinuit, dimensiunile gigantice și personalitățile extraordinare (fictive și reale) pe care le întâlnești pot face cu ușurință ca propria ta cultură să pară ternă și limitată.

Pentru mulți străini care au de-a face cu Rusia, acest context comun a promovat timp de decenii presupuneri nespuse și indubitabile. A fi detașat la Moscova este punctul culminant al carierei. Perspectiva rusă asupra oricărui subiect este, evident, cea mai importantă și interesantă. Tabuurile și nevrozele rusești sunt și ar trebui să fie prioritățile tuturor. Și orice obiecție la toate acestea sunt derutante sau de-a dreptul ignorante.

Ruta mea către Moscova a fost diferită. Petrecusem ani de zile în funcțai de corespondent din fosta Cehoslovacie, fosta Iugoslavie și Țările Baltice. Vorbeam deja germana, polona, ceha și sârbo-croata înainte de a mă apuca de rusă.

Mi s-a părut utilă experiența mea anterioară: ca și când aveam un ochi în plus. Dar m-am ciocnit în mod repetat cu colegii mei diplomatici, jurnalişti şi alţi colegi occidentali în interpretarea evenimentelor la care am asistat, cum ar fi sfârşitul erei Elţîn şi ascensiunea lui Putin. Imperialismul rus latent și apoi nu atât de latent a fost un simplu detaliu sau de-a dreptul irelevant pentru ei. Pentru mine era ceva de maximă importanță.

De-a lungul timpului, am ajuns să văd abordarea ruso-centrică ca o versiune a orientalismului – abordarea de superioritate occidentală care tratează țările din Orientul Mijlociu, Asia și Africa de Nord ca fiind în mod inerent exotice și înapoiate.

Orientalismul pe care l-am întâlnit avea un schepsis aparte. Țările din „Europa de Est” (în sine un concept discutabil) se împart în două categorii. Una este Rusia, definită cu generozitate pentru a include oameni, teme, intrigi și locații cu legături puternice cu ceea ce sunt acum alte țări. Trăsăturile mistificatoare ale Rusiei sunt venerate, exemplificate de citatul suprafolosit din Fiodor Tutchev: „Rusia nu poate fi înțeleasă doar cu mintea. Niciun criteriu obișnuit nu-i poate rezuma măreția: Ea este unică – În Rusia nu poți decât să crezi.”

Parțial datorită dimensiunii și arsenalului său nuclear, și parțial pentru că este singura cultură despre care străinii au auzit, Rusia devine și punctul de referință pentru orice discuție care implică orice alt loc din regiune. Toate celelalte țări intră în a doua categorie: a celor luate peste picioar (ca în filmele cu Borat), înghesuite sub etichete leneșe, precum „Stanii”, sau de-a dreptul ignorate.

Nu găsim exemple ale acestei abordări în altă parte. Nici măcar China nu domină înțelegerea noastră despre Asia în acest fel. Rezultatul este pernicios, mai ales atunci când Kremlinul folosește limba, cultura și istoria ca arme pentru a-și hărțui vecinii. Mi se spune în repetate rânduri că Crimeea a fost „întotdeauna”rusă, de exemplu, sau că Keiv (sic) este „mama orașelor rusești“, confundând categoric vechiul Rus cu Rusia modernă. Atat de mare era ignoranta, încât în 1995 istoricul Mark von Hagen a scris un articol în Slavic Review, o revista academica, intitulat „Oare Ucraina are o istorie?”Este greu de imaginat vreo altă țară care are nevoie de o astfel de apărare.

Aceste neînțelegeri și iluzii nu doar distorsionează dezbaterile academice și analiza jurnalistică. Ele susțin și permit atacul criminal și distructiv al Rusiei asupra Ucrainei. Sfidând faptele istorice, Vladimir Putin crede și susține că este doar un teritoriu, nu o țară. E destul de rău că el gândește asta. Și este rușinos dacă și noi gândim la fel.>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s