<< La 1 septembrie 2004, teroriștii au capturat 1.128 de ostatici în școala nr. 1 din Beslan – copii, părinți și profesori. În urma atacului terorist, unul dintre cele mai mari din istoria Rusiei, 333 de persoane au fost ucise și 783 au fost rănite. Numărul 281 de pe lista celor afectați, întocmită de profesorii din Beslan imediat după agresiune, era „Alioșa Viktorovici Ptah”, în vârstă de 15 ani. În 2022, numele său a apărut pe o altă listă de membri ai brigăzii 34 din Vladikavkaz care, potrivit Ministerului ucrainean al Apărării, participă la invazia rusă. Corespondentul special al Meduza, Svetlana Reiter, a vorbit cu mama lui Alexei Ptah, Tatiana, despre împrejurările în care acesta a ajuns să participe la război.

MEDUZA: Câți ani avea fiul dumneavoastră când a fost sechestrată școala din Beslan?

Tatiana Ptah: Era în clasa a IX-a, avea 15 ani. A reușit să supraviețuiască doar datorită prietenilor care erau prin preajmă și profesorilor. Avea forță, îngerul păzitor i-a ajutat în toate acele trei zile. Este dificil de răspuns la întrebarea cum a trecut peste – ei bine, am învățat cum să trăim mai departe. Continuă să țină legătura cu colegii de clasă, are mulți prieteni, merge la profesori, la dirigintele său.

Ce profesie are Alexei?

Inginer electrician. Are studii superioare, a absolvit institut.

Și cum a ajuns în armată?

Ați fost în Osetia? Știți câtă treabă avem aici? Știți câte întreprinderi funcționează? Iată răspunsul la întrebarea dumneavoastră.

A absolvit institut, s-a dus în armată și a rămas acolo. Nu prea avem de lucru aici, ca în multe orașe din interiorul Rusiei. El este cu contract, servește în baza contractului – aceasta este treaba lui. Înainte de asta, înainte de „operațiunea specială”, semnase un contract pe cinci ani – dacă ar fi încălcat contractul, ar fi încetat să îl mai respecte, aceasta este treaba lui.

Și atunci mulți copii de la școala noastră au devenit fie militari, fie medici. Astfel încât să nu se mai repete acele lucruri, ca atunci în școala lor, să nu se mai repete. Și ca să fie mai bine în țară decât atunci când li s-a sechestrat școala.

Credeți că serviciul lui de acum poate ajuta la îmbunătățirea situației în țară?

Nu noi și dumneavoastră trebuie să judecăm. Dar el a spus așa: „Bunicii mei au slujit în armată, străbunicul meu a fost jandarm, tatăl meu a slujit, unchii mei au slujit. De ce nu ar trebui să mă înscriu în armată?”

A considerat că este bărbat, că este apărător. Ce trebuia să facă pentru ca să nu vină pe pământul nostru genul de tovarăși – nu tovarăși, ci monștri – care au fost la școală.

L-a ajutat statul, ca victimă a atacului terorist de la Beslan?

Au fost beneficii. I s-au dat bani, am cumpărat un apartament cu acești bani.

Și tot timpul ați locuit în Beslan?

Locuim chiar lângă această școală. În fața ochilor mei, această școală a fost sechestrată când fiul meu era acolo. Am văzut totul cu ochii noștri. Am văzut direct de pe balcon. Cum a început, am alergat la școală.

Ați vrut să vă mutați când s-a terminat totul?

Nu, ne-am obișnuit. Și da, suntem tratați bine. Suntem ruși, trăim într-o republică multinațională, dar nu simt, cum se zice, presiune națională. Nouăzeci la sută dintre prietenii fiului meu sunt osetini.

Acum fiul dumneavoastră servește în armata rusă pe teritoriul Ucrainei, am înțeles bine?

Nu vă putem da detalii aici, este mai bine să sunați la sediul forțelor armate. Vă vor spune exact unde este. Știm doar că este în viață și bine, atâta tot.

Niciun contact cu el?

Aproape nu. Nu îl deranjăm, doar ne rugăm și așteptăm să vină acasă.

Aflați des ce mai face fiul dumneavoastră?

Recent am fost la sediu – au făcut acolo o cameră specială, suni[la telefon] cu permisiune. Dacă nu este departe de „operație”, atunci este chemat și vorbim.

Mult timp?

Cinci până la zece minute. În viață, sănătos, în regulă. El nu spune altceva și, ca mamă, îmi este suficient.

Și cum este el în general, fiul dumneavoastră?

Uman. Inteligent. Patriot. Este un bun om de familie, un fiu minunat. Atent. Nu demult i s-a născut o fiică.

Și ce părere aveți despre evenimentele din Ucraina?

Cum pot trata naziștii?! Pe cei care au închis-o pe mama mea într-un hambar în timpul Marelui Război Patriotic și au vrut să o ardă? Pe cei care au despicat copii și le-au luat sânge? Cum este acest fascism diferit acum față de ceea ce era în 1945?

Ați văzut știrile despre crimele de război ale soldaților ruși la Bucea și Mariupol?

Nu cred în asta. Cunoscându-mi fiul, va împărți ultima bucată de pâine, iar tovarășii lui sunt la fel. Acestea sunt provocări, fiul meu nu va împușca niciodată un copil, nu va împușca niciodată o femeie, doar știu asta. Aveți încredere în copiii dumneavoastră? Eu am încredere 100% în fiul meu.

Îmi amintesc bine cum, după atacul terorist, el și cu mine am fost trimiși să ne odihnim și să ne recuperăm la Kislovodsk. A fost o nuntă – ei bine, o nuntă armenească. Și astfel de evenimente, în Caucaz, se lasă cu împușcături în loc de saluturi. Nu fuseserăm avertizați cu privire la asta. Fiul meu avea atunci 15 ani, erau copii cu noi – semenii lui, mai mici. Și când au început împușcăturile din spatele gardului sanatoriului, numai Leșa nu a fugit să se adăpostească. A prins doi copii sub brațe și i-a târât departe de gard.

Adică trecuse deja prin această școală, când oameni au fost împușcați în fața ochilor lui. Și vreți să spuneți că i-ar putea… niciodată n-aș crede! El are o perspectivă complet diferită.

Cum aflați dumneavoastră înșivă știri despre mersul „operațiunii” din Ucraina?

– De la TV. Și dumneavoastră de unde aflați? Vă spune cineva anume? Vreți să spuneți că fiul meu mă va suna și îmi va spune: „Mamă, cât de rău mă simt, cât de greu îmi este”? El este un războinic. Știu că va lupta până la capăt pentru a-și apăra Rusia. Aceasta este patria lui, mama lui, pentru el este clar. >>