KOMMERSANT | Impactul războiului din Ucraina asupra turismului din Rusia

Așteptările hotelierilor din stațiunile cu mare căutare în vacanță nu s-au împlinit, pentru această vară. Operatorii care, în martie, au crescut prețurile pentru iunie-august le scad acum cu 15-45%. Reducerea veniturilor în timpul crizei, restricțiile privind călătoriile aeriene în sudul țării din cauza operațiunii militare ruse din Ucraina și o creștere a anxietății generale a cetățenilor din cauza ostilităților îi forțează pe ruși să-și planifice vacanțele acasă, notează Kommersant.

<< Hotelurile din stațiunile rusești au început să reducă prețul declarat al cazării pentru perioada de vară, afirmă, pentru Kommersant, Serghei Romașkin, director general al operatorului de turism Dolphin. Potrivit acestuia, în martie-aprilie tarifele medii la hotelurile de trei stele erau cu 15-16% mai mare decât anul trecut, iar sunt cu 4-5%. Potrivit OneTwoTrip, costul cazării în hotelurile din Soci, Krasnaia Poliana, Yalta, KMV (zona ape minerale caucaziene – n.tr.) și Kaliningrad, pentru  iunie-august, este acum cu 10-45% mai mic decât în ​​martie.

Serghei Romașkin explică faptul că, în luna martie, hotelierii mizau pe o creștere a cererii din cauza unei reduceri drastice a zborurilor în străinătate.

Dar, odată cu încheierea rambursărilor pentru călătorie, a spus el, activitatea de rezervare a scăzut în medie cu 20% comparativ cu recordul din 2021.

El atribuie acest lucru scăderii veniturilor populației în timpul crizei, anxietății generale a rușilor și complicațiilor logistice. Există restricții pentru zborurile către aeroporturile din Crimeea și orașele din sud, ruta către Soci s-a lungit considerabil.

Din această cauză, Crimeea a pierdut deja aproximativ 50% din rezervările de vară, comparat an la an, potrivit datelor Dolphin. Pentru prima dată, regiunea nu a intrat în top 5 cele mai populare destinații pentru sărbătorile din mai (vezi Kommersant din 19 aprilie). Potrivit estimărilor OneTwoTrip, costul mediu de cazare în Yalta, pentru iunie-august, este acum de 3.900 de ruble, așadar cu 45% mai mic decât în ​​martie-aprilie. Cei de la Yandex.Travel observă o scădere cu 15% într-o lună și jumătate în Feodosia (până la 4.200 de ruble) și Sevastopol (până la 4.400 de ruble). Unul dintre jucătorii din piața turistică a observat că hotelul Mriya, din Crimeea,- unul dintre cele mai scumpe hoteluri de stațiune din țară, oferă o reducere de 20% la vacanțele de vară.

Cererea scade și în orașele în care zboară avioanele. Potrivit OneTwoTrip, în Soci, costul mediu de cazare pentru vară este de 2.800 de ruble pe noapte, care este cu 25% mai puțin decât în ​​martie, în Krasnaia Poliana – 3.200 de ruble (reducere de 36%).

Serviciul de presă al stațiunii Krasnaia Poliana susține că în martie-aprilie, prețurile hotelurilor nu s-au schimbat și s-au ridicat la 6.000de ruble pe noapte într-un hotel de patru stele și 14.000 de ruble într-o unitate de cinci stele. Potrivit serviciului de presă, vara sunt planificate promoții sezoniere.

Serghei Romașkin explică și că un factor important în creșterea prețurilor în luna martie au fost așteptările inflaționiste mari ale hotelierilor.

Fondatorul Ivașkevici Hospitality, Stanislav Ivașhkevici, consideră că tarifele anunțate ar fi putut fi majorate automat, pe baza cifrelor de anul trecut. „Dar apoi cererea de destinații interne a fost alimentată de restricțiile asupra zborurilor către Turcia, din cauza pandemiei”, spune el. Expertul nu exclude ca tarifele medii pentru cazare în stațiunile rusești, anul acesta, să fie mai mici decât anul trecut cu o medie de 10%, în timp gradul de ocupare va scădea față de anul trecut, revenind la valorile anului 2019. Dl Romașkin crede, de asemenea, că unitățile de cazare își revizuiesc în continuare politica de prețuri și că tarifele de vară s-ar putea dovedi în cele din urmă mai mici decât anul trecut.

În același timp, reducerea prețului la cazare în hoteluri este tipică în principal pentru zonele de stațiuni. Prețurile pentru hotelurile din destinațiile populare de vizitare a obiectivelor turistice sunt încă stabile. Potrivit estimărilor OneTwoTrip, în Makacikala prțeul cazării nu s-a schimbat de la începutul primăverii și este de 3.000 de ruble pe noapte. Yandex.Travel constată o creștere a tarifului mediu cu 15%, la 5.700 de ruble pe noapte în Petropavlovsk-Kamciațki, în Kazan – cu 16%, până la 5.300 de ruble, în Sankt Petersburg – cu 12%, până la 5.900 ruble. >>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s